ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 295/2021

Ședința publică din data de 10 februarie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București sub nr. x/2018 din 24.05.2018, reclamanta METROREX S.A. București a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L. București, solicitând instanței să dispună evacuarea acesteia din imobilul/spațiul adus ca aport în contractul de asociere nr. 58.01/4705/15.07.1996, locație în care societatea pârâtă își desfășoară activitatea economică, și anume, în stația Piața Unirii 2, în apropierea intrării în pasajul de corespondență Piața Unirii 1- Piața Unirii 2, cu cheltuieli de judecată.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Codului comercial și ale art. 1034 C. civ. de la 1864.

Ulterior, reclamanta a precizat pretențiile în sensul cererii de evacuare a pârâtei nu numai din spațiul construit de 330 mp, dar și din suprafața de folosință comună de 300 mp.

Judecătoria Sector 3 București, prin sentința civilă nr. 8496 din 29.06.2018 (dosar nr. x/2018), a admis excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești, invocată de pârâta S.C. A. S.R.L., în litigiul cu reclamanta METROREX S.A. București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Prin încheierea din data de 20 decembrie 2018, Tribunalul arbitral a respins excepția de necompetență invocată de reclamanta METROREX S.A., precum și cererea formulată de pârâta S.C. A. S.R.L., privind suspendarea litigiului pendinte până la soluționarea definitivă a dosarului Curții de Arbitraj nr. 37/2017 având ca obiect constatarea prelungirii contractului de asociere, conform art. 12 din contract, în care s-a pronunțat sentința arbitrală nr. 68/28.07.2017 atacată cu acțiune în anulare.

Prin sentința arbitrală nr. 19 din 27 martie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Arbitral al Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, cu majoritate, a admis acțiunea reclamantei precizată și, în consecință, a dispus evacuarea pârâtei din spațiul situat în stația Piața Unirii 2, în apropierea intrării în Pasajul de corespondență Piața Unirii 1- Piața Unirii 2, incintă descrisă în Anexa A la contractul de asociere nr. 58.01/4705/15.07.1996, respectiv 330 mp suprafață construită și 300 mp suprafață de folosință comună și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 19.302,10 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Împotriva sentinței arbitrale nr. 19 din 27 martie 2019 și a încheierii din 20 decembrie 2018 pronunțate de Tribunalul Arbitral al Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, a formulat acțiune în anulare S.C. A. S.R.L., întemeiată în drept pe dispozițiile art. 608 lit. e), g) și h) C. proc. civ.

Acțiunea în anulare a fost respinsă ca nefondată prin sentința civilă nr. 50 din 26 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

S.C. A. S.R.L. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 50 din 26 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare curții de apel, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, recurenta susține că soluția cu privire la motivul vizând anularea încheierii din 20 decembrie 2018 a Tribunalului Arbitral este nelegală și invocă motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Consideră că sfera de aplicare a art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. nu poate fi limitată la absența oricăror considerente din partea tribunalului arbitral sau la existența doar a unor considerente contradictorii.

Recurenta apreciază că modul în care instanța a interpretat și aplicat art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. denotă, pe de o parte, o motivare străină de natura cauzei prin introducerea unui criteriu de evaluare inexistent pentru incidența dispoziției legale evocate, aspect ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Pe de altă parte, consideră că, utilizând această concepție, curtea de apel a consfințit "motivarea" inexistentă a tribunalului arbitral, cauzând astfel o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii recurate, pe motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, contrar considerentelor instanței, susține că motivarea respingerii unei cereri de suspendare nu se poate limita la a se indica faptul că două cauze au temeiuri distincte. Or, se arată, printre condițiile asociate cazului de suspendare facultativă a judecății prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu se vorbește despre existența unor temeiuri identice pentru cele două acțiuni, cum a reținut curtea de apel.

Prin urmare, recurenta susține că instanța a încălcat normele de procedură din materia suspendării judecății cauzei, respectiv art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că hotărârea atacată cuprinde considerente străine de natura cauzei, în contextul în care prima instanță a atașat o cerință măsurii suspendării judecății dincolo de ceea ce prevăd textele de lege.

