ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 666/2021

Ședința publică din data de 18 martie 2021

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 26 mai 2017 pe rolul Tribunalului Alba, secția I civilă, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au chemat în judecată pe pârâta S.C. G. S.A., pentru ca, prin hotărârea care urmează să se pronunțe, să se dispună: obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare efectuate de către reclamanți în ultimii trei ani, cuantum valoric care urmează a fi determinat prin efectuarea unui raport de expertiză contabilă; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale corespunzătoare sumelor solicitate prin petitul 1, de la data scadenței și până la data plătii efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în considerarea dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ.

Tribunalul Alba, secția I civilă prin sentința civilă nr. 1567/2018 din 24 octombrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții A., B., C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâta S.C. G. S.A. și, în consecință: pârâta S.C. G. S.A. a fost obligată să plătească reclamanților drepturilor salariale neachitate, corespondente raporturilor de muncă, pentru perioada 26 mai 2014 - 1 august 2016, astfel:reclamantului A. suma de 47.611 RON; reclamantului C. suma de 29.384; reclamantului D. suma de 29.287 RON; reclamantului E. suma de 27.240 RON.

Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamanților drepturilor salariale neachitate, corespondente raporturilor de muncă, astfel: reclamantului F. suma de 42.793 RON, pentru perioada 27.06.2014 -01.08.2016; reclamantului B. suma de 23.307 RON, pentru perioada 21.01.2015 -01.08.2016.

Prin aceeași sentință s-a dispus obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate, calculate începând cu data scadenței fiecărei obligații de plată până la data achitării integrale a acestora și la plata în favoarea reclamantului a sumei de 6.840 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. G. S.A., solicitând admiterea apelului, schimbarea, în parte, a sentinței atacate, în sensul admiterii, în parte, a acțiunii și obligării pârâtei la plata către reclamanți a orelor suplimentare efectuate la solicitarea angajatorului, a muncii prestate în timpul sărbătorilor legale, în zilele de sâmbătă și duminică și a orelor de noapte, care nu au fost plătite sau compensate, avându-se în vedere perioada 26.05.2014- 31.12.2015 (pentru reclamanții A., C., D., E. și F.) și perioada 21.01.2015-31.12.2015 (pentru reclamantul B.), prin raportare la prevederile H.G. nr. 38/2008 și ale Directivei 2002/15/CE; să fie înlăturată obligația apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.840 de RON.

La data de 2 decembrie 2019 apelanta-pârâtă S.C. G. S.A. a formulat o cerere de recuzare a doamnelor judecător H. și I., învestite cu soluționarea dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel Alba Iulia.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă prin încheierea civilă nr. 103/2019 din 3 decembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a respins cererea de recuzare a doamnelor judecător H. și I., formulată de apelanta-pârâtă S.C. G. S.A.

Prin decizia civilă nr. 2239/2019 din 12 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis apelul declarat de pârâta S.C. G. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1567/2018 din 24 octombrie 2018 a Tribunalului Alba, care a fost schimbată, în parte, numai sub aspectul cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată pârâta, acestea fiind stabilite la suma de 3.420 RON; s-a menținut, în rest, hotărârea atacată și s-a dispus obligarea apelantei la plata sumei de 476 RON, în favoarea fiecărui intimat, în total suma de 2856 RON, cu titlu cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii civile nr. 103/2019 din 3 decembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, pârâta S.C. G. S.A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 și pct. 5 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că la termenul de judecată din 27 iunie 2019 societatea pârâtă a depus la dosarul cauzei o notă de probe, prin care s-a solicitat, printre altele, să se administreze proba cu expertiză contabilă, indicând, totodată, și obiectivele acesteia.

Recurenta a susținut că era absolut necesar să se administreze proba cu expertiză contabilă, întrucât la dosarul cauzei nu existau dovezi, prin care să se răspundă, în mod argumentat, la motivele de apel invocate în cauză.

A precizat că la termenul din 26 septembrie 2019 au fost depuse înscrisurile solicitate de instanță și s-au adus argumente suplimentare în sprijinul admiterii cererii de efectuare a expertizei contabile, însă la termenul din data de 21 noiembrie 2019, în mod inexplicabil, completul de judecată format din doamnele judecător H. și I. a respins cererea de efectuare a unei noi expertize contabile și a acordat cuvântul pe fond.

