ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 660/2021

Ședința publică din data de 18 martie 2021

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 13.05.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L., a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea pârâtei în principal la plata sumei de 488.645 RON reprezentând profitul net realizat de către societatea beneficiara pârâtă B. S.R.L. pe anii 2016 si 2017 ca urmare a preluării prin divizare a fondului de comerț (autorizație de funcționare farmacie) de la societatea divizata A. S.R.L. - in faliment.

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 19.424.975,40 RON, reprezentând contravaloare pasiv neacoperit al societății divizate A. S.R.L. - in faliment, conform tabelului definitiv consolidat rectificat al creditorilor, avându-se în vedere condițiile divizării.

Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1180 din 16 septembrie 2019 a respins ca inadmisibilă cererea privind repunerea pe rol a cauzei, formulată de reclamanta A. S.R.L., în faliment; a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâta B. S.R.L. și a respins în integralitate ca fiind nefondată, cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L..

Curtea de Apel Ploiești, secția a Ii-a civilă, prin decizia nr. 179 din 16 iulie 2020 a admis apelul declarat de către reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar C., împotriva sentinței civile nr. 1180 din 16 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata pârâta B. S.R.L., a anulat în tot sentința primei instanțe și a fixat termen la data de 30.09.2020, în vederea rejudecării fondului cauzei.

Împotriva acestei decizii pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de apel, după analizarea întregii situații prin prisma înscrisurilor și explicațiilor părților, a concluzionat la fila x alin. (9) din decizia recurată, că motivul privind nepronunțarea de către instanța de fond cu privire la fondul cauzei este nefundat, reținând că "în mod evident prima instanță a soluționat fondul cauzei".

Recurenta-pârâtă susține că situația prezentului recurs derivă din contrarietatea considerentelor privind motivul de admitere a apelului și soluția dispusă în urma admiterii apelului.

Astfel, susține recurenta - pârâtă, în alineatul ultim din considerente, instanța de apel a invocat ca motiv de anulare a hotărârii instanței de fond dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., motivând reținerea spre rejudecare ca urmare a faptului că niciuna dintre părți nu a solicitat trimiterea cauzei la prima instanță.

În opinia recurentei-pârâte, în cazul de față, prin raportare la respingerea primului motiv de apel și reținerii împrejurării că instanța de fond a soluționat fondul cauzei, nefiind invocat și incident cel de-al doilea motiv de anulare prevăzut de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., soluția instanței de apel, cea de anulare a sentinței și rejudecarea în fond a cauzei, este greșită, nefiind incident motivul de anulare invocat, respectiv art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă consideră că, soluția de anulare a sentinței și casarea cu reținere spre rejudecare în apel este eronată și prin raportare la dispozițiile privind nulitatea, motivul reținut de către instanța de apel, respectiv nepunerea în discuția părților la fond a obiectului și cauzei capătului principal de cerere, nefiind un motiv de nulitate absolută, acest motiv neregăsindu-se printre motivele de nulitate necondiționată prevăzute de art. 176 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a reținut, în considerentele deciziei recurate, faptul că la termenul din data de 09.09.2019, instanța de fond a pus în discuția părților aceste aspecte, rezultând că toate aspecte reținute de instanța de apel privind acest motiv de anulare a hotărârii nu sunt reale, fiind în contradicție cu cele reținute în considerentele deciziei.

Într-o astfel de situație, susține recurenta-pârâtă, soluția corectă nu era cea prevăzută de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., ci instanța de apel trebuia să dispună una din soluțiile prevăzute de art. 480 alin. (1) sau (2) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din perspectiva acestui motiv, recurenta-pârâtă a susținut că prezentul recurs derivă din contrarietatea considerentelor privind motivul de admitere a apelului și soluția dispusă în urma admiterii apelului, considerând că nu sunt incidente dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. vizează soluțiile pe care le pronunță instanța de apel și statuează că, în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel sau întâmpinare.

În vederea pronunțării unei astfel de soluții, textul de lege impune, așadar, îndeplinirea a două condiții: greșita soluționare a procesului fără a se intra pe fondul cauzei și cererea expresă a unei dintre părți în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare.

În ceea ce privește prima condiție, respectiv greșita soluționare a procesului fără a se intra pe fondul cauzei, instanța de apel a avut în vedere, ipoteza necercetării fondului raportului juridic litigios, mai exact situația în care instanța a soluționat greșit procesul pronunțându-se asupra a cu totul altceva decât s-a cerut.

În acest caz, regula instituită prin art. 480 din C. proc. civ., este aceea a devoluării fondului de către instanța de apel, care judecă litigiul, context în care urmează a fi analizate, potrivit art. 478 alin. (2) din C. proc. civ., motivele, mijloacele de apărare și dovezile invocate la prima instanță sau arătate în cadrul apelului sau prin întâmpinare.

Ca urmare, aprecierea asupra legalității și temeiniciei soluției primei instanțe permite instanței de control să soluționeze cauza în fond, atât timp cât părțile nu au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție.

În cauză se constată, contrar susținerilor recurentei-pârâte, că instanța de apel a reținut în mod corect că prima instanță a soluționat cauza prin schimbarea obiectului și cauzei capătului principal de cerere, analizând altceva decât ceea ce s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Presupusa contradicție de care se prevalează autoarea căii de atac, în sensul că instanța de apel, în considerente a susținut că s-a soluționat cauza pe fond, ca apoi să facă aplicarea dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., este nefondată.

Este adevărat că instanța de apel a menționat că prima instanță a soluționat cauza pe fond, dar această menționare a fost făcută în contextul prezentării situației de fapt și a reținerilor primei instanțe privind obiectul și cauza primului capăt de cerere.

Or, analiza pe fond a primei instanțe nu a vizat fondul raportului juridic dedus judecății, ci fondul obiectului cauzei astfel cum a fost stabilit de către judecătorul primei instanțe prin încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (4) și (6) C. proc. civ.

Tocmai de aceea instanța de apel având în vedere și faptul că prin cererea de apel nu s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare a făcut, în mod corect, aplicarea dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Ca urmare, față de argumentele anterior prezentate nu se poate reține nici o contradicție între considerentele expuse în justificarea raționamentului instanței de control judiciar, situație care exclude incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 Cod procedură civilă.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va constata că nu este întrunit motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 179 din 16 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2021.