Recurenta apreciază că sunt nelegale considerentele curții de apel în sensul că o "motivare" inexistentă a respingerii cererii de suspendare poate fi justificată prin momentul procesual premergător soluționării fondului și prin necesitatea de a se evita o antepronunțare. Dimpotrivă, se arată, art. 593 C. proc. civ. prevede că orice măsură dispusă de tribunalul arbitral trebuie motivată, iar art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. impune obligația instanței de a analiza în ce măsură între cele două cauze există o legătură suficient de strânsă încât să se justifice suspendarea, fără a se considera că reprezintă o antepronunțare analizarea cerințelor legale asociate unui anumit incident procedural.

Astfel, consideră recurenta că prima instanță a introdus două condiții noi în privința motivării unei hotărâri, respectiv momentul procesual în care a fost dată hotărârea și necesitatea evitării antepronunțării, soluționând acțiunea în anulare împotriva încheierii tribunalului arbitral în baza unui motiv străin de natura cauzei.

Totodată, recurenta susține că nu pot fi primite considerentele curții de apel potrivit cărora nemotivarea unei încheieri de ședință nu poate fi încadrată în motivul de acțiune în anulare prevăzut la art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

Consideră că sunt străine de natura cauzei și considerentele primei instanțe referitoare la faptul că respingerea cererii de suspendare facultativă nu poate reprezenta încălcarea unei dispoziții imperative a legii (astfel încât nu poate fi incident motivul de anulare de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Or, se arată, acțiunea în anulare îndreptată împotriva încheierii tribunalului arbitral a avut la bază un singur temei, și anume nemotivarea, iar motivul referitor la încălcarea unor dispoziții legale imperative a vizat anularea sentinței tribunalului arbitral și nu a încheierii.

Referitor la soluția cu privire la motivele vizând anularea sentinței tribunalului arbitral, recurenta - reclamantă susține că aceasta este nelegală, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta apreciază că soluția instanței referitoare la criticile S.C. A. S.R.L. privind nemotivarea sentinței arbitrale încalcă normele de procedură și este nemotivată.

Astfel, consideră că este nelegal considerentul reținut de instanță în sensul că ar fi neîntemeiate criticile recurentei ce se refereau la nemotivarea sentinței arbitrale. Întrucât tribunalul arbitral și-a raportat hotărârea la un argument neinvocat de recurentă (chiar aflat în opoziție cu motivele invocate de aceasta), aceasta s-a prevalat de faptul că situația juridică analizată este străină de cea dedusă judecății, iar o asemenea motivare a tribunalului arbitral nu susține soluția pronunțată.

Susține că în mod eronat instanța a apreciat că această critică este echivalentă unei analize asupra raportului juridic dintre părți, când în realitate recurenta avea în vedere validarea de către instanță a unui considerent al tribunalului arbitral dedicat unui argument neinvocat de parte.

De asemenea, recurenta arată că a invocat contradictorialitatea considerentelor sentinței, din moment ce instanța arbitrală a admis că este dreptul A. de a prelungi durata contractului de asociere pentru o perioadă de încă 20 de ani, conform art. 12, prin simpla manifestare de voință, iar această chestiune exclude necesitatea unui acord al voinței părților pentru prelungirea contractului de asociere.

S-a mai criticat și faptul că tribunalul arbitral a reținut existența dosarului arbitral nr. x/2017, însă a omis să verifice efectele juridice ale acestui litigiu, iar în lipsa acestei analize nu a fost observat faptul că hotărârea pronunțată în dosarul menționat nu se bucură de autoritate de lucru judecat și nu trebuia reținută în soluționarea cauzei. Or, se arată, în sentința recurată nu există niciun considerent dedicat chestiunii criticate de recurentă, care ridică exclusiv problema unui raționament incomplet.

Totodată, recurenta precizează că s-a demonstrat faptul că sentința arbitrală este nemotivată în contextul în care tribunalul arbitral a reținut incidența art. 942 C. civ. de la 1864, care cuprinde definiția contractului, nu a libertății contractuale (instituție analizată de instanța arbitrală). Consideră că nici acest argument, care se raporta la faptul că s-a avut în vedere, ca element de natură a susține admiterea acțiunii, un considerent care justifica respingerea sa, nu a fost analizat prin hotărârea recurată.

