ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 755/2021

Ședința publică din data de 24 martie 2021

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 26 iunie 2014 sub nr. x/2014, reclamantul Ministerul Educației Naționale, prin Unitatea de Management al Proiectelor privind Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. SĂGETĂTOR S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, pe cale de excepție (Sic!): să introducă în cauză Curtea de Conturi, conform art. 68 C. proc. civ., emitentă a deciziei nr. 2 din 20 martie 2012, ca urmare a Raportului de control nr. x din 19 februarie 2013 privind acțiunea de verificare "controlul legalității utilizării și rambursării sumelor contractate direct, subîmprumutate sau ale creditelor garantate de stat", efectuată la Ministerul Educației Naționale, raport în cadrul căruia s-a dispus luarea măsurii de recuperare a prejudiciului produs ca urmare a plății nejustificate a sumei de 319.461,74 RON, reprezentând contravaloarea drepturilor de autor plătite de Ministerul Educației Naționale către S.C. SĂGETĂTOR S.R.L. pentru adaptarea la teren a proiectelor celor 26 grădinițe cu patru săli de grupă din cadrul contractului x/2010; să stabilească prejudiciul produs ca urmare a plății nejustificate a sumei de 319.461,74 RON, având în vedere faptul că decizia nr. 2 din 20 martie 2012 nu cuprinde măsurile concrete în vederea stabilirii și recuperării prejudiciului, iar lipsa unor astfel de prevederi pune reclamantul în situația de a încălca decizia nr. 2 din 20 martie 2012, deoarece, dacă mijlocul procedural ales pentru recuperarea prejudiciului eșuează, Curtea de Conturi este în măsură să pretindă că demersurile au fost eronate și că decizia nu a fost dusă la îndeplinire.

În drept au fost invocate prevederile art. 148-150 C. proc. civ., contractul de servicii nr. x/2010, contractul nr. x din 14 februarie 2011, Raportul de control nr. x din 19 februarie 2013 și Decizia nr. 2 din 20 martie 2012, emisă de Curtea de Conturi București, precum și dispozițiile Legii nr. 554/2004.

La 14 mai 2014, reclamantul a formulat precizări referitoare la cererea de chemare în judecată, prin care a învederat calitatea procesuală pasivă atât a Curții de Conturi, cât și a pârâtei S.C. SĂGETĂTOR S.R.L., precum și obiectul acțiunii: stabilirea prejudiciului produs ca urmare a plății nejustificate a sumei de 319.461,74 RON.

Prin încheierea din 26 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având în vedere soluția dispusă prin sentința civilă nr. 2026 din 25 iunie 2014, a dispus trimiterea dosarului spre competentă soluționare în favoarea uneia dintre secțiile civile ale Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la 29 octombrie 2014 sub nr. x/2014.

Prin sentința civilă nr. 1451 din 02 decembrie 2014, Tribunalul București, secția a V-a civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției civile a Tribunalului București, compusă din complete specializate în soluționarea litigiilor cu profesioniștii.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 7 mai 2015 sub nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 4845/2015 din 16 septembrie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a anulat ca informă cererea de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 551 din 22 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul declarat de reclamant, a anulat sentința apelată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a înregistrat dosarul sub același număr, respectiv x/2015.

Prin încheierea din 27 septembrie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței sale funcționale și a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea secției a II-a contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului București.

Astfel, la 09 noiembrie 2017, dosarul a fost înregistrat pe rolul secției a II-a contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului București sub nr. x/2017.

Prin încheierea din 10 ianuarie 2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență funcțională și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VI-a Civilă a Tribunalului București; constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Prin sentința civilă nr. 729 din 20 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VI-a Civilă a Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 1767 din 06 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondată acțiunea, astfel cum a fost modificată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 2085 din 10 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, solicitând casarea ei prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, recurentul a susținut că instanța de apel a reținut în mod eronat faptul că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în ceea ce o privește pe intimată.

Sub acest aspect, recurentul a redat prevederile art. 1.532 C. civ. și a solicitat a se observa că prin acțiune a dovedit existența unui prejudiciu ce i-a fost cauzat, constând în diminuarea patrimoniului său cu suma de 319.461,74 RON, încasată în mod nejustificat de intimată cu titlu de contravaloare drepturi de autor.

Or, în cauză instanța de apel nu s-a aplecat suficient asupra condițiilor descrise și actelor prezentate în dovedirea existenței prejudiciului, constatat de altfel de către Curtea de Conturi prin decizia nr. 2 din 20 martie 2012.

