ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 730/2021

Ședința publică din data de 24 martie 2021

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin sentința nr. 62 din 22 mai 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a admis cererile de intervenție formulate de A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.A. și cu intimatul Comerțului Oficiul Registrului de pe lângă Tribunalul Gorj; a respins excepțiile invocate de S.C. F. S.A.; a respins cererea de depunere și menționare acte nr. 49462 din 12 decembrie 2017, formulată de G. și a obligat-o pe pârâta S.C. F. S.A. la plata către intervenienta D. a sumei de 12.595 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată

Împotriva sentinței sus-menționate, S.C. F. S.A. și G. au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă sub același număr unic.

La termenul din 31 octombrie 2018, intervenienții D. și E., prin avocat au solicitat amânarea cauzei până la soluționarea dosarului nr. x/2018, care viza suspendarea efectelor hotărârii A.G.A. din 11 mai 2017.

Curtea de apel a respins cererea de amânare, apreciind că soluția ce se va pronunța în dosarul nr. x/2018 nu are relevanță în soluționarea cauzei, având în vedere obiectele celor două dosare.

D. a formulat o cerere de recuzare a membrilor completului de judecată învestit cu soluționarea apelului, apreciind că, prin motivarea respingerii cererii de amânare, instanța de judecată s-a antepronunțat.

Cererea de recuzare a fost respinsă prin încheierea nr. 40, pronunțată la aceeași dată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Ulterior, prin decizia nr. 800 din 16 octombrie 2019, definitivă, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis excepția lipsei calității de reprezentant legal a Consiliului de administrație format din H., I. și J. și a directorului general G. și a anulat apelul formulat de S.C. F. S.A.; a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a apelantului G.; a admis apelul declarat de G. și a schimbat sentința atacată, în sensul că a respins cererile de intervenție formulate de A., B., C., D. și E.; a admis cererea de depunere și menționare acte nr. 49462/21.12.2017, a dispus înregistrarea acestora în evidențele O.R.C. și a respins cererea de obligare a pârâtei S.C. F. S.A. la plata către intervenienta D. a sumei de 12.595 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii nr. 40 din 31 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, D. și E. au declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanței de apel.

În motivare, au prezentat evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare și au susținut că instanța de apel, cu încălcarea art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ., a reținut că situația prezentată, constând în respingerea unei cereri de amânare întemeiate pe existența pe rol a unei cereri de suspendare a executării hotărârii adunării generale a cărei înregistrare se discută în cauză nu poate fi încadrată în niciuna din ipotezele prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ., deoarece completul de judecată nu și-a exprimat părerea cu privire la soluție și nu există alte elemente care să atragă în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

Potrivit recurenților, împrejurările invocate prin cererea de recuzare se încadrează, în realitate, în sfera elementelor care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitate, iar faptul că legiuitorul nu a menționat expres care sunt cazurile care s-ar încadra la acest din urmă motiv de incompatibilitate relevă tocmai intenția de a lărgi sfera ipotezelor care ar putea în vreun fel să știrbească imparțialitatea judecătorilor, dând eficiență principiilor de bază care cârmuiesc orice proces civil, respectiv imparțialitatea și independența judecătorilor învestiți cu soluționarea cauzei respective.

În acest sens, au arătat, sunt și art. 6 din C.E.D.O. și jurisprudența comunitară.

Au subliniat recurenții că motivul de incompatibilitate care a stat la baza formulării cererii de recuzare a vizat exprimarea în ședință publică, cu ocazia motivării respingerii cererii de amânare, a părerii cu privire la soluția ce urma a se pronunța prin raportare la obiectul dosarului nr. x/2018

Or, stabilirea existenței/inexistenței prezumției privind lipsa de imparțialitate, precum și puterea de a naște probabilitatea îndoielilor obiective (conform art. 329 C. proc. civ.) trebuie să se raporteze la definiția dată de C.E.D.O. noțiunii de imparțialitate -"absența oricărei prejudecăți sau a oricărei idei preconcepute privitoare la soluția unui proces", prin eliminarea oricărui factor care ar putea știrbi obiectivitatea judecătorului.

În continuare, recurenții au arătat că doctrina și jurisprudența au statuat că, pe lângă controlul formal care trebuie realizat în ceea ce privește cererile de înregistrare/depunere/menționare acte în registrul comerțului, este absolut necesar să se facă și un control formal al conținutului actului supus înregistrării, tocmai față de efectele pe care acesta le dobândește prin înregistrarea/depunerea/menționarea acestuia în registrul comerțului.

