ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 682/2021

HOTĂRÂRE

18.03.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 682/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 18 martie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă, reclamantul Statul Român prin ANAF DGRFP București AJFP Ilfov a chemat în judecată pârâții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N. S.R.L., S.C. O. S.R.L., S.C. P. S.R.L., solicitând obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 3.041.277,23 RON, prejudiciul adus bugetului de stat printr-un mecanism de fraudare creat în jurul L. S.R.L., de efectuare a unui număr de 398 achiziții intracomunitare de legume și fructe, ca urmare a faptului că prin decizia penală nr. 1504A/19.11.2018 a Curții de Apel București a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă promovată de ANAF - DGRFPB în dosarul penal x/2015

Prin încheierea din 25.11.2019 Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a constatat intervenită suspendarea de drept a cauzei față de împrejurarea că, potrivit extrasului ONRC, societatea pârâtă K. S.R.L. este sub incidența Legii nr. 85/2014, fiind în faliment, iar reclamantul a solicitat obligarea tuturor pârâților la plata sumei de 3.041.277,23 RON, în temeiul răspunderii civile delictuale, ceea ce atrage, inerent solidaritatea debitorilor,

Pârâta K. S.R.L. prin lichidator judiciar Q. S.R.L. și reclamantul Statul Român au formulat recurs împotriva încheierii, solicitând casarea hotărârii atacată și trimiterea cauzei spre continuarea judecății instanței Tribunalului Ilfov, secția Civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de apel București, secția a III-a sub nr. x/2020 iar prin încheierea 32R/19.10.2020 a fost admisă excepția necompetenței funcționale a secției III-a, cauza a fost scoasă de pe rol, iar dosarul înaintat Registraturii Generale în vederea repartizării sale uneia dintre secțiile Curții de Apel specializate în litigiile cu profesioniștii.

În argumentarea acestei hotărâri instanța a reținut, în esență, că raportat la obiectul expus al cererii de chemare în judecată, dosarul reprezintă un litigiu cu profesioniști, atât ca urmare a calității unora dintre pârâți de profesioniști, cât și în raport de existența prezumției de comercialitate a obiectului concret al prezentei cauze.

Recursul a fost repartizat pe rolul Curții de apel București, secția a V-a și înregistrat sub nr. x/2020.

Prin încheierea nr. 41 din data de 15 decembrie 2020, Curtea de Apel, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției a V-a a Curții de Apel București, a declinat în favoarea secției a III-a a Curții de Apel București competența de soluționare a cererilor de recurs formulate de recurenta-pârâtă K. prin lichidator judiciar Q.. și recurenta-reclamantă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - DGRFP București - AJFP Ilfov, împotriva încheierii civile din data de 25.11.2019 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2018 având ca obiect acțiune în daune delictuale și constatând ivit conflictul negativ de competență între secții, a suspendat judecarea recursului și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

În argumentarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că Statul Român a formulat o cerere simplă, întemeiată pe art. 1357 -1359 C. civ., respectiv o răspundere civilă delictuală, fapta imputată fiind evaziune fiscală, neachitare TVA aferent unor operațiuni, depunerea unor declarații fiscale false, acțiune care nu intră în sfera litigiilor cu profesioniști, nu este întemeiată pe prevederi speciale ale Legii 31/1990 privind răspunderea administratorilor față de societate sau orice ale prevederi din Legea specială 31/1990, nici pe prevederile speciale ale Legii 85/2014 privind răspunderea persoanelor pentru pasivul societăților aflate în insolvență sau privind anularea actelor frauduloase încheiate de societatea în insolvență prin organele sale de conducere, nici pe alte prevederi sau alte acte normative speciale din domeniul activității profesioniștilor.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Dispozițiile privitoare la conflictul de competență sunt aplicabile și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, care se pronunță prin încheiere, conform art. 136 alin. (1) C. proc. civ.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două secții ale aceleiași instanțe, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și secția a V-a civilă din cadrul Curții de Apel București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între secțiile sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două secții este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cererea are ca obiect obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 3.041.277,23 RON, prejudiciul adus bugetului de stat printr-un mecanism de fraudare creat în jurul L. S.R.L., de efectuare a unui număr de 398 achiziții intracomunitare de legume și fructe, ca urmare a faptului că prin decizia penală nr. 1504A/19.11.2018 a Curții de Apel București a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă promovată de ANAF - DGRFPB în dosarul penal x/2015

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1357-1359 C. civ., acțiunea reprezentând o răspundere civilă delictuală, fapta imputată fiind evaziune fiscală, neachitare T.V.A. aferent unor operațiuni, depunerea unor declarații false.

Așadar, reclamantul a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni în angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților pentru săvârșirea unui delict civil.

Cum delictele civile nu pot fi circumscrise noțiunii de exploatare a unei întreprinderi, în sensul art. 3 alin. (3) C. civ., rezultă că prezentul litigiu nu are legătură cu realizarea obiectului de activitate al pârâților persoane juridice.

De asemenea, calitatea de profesionist a uneia dintre părți nu este relevantă pentru determinarea secției competente să soluționeze litigiul, din moment ce, conform deciziei nr. 18/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Prin urmare, obiectul și temeiul juridic al cererii impun concluzia că litigiul dedus judecății nu are natura unui litigiu cu profesioniști care să determine competența specială a secțiilor specializate în litigii cu profesioniști, ci o pură acțiune în răspundere civilă delictuală, cu caracter eminamente civil.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4), raportat la 136 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a Curții de Apel București.