În urma verificărilor efectuate, a susținut recurentul, auditorii din cadrul Curții de Conturi au constatat că prin contractul de cesiune a drepturilor de autor nr. 2 din 14 februarie 2011, încheiat între părțile litigante, sunt prevăzute clauze nefavorabile recurentei și că plata drepturilor de autor pentru proiectul-tip aferent unui număr de 26 grădinițe este nejustificată, având în vedere că recurentul era proprietarul "Proiectelor tip pentru grădinițe cu program normal octombrie 2008, cât și contractul nr. x/2008 prevedeau că toate rapoartele, studiile, alte materiale grafice, software ce rezultă din executarea contractului de către pârâtă sunt și vor rămâne în proprietatea recurentului, iar pârâta poate păstra o copie a acestor materiale. Mai mult decât atât, în niciunul dintre cele două contracte nu se precizează faptul că pârâta ar avea dreptul de autor în situația în care Ministerul decide să utilizeze aceste proiecte pentru realizarea grădinițelor prin programele stabilite în Direcții strategice ale Ministerului Educației Naționale și derulate de U.M.P.M.R.S.U.

Astfel, recurentul a conchis că este indubitabil că prin plata unor sume necuvenite către pârâtă i-a fost creat un prejudiciu, iar singura modalitate de a-l recupera este obligarea pârâtei pe cale judecătorească la restituirea sumei de 319.461,74 RON.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., deoarece se invocă în mod formal încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici de nelegalitate, iar prin argumentele invocate în cererea de recurs se tinde la o rejudecare pe fond a situației de fapt, aspect inadmisibil în calea de atac a recursului.

Pe fondul recursului, intimata a solicitat respingerea căii de atac și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală, susținând că normele de drept material incidente în cauză au fost corect aplicate la situația de fapt reținută, în sensul că pârâta nu a săvârșit în mod culpabil nicio faptă în considerarea căreia să fie obligată să suporte prejudiciul imputat, astfel că analiza celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale nu s-a impus a mai fi efectuată.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Luând în analiză cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimată, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, recurentul a indicat în mod expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greșită a normelor de drept material.

Toate argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc, însă, doar o reevaluare a materialului probator și a situației de fapt.

Astfel, recurentul a arătat că instanța de apel nu s-a aplecat suficient asupra condițiilor descrise și actelor prezentate în dovedirea existenței prejudiciului, constatat de altfel de către Curtea de Conturi, care a apreciat că prin contractul de cesiune a drepturilor de autor nr. 2 din 14 februarie 2011, încheiat între părțile litigante sunt prevăzute clauze nefavorabile recurentei și că plata drepturilor de autor pentru proiectul-tip aferent unui număr de 26 grădinițe este nejustificată, având în vedere că recurentul era proprietarul "Proiectelor tip pentru grădinițe cu program normal octombrie 2008, iar contractul nr. x/2008 prevedea că toate rapoartele, studiile, alte materiale grafice, software ce rezultă din executarea contractului de către pârâtă sunt și vor rămâne în proprietatea recurentului, iar pârâta poate păstra o copie a acestor materiale.

În plus, s-a susținut că în niciunul dintre cele două contracte nu se precizează faptul că pârâta ar avea dreptul de autor în situația în care Ministerul decide să utilizeze aceste proiecte pentru realizarea grădinițelor prin programele stabilite în Direcții strategice ale Ministerului Educației Naționale și derulate de U.M.P.M.R.S.U.

Instanța supremă apreciază că toate aceste susțineri reprezintă însă trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanțele de fond prin prisma probatoriului administrat.

Or, examinarea instanței de recurs este limitată de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

Astfel, prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., reținându-se că în speță modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestită cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurentul tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și al treilea grad devolutiv.

Constată instanța supremă și că, deși a reclamat încălcarea art. 1.532 C. civ., recurentul a prezentat doar considerații teoretice cu privire la prejudiciu și a făcut trimitere la probe și la situația de fapt stabilită de instanțele de fond.

În contextul dat, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurentul nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, așa cum este cazul în speță, fundamentează concluzia că recurentul nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și că motivul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat doar formal.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 496 alin. (1) teza a III-a, raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Educației Naționale - Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare împotriva deciziei civile nr. 2085 din 10 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 martie 2021.