ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 367/2021

Ședința publică din data de 17 februarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 16 martie 2017 pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, lichidatorul judiciar A. a solicitat instanței obligarea pârâtului C. la plata pasivului neacoperit al societății debitoare S.C. "D." S.R.L. GIROV, în cuantum de 1.139.396 RON.

Prin sentința nr. 31/F din 23 ianuarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de atragere a răspunderii personale formulată de lichidatorul judiciar A., a dispus ca pasivul neacoperit al societății debitoare S.C. "D." S.R.L. GIROV, în cuantum de 1.139.396 RON, să fie suportat de pârâtul C., iar în temeiul art. 174 alin. (1) din Legea 85/2014, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei S.C. "D." S.R.L. și radierea acesteia din Registrul Comerțului Neamț.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul C..

Cererea de apel a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 11 iulie 2018.

Prin încheierea de ședință pronunțată la 8 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a suspendat, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., judecarea apelului declarat de apelantul-pârât, în contradictoriu cu intimatul-lichidator A., cu intimata-reclamantă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE NEAMȚ și cu intimata-debitoare S.C. "D." S.R.L.

Prin decizia nr. 233/2019 din data de 12 septembrie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis sesizarea de perimare și a constatat perimată judecata apelului formulat de apelantul-pârât C. împotriva sentinței civile nr. 3 l/F din 23 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE NEAMȚ, cu intimata-debitoare S.C. "D." S.R.L. și cu intimatul-lichidator A..

În termen legal, pârâtul C. a formulat cerere de recurs împotriva deciziei nr. 233/2019 din 12 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, apreciind că hotărârea atacată este nelegală sub aspectul greșitei constatări a intervenirii perimării apelului.

În argumentarea cererii, a susținut că abandonarea cauzei în nelucrare nu se datorează culpei sale, ci unor motive ce nu îi pot fi imputabile.

A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei instanței de apel, în vederea repunerii pe rol și rejudecării.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 421 și urm. C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 20 noiembrie 2019, sub același număr de dosar.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluția preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 16 iunie 2020 a fost încuviințat în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 21 octombrie 2020 a fost admis în principiu recursul fiind acordat termen la 17 februarie 2021 pentru judecarea acestuia, cu citarea părților.

Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succedă.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că susținerile recurentului pot fi circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de punctul 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. vizând încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, însă se constată ca fiind nefondate criticile subsumate acestui motiv de casare.

Înalta Curte subliniază că examinarea recursului sub aspectele criticate, impune câteva considerații legate de buna-credință în exercitarea drepturilor procedurale precum și în legătură cu îndatoririle părților în procesul civil.

Sancțiunile care se aplică în situații determinate procedural cum este și sancțiunea perimării a fost instituită pentru nerespectarea cerinței de a exista continuitate în desfășurarea procesului. Altfel spus, această sancțiune procedurală intervine pentru a înceta starea de incertitudine creată asupra unor raporturi juridice deduse judecății și are drept consecință stingerea procesului în faza în care se găsește. Sancțiunea procedurală amintită operează și ca o prezumție de desistare care se deduce din nestăruința părților, în termenele prevăzute expres pentru reluarea judecării cauzei. Procedural, considerațiile anterior evocate au în vedere dispozițiile art. 416 C. proc. civ., dar și dispozițiile art. 10 din același cod prin care se stabilește că părțile au îndatorirea, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2) termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

Fiind o sancțiune procedurală, perimarea operează de drept, instanța putând să constate perimarea și din oficiu, astfel cum reiese și din dispozițiile art. 420 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, prin încheierea din 8 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei privind soluționarea apelului declarat de pârâtul C. împotriva sentinței civile nr. 3 l/F din 23 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Neamț pentru lipsa părților, care nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.

Odată îndeplinite condițiile stabilite de textul legal anterior menționat, instanța de judecată este obligată să dispună suspendarea judecății. Măsura de suspendare a judecății se întemeiază pe voința prezumată a părților de a nu mai continua procedura judiciară. O atare prezumție este dedusă din faptul neprezentării părților la termenul de judecată la care au fost legal citate și din inexistența la dosar a unei solicitări de judecată în lipsă.

În cuprinsul dispozițiilor art. 415 pct. 1 C. proc. civ. se prevede remediul procedural în cazul în care a fost dispusă măsura suspendării cauzei, însă una dintre părți dorește continuarea judecății. Astfel, judecata cauzei suspendate se reia prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor.

Cererea de repunere pe rol a cauzei se depune la instanța care a dispus măsura suspendării, însă înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispozițiile art. 416 C. proc. civ.

Totodată, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții.

Aceasta este și situația în speța dedusă judecății, părțile lăsând să treacă un interval de timp mai mare de 6 luni fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății apelului, de la data suspendării acestuia în data 8 noiembrie 2018, acesta fiind ultimul act de procedură îndeplinit în speță.

Recurentul nu se poate prevala de propria pasivitate, derivată din faptul că acesta nu a efectuat niciun demers în sensul continuării judecății, respectiv nu a formulat cerere de repunere pe rol, nu a exercitat recurs împotriva încheierii de suspendare pronunțată la 8 noiembrie 2018 de Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fiind lipsită de fundament simpla sa susținere în sensul că "abandonarea cauzei în nelucrare nu se datorează culpei sale".

Totodată, potrivit adagiului latin:

"nemo auditor propriam turpitudinem allegans", nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria sa culpa, nimeni nu poate să obțină foloase invocând propria sa vina, incorectitudine și nici să se apere valorificând un asemenea temei.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că instanța de apel a aplicat și a interpretat corect normele procedurale incidente în cauză și a statuat cu justețe că termenul de perimare a fost împlinit, decizia recurată fiind la adăpost de orice critică, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 din același cod, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei nr. 233/2019 din 12 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei nr. 233/2019 din 12 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2021.