ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 591/2021

Ședința publică din data de 10 martie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă la 26.07.2016, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.735.772,30 RON, cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat societății prin exercitarea defectuoasă și/sau prin neexercitarea atribuțiilor aferente funcției de administrator, sumă la care se adaugă dobânda legală, calculată pe perioada cuprinsă între data introducerii cererii de chemare în judecată și data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

La 19.05.2017, pârâtul a formulat cerere reconvențională și a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a numiților C., în nume propriu și în calitate de administrator al S.C. A. S.A., D. și E..

Prin cererea reconvențională, pârâtul a mai solicitat solicitat obligarea S.C. A. S.A. și a pârâților introduși în cauză, în baza art. 253 alin. (4) C. civ., în solidar, la plata daunelor morale cuantificate la egalul sumelor pretinse de către reclamantă de la pârât, pentru încălcarea art. 72 alin. (1) și (2) C. civ., referitoare la dreptul la demnitate și onoare.

În subsidiar, conform art. 1.446 C. civ., a solicitat ca pârâta S.C. A. S.A. să fie obligată la 60 %, C. la 10 %, D. la 20 %, iar E. la 10% din totalul sumei pe care instanța i-o va acorda.

Prin sentința civilă nr. 1061/PI/12.12.2018, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a respins cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională și a compensat cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta și pârâtul B. au declarat apeluri, care au fost respinse prin decizia civilă nr. 643/A/19.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Prin încheierea din 14.11.2019, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a îndreptat eroarea materială strecurată în minuta și dispozitivul deciziei civile nr. 643/A/19.09.2019, prin inserarea mențiunii "cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Curtea de Apel Timișoara" în loc de "Definitivă", cum din eroare s-a trecut.

Împotriva deciziei din apel, reclamanta și pârâtul B. au declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei curții de apel spre o nouă judecată.

Prin memoriul său de recurs, S.C. A. S.A. a susținut că decizia instanței de apel este nemotivată în ceea ce privește apelul său și că motivarea hotărârii constă într-o compilație între susținerile intimatului și argumentele sentinței apelate.

În acest sens, a arătat că instanța de apel nu a făcut o analiză proprie a motivelor de apel, ci s-a rezumat la a prelua ad literam apărările fostului administrator cu privire la pretinsa examinare de către prima instanță a tuturor cauzelor de antrenare a răspunderii pârâtului și presupusul caracter licit și neprejudiciabil al faptelor comise în timpul mandatului avut la S.C. A. S.A., precum și la a reproduce întocmai considerentele sentinței cu privire la modalitatea de interpretare a art. 144

1

și art. 144

2

din Legea nr. 31/1990, prin raportare la circumstanțele cauzei.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că exigența unei motivări corespunzătoare din perspectiva art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O. impuneau instanței de apel să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept care au condus în opinia sa, ci nu a intimatului, la respingerea apelului reclamantei.

În continuare, a invocat jurisprudența C.E.D.O. și a instanței supreme, susținând că a fost încălcat principiul egalității de arme, dreptul de acces efectiv la justiție și dreptul la un proces echitabil, având în vedere lipsa totală a motivării deciziei.

Astfel, instanța de apel a pronunțat o decizie ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și a nesocotit, totodată, norma procedurală prevăzută sub sancțiunea nulității de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ipoteză ce se subsumează motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, a susținut că instanța de apel nu a răspuns criticilor ce vizau omisiunea tribunalului de a examina majoritatea acțiunilor imputate fostului administrator și nici nu a motivat cele reținute sub aspectul nedovedirii prejudiciului.

Or, instanța trebuia să analizeze, prin raportare la criteriul bunului administrator și la fiecare dintre faptele imputate, dacă pârâtul și-a executat sau nu obligațiile aferente funcției deținute, în special obligația de diligentă prevăzută de art. 144

1

din Legea nr. 31/1990.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că instanța de apel trebuia să procedeze la o nouă judecată a fondului, în condițiile art. 479 alin. (1) C. proc. civ., să verifice stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către tribunal, însă s-a rezumat să preia, fără referire la motivele de apel și probele de la dosar, aserțiunea generală a primei instanță, conform căreia dovada prejudiciului nu ar fi fost făcută.

De asemenea, a arătat că instanța de apel nu a răspuns motivelor de apel referitoare la încălcarea de către tribunal a dispozițiilor art. 22 alin. (6) teza I și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum și la incidența art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, în contextul în care lipsește motivarea cu privire la pretențiile ce vizau repararea prejudiciilor aflate într-o legătură de cauzalitate directă cu faptele ilicite neanalizate, situație asimilată necercetării fondului în fazele procesuale anterioare, recurenta a solicitat casarea în parte atât a deciziei recurate, cât și a sentinței tribunalului, iar în baza art. 497, coroborat cu art. 480 alin. (3) C. proc. civ. trimiterea cauzei pentru soluționarea cererii principale primei instanțe.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 144

1

din Legea nr. 31/1990, art. 555, art. 1.168 și art. 2.148 C. civ., art. 1 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 50/1991, art. 73 lit. d), art. 144

2

din Legea nr. 31/1990, art. 1.518 alin. (2), art. 1.325 și art. 1.204 C. civ.

Prin cererea sa de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât B. a susținut că în mod greșit a fost respinsă cererea reconvențională, reținându-se că susținerile exprimate în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu sunt de natură a aduce prejudicii imaginii și demnității pârâtului, demersul reclamantei reprezentând doar exercitarea dreptului de a formula o cerere în justiție, iar afirmațiile cuprinse în rapoartele de expertiză reprezintă păreri și opinii cu caracter tehnic.

