ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 756/2021

Ședința publică din data de 24 martie 2021

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Argeș la 21 mai 2019 sub nr. x/2013/a25, petenții A. și B. au formulat, în contradictoriu cu debitoarea S.C. C. S.R.L., prin lichidatori judiciari D.. și C.I.I. E., cerere de subrogare legală în drepturile creditorului, prin care au solicitat în principal admiterea cererii privind subrogarea legală în drepturile creditoarei F. S.A. pentru sumele poprite lunar de către B.E.J. G., iar în subsidiar subrogarea legală în drepturile aceleiași creditoare pentru popririle viitoare ale reclamanților, inclusiv sumele reprezentând cheltuielile de executare în principal sau cel puțin în parte, începând din februarie 2015 până în prezent, pentru suma totală în cuantum de 19.098,22 RON, compusă din 13.629 RON reprezentând popririle pentru A. și B. și suma de 5.469,22 RON, constând în cheltuielile de executare silită, sume ce reies din documentele depuse la dosarul cauzei și din tabelul definitiv consolidat publicat în B.P.I. nr. 15141 din 7 august 2018 și înscrierea acestora în viitoarele tabelurile definitive consolidate, inclusiv în cele rectificate, fără a mai fi obligați la plata unor eventuale taxe de timbru și promovarea altor acțiuni în instanță, având în vedere că este vorba despre aceleași drepturi.

În drept, au invocat dispozițiile art. 1.596 și art. 2.290 C. civ., ale art. 71 alin. (1)-(3) din Legea nr. 85/2006 și ale art. 670 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 647 din 27 iunie 2019, Tribunalul Specializat Argeș a admis în parte acțiunea reclamanților și a constatat că a fost transmisă legal calitatea procesuală a creditoarei F. S.A. atât către B. pentru suma de 2.994 RON, cât și către A. pentru suma de 6.482 RON.

A hotărât că creditoarea F. S.A. va rămâne în proces, iar judecata în cauză va continua și cu creditorii B. și A.

A respins în rest cererea.

Împotriva acestei sentințe, A. și B. au declarat apel.

Prin decizia nr. 651/A-COM din 26 noiembrie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția autorității de lucru judecat și a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii, petenții au declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei curții de apel pentru o nouă judecată pentru motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, după prezentarea detaliată a situației de fapt, recurenții au susținut în esență că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit prevederile art. 644 alin. (1) pct. 2, art. 645 alin. (1), art. 648 alin. (1) teza a II-a, art. 670 C. proc. civ. și ale art. 2.290 alin. (2) C. civ., apreciind eronat că nu sunt îndreptățiți la restituirea cheltuielilor de executare dată fiind calitatea lor de fidejusori, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Dezvoltând această critică, recurenții au precizat că, din coroborarea art. 648 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și a art. 2.290 alin. (2) C. civ., rezultă fără tăgadă voința legiuitorului privind neachitarea de către fidejusor a tuturor cheltuielilor de executare silită, ci doar a celor avansate de creditor și doar dacă fidejusorul a fost anunțat din timp, că articolul 648 alin. (1) teza a II-a C. civ. prevede în mod explicit excepția "în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel", iar legea a prevăzut altfel în art. 2.290 alin. (2) C. civ., iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

Au susținut că, în cazul asimilării calității fidejusorului cu cea a debitorului în etapa procedurii de executare silită, cheltuielile sunt plătite de cel puțin două ori de ambele părți, rezultând astfel o îmbogățire fără justă cauză a executorului judecătoresc, potrivit art. 1.345 și următoarele C. civ., cu atât mai mult cu cât aceste sume nu se regăsesc menționate în niciun document oficial, că prevederile art. 149 din Legea nr. 85/2006 prevăd că dispozițiile legii se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale C. proc. civ. și ale C. civ. și că atât prevederile C. civ., cât și cele ale C. proc. civ. referitoare la fidejusor prevăd faptul că acesta este un participant în cadrul executării silite și nu debitorul ca parte din cadrul executării silite, aceste două calități fiind în mod legal delimitate sub aspectul drepturilor, obligațiilor și al suportării cheltuielilor de executare silită.

Recurenții au mai susținut că, din lecturarea deciziei atacate sub aspectul respectării art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., reiese că instanța de apel nu a analizat motivele de apel expuse prin cerere, iar prin dispoziția de respingere a apelului și-a depășit competența, deoarece instanța nu are competența de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară.