Astfel, conform art. 5 din Legea nr. 26/1990, "înmatricularea și mențiunile sunt opozabile terților de la data efectuării lor în registrul comerțului ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României (...)". Caracterul de opozabilitate față de terți a mențiunilor în registrul comerțului impune ca actele și faptele care se solicită a fi înregistrate în registrul comerțului să ofere o aparență de legalitate, pentru a oferi terțului căruia îi este adresată înregistrarea informații reale, în acord cu legea.

Recurenții au subliniat în acest context că, așa cum au arătat în fața judecătorilor recuzați și prin cererea de recuzare, un argument esențial invocat în susținerea respingerii cererii de intervenție viza nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 11 mai 2017, constatată la acel moment prin sentința nr. 60 din 21 mai 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017 (rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 200 din 27 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova), iar o eventuală suspendare a efectelor hotărârii A.G.A. din 11 mai 2017 reprezenta un argument suplimentar de care instanța trebuia să țină cont în soluționarea apelului, pe care să îl respingă ca nefondat.

Or, opinia instanței în sensul că soluția asupra suspendării efectelor hotărârii A.G.A. nu ar avea legătură cu cea din prezenta cauză conducea automat la concluzia că nici soluția asupra anulării hotărârii A.G.A. nu are legătură cu soluția.

În opinia recurenților, față de legătura strânsă dintre cauze (dosarul nr. x/2017 viza înregistrarea în registrul comerțului a hotărârii A.G.A. din 11 mai 2017, dosarul nr. x/2018 viza suspendarea efectelor aceleiași hotărâri, iar dosarul nr. x/2017 viza constatarea nulității absolute a acesteia) și de aprecierile făcute de judecători în analizarea acestora, este evident că dezlegările date într-un dosar sunt de natură a influența soluția ce urmează a fi pronunțată în alt dosar.

Prin urmare, motivarea respingerii cererii de amânare, văzută în strânsă legătură cu dosarele indicate anterior, cu obiectul acestora, conduce la concluzia că soluția instanței de apel era deja prefigurată. Aceasta pentru că, de vreme ce suspendarea efectelor hotărârii A.G.A. din 11 mai 2017 nu ar fi avut legătură cu înregistrarea pentru opozabilitate a hotărârii respective, rezultă cu evidență că, orice argument ar fi invocat, instanța ar fi dispus înregistrarea.

Au subliniat recurenții că toate aceste aspecte au fost confirmate ulterior, atât prin respingerea cererii de suspendare prin decizia civilă nr. 1102 din 31 octombrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, cât și prin admiterea apelului declarat de G. în dosarul nr. x/2017, în contextul în care au invocat chiar constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.A. din 11 mai 2017, soluție care pe parcursul soluționării apelului a devenit definitivă.

Cum instanța a dispus înregistrarea unei hotărâri A.G.A. constatată nulă absolut, în mod justificat exprimarea faptului că suspendarea efectelor respectivei hotărâri nu are legătură cu cererea de înregistrare reprezintă un element care a născut întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorilor.

În cauză s-a întocmit și comunicat părților raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 493 C. proc. civ.

Prin încheierea din 25 noiembrie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul, acordând termen în ședință publică, în vederea soluționării acestuia.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu preliminar, trebuie subliniat faptul că, deși recurenții au invocat in terminis dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate criticile formulate pot fi subsumate cazului de casare prevăzut de pct. 5 al articolului precitat, întrucât se invocă încălcarea unei norme de procedură, astfel cum se va arăta în cele ce succed.

Autorii căii de atac au susținut că instanța de apel, cu încălcarea art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ., a reținut în mod nelegal că situația prezentată, constând în respingerea unei cereri de amânare întemeiate pe existența pe rol a unei cereri de suspendare a executării hotărârii adunării generale a cărei înregistrare se discută în cauză, nu poate fi încadrată în niciuna din ipotezele prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ., deoarece completul de judecată nu și-a exprimat părerea cu privire la soluție și nu există alte elemente care să atragă în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

Raportat la aceste susțineri, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ., judecătorul este incompatibil de a judeca atunci când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece sau când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

Criticile invocate de recurenți, astfel cum sunt argumentate atât din perspectiva normelor de drept interne, cât și din perspectiva C.E.D.O., sunt nefondate, instanța care a respins cererea de recuzare reținând în mod corect că nu este incident niciunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ.

