ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 419/2021

Ședința publică din data de 18 februarie 2021

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 21 septembrie 2020, petentul A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Prin încheierea nr. 2453 din 25 noiembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020 a fost respinsă cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Împotriva acestei încheieri, A. a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 29 decembrie 2020, prin care a solicitat anularea încheierii atacate și admiterea cererii privind strămutarea judecării dosarului nr. x/2020 de la Curtea de Apel Oradea la o altă curte de apel.

Cu privire la admisibilitatea contestației în anulare, se susține că încheierea atacată este o hotărâre definitivă și că poate constitui obiect al contestației în anulare și hotărârea prin care instanța soluționează cererea de strămutare. Aceasta decurge din prevederile art. 144 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora hotărârea asupra strămutării este definitivă. Neexistând o dispoziție care să prevadă că hotărârea dată asupra strămutării nu este supusă niciunei căi de atac, hotărârea prin care instanța se pronunță asupra cererii de strămutare poate fi atacată pe calea contestației în anulare ca orice hotărâre cu caracter definitiv.

Având în vedere prevederile art. 503 alin. (3) C. proc. civ. ce vizează obiectul și motivele contestației în anulare: dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.

Ținând cont de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

În sensul acestor prevederi, eroarea materială vizează erori legate de aspecte formale ale judecării apelului, greșeli involuntare și nu de interpretare a dispozițiilor legale.

În acest context, se susține că oțiunea de eroare materială din cuprinsul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. are în vedere, în principal, erorile evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, sensul noțiunii fiind unul restrictiv, care nu poate fi extins la greșelile de judecată, de apreciere a probelor, de apreciere a faptelor sau a unor dispoziții legale.

Eroarea materială este mai mult decât evidentă în acest caz, în acțiunea de solicitare a strămutării cauzei privitoare la dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Curții de Apel Oradea, s-a admis cererea și s-a încuviințat judecarea la Curtea de Apel Oradea în baza prevederilor art. 140 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, se arată că exact același conținut al acțiunii, cu exact aceleași documente depuse ca probatoriu, identice până la ultima virgulă ca și formă și conținut s-a depus și în cererea de strămutare a dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Curții de Apel Oradea, iar prin încheierea Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2453 din 25 noiembrie 2020 s-a dispus respingerea cererii de strămutare, în baza art. 140 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Contestatorul susține că se poate constata cu ușurință că îndreptarea erorii materiale este la îndemâna Înaltei Curți de Casație și Justiție prin admiterea prezentei contestații în anulare și admiterea cererii de strămutare.

Analizând, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază caracterul fondat al acesteia, pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată în cazurile și în condițiile prevăzute de lege să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o noua judecată.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Nu poate fi reținută susținerea contestatorului vizând admisibilitatea căii extraordinare de atac prin raportare la prevederile art. 503 alin. (3) C. proc. civ.

Esențial în aprecierea admisibilității contestației în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (3) pct. 2 C. proc. civ. este faptul că această cale extraordinară de atac să fie promovată fie împotriva unei decizii de recurs, fie împotriva unei decizii de apel ce nu poate fi atacată cu recurs.

În speță, contestația în anulare este formulată împotriva încheierii prin care a fost soluționată o cerere de strămutare a judecății unei proces, hotărâre ce nu se înscrie în sfera celor pentru care legiuitorul a reglementat posibilitatea promovării acestei căi de atac, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 503 alin. (3) C. proc. civ.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Așadar, în cauză se reține că a fost atacată o hotărâre pronunțată de Înalta Curte într-o contestație în anulare al cărei obiect l-a constituit o hotărâre pronunțată într-o strămutare, care deși era definitivă, nu este susceptibilă de a fi atacată pe calea contestației în anulare, întrucât nu a fost pronunțată în calea de atac a recursului, conform art. 503 alin. (2) C. proc. civ.,

Așa fiind, pentru toate argumentele în fapt și în drept care preced, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității contestației în anulare și, în consecință, va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B. S.R.L. împotriva încheierii nr. 2453 din 25 noiembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității.

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B. S.R.L. împotriva încheierii nr. 2453 din 25 noiembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2021.