În opinia recurentei-pârâte, respingând cererea de efectuare a unei noi expertize contabile, cele două doamne judecător și-au exprimat, în mod implicit, dar neîndoielnic, părerea cu privire la soluția pe care urmau să o pronunțe, în sensul că, exceptând problema cheltuielilor de judecată (care era atât de greșit rezolvată de instanța de fond, încât și apărătorul intimaților-reclamanți a solicitat schimbarea hotărârii primei instanțe), pentru rest, apelul urma să fie respins, ca nefondat.

A menționat că nu exista nici măcar posibilitatea admiterii apelului și schimbării, în parte, a sentinței instanței de fond în privința drepturilor bănești cuvenite reclamanților, atâta timp cât la dosarul cauzei nu existau probe (calcule), care să permită o astfel de soluție, deoarece expertul nu a răspuns obiectivelor încuviințate la fond.

Prin urmare, singura soluție pe care o putea pronunța completul de judecată era aceea de respingere a motivului 2 al cererii de apel, în condițiile în care nu existau calcule efectuate pentru o eventuală admitere, în parte, a cererii.

Astfel, societatea recurentă a menționat că instanța de apel nu putea verifica dacă orele de condus luate în considerare de expert au respectat normele imperative invocate, de vreme ce nu s-au efectuat calcule în acest sens.

Concluzionând, recurenta-pârâtă a arătat că era clar, încă de la momentul respingerii probei cu expertiza contabilă, faptul că instanța de apel urma să valideze hotărârea primei instanțe.

Totodată, a învederat că prin motivul 5 de apel s-a susținut faptul că instanța a încălcat principiul disponibilității procesului civil, acordând drepturi salariate până la data de 1 august 2016, deși reclamanții înșiși au recunoscut că "Până în luna ianuarie 2016 nu au fost plătite orele de noapte, zilele de sărbătoare, sâmbetele și duminicile" .

Or, atâta timp cât reclamanții au arătat că până în luna ianuarie 2016 nu le-au fost plătite drepturile cuvenite, rezultă că începând cu ianuarie 2016 aceste drepturi le-au fost plătite.

S-a relevat faptul că nu erau efectuate calcule care să vizeze perioada 26.05.2014-31.12.2015 (pentru reclamanții A., C., D., E.), perioada 27.06.2014-31.12.2015 (pentru reclamantul F.) și perioada 21.01.2015-31.12.2015 (pentru reclamantul B.), ci au fost efectuate doar calcule până la data de 01.08.2016, acesta fiind motivul pentru care s-a solicitat ca expertiza să aibă un astfel de obiectiv.

Recurenta-pârâtă consideră că a existat un caz clasic de antepronunțare în cauză, ceea ce trebuia să ducă la concluzia că judecătorii erau incompatibili să soluționeze apelul.

S-a învederat faptul că în cuprinsul cererii de recuzare societatea pârâtă a invocat, în subsidiar, aplicabilitatea pct. 13 al art. 42, întrucât existau îndoieli cu privire la imparțialitatea celor 2 judecători.

De asemenea, a precizat că a fost evidentă părtinirea judecătorilor, care pe tot parcursul procesului au urmărit să neutralizeze orice încercare a pârâtei de a dovedi că hotărârea instanței de fond a fost nelegală și netemeinică.

Pentru toate aceste argumente, recurenta a apreciat că încheierea atacată este nelegală, iar decizia pronunțată în cauză a confirmat pe deplin temerile societății, apelul fiind admis doar în privința cheltuielilor de judecată.

În aceste condiții, a susținut că se impune admiterea recursului formulat împotriva încheierii nr. 103 din 03.12.2019, arătând că în temeiul art. 179 alin. (3) din C. proc. civ. desființarea încheierii va avea ca efect și desființarea de drept a deciziei pronunțate în cauză, astfel încât judecata să fie reluată de un alt complet de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimații-reclamanți A., B., C., D., E. și F. au solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 28 mai 2020 potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 5 noiembrie 2020 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. G. S.A. împotriva încheierii nr. 103/2019 din 3 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă și a stabilit termen la data de 14 ianuarie 2021, cu citarea părților.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că fundamentul instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 41 - 44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanță independentă și imparțială, pentru a se asigura părților obiectivitate în soluționarea pricinii.

Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, așa cum este reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, imparțialitatea are, pe de o parte, o conotație subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmărește a determina dacă judecătorul oferă toate garanțiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparțialitatea implică aparența de corectitudine a instanței, incluzând aici și percepția subiectivă a părților cu privire la atitudinea magistraților.

În cauza dedusă judecății, în cadrul apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 1567/2018 din 24 octombrie 2018 a Tribunalului Alba, pârâta S.C. G. S.A. a formulat cerere de recuzare a doamnelor judecător H. și I., ce a fost respinsă de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă prin încheierea civilă nr. 103/2019 din 03.12.2019, ce formează obiectul prezentului recurs.

Recurenta a criticat soluția de respingere a cererii de recuzare, apreciind că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și pct. 5 C. proc. civ. potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale și respectiv când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Înalta Curte constată că invocarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. s-a efectuat formal, fără a fi dezvoltate și indicate criticile care pot fi subsumate acestui motiv și, câtă vreme nu s-a demonstrat că instanța de apel în soluționarea cererii de recuzare nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, instanța supremă nu poate face o analiză a recursului din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Din perspectiva punctului 5 al art. 488 C. proc. civ., din expunerea argumentelor în susținerea cererii de recurs se constată că recurenta a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta apreciind ca fiind aplicabil pct. 13 al aceluiași articol.

În cauză se constată că, instanța de apel în analiza cererii de recuzare a făcut aplicarea dispozițiilor art. 44 alin. (2) C. proc. civ. constatând că cererea de recuzare este tardivă.

Potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recuzare se poate face verbal în ședință sau în scris pentru fiecare judecător în parte, arătându-se cazul de incompatibilitate și probele de care partea înțelege să se folosească.

Potrivit art. 44 alin. (1) C. proc. civ. "Judecătorul aflat într-o situație de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre părți înainte de începerea oricărei dezbateri", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol,"Când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar după începerea dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute".

Ținându-se seama de caracterul dispozitiv al normelor privitoare la recuzare, propunerea trebuie făcută înainte de începerea dezbaterilor, iar pentru împrejurările ivite în cursul procesului, conform art. 44 alin. (2) C. proc. civ., de îndată ce partea a luat la cunoștință de motivele de recuzare.

În cauză, se constată că până la deschiderea dezbaterilor în fata instanței de apel care au avut loc la data de 21 noiembrie 2019, pârâta S.C. G. S.A. nu a invocat nici un incident și nici nu a formulat vreo cerere de recuzare, iar instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 5 decembrie 2019.

La 2 decembrie 2019, pârâta S.C. G. S.A. a formulat cerere de recuzare, iar completul învestit cu soluționarea acesteia, constatând că motivele invocate de parte s-au ivit la momentul respingerii cererii în probațiune, nefiind invocate înainte de terminarea cercetării judecătorești și deschiderea dezbaterilor asupra fondului, a reținut că cererea de recuzare înregistrată după închiderea dezbaterilor este tardiv formulată.

Dispozițiile legale care reglementează recuzarea prevăd că, pentru a se putea face o cerere de recuzare după începerea dezbaterilor, trebuie ca motivul să se fi ivit după acest moment sau partea să fi luat cunoștință de el după acel moment, altfel intervine decăderea din dreptul de a cere recuzarea.

Cum, în speță, pârâta nu a invocat existența niciunui motiv de incompatibilitate ivit sau despre care au luat cunoștință după începerea dezbaterilor care au avut loc la 21 noiembrie 2019, se constată că în mod corect instanța de apel a reținut că cererea de recuzare, înregistrată la 2 decembrie 2019, este tardiv formulată.

Criticile recurentei-pârâte vizând respingerea cererii în probațiune, nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală, întrucât instanța de recurs este ținută să analizeze exclusiv criticile privind soluția din dispozitivul hotărârii atacate.

Este de menționat că, din modalitatea în care au fost expuse argumentele în susținerea cererii de recurs, recurenta a solicitat în realitate reexaminarea cererii de recuzare și nu doar să se analizeze legalitatea încheierii recurate.

În consecință, având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. G. S.A. împotriva încheierii civile nr. 103/2019 din 3 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2021.