ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1107/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Educației Naționale prin Unitatea de Management al Proiectelor privind Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL și intervenienta Curtea de Conturi a României, să se stabilească prejudiciul produs ca urmare a plății nejustificate a sumei de 319.461,74 RON, având în vedere faptul că Decizia nr. 2 din 20 martie 2013 nu cuprinde măsurile concrete de recuperare a prejudiciului conform art. 33 alin. (3) din Legea 94/1992 coroborate cu art. 181 lit. b) din Regulament, în sensul că nu sunt stabilite măsurile concret pe care entitatea trebuie să le ia pentru stabilirea întinderii prejudiciului și pentru recuperarea acestuia.

Prin cerere precizatoare, reclamanta a arătat că, în raport de Curtea de Conturi, a solicitat modificarea Deciziei nr. 2 din 20 martie 2013 și a Raportului de control nr. x din 19 februarie 2013, față de întinderea eventualului prejudiciu produs ca urmare a plății nejustificate a sumei de 319.461,74 RON.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 2026 din 25 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii precizate formulată de reclamantul Ministerul Educației Naționale prin Unitatea de Management al Proiectelor privind Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare împotriva pârâtei Curtea de Conturi, și a respins această cerere, ca inadmisibilă.

A disjuns cererea precizată formulată de reclamant împotriva pârâtei SC A. SRL și a declinat competența de soluționare a acesteia în favoarea uneia dintre secțiile civile ale Tribunalului București.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței civile nr. 2026 din 25 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul Ministerul Educației Naționale prin Unitatea de Management al Proiectelor privind Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare, solicitând casarea acesteia, respingerea excepției inadmisibilității cererii precizate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii, recurentul a argumentat, mai întâi, că instanța de fond a admis în mod nelegal excepția inadmisibilității cererii formulate de recurent împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României.

Recurentul solicitase instanței de judecată să stabilească prejudiciul produs ca urmare a plătii nejustificate a sumei de 319.461,74 RON, având în vedere faptul că Decizia nr. 2 din 20 martie 2013 nu cuprinde măsurile concrete de recuperare a prejudiciului conform art. 33 alin. (3) din Legea 94/1992 coroborate cu art. 181 lit. b) din Regulament, în sensul că nu sunt stabilite măsurile concret pe care entitatea trebuie să le ia pentru stabilirea întinderii prejudiciului și pentru recuperarea acestuia.

Recurentul, în calitate de persoană vătămată urmare a actelor administrative emise de Curtea de Conturi București, a solicitat modificarea celor două acte administrative și pronunțarea instanței cu privire la legalitatea operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actelor supuse judecății care fac obiectul acțiunii în contencios administrativ conform art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în sensul că nu sunt stabilite măsuri concrete pe care entitatea trebuie să le ia pentru stabilirea întinderii prejudiciului și pentru recuperarea acestuia.

Acțiunea precizată de recurent se încadrează în categoria litigiilor legate de executarea actului administrativ, întrucât acesta solicită completarea, respectiv lămurirea, actelor emise de Curtea de Conturi.

Recurentul a criticat disjungerea capătului subsidiar de cerere privind obligarea SC A. SRL la plata prejudiciului în sumă de 319.461,74 RON la care se face referire în Decizia nr. 2/2013 a Curții de Conturi, întrucât prejudiciul este rezultat din contractul de achiziție publică, iar litigiile privind încheierea, interpretarea și executarea contractelor de achiziție publică sunt de competența instanțelor de contencios administrativ.

1.4. Apărările intimaților

1.4.1. Legal citată, intimata Curtea de Conturi a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, ca nemotivat și, în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, argumentând, în esență, că instanța de fond a constatat în mod întemeiat că recurentul nu a formulat nici contestația reglementată de RODAS și nici plângerea prealabilă obligatorie reglementată de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respingând cererea ca inadmisibilă.

A mai susținut că soluția de disjungere a petitului formulat în contradictoriu cu SC A. SRL este corectă, deși, în opinia intimatului, se impunea stabilirea competenței secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului.