Susține că prima instanță nu a analizat nici criticile cu privire la faptul că tribunalul arbitral s-a raportat la elemente ce nu susțin soluția pronunțată (privind plățile efectuate de Metrorex, după 01.04.2017, regimul juridic al bunurilor aduse de Metrorex ca aport în asociere).

În consecință, recurenta apreciază că încălcarea prevederilor art. 425 C. proc. civ. atrage incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitoare la nemotivarea hotărârii: și actul jurisdicțional din acțiunea în anulare este, la rândul său, nemotivat. Consideră recurenta că, prin faptul că instanța a validat o hotărâre nemotivată, au fost încălcate normele de procedură care impuneau desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, recurenta fiind prejudiciată întrucât nici tribunalul arbitral, nici curtea de apel nu au analizat argumentele/criticile invocate.

Și cu privire la sentința recurată, consideră că instanța a interpretat greșit sfera de aplicare a art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. faptul că textul se referă doar la o hotărâre care "nu cuprinde (...) motivele" nu este de natură să conducă la concluzia că doar absența cu totul a considerentelor poate fi sancționată. Astfel, apreciază că prima instanță a încălcat norma procedurală ce îi impunea să sancționeze lipsa motivării, ceea ce atrage casarea în baza art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar prin faptul că a introdus un criteriu de evaluare suplimentar pentru a aprecia incidența art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., instanța a înlăturat o serie de critici (cele ce țineau de considerentele contradictorii sau incomplete din sentința arbitrală) fără o analiză efectivă a acestora, ceea ce atrage aplicabilitatea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

O altă critică se referă la faptul că soluția instanței de respingere a criticilor privind incidența nulității sentinței arbitrale ca efect al art. 608 lit. h) C. proc. civ. nesocotește formele de procedură, nu este motivată corespunzător și încalcă dispoziții imperative ale legii.

Recurenta arată că prin acțiunea în anulare a criticat considerentul instanței arbitrale conform căruia manifestarea sa de voință în sensul prelungirii automate a contractului de asociere pe o perioadă de 20 de ani nu poate produce efecte, susținând că acest considerent încalcă normele imperative privind caracterul obligatoriu al contractului, conform art. 969 C. civ. de la 1864.

Recurenta apreciază că interpretarea prin care curtea de apel a înlăturat aceste critici contravine principiului forței obligatorii a contractului. Astfel, se arată, din moment ce părțile au convenit că o parte poate atrage prin voința sa prelungirea contractului de asociere, încălcarea dispoziției contractuale echivalează și cu încălcarea art. 969 C. civ. de la 1864, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, recurenta susține că prima instanță nu a analizat toate argumentele prezentate prin acțiunea în anulare subsumate art. 608 lit. h) C. proc. civ., respectiv încălcarea normelor imperative ale legii privind libertatea contractuală și regulile de interpretare a contractelor (art. 5, art. 977, art. 978, art. 982 C. civ. de la 1864), precum și pe cele privind procedura evacuării (art. 1034 alin. (1) C. proc. civ., art. 1038 alin. (1) C. proc. civ.

În acest context, susține că hotărârea este nemotivată, încălcând totodată dispozițiile imperative ale legii, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 și 5 C. proc. civ.

Recurenta mai susține și faptul că este greșit considerentul curții de apel potrivit căruia sentința arbitrală pronunțată în dosarul arbitral nr. x/2017 nu ar fi fost reținută ca temei al admiterii acțiunii, întrucât din cele reținute de tribunalul arbitral rezultă contrariul.

În concluzie, recurenta susține că sentința recurată este nemotivată și încalcă formele de procedură (prin ignorarea inexistenței prezumției autorității de lucru judecat) și că, în speță, sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 5 C. proc. civ.

Intimata a depus întâmpinare la 30 octombrie 2019 prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii curții de apel ca fiind temeinică și legală, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea pronunțată în complet de filtru la data de 24 aprilie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Prin încheierea pronunțată în complet de filtru la data de 15 iulie 2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 50 din 26 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate și a temeiurilor de drept incidente, constată următoarele:

Cu privire la criticile aduse soluției pronunțate de instanța de anulare cu privire la încheierea din 20 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul arbitral în dosarul nr. x/2018, sunt de relevat două aspecte.

