ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 777/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 777/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 25 martie 2021
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă la data de 7 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., personal și prin reprezentant legal-tutorele B. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. București a solicitat obligarea acesteia la plata daunelor morale în sumă de 300.000 Eur și 100.000 Eur pentru decesul mamei, respectiv cumnatei și, daune materiale în sumă de 50.000 RON reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomeni ulterioare și prestație periodică pentru reclamantul A. de 2.000 RON lunar de la data producerii accidentului - 6 decembrie 2015 și până la 26 ani.
Prin sentința nr. 49/2019 din 18 septembrie 2019, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. prin reprezentant legal B. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. și a obligat pârâta la despăgubiri morale către reclamanți în sumă de 400.000 RON pentru reclamantul A. și de 100.000 RON pentru reclamanta B., a fost obligată pârâta la 5.000 RON cheltuieli de judecată către reclamanți, fiind respinse ca neîntemeiate capetele de cerere privind daunele materiale și prestația periodică.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. C. S.A., care a precizat că apelul vizează acordarea daunelor morale nejustificat de mari în raport cu circumstanțele cauzei și jurisprudența relevantă în astfel de cauze.
Prin decizia nr. 13/A din 22 ianuarie 2020, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 49/2020 din 18 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații reclamanți B. și A..
Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. C. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În detalierea motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că decizia atacată nu este motivată în acord cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât motivarea instanței este superficială și confuză, fără să rezulte dacă normele legale au fost aplicate sau nu corect.
De asemenea, recurenta apreciază incidentă și teza a II-a a art. 488 pct. 6 C. proc. civ., care vizează existența argumentelor contradictorii.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă critică decizia instanței de apel ca fiind dată cu aplicarea și încălcarea greșită a normelor de drept material, apreciind că soluția instanței de apel este greșită ca urmare a unei interpretări eronate a mai multor norme legale, inclusiv a neobservării regulilor privind concursul dintre norma generală și norma specială.
In acest sens, arată că instanța de apel a nesocotit criteriile legale care stau la baza stabilirii acestor despăgubiri, încălcând astfel dispozițiile art. 50 pct. 1 lit. d) din Norma CSA nr. 23/2014, care stipulează că daunele morale, în caz de vătămare corporală a unei persoane, se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.
De asemenea, se susține că s-a nesocotit și jurisprudența CEDO și nu s-a observat că despăgubirea morală acordată echivalează cu o îmbogățire fără justă cauză. Daunele morale trebuie să fie rezonabile, cuantificarea acestora fiind justă și echitabilă, fără a se ajunge la o îmbogățire fără justă cauză.
Se mai susține cu privire la limitele de despăgubire că Înalta Curte a considerat că acestea sunt rezonabile în măsura în care nu exced într-o manieră nejustificată limitelor stabilite în spețe cu o cazuistică similară.
Recurenta apreciază că instanța de apel avea obligația în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale să procedeze la examinarea jurisprudenței curților de apel, pentru ca părțile să fie în mod just despăgubite, dar pe de altă parte această despăgubire să nu constituie o îmbogățire fără just temei. Or, în cauza dedusă judecății instanțele de fond nu s-au raportat deloc la jurisprudența relevantă în materie, cuantificarea daunelor morale realizându-se în baza propriilor aprecieri pur subiective, fără o raportare concretă la toate deciziile jurisprudențiale invocate în apărare.
Recurenta citează dispozițiile art. 53 din Legea nr. 136/1995, pentru a demonstra că instanța de apel nu a avut în vedere practica judiciară și nu a oferit suficiente criterii de natură a justifica valoarea mare a daunelor morale acordate și nici nu a oferit elemente concrete care să înlăture orice dubiu cu privire la faptul că acest cuantum al daunelor morale acordate nu constituie o îmbogățire fără justă cauză.
În continuare, recurenta-pârâtă citează considerentele deciziei nr. 907/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a demonstra că se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, în conformitate cu dispozițiile art. 497 C. proc. civ. prin raportare la lipsa motivării de drept a hotărârii, precum și prin încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de apel.
Prin întâmpinarea depusă la 29 iulie 2020, intimații-reclamanți au invocat excepția inadmisibilității recursului în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Prin răspunsul la întâmpinare, depus la 11 august 2020, recurenta-pârâtă a solicitat înlăturarea apărărilor intimaților-reclamanți apreciind că pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. criticile formulate.
Prin încheierea din Camera de consiliu din 29 octombrie 2020 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu și s-a menționat posibilitatea acestora de a depune în scris un punct de vedere în termen de 10 zile de la data comunicării acestuia.
Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat intimaților-reclamanți la 5 noiembrie 2020, iar recurentei-pârâte la 9 noiembrie 2020.