1.4.2. La rândul său, intimatul-pârât SC A. SRL a depus punct de vedere asupra raportului de admisibilitate, prin care a invocat excepția nulității recursului și excepția inadmisibilității recursului, arătând că declinarea de competență este fără cale de atac.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 1 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 noiembrie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, pe cale de consecință, a respins excepțiile nulității și inadmisibilității recursului, a admis în principiu recursul formulat de reclamantul Ministerul Educației Naționale prin Unitatea de Management al Proiectelor privind Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

2.2. Cu privire la fondul recursului. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentului-reclamant, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Mai întâi, Înalta Curte constată că, deși recurentul-reclamant a indicat și motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu a adus nici un argument privind existența vreunui motiv străin de natura pricinii, a unor considerente contradictorii sau a faptului că hotărârea recurată nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Întrucât criticile sale se subsumează, în realitate, exclusiv motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul va fi analizat strict din această perspectivă.

Potrivit art. 193 alin. (1) C. proc. civ. "sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta", iar art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 arată că "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."

Aceste dispoziții impun imperativ persoanei vătămate atât condiția solicitării adresate autorității publice de a reexamina actul administrativ, cât și sesizarea instanței de judecată numai după primirea unui răspuns sau expirarea unui termen de la depunerea cererii de reexaminare, termen prevăzut pentru a da autorității emitente posibilitatea revenirii asupra deciziei contestate.

Orice sesizare a instanței de judecată anterior sau în lipsa parcurgerii acestei etape prealabile, în integralitatea sa, este neavenită, întrucât lipsește textul legal de finalitatea sa legitimă, urmând a fi respinsă.

Se constată că, în speță, prin acțiunea sa, astfel cum a fost precizată, recurentul-reclamant a înțeles să critice măsura dispusă la pct. II.1 din Decizia nr. 2 din 20 martie 2013 a Curții de Conturi a României, prin care Curtea de Conturi a obligat recurentul să stabilească întinderea prejudiciului produs ca urmare a plății nejustificate a sumei de 319.461,74 RON reprezentând contravaloarea drepturilor de autor plătită de Ministerul Educației Naționale către A. SRL pentru adaptarea la teren a proiectelor celor 26 de grădinițe cu patru săli de grupă din cadrul contractului S/PRET/06/2010 și să ia măsurile legale de recuperare a acestuia.

Măsurile dispuse de Curtea de Conturi în exercitarea atribuțiilor sale de control a modului de întrebuințare a resurselor financiare ale sectorului public sunt supuse procedurii de contestare prevăzute de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010, în vigoare la momentul emiterii Deciziei criticate.

Dispozițiile art. 174 și Regulament prevăd că, pentru aplicarea măsurilor de valorificare, anume comunicarea către conducerea entității controlate a existenței unor erori/abateri de la legalitate și regularitate care au determinat producerea unor prejudicii și dispunerea către aceasta să stabilească întinderea prejudiciului și să ia măsuri pentru recuperarea acestuia se emite decizie, în care sunt menționate și termenele până la care entitatea verificată trebuie să comunice conducătorului structurii de specialitate care a emis decizia modul de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse.

Art. 204 din același Regulament arată că "împotriva măsurilor dispuse prin decizie, în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii acesteia, conducătorul entității verificate poate depune/transmite contestație la structura Curții de Conturi care a emis decizia", iar potrivit art. 227, "împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor prevăzută la pct. 213 conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile calendaristice de la data confirmării de primire a încheierii, în condițiile legii contenciosului administrativ."

Cum, în speță, recurentul s-a adresat direct instanței de contencios administrativ, fără a mai parcurge procedura prevăzută de art. 204 din Regulament, prin raportare la dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în mod corect cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a fost respinsă ca inadmisibilă.

Susținerile recurentului privind obiectul cererii sale și scopul urmărit prin cererea cu care a învestit instanța de contencios administrativ nu conturează în mod convingător o ipoteză în care ar fi permisă eludarea dispozițiilor legale sus-menționate.

Înalta Curte mai constată că, deși recurentul a adus critici și soluției de disjungere a capătului de cerere privind obligarea SC A. SRL la plata prejudiciului în sumă de 319.461,74 RON la care se face referire în Decizia nr. 2/2013 a Curții de Conturi, urmată de declinarea competenței de soluționare a acestui petit către una din secțiile civile ale Tribunalului București, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., "dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac", astfel încât această soluție nu poate face obiectul căii de atac declarate în prezenta cauză.

PENTru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței atacate, în baza dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 491 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Ministerul Educației Naționale prin Unitatea de Management al Proiectelor privind Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare împotriva Sentinței civile nr. 2026 din 25 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2017.

Procesat de GGC - LM