ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 325/2022

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II a contencios administrativ și fiscal, declinat către Curtea de Apel București, secția a VIII- contencios administrativ și fiscal, reclamanta Agenția de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație și Cercetare în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale-Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane a solicitat instanței anularea deciziei nr. x/04.07.2014 și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, înregistrat sub nr. x/10.04.2014, precum și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 105.102,43 RON.

Prin sentința civilă nr. 2497 din 5 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Agenția de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație și Cercetare în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale-Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cadrul recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 C. proc. civ. recurenta-reclamantă critică nelegalitatea hotărârii primei instanțe care prin soluția de respingere a menținut ca legal emise actele contestate.

Recurenta-reclamantă reia situația de fapt în ceea ce privește achiziționarea celor două autoturisme în sistem de leasing financiar și arată că prima instanță a interpretat și aplicat greșit prevederile O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing.

Reclamanta-recurentă apreciază că aceste cheltuieli sunt eligibile contrar celor reținute de intimata-pârâtă în actele de control contestate.

Aceasta deoarece analizarea eligibilității cheltuielilor cu leasingul financiar trebuie să țină seama de faptul că cele două autoturisme au fost achiziționate la prețul cel mai avantajos conform cererii de finanțare și cu respectarea actelor normative incidente.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea în sensul admiterii acțiunii și anulării ca nelegale a actelor contestate.

La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal excepția nulității recursului și a solicitat în subsidiar, pe fond respingerea recursului ca nefondat.

La dosar recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Motivat în ședința publică din 25.01.2022, Curtea a respins excepția nulității recursului apreciind că aspectele de nelegalitate invocate pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Analizând recursul declarat, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat formal de recurenta-reclamantă nu cuprinde aspecte de nelegalitate care se pot încadra în cadrul acestui motiv de casare, respectiv încălcarea dispozițiile art. 425 lit. b) C. proc. civ. sau art. 6 din CEDO.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. este nefondat în cază sentința atacată fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii în ceea ce privește aprecierea legalității procesului-verbal din 10.04.2014 și a Deciziei de soluționare a contestației din 4.07.2014.

Curtea apreciază că prima instanță în mod corect a constatat în raport de probele administrate și susținerile părților că pe procesul implementării proiectului inclusiv cu privire la achiziționarea celor două autoturisme în sistem de leasing financiar recurenta-reclamantă în calitate de beneficiar a utilizat modelele cele mai rentabile din punct de vedere economic.

În cauză, nu rezultă că s-ar fi justificat determinarea raportului cost-eficiență care sa conducă la concluzia conform căreia, în această situație, leasingul este metoda cea mai rentabilă pentru a obține folosința celor două autoturisme, așa cum este menționat la pct. 2.5 din Anexa "Reguli de eligibilitate privind leasingul" din Ordinul comun nr. 1117/2170/2010 care prevede că "(...) utilizatorul de leasing trebuie să fie în măsură să dovedească faptul că leasingul a fost metoda cea mai rentabilă pentru a obține folosința bunului. în cazul în care se dovedește că prețurile ar fi fost mai mici dacă s-ar fi utilizat o metodă alternativă (de exemplu, închirierea de echipamente), cheltuielile adiționale se deduc din cheltuielile eligibile."

În mod corect prima instanță a constatat legalitatea actelor contestate prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei-recurente o creanță bugetară rezultată din neregulă în cuantum de 105.102,43 RON aceasta în condițiile în care recurenta-reclamantă nu a probat la fond susținerile din recurs în sensul că achiziționarea prin leasing a celor două autoturisme a avut o legătură directă cu implementarea proiectului.

Față de cele expuse mai sus Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Agenția de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație și Cercetare împotriva sentinței civile nr. 2497 din 5 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2022.