Într-o primă abordare, Înalta Curte constată că, în pronunțarea soluției de respingere a cererii de suspendare facultativă, întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Tribunalul arbitral a verificat îndeplinirea cerințelor impuse de temeiul cererii de suspendare, instanța de anulare motivând pertinent și concordant în considerentele sentinței faptul că diferența de obiect dintre cererea de arbitrare ce formează obiectul dosarului pendinte și cea din dosarul arbitral nr. x/2017 este suficientă în explicitarea raționamentului ce a stat la baza motivării încheierii atacate. Ca atare, caracterul sumar al motivării, invocat de recurentă, este pe deplin justificat, inexistența vreunei determinări între cele două acțiuni arbitrale fiind suficientă și definitorie în pronunțarea soluției.

Dintr-un alt punct de vedere, Înalta Curte constată încheierea atacată cu acțiune în anulare are caracter interlocutoriu, instanța de anulare fiind învestită cu soluționarea unui incident procedural de natură a nu afecta, sub aspectul analizei, fondul acțiunii arbitrale, astfel că evocata încheiere nu era susceptibilă de a fi atacată cu acțiunea în anulare reglementată de art. 608 C. proc. civ.

De reținut este și faptul că, încheierile premergătoare care pot fi atacate separat cu acțiune în anulare sunt enumerate expres și limitativ la art. 594 alin. (1) C. proc. civ. conform căruia" Pot fi atacate separat cu acțiunea în anulare prevăzută la art. 608 încheierile tribunalului arbitral prin care s-au luat următoarele măsuri: a) a fost suspendat cursul arbitrajului, potrivit art. 412 și 413 C. proc. civ. b) au fost luate măsuri asigurătorii sau provizorii, potrivit art. 585 C. proc. civ. c) a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale privind constituționalitatea unei dispoziții legale.

Încheierea prin care Tribunalul arbitral a respins cererea formulată de pârâta S.C. A. S.R.L., privind suspendarea litigiului pendinte până la soluționarea definitivă a dosarului Curții de Arbitraj nr. 37/2017, având ca obiect constatarea prelungirii contractului de asociere, conform art. 12 din contract, în care s-a pronunțat sentința arbitrală nr. 68/28.07.2017, este o încheiere care nu se înscrie în niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 594 alin. (1) C. proc. civ.

În acest context, examinarea criticilor formulate de recurentă din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. apar ca fiind lipsite de fundament.

Cu privire la soluția de respingere, de către Curtea de Apel București a acțiunii în anulare îndreptată împotriva sentinței arbitrale.

Cu titlu prealabil trebuie precizat, cu referire la limitele controlului de legalitate ce urmează a se exercita în prezenta cauză asupra sentinței recurate, că acțiunea în anulare constituie o cale de control judecătoresc asupra hotărârii arbitrale cu două obiective bine determinate și anume: conformitatea hotărârii arbitrale cu convenția arbitrală precum și respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil astfel cum acestea sunt consacrate de Capitolul II art. 5 - 23 din C. proc. civ.

Așadar, niciunul dintre motivele prevăzute de art. 608 C. proc. civ. nu privește controlul legalității și temeiniciei hotărârii arbitrale sub aspectul soluționării fondului litigiului arbitral.

Or, în proporție covârșitoare, argumentația adusă de recurentă în susținerea motivelor de nelegalitate subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se constituie în critici aduse hotărârii arbitrale, fiind reiterate, în esență, susținerile din acțiunea în anulare.

Cu aceste precizări Înalta Curte, urmează a analiza strict criticile recurentei ce pot fi subsumate motivelor de drept invocate și care vizează nelegalitatea încheierii și sentinței recurate din perspectiva analizei pe care instanța de anulare a făcut-o din perspectiva motivelor de casare invocate.

