ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 599/2019

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 25 noiembrie 2014 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, cerere declinată prin Sentința civilă nr. 6321 din 02 octombrie 2015 în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Agenția de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație și Cercetare, în Contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale - Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, a solicitat instanței de contencios administrativ anularea Deciziei nr. OI/1182/ES din 04 iulie 2014 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, înregistrat sub nr. x din 10 aprilie 2014, precum și obligarea acesteia la restituirea sumei de 105.102,43 RON.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 1052 din 29 martie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta Agenția de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație și Cercetare, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale - Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. OI/2446/SJCSN din 10 aprilie 2014 și Decizia nr. OI/1182/ES din 04 iulie 2014 și a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 105.102,43 RON.

Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței nr. 1052 din 29 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației Naționale - Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului, recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond a încălcat regulile aplicării în timp a legislației în materie. Astfel, așa cum rezultă din titlul de creanță contestat, prevederile O.U.G. nr. 66/2011 au stat la baza verificării efectuate de către ofițerii de control, în timp ce normele încălcate reținute în cuprinsul actului de control sunt cele ale contractului de finanțare, Ghidul Solicitantului, cele ale Regulamentului Consiliului 1083/2006 și ale Regulamentului 2342 al Comisiei Europene de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 1605/2002 al Consiliului European. În opinia recurentului, nulitatea actelor de control putea fi reținută doar în ipoteza în care neregula reținută nu ar fi fost sancționată prin nici un act normativ în vigoare la data săvârșirii. Or, în cauză, fapte săvârșite de către intimată erau sancționate expres la momentul săvârșirii prin O.G. nr. 79/2003, astfel încât menționarea în procesul-verbal a unui alt act normativ care avea corespondent în O.G. nr. 79/2003 nu poate fi considerată o împrejurare care să fi produs părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de control.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la data de 18 iulie 2016, intimata Agenția de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație și Cercetare a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că hotărârea recurată a fost dată cu respectarea principiului neretroactivității legii, întrucât procedura de atribuire a contractului de achiziție publică (contractul de leasing financiar încheiat la data de 26 noiembrie 2010) s-a desfășurat înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011.

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în ședința completului de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 6 iunie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin rezoluția completului de judecată din 1 octombrie 2018, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018 s-a fixat termen pentru soluționarea recursului în ședință publică.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Intimata-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, Decizia nr. OI/1182/ES din 4 iulie 2014 emisă de recurentul-pârât prin care, soluționând contestația administrativă împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 10 aprilie 2014, a fost menținută măsura administrativă dispusă. În fapt, urmare a aspectelor semnalate în Raportul Autorității de Audit pe Operațiuni 2013 nr. 51532/2013, recurentul-pârât a procedat la efectuarea unei verificări administrative a Proiectului derulat de intimata-reclamantă - x, cu titlu "Extinderea competențelor IT în învățământul preuniversitar - utilizarea eficientă a laboratoarelor informatizate". În urma controlului efectuat s-au constatat nereguli cu privire la decontarea unor cheltuieli reprezentând rate leasing, efectuate în baza unui contract de leasing financiar încheiat de intimata-reclamantă, fără respectarea principiului management financiar riguros, în ceea ce privește eficiența utilizării fondurilor publice. Constatând nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, art. 14 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 1083/2006, art. 60 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, art. 27 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 1605/2002, prevederile pct. 2.5 din Anexa 2 - Reguli de eligibilitate pentru leasing din Ordinul comun nr. 1117/2170/2010, autoritatea de control, prin procesul-verbal nr. x din 16 iulie 2015 a declarat suma de 105.102,43 RON ca fiind neeligibilă, ca urmare a achiziționării de către intimata-reclamantă în sistem de leasing financiar a două SUV-uri A., în baza contractelor 9097452/163387 - 163388 din 26 noiembrie 2010 încheiat cu B., reținându-se încălcarea principiului fundamental al utilizării fondurilor europene, respectiv cel al managementului financiar riguros. Curtea de apel a admis acțiunea și a anulat actele administrative atacate, reținând că autoritatea de control a aplicat retroactiv dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 la o situație juridică născută la data de 26 noiembrie 2010, ceea ce atrage nulitatea actelor administrative atacate. Instanța de control judiciar nu împărtășește această interpretare a instanței de fond, întrucât abordarea primei instanțe nu are în vedere, pe de o parte, scopul urmărit de legiuitor prin cele două reglementări naționale succesive, O.G. nr. 79/2003 și O.U.G. nr. 66/2011 și, pe de altă parte, aspectele comune și elementele care, dimpotrivă, diferențiază soluțiile legislative cuprinse în actele normative respective, interpretate sistematic și prin prisma reglementărilor corespunzătoare din ordinea juridică a Uniunii Europene. În sensul art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/1995, "abatere" reprezintă "orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate". În mod similar, în sensul art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, "neregularitate" înseamnă "orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene sau prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general". Având în vedere că Regulamentul precitat se aplică direct, fiind parte a legislației naționale, în temeiul acestuia fiind emisă și O.U.G. nr. 66/2011, stabilirea corecției în conformitate cu acest regulament și cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011, respectă principiile securității juridice și protecției încrederii legitime. În acest context, se impune a sublinia jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care, în cauza C-89/14, A2A, din data de 3 septembrie 2015 a statuat că, deși principiul securității juridice se opune aplicării retroactive a unui regulament, același principiu impune ca legea nouă să poată fi aplicată în lipsa unei derogări, și efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul legii vechi. De asemenea, cu privire la această problemă de drept a aplicării legii noi - O.U.G. nr. 66/2011 și efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul legii vechi, respectiv O.G. nr. 79/2003, a fost sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene care, făcând referire la jurisprudența sa anterioară, s-a pronunțat în data de 26 mai 2016, în cauzele conexe C-260/14 și C261/14, statuând că "principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba de aplicarea unei reglementări noi la efecte viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale." Este adevărat că atât contractul de finanțare cât și contractul de leasing ce au făcut obiectul verificării au fost încheiat anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, însă trebuie reținut că, atât Regulamentul CE nr. 1083/2006, cât și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene sunt obligatorii pentru instanța națională, în cauză fiind îndeplinită condiția ca noua reglementare - O.U.G. nr. 66/2011 - să fie aplicabilă efectelor viitoare ale unei situații apărute sub imperiul reglementării anterioare. Astfel, soluția de admitere a cererii de chemare în judecată exclusiv în considerarea aplicării retroactive a dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, fără o cercetare aprofundată a tuturor cererilor și apărărilor părților sub aspectul existenței neregulii reținută prin procesul-verbal de constatare nr. OI/2446/SICSN din 10 aprilie 2014 echivalează cu necercetarea fondului cauzei și determină imposibilitatea instanței de recurs să exercite controlul judiciar asupra sentinței atacate. În aceste condiții, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță de fond a cererii de chemare în judecată, pentru a asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.