ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2521/2022

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României la data de 26 martie 2020, sub dosar nr. x/2020, reclamanta Metrorex S.A. a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. să plătească prejudiciului material sub forma "lipsei de folosință" a spațiului care a fost adus de Metrorex drept aport în cadrul asocierii, rezultat din încălcarea contractului, prejudiciu estimat provizoriu la suma de 1.064.481,32 RON; cu cheltuielile arbitrale.

Prin încheierea din 3 martie 2021, instanța a admis obiecțiunea nr. III formulată de reclamanta Metrorex la raportul de expertiză întocmit de expert B. și a respins celelalte obiecțiuni ca neîntemeiate.

Prin sentința arbitrală nr. 59 din 22 iunie 2021, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis în parte cererea formulată de reclamanta Metrorex S.A. în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L..

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 56.136,32 RON, cu titlul de lipsă de folosință a spațiului ce a făcut obiectul contractului de asociere din 15 iulie 1996, încheiat între cele două părți.

A obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 37.299,09 RON, cu titlul de cheltuieli de arbitrare.

Prin sentința arbitrală nr. 76 din 3 septembrie 2021, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a respins cererea formulată de Metrorex S.A. de îndreptare și lămurire a sentinței arbitrale nr. 59 din 22 iunie 2021.

Împotriva încheierii din 3 martie 2021, a sentinței arbitrale nr. 59 din 22 iunie 2021 și a sentinței arbitrale nr. 76 din 3 septembrie 2021 a formulat acțiune în anulare reclamanta Metrorex S.A., invocând, în cazul fiecăreia dintre acestea, incidența dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. g) și h) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 26 F din 18 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a fost anulată ca tardiv formulată cererea în anularea încheierii din 3 martie 2021 și a sentinței arbitrale nr. 59 din 22 iunie 2021 pronunțate în dosarul nr. x/2020 al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

A fost respinsă ca nefondată cererea în anularea sentinței arbitrale nr. 76 din 3 septembrie 2021 formulată de reclamanta Metrorex S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., fiind obligată petenta la plata către intimată a sumei de 17.667,22 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în temeiul prevederilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din același Cod, reclamanta METROREX S.A. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentarea motivului de recurs ce se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., recurenta susține că în mod greșit a fost anulată ca tardiv formulată cererea în anularea încheierii din 3 martie 2021 și a sentinței arbitrale nr. 59 din 22 iunie 2021, având în vedere că hotărârea este nemotivată - art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind dată și cu încălcarea prevederilor art. 611 alin. (1) și a art. 445 din același Cod.

Astfel, prin raportare la motivarea instanței privind admiterea excepției tardivității, invocată de intimata A., în considerentele reținute în acest sens de către aceasta (judecătorul fondului), se observă că prevederile indicate drept temei al admiterii excepției - art. 446 C. proc. civ. și care, de altfel, se referă la căile de atac pe care le poate formula partea împotriva încheierilor ori după caz, a hotărârilor care au soluționat o cerere de îndreptare, lămurire sau completare a unei hotărâri și nu la termenul sau mai exact a momentului de la care ar curge termenul legal de inițiere a unei atare căi de atac.

Or, instanța de anulare nu a cuprins în motivarea sa argumentele care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar/obligatoriu, ar fi trebuit să se raporteze la susținerile și apărările recurentei, precum și la dispozițiile legale aplicabile problemei juridice/procedurale deduse judecății, fapt care, în caz contrar, a condus la pronunțarea unei hotărâri cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În acest sens, se susține că se impune casarea sentinței și rejudecarea fondului cauzei, atât timp cât recurenta a invocat prevederile evocate și a adus argumente esențiale privind respingerea excepției tardivității, inclusiv prin concluziile orale formulate la termenul din data de 18 martie 2022, prin raportare la faptul că instanța nu a înțeles să se pronunțe și asupra dispozițiilor art. 445 din C. proc. civ. invocate și luând în considerare faptul că motivarea instanței în privința a ceea ce vizează acest prim motiv de recurs, s-a rezumat doar la cele invocate de către pârâtă însușindu-și în totalitate apărările acesteia.

