ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 644/2021

Ședința publică din data de 17 martie 2021

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020 pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, revizuenta COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. a solicitat anularea deciziei civile nr. 290/R din 22 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018.

În motivarea cererii, COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. susține că decizia atacată este contrară deciziei civile nr. 757/R din 04 noiembrie 2019, pronunțate de către Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Revizuenta arată că la data de 04 noiembrie 2019, Curtea de Apel Timișoara a admis, prin decizia civilă nr. 757/R, recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 524/A din 18 iunie 2019, pronunțate de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata pârâta S.C. A. S.R.L.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 290/R din 22 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, a fost respins recursul declarat de COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. împotriva deciziei civile nr. 1009 din 22 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. BUNA VESTIRE S.R.L.

Astfel, revizuenta susține că există două decizii definitive potrivnice, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara în două dosare diferite, în care aceasta are calitatea de recurenta-reclamantă, iar obiectul și cauza dosarelor mai sus menționate sunt identice.

Revizuenta susține că ambele litigii au fost demarate în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi Timiș, în anul 2016, expunând pe larg situația de fapt.

Revizuenta arată că instanța de recurs, prin decizia civilă nr. 757/R din 04 noiembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, a admis recursul, eliminând confuzia între obligația de informare a Asociației de Proprietari și persoana care a produs efectiv prejudiciul și care se face vinovată de crearea acestuia, și anume, agentul economic, care nu putea beneficia de un preț subvenționat pentru energia termică, potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (11) din Legea 325/2006.

Astfel, în opinia revizuentei, a doua decizie, respectiv decizia civilă nr. 290/R din 22 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, este radical opusă deciziei civile nr. 757/R din 04 noiembrie 2019, pronunțate în dosarul nr. x/2018, fiind nesocotit efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, în condițiile în care ambele dosare au aceeași cauză și același obiect.

Revizuenta arată că, în cele două cauze, ambii intimați-pârâți fac parte din categoria agenților economici care, în calitate de consumatori, au beneficiat de energia termică furnizată de COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A., în aproximativ aceeași perioadă, plătind tariful necorespunzător categoriei din care fac parte, cauzând societății un prejudiciu, cererile de chemare în judecată fiind întemeiate pe prevederile art. 1.349 din C. civ., privind răspunderea civilă delictuală.

Revizuenta susține că autoritatea de lucru judecat nu vizează doar considerentele decisive, adică acelea care susțin și explicitează dispozitivul, ci și considerentele care au dezlegat o chestiune litigioasă dedusă judecății în mod incidental, a cărei rezolvare nu se va regăsi așadar, în dispozitivul hotărârii.

Revizuenta invocă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat în raport de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., susținând că oricare dintre părțile litigante are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, acest beneficiu aparținând doar acelor părți cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărârea care se bucură de autoritate de lucru judecat, fiind vorba de drepturi câștigate.

Așadar, revizuenta susține că ceea ce se urmărește este evitarea contrazicerilor nu doar între dispozitivele hotărârilor judecătorești, ci și între dispozitivul unei hotărâri și considerentele altei hotărâri care a rezolvat un aspect litigios ce are legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății sau evitarea contrazicerilor între așa numitele considerente decizorii ale hotărârilor, fără a trebui să fie întrunită tripla identitate de elemente între cele două procese, cum se întâmplă în cazul excepției autorității de lucru judecat

Cererea de revizuire a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata S.C. BUNA VESTIRE S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire.

Revizuenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin decizia civilă nr. 433/R din 27 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2020, a fost declinată competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 21 decembrie 2020.

Analizând cererea de revizuire formulată în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vin să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești, din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

Este adevărat că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă, însă, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Analiza soluțiilor pe care instanța de revizuire le poate adopta impune concluzia că numai efectul negativ al autorității de lucru judecat poate fi valorificat ca motiv de revizuire.

Aceasta pentru că, în măsura identificării triplei identități de părți, obiect și cauză între litigii, este justificată anularea ultimei hotărâri (care încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi), căci legea nu recunoaște posibilitatea ca același litigiu să fie soluționat de două ori, în raport de dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătorești în cauză să fie pronunțate în dosare diferite: să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat; să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Analizând comparativ litigiile, în temeiul art. 513 alin. (3), raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu se verifică tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că în dosarul nr. x/2018, soluționat definitiv prin decizia civilă nr. 757/R din 4 noiembrie 2019, COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. are calitate de reclamantă, iar pârâtă este S.C. A. S.R.L., iar în dosarul nr. x/2018, soluționat definitiv prin decizia civilă nr. 290/R din 22 iulie 2020, COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A., este reclamantă, iar calitatea de pârâtă este deținută de S.C. BUNA VESTIRE S.R.L.

Reiese astfel, că în raport de această din urmă decizie, nu este îndeplinită condiția identității de părți.

Așadar, nu poate fi reținută contrarietatea de hotărâri, câtă vreme nu sunt întrunite cumulativ cerințele impuse de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., lipsa identității de părți făcând de prisos analizarea celorlate condiții impuse de norma legală.

Ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. împotriva deciziei civile nr. 290/R din 22 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. împotriva deciziei civile nr. 290/R din 22 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2021.