ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 481/2021

Ședința publică din data de 24 februarie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 11 iunie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, să se dispună revizuirea drepturilor de pensie în temeiul art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și emiterea unei noi decizii de pensionare cu plata diferențelor, actualizate cu indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Prin sentința civilă nr. 2526 din 16 octombrie 2020, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale exclusive, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului București.

În esență, Tribunalul Constanța, secția I civilă a reținut că potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizații și pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul. A mai reținut că cererea reclamantului vizează drepturile sale de pensie, reglementate de dispozițiile Legii nr. 263/2010 și că din copia cărții de identitate depuse la dosar de către reclamant rezultă că acesta are domiciliul în Municipiul București.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului București.

La 15 decembrie 2020, reclamantul a depus note de ședință prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 269 din 18 ianuarie 2021, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În esență, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a reținut că la data sesizării Tribunalului Constanța, reclamantul avea domiciliul legal pe raza Municipiului București, astfel cum rezultă din copia actului de identitate aflat la dosar, având reședința stabilită pe raza județului Constanța, aspect ce rezultă din același înscris. A mai reținut instanța că, în ceea ce privește domiciliul părții, interesează care este situația de fapt concretă, iar dovada domiciliului se poate face, în principiu, prin orice mijloc de probă. Noțiunea de domiciliu trebuie interpretată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornică și principală a reclamantului, ci adresa unde locuiește efectiv. Pentru aceste motive, s-a apreciat că este competent în soluționarea cauzei Tribunalul Constanța.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul Constanța, secția I civilă și Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect drepturile de pensie ale reclamantului, reglementate de dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Conform art. 154 alin. (1) din aceeași lege, cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizații și pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul.

Din copia actului de identitate aflat la dosarul Tribunalului Constanța, rezultă că la data formulării cererii de chemare în judecată (11 iunie 2020), reclamantul avea domiciliul în Municipiul București și reședința în Comuna Valul lui Traian, județul Constanța.

Conform dispozițiilor art. 87, respectiv art. 88 C. civ., domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală, iar reședința persoanei fizice este în locul unde își are locuința secundară.

În jurisprudența sa, instanța supremă a statuat că în litigiile în care instanța competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului (cum ar fi litigiile din materia dreptului muncii), derogarea de la dreptul comun este justificată de specificul și necesitățile ce decurg din raporturile de muncă. Scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului lor la apărare.

Având în vedere similitudinea dintre litigiile din materia dreptului muncii cu cele din materia asigurărilor sociale, din punct de vedere al poziției de reclamant a salariatului, respectiv fostului salariat, se poate aprecia că și în cauzele privitoare la pensii, instanțele trebuie să aibă în vedere noțiunea de domiciliu în sens larg, respectiv acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăiește și muncește.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2021.