Pornind de la această motivare, recurentul a apreciat că se poate concluziona că instanțele au aplicat greșit normele legale incidente, deoarece motivele care au stat la baza cererii reconvenționale vizau denaturarea stării de fapt prin pretinderea unor fapte nereale sau inexistente ca fiind reale, lezarea demnității și a onoarei personale prin modalitatea concretă prin care pârâții au înțeles să îi pună la îndoială buna-credință în actele de administrate ale societății, să îi știrbească renumele și să îi aducă acuzații complet neîntemeiate.

Recurentul-pârât a redat conținutul art. 252 C. civ. și a susținut că, prin întregul comportament al pârâților și prin metodele utilizate în susținerea acțiunii, i-au fost lezate interesele personale, personalitatea, onoarea și demnitatea, integritatea fizică și mai ales psihică.

In continuare, a prezentat aspecte referitoare la activitatea noului administrator al societății desemnat, C., după intrarea sa în incapacitate de muncă din motive medicale.

Astfel, a arătat că prin decizia A.G.A din 18.01.2016 s-a dispus efectuarea demersurilor privind identificarea unor prejudicii aduse societății din culpa fostului administrator, iar pârâtul C. a procedat la imputarea unor prejudicii inexistente, atribuindu-i cheltuieli pentru acte de administrare necesare și utile.

Mai mult, a indus în eroare acționarii societății privind activitatea derulată de către recurent în timpul mandatului său, lăsând să se înțeleagă că aceasta ar fi fost prejudiciabilă pentru societate, astfel că a permis introducerea acțiunii în instanță, deși putea și trebuia să observe că probele conțin inexactități, acuzații neîntemeiate și o stare de fapt trunchiată și denigratoare.

Toate acestea, dublate de momentul depunerii acțiunii, imediat după ce recurentul și-a solicitat în instanță drepturile cuvenite, ce fac obiectul dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Timișoara care a fost suspendat până la judecarea prezentului litigiu, întăresc în opinia sa concluzia scopului imoral al acțiunii reclamantei, respectiv acela de a îl împiedica să își valorifice drepturile rezultate din remunerarea muncii prestate la societate și pe cele decurgând din drepturile intelectuale de autor, rezultând din utilizarea brevetelor de invenție care-i aparțin, de către societățile din grupul din care face parte și S.C. A. S.A.

A mai susținut recurentul că izvorul atragerii răspunderii personale pare a fi raportul de expertiză extrajudiciară efectuat de către pârâta D., care conține afirmații lipsite de profesionalism și aprecieri de încadrare juridică a recurentului, depășind formularea unei opinii corecte și fundamentate, iar reprezentanții reclamantei le reiau și le exprimă ca atare atât în cercul de cunoscuți ai recurentului, cât și în motivarea acțiunii.

Recurentul a mai susținut că există serioase dubii și cu privire la realitatea ținerii și adoptării ședinței A.G.A. din luna ianuarie 2016.

Intimații S.C. A. S.A., C., D. și E. au formulat întâmpinare la recursul pârâtului, prin care au invocat excepția nulității recursului, în baza art. 185 C. proc. civ. pentru nerespectarea termenului de recurs de 30 de zile reglementat de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., deoarece din documentele vizualizate pe baza parolei de acces la dosarul electronic al instanței de apel reiese că decizia recurată i-ar fi fost comunicată recurentului la 31.10.2019, iar memoriul de recurs a fost depus la

09.12.2019, deci ulterior împlinirii termenului legal de 30 zile de la comunicarea hotărârii atacate stabilit de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.. excepția nulității recursului, având în vedere că recurentul a preluat ad litteram motivele de apel, fiind incidente prevederile art. 489 alin. (1) corelat cu art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. și excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate ce pot fi subsumate motivelor de recurs prevăzute de ari. 488 alin. (1) pct. 1 -8 C. proc. civ., având în vedere că argumentele recurentului vizează aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate.

Pe fond, au solicitat respingerea recursului, deoarece instanța de apel în mod corect a constatat inexistența vreunei fapte ilicite care să fi fost săvârșită de pârâții introduși în cauză prin cererea reconvențională, precum și cea a vreunei atingeri care să fi fost adusă drepturilor nepatrimoniale ale fostului administrator prin întocmirea celor două rapoarte de expertiză și prin promovarea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-pârât B. a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, solicitând respingerea acestuia, deoarece nu poate fi reținută incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta S.C. A. S.A. a formulat răspuns la întâmpinarea pârâtului B., solicitând înlăturarea argumentelor acestuia.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Având în vedere că recursul declarat de recurenta S.C. A. S.A. nu poate fi soluționat în procedura prevăzută la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va disjunge judecata acestuia și va dispune formarea unui nou dosar, în vederea soluționării lui.

Analizând recursul declarat de B., din perspectiva regularității introducerii căii de atac, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Conform art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește".

Cum decizia atacată a fost comunicată recurentului la 05.11.2019, recursul declarat la 09.12 2019 a fost formulat cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut la art. 485 alin. (1) C. proc. civ., care, calculat în conformitate cu dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a împlinit la 06.12.2019.

În considerarea argumentelor expuse, văzând dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora nerespectarea termenului stabilit pentru exercitarea unui act procedural atrage decăderea, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca tardiv recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 643/A/19.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Disjunge judecata recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva aceleiași decizii și dispune formarea unui nou dosar cu termen la 10.03.2021, în completul de filtru, fără citarea părților.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 martie 2021.