Ca atare, recurenta apreciază că nu au niciun fundament legal susținerile reținute de instanța de anulare în vederea admiterii excepției tardivității care, raportându-se doar la prevederile art. 446 C. proc. civ. fără a analiza și prevederile art. 445 C. proc. civ., prin care se arată: "Astfel, în cazul hotărârilor judecătorești, art. 446 C. proc. civ. prevede că încheierile pronunțate în temeiul art. 442 și 443, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 444 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea." precum și "Totodată, nimic nu împiedica partea să formuleze atât acțiune în anularea hotărârii arbitrale inițiale ...", contravin prevederilor art. 445 C. proc. civ. și ale tezei a II - a ari. 611 alin. (1) C. proc. civ. invocate de reclamantă și totodată nu răspund în mod argumentat respingerii acestor temeiuri de drept indicate de Metrorex în respingerea excepției, astfel cum reiese cu evidență din cuprinsul încheierii prin care s-au reținut susținerile părților.

Într-o altă critică, ce se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța a reținut în mod greșit că reclamanta, în cererea în anulare a sentinței 76 din 3 septembrie 2021 nu a adus niciun argument din care să rezulte incidența prevederilor art. 608 alin. (1) lit. g) sau h) C. proc. civ.

Astfel, fără a mai relua toate argumentele aduse în susținerea motivului de nulitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. dezvoltat în cadrul primului motiv de recurs prin care se arată faptul că instanța a preluat susținerilor pârâtei, deși un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, aceasta implică în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor și elementelor de probă ale părților, pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt.

Circumscriind aceste aspecte teoretice la speța dedusă judecății, se observă că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat în prezentul demers judiciar este fonda, întrucât din cuprinsul acesteia, nu rezultă existența unei motivări proprii a instanței de judecată, toate considerentele fiind preluate din apărările formulate prin întâmpinare de o manieră care nu permite în niciun mod verificarea raționamentului în baza căruia judecătorul a ajuns la soluția prevăzută în dispozitivul hotărârii, situația din urmă fiind asimilată, practic, cu o necercetare a cauzei.

De asemenea, se susține că sunt incidente - pentru aceleași considerente de neluare în examinare de către instanța de anulare a prevederilor art. 430 și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sens în care se impune cazul de nulitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 din același Cod.

Aspectul care interesează este efectul pozitiv al autorității de lucru judecat reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia: "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă circ legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Pe cale de consecință, întrucât împrejurarea expusă presupune faptul că între cele două cauze deși nu există triplă identitate, urmează a se avea în vedere faptul că, invocarea autorității de lucru judecat în fața Tribunalului arbitral a fost invocată ca prezumție în prezentul litigiu, instanța urmând să aibă în vedere și să țină cont de lucrul judecat anterior.

În acest context, se susține că instanța de anulare a omis să se pronunțe asupra celor invocate de reclamantă, în mod contrar, invocând o presupusă nemotivare a cererii în anulare/lipsa criticilor formulate împotriva celei de-a doua sentințe arbitrale.

Corespunzător acțiunii în anulare, în privința criticilor formulate, reclamanta a învederat instanței de fond considerentele sentinței civile nr. 7115/28.10.2019 (și care, astfel cum s-a arătat, la momentul formulării cererii de îndreptare, completare, lămurire, în fața Tribunalului arbitral, aceasta, la data de 09.07.2021, respectiv 12.07.2021, avea autoritate provizorie de lucru judecat, în cauza respectivă hotărârea definitivă fiind pronunțată la data de 07.10/2021). Sentința respectivă fusese pronunțată în cadrul dosarului x/2019 al Judecătoriei Sectorului 1 București având drept obiect contestația la executare formulată de A. - dosar de executare 1380/2019 referitor la evacuarea acesteia din spațiile asocierii - cerere care a fost respinsă în mod definitiv la data de 07.10.2021, astfel cum rezultă din dezvoltarea menționată în cadrul memoriului de recurs.