Prin punctul de vedere depus la dosarul cauzei la 16 noiembrie 2020, intimații-reclamanți au invocat excepția tardivității recursului.
Prin încheierea de la 4 februarie 2021, cauza a fost amânată pentru a da posibilitate recurentei-pârâte să prezinte argumentele sale cu privire la excepția tardivității recursului invocată de către intimații-reclamanți B. și A., prin punctul de vedere la raport.
La termenul din 25 martie 2021, completul de filtru, a respins excepția tardivității recursului și, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepția nulității recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reținut următoarele:
Analizând cu prioritate excepția tardivității declarării recursului, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. a fost depusă la data de 6 martie 2020, iar comunicarea aflată în dosarul de apel la fila x - menționată în raport - reprezintă comunicarea încheierii prin care s-a soluționat cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de apelantă în calea de atac a apelului, iar nu comunicarea deciziei atacate în apel, cum din eroare s-a apreciat, având în vedere că în dosarul de apel nu există comunicarea deciziei nr. 13/A din 22 ianuarie 2020 către apelanta-pârâtă S.C. C. S.A..
Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.
Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.
Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.
Așadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.
Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
În acest context, se constată că susținerile ce vizează pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. sunt invocate doar în mod formal, având în vedere că nu s-au dezvoltat critici care să susțină faptul că hotărârea atacată este motivată "sumar și confuz" ceea ce ar echivala cu nemotivarea hotărârii și ar trebui desființată sau că ar cuprinde motive contradictorii, având în vedere că recurenta menționează argumente generale cu privire la motivarea "ilogică și contradictorie a instanței, etc", aspecte care nu sunt de natură a determina admiterea cererii de recurs din perspectiva dispozițiilor evocate.
În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că aceasta vizează de fapt modul de calcul al daunelor morale în aplicarea criteriilor de evaluare a prejudiciului, susținându-se că instanța de apel nu ar fi ținut cont de legislația și jurisprudența din România, deși, pentru casarea sau modificarea unei hotărâri, recurenta nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală fiind cea a dezvoltării motivelor de recurs cu susținerea greșelilor săvârșite de instanța de apel cu privire la decizia atacată și arătarea modului în care decizia instanței de apel nu este conformă legii.
În acest context, se apreciază că, în motivarea cererii de recurs nu se arată, în mod concret, cum au încălcat sau cum au aplicat greșit instanțele inferioare normele de drept material, pentru ca soluția instanței de apel să fie greșită, având în vedere că recurenta susține critici privind interpretări eronate a mai multor norme legale, inclusiv a neobservării regulilor privind concursul dintre norma generală și norma specială, fiind nesocotite criterii legale care au stat la baza stabilirii acestor despăgubiri.
De asemenea, arată că instanța de apel, nu s-a raportat deloc la jurisprudența relevantă în materie, cuantificarea daunelor morale realizându-se exclusiv în baza propriilor aprecieri pur subiective, fără o raportare concretă la toate deciziile jurisprudențiale invocate în apărare.
Așadar, în motivarea recursului, recurenta-pârâtă s-a rezumat strict la a-și exprima critici cu privire la admiterea în parte a acțiunii, în ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, fără însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.
Astfel, se constată că principala critică a recurentei-pârâte vizează cuantumul daunelor morale acordate de către instanța de fond, care nu poate fi examinată prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., întrucât aceasta susține critici de netemeinicie a deciziei atacate.
Simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenta-pârâtă, reiterarea unor situații de fapt, trimiterile la doctrina și jurisprudența în materie, fac imposibilă exercitarea controlului de legalitate al instanței de recurs, astfel că, aceste aspecte nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Deși dezvoltarea motivului de casare evocat, reprezintă o cerință imperativă, recurenta se rezumă în exclusivitate la reluarea situației de fapt, astfel cum a fost prezentată inclusiv în fața instanței de apel, urmărind să obțină o nouă interpretare a faptelor prezentate și a probatoriului administrat în cauză.
Așadar, motivarea cererii de recurs se rezumă exclusiv la prezentarea acelorași susțineri din fața instanței de apel cu privire la cuantificarea daunelor morale, fără ca acestea să se raporteze în mod real la hotărârea dată în apel și fără a fi indicate în mod concret motive de nelegalitate ale acesteia sub aspectul încălcării unor dispoziții de drept material sau a greșitei aplicări a acestora.
Totodată, prin argumentele dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, recurenta face referire la elementele de fapt reținute de instanța de apel și la modul de apreciere al probelor, ceea ce contravine specificului acestei căi de atac.
Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.
În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.
Prin urmare, se constată că recurenta-pârâtă nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel în raport cu soluția pronunțată de către instanța de apel.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 493 alin. (5) din același cod va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 13/A din 22 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția tardivității recursului.
Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 13/A din 22 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B..
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2021.