ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 828/2021

HOTĂRÂRE

31.03.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 828/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 31 martie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la 13 iulie 2020, sub nr. x/2020, reclamanții A., B., C., D. și E. au chemat în judecată pârâții Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel București și Tribunalul Constanța, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună stabilirea drepturilor salariale ce se cuvin reclamanților, începând cu 1 august 2016 și în continuare, raportat la cel mai înalt nivel în plată în cadrul ordonatorului principal de credite, prin folosirea valorii de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON, corespunzător perioadei lucrate în cadrul fiecărei instanțe; plata diferențelor dintre drepturile salariale încasate în perioada relevantă și cele cuvenite potrivit noului mod de calcul, corespunzător perioadei lucrate în cadrul fiecărei instanțe; actualizarea cu rata inflației și plata dobânzii legale penalizatoare pentru diferențele de drepturi salariale rezultate de la data la care erau datorate până la data la care se vor achita și plata în continuare a drepturilor salariale raportat la cel mai înalt nivel în plată în cadrul ordonatorului principal de credite, prin folosirea valorii de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu data pronunțării hotărârii.

În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 1 alin. (5)

din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015 raportat la O.U.G. nr. 27/2006 Anexa I lit. A) din O.U.G. nr. 20/2016.

Prin sentința civilă nr. 1553 din 3 noiembrie 2020, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Galați.

În esență, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a reținut că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. instituie o prezumție legală de lipsă de aparență a imparțialității peste care nu se poate trece prin actul de voință al reclamantului, această normă de competență fiind de ordine publică. A mai reținut instanța că Tribunalul Dâmbovița nu îndeplinește criteriul de instanță de același grad din circumscripția curții de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea reclamantul.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Galați.

La termenul de la 8 ianuarie 2021, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale teritoriale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 201 din 5 februarie 2021, a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În esență, Tribunalul Galați, secția I civilă a reținut că reclamanții sunt judecători în cadrul Curții de Apel Constanța, iar în perioada 1 august 2016 - 28 februarie 2019, reclamanta A. a fost judecător la Curtea de Apel București, drepturile salariale fiind solicitate și în contradictoriu cu această din urmă instanță. A mai reținut instanța că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (2)

C. proc. civ. raportat la alin. (1) al aceluiași articol, în raport de care competența teritorială în cauză este alternativă, respectiv în favoarea Tribunalul Dâmbovița din raza Curții de Apel Ploiești, învecinată Curții de Apel București, sau în favoarea Tribunalului Galați din raza Curții de Apel Galați, învecinată Curții de Apel Constanța. În temeiul art. 116 C. proc. civ. care lasă la latitudinea reclamantului alegerea instanței competente, s-a apreciat că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Dâmbovița.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmbovița competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă și Tribunalul Galați, secția I civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată prin care reclamanții, care dețin funcția de judecători la Curtea de Apel Constanța, au solicitat drepturi salariale, începând cu 1 august 2016. Mai reține că în perioada 1 august 2016 - 28 februarie 2019 una din reclamante a fost judecător la Curtea de Apel București, acțiunea fiind formulată în contradictoriu cu Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Constanța și cu Curtea de Apel București.

Pentru a stabili instanța competentă din punct de vedere teritorial, va fi avută în vedere calitatea părților din dosar, respectiv aceea a reclamanților de judecători ai Curții de Apel Constanța, aceasta fiind instanța unde își desfășoară activitatea, și aceea a pârâtelor, care sunt instanțe de judecată.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 127 alin. (2)

C. proc. civ. raportat la alin. (2) al aceluiași articol, rezultă că reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă.

Față de faptul că pârâte în cauză sunt Curtea de Apel București și Curtea de Apel Constanța și având în vedere că obiectul prezentului dosar este un litigiu de muncă, reclamanții pot opta între a sesiza Tribunalul Dâmbovița, aflat în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată Curții de Apel București, și Tribunalul Galați ori alte instanțe învecinate Curții de Apel Constanța. Reclamanții au ales sa sesizeze Tribunalul Dâmbovița.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.