Referitor la sentința arbitrală nr. 19/27.03.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, recurenta invocă o pretinsă încălcare a dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. g) și h) din C. proc. civ., care prevăd:

"(1) Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive:

g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării ori nu este semnată de către arbitri

h) încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii".

În examinarea motivului de anulare reglementat de art. 608 alin. (1) lit. g) instanța de anulare s-a raportat în mod pertinent la cerințele formale pe care trebuie să le îndeplinească hotărârea arbitrală.

Considerentele pe care instanța de anulare și-a fundamentat raționamentul reflectă analiza pe care a realizat-o cu privire la raporturile juridice dintre părți, astfel cum acestea au fost configurate în mod convențional, prin contractul de asociere ce a constituit temeiul juridic al acțiunii arbitrale, context în care nu pot fi reținute aserțiunile recurentei cu privire la existența unor motive străine de natura pricinii. Astfel, în hotărârea tribunalului arbitral Tribunalul arbitral se regăsesc considerente cu privire la perioada asocierii, la art. 2 din contract în care s-a prevăzut clauza potrivit căreia B. s va avea în folosință spațiile asocierii pentru o perioadă începând cu data semnării prezentei asocieri și care se termină la 20 (douăzeci) ani de la data la care restaurantul B. s, la care se face referire în această asociere.

A punctat instanța arbitrală asupra faptului că părțile nu au făcut dovada că raporturile de asociere s-au prelungit cu acordul comun și după data de 01.04.2017, neexistând la dosar niciun înscris în acest sens, semnat de ambele părți, astfel cum rezultă din art. 16 C din contract conform căruia nicio renunțare, adăugare sau modificare a acestei asocieri, sau orice alte contracte în legătură cu această asociere nu vor fi valide până când nu vor fi executate în scris, corespunzător, de ambele părți Metrorex și B..

Susținerile recurentei privind examinarea criticilor privind existența unor considerente străine de pricină și a unora contradictorii nu pot fi primite în contextul în care art. motivul de anulare reglementat de art. 608 alin. (1) lit. i) nu prevede o atare ipoteză de analiză. Așadar, în mod corect instanța de anulare a punctat asupra faptului că din conținutul art. 608 alin. (1) lit. g) se observă că incidența acestui motiv de anulare nu intervine și în situația existenței unor considerente contradictorii, precum în cazul recursului, sau a unora incomplete.

Prin criticile aduse, recurenta a invocat și aspecte care vizează fondul pricinii, respectiv modul de interpretare de către Tribunalul Arbitral a probelor administrate pentru soluționarea fondului cauzei, în plus, înțelegând să indice temeiuri legale pe care nu le-a invocat niciun moment, pe tot cursul desfășurării litigiului dedus arbitrajului, în fața Tribunalului arbitral.

Tribunalul arbitral a indicat în considerentele sentinței atacate și a motivat de ce nu pot fi reținute nici apărările recurentei vizând prelungirea Contractului după data de 01.04.2017.

De asemenea, instanța a menționat și că principiul acordului de voință la încheierea unui act juridic este prevăzut și în reglementarea contractului de asociere prin art. 251-256 din contractul Comercial din 1887.

Se reține așadar, că prin criticile aduse hotărârii arbitrale, nu poate fi antrenată cauza de anulare reglementată de art. 608 lit. h) C. proc. civ., invocat ca și temei al acțiunii în anulare, nefiind invocată încălcarea bunelor moravuri la care se referă textul legal ci numai dispoziții de drept convențional guvernate de principiul autonomiei de voință a părților, aspect reținut în mod judicios de instanța de anulare.

În realitate, atât prin motivele din acțiunea în anulare cât și prin criticile din recursul pendinte, recurenta tinde la a provoca o rejudecare a fondului litigiului arbitral, contestând starea de fapt reținută argumentat de Curtea de Arbitraj și modul în care s-a făcut interpretarea și aplicarea în speță a clauzelor contractuale, a normelor legale și a principiilor de drept, cu neobservarea specificității regimului de analiză pe care îl impune exercitarea acțiunii în anulare reglementată de art. 608 C. proc. civ.

În consecință, temeiurile casării sentinței recurate, invocate de recurentă, sunt nefondate.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 50 din 26 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 50 din 26 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 februarie 2021.