În această ordine de idei, au afirmat că, potrivit dispozitivului hotărârii atacate, rezultă în mod evident că instanța de apel nu a analizat și nici nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere subsidiar din acțiune și nici asupra cheltuielilor de judecată reprezentând taxele de timbru, aspecte care, deși au fost solicitate, instanța de apel nu le-a reținut spre analiză.

În continuare, au mai arătat că sumele poprite lunar începând cu luna septembrie 2017 în cadrul dosarelor de executare nr. 524/2013 și 527/2013 ale B.E.J. G. au fost încasate în parte de la recurenți și au fost distribuite creditoarei F. S.A., iar restul reprezintă cheltuieli de executare.

În acest context, au susținut că cheltuielile de executare trebuie să facă în principal obiectul subrogației în drepturile creditoarei sau cel puțin în parte, având în vedere faptul că sunt mai mulți debitori pentru sumele încasate încă din februarie 2015 de către executorul judecătoresc în cele două dosare.

Au mai arătat că sumele încasate și distribuite creditoarei sunt mai mici decât suma poprită lunar recurenților, diferența fiind reprezentată de cheltuielile de executare silite, în condițiile în care onorariul executorului, potrivit C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009, se achită de către debitor, nu de către fidejusor.

În cadrul recursului, în temeiul art. 144 lit. d) din Constituție și art. 1-3, art. 11 lit. a) și art. 29 din Legea nr. 47/1992, recurenții au invocat excepția de neconstituționalitate a art. 670 alin. (2) C. proc. civ., în motivarea căreia a arătat că textul legal criticat este neconstituțional prin asimilarea calităților de fidejusor cu cea de debitor, raportat la plata tuturor cheltuielilor de executare silită, fidejusorul fiind asimilat în drepturile și obligațiile debitorului, astfel că este obligat la plata tuturor cheltuielilor de executare prin schimbarea calității.

Intimata F. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, deoarece decizia atacată este definitivă, fiind pronunțată în cadrul unui litigiu în materia insolvenței, astfel că sunt incidente prevederile art. 8 alin. (1) și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006; excepția inadmisibilității invocării excepției de neconstituționalitate în recurs, având în vedere că nu poate fi folosită drept cerere de deschidere a unui proces și nici invocată la primul termen de judecată.

Intimata a mai arătat că, prin raportare la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3) și, pe cale de consecință, se impune respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea căii de atac și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală.

Recurenții au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei F. S.A. -prin Serviciul Litigii Judiciare - H., în temeiul art. 32 C. proc. civ., arătând că legitimarea procesuală îi revine F. S.A. cu sediul în Pitești, bulevardul. I.C. Brătianu, nr. 48-52, județul Argeș.

De asemenea, au invocat excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarilor întâmpinării, în temeiul art. 84 alin. (1) C. proc. civ., ce are ca sancțiune nulitatea absolută a actului de procedură.

În continuare, recurenții au solicitat respingerea excepțiilor inadmisibilității și înlăturarea apărărilor din cadrul întâmpinării, fiind reluate pe larg argumentele dezvoltate și în cererea de recurs.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Cu titlu preliminar, trebuie menționat că, în vederea soluționării cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. 670 alin. (2) C. proc. civ., s-a format dosarul asociat nr. x/2013, pentru care s-a stabilit termen de judecată la 24 martie 2021, în completul de filtru.

Analizând, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Recursul de față are ca obiect decizia nr. 651/A-COM din 26 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă într-un litigiu derulat în procedura insolvenței, în cadrul căruia recurenții au solicitat judecătorului-sindic constatarea intervenirii subrogației legale, temeiul de drept fiind reprezentat de art. 71 alin. (1)-(3) din Legea nr. 85/2006.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (procedura insolvenței de față fiind deschisă în anul 2013) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. In procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel, iar potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, "curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11. Hotărârile curții de apel sunt definitive".

Așadar, raportat la dispozițiile legale sus-evocate, decizia nr. 651/A-COM din 26 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, împotriva căreia s-a declarat prezentul recurs, este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel cum este menționat și în dispozitivul acesteia.

Apărările recurenților, formulate prin punctul de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit cărora în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 493 C. proc. civ., întrucât au fost abrogate prin Legea nr. 310/2018, nu pot fi primite.

Aceasta, întrucât, potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea lor în vigoare.

Or, în speță, procesul în cadrul căruia a fost formulată cererea ce face obiectul prezentului dosar a început în anul 2013, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege mai sus evocate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții A. și B. împotriva deciziei nr. 651/A-COM din 26 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 martie 2021.