Aceasta întrucât obiectul dosarului în care s-a solicitat amânarea judecății până la soluționarea dosarului nr. x/2018 era limitat la soluționarea cererii de înregistrare a hotărârii A.G.A. din 11 mai 2017 în registrul comerțului.

În acest context, judecătorii recuzați au apreciat că nu se impune amânarea judecății, iar măsura dispusă este, apreciază instanța supremă, corectă, întrucât soluția pronunțată în dosarul având ca obiect suspendarea efectelor hotărârii A.G.A. din 11 mai 2017 nu prezenta o înrâurire hotărâtoare în cauză, raportat la condițiile diferite a căror îndeplinire trebuie analizată în cadrul celor două dosare, fie doar și în considerarea faptului că amânarea solicitată nu depindea de soarta acțiunii în nulitate a hotărârii A.G.A. a cărei înregistrare se decidea, ci doar de măsura provizorie, limitată în timp a eventualei suprimări a efectelor acestei hotărâri.

Așadar, contrar susținerilor recurenților, nu se poate reține că soluția instanței de apel era deja prefigurată, de vreme ce judecătorii recuzați nu au făcut deloc aprecieri cu privire la îndeplinirea condițiilor înregistrării hotărârii A.G.A. din 11 mai 2017 în evidențele O.R.C.

Or, recuzarea este incidentă ori de câte ori vizează afectarea imparțialității prin referire strictă la obiectul concret al pricinii.

Înalta Curte apreciază că, de principiu, respingerea unei cereri de amânare a judecății până la soluționarea unui alt dosar nu implică o evaluare de către judecători a temeiniciei cererii sau a căii de atac pe care o au spre soluționare, în cauza de față analiza fiind limitată în mod firesc la relevanța pe care o avea asupra căii de atac soluția ce urma să se pronunțe în dosarul nr. x/2018, în care se solicita în procedura specială a ordonanței președințiale suspendarea forței obligatorii a unei hotărâri A.G.A., procedură în care soluția instanței era dată, inter alia, de cerința unei aparențe de drept, nu de statuarea asupra fondului însuși al dreptului, hotărârea dată în ordonanța președințială neavând autoritate de lucru judecat, conform art. 1002 alin. (2) C. proc. civ.

Cu referire la specificul acțiunilor indicate de către recurenți ca având relevanță din perspectiva temeiurilor amânării, instanța supremă subliniază și că procedura de înregistrare de mențiuni în registrul comerțului, care se dispută în dosarul aflat în apel în care s-a formulat cererea de recuzare și care prezintă caracterele unei proceduri necontencioase, presupune verificarea formală a condițiilor impuse de lege pentru efectuarea acestei operațiuni, în timp ce soluționarea cererilor de suspendare a efectelor și de constatare a nulității unei hotărâri A.G.A. are în vedere analiza respectării condițiilor de fond și de formă ale adoptării acesteia.

În acest context, se apreciază că în mod judicios s-a reținut prin încheierea atacată că respingerea unei cereri de amânare întemeiate pe existența pe rol a unei cereri de suspendare a executării hotărârii adunării generale a cărei înregistrare se discută în cauză, în privința căreia se verifică existența condițiilor care ar impune suprimarea temporară, pe cale de ordonanță președințială, a efectelor acesteia, nu poate fi încadrată în niciuna din ipotezele prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ., aceasta nereprezentând un caz de antepronunțare cu privire la calea de atac (fiind vorba doar despre o măsură de amânare a judecății) și neavând nici vocația de a naște îndoieli, fie chiar și la nivelul aparenței, cu privire la imparțialitatea instanței de apel.

Având în vedere considerentele expuse, instanța supremă apreciază că argumentele invocate de recurenți nu justifică măsura casării încheierii atacate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., încheiere dată în respectul, nu cu încălcarea art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ. și nici a art. 6 paragraful 1 C.E.D.O., așa încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

Întrucât intimata S.C. F. S.A. nu a făcut dovada existenței și întinderii cheltuielilor de judecată, conform art. 452 C. proc. civ., cererea acestei părți privind acordarea cheltuielilor de judecată urmează să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții E. și D. împotriva încheierii nr. 40 din 31 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Respinge cererea formulată de intimata S.C. F. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 martie 2021.