Prin urmare, recurenta susține că în mod eronat s-a reținut faptul că pârâta ar fi predat ori ar fi eliberat spațiile asocierii, astfel cum rezultă din cuprinsul sentinței arbitrale nr. 59/22.06.2021, atât timp cât acest lucru este contrazis prin chiar considerentele reținute în sentința civilă nr. 7115/28.10.2019, pronunțată în cadrul dosarului x/2019 al Judecătoriei Sectorului 1 București. In fapt, pârâta nu a înțeles niciun moment să predea/elibereze spațiile asocierii, așa cum de altfel a și motivat instanța de fond în cadrul contestației la executare, reținând cu autoritate provizorie de lucru judecat (la acel moment) toate aspectele menționate.

In sensul celor susținute, se arată că vor fi avute în vedere și cele reținute de către Tribunalul arbitral în cuprinsul sentinței pronunțată referitor la ultima parte a paragrafului/punctului 129 al hotărârii arbitrale, care de asemenea, nu sunt în acord cu cele citate.

În fapt, neexistând o eliberare efectivă din partea pârâtei, eliberarea spațiului realizându-se de către executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită, prin intermediul și aportul acestuia, deci pe calea executării, astfel că nu poate intra în discuție eliberarea, ca act voluntar al pârâtei, a spațiilor asocierii.

Ca atare, urmează a se avea în vedere susținerile reclamantei formulate și dovedite în fața Tribunalului arbitral și din care reiese fără echivoc că predarea și eliberarea spatiilor asocierii s-a realizat prin executare silită, în cadrul dosarului execuțional nr. x/2019 al BEJ "C." la data de 26 iunie 2019, astfel cum s-a reținut în mod corect în sentința arbitrală, însă în mod eronat fiind reținute aspectele deja evidențiate anterior referitor la faptul că "Pârâta a predat spațiul în litigiu către reclamantă...", ori a "... eliberat" spațiile asocierii, înțelegându-se astfel, că evacuarea în sine, prin intermediul executorului judecătoresc nu a operat, per a contrario, intrând așadar în discuție o eliberare benevolă a spațiului care a făcut obiectul contractului de asociere, finalizat, de altfel, prin ajungere la termen la data de 1 aprilie 2017 și eliberat prin executare silită, în urma evacuării pârâtei, la data de 26 iunie 2019.

Astfel, în raport cu aceste aspecte s-a solicitat îndreptarea erorii materiale în sensul evocat.

Cu privire la "denunțarea" din partea reclamantei a contractului se susține că îndreptarea erorilor materiale se referă la faptul că, în mod greșit, s-a menționat în cuprinsul sentinței termenul de denunțare a contractului în discuție.

Ca atare, în cuprinsul cererii inițiale, recurenta a înțeles să atragă atenția asupra acestui aspect Tribunalului arbitral, în mod evident, prin admiterea cererii urmând ca îndreptarea erorii materiale să se realizeze în integralitate, asupra tuturor mențiunilor făcute în cuprinsul sentinței arbitrale în sensul precizat, prin înlăturarea termenului respectiv în acord cu cele deja dezbătute între părțile din prezenta cauză și care au dedus judecății tocmai această problemă de natură juridică, sens în care, în mod corelativ situației de fapt și de drept ce răzbate din considerentele hotărârilor civile pronunțate anterior, cu putere de lucru judecat, avute de către părțile din prezentul dosar, urma să fie reținute și în cuprinsul considerentelor sentinței arbitrale nr. 59/22.06.2021,pronunțată în cauza de față.

În raport cu considerentele hotărârilor civile pronunțate în cadrul mai multor dosare ce s-au soluționat între părțile din prezenta cauză dedusă arbitrajului, recurenta apreciază că în mod eronat s-a folosit termenul "a denunța", tocmai prin prisma faptului că reținerile anterioare prin raportare la natura bunului adus în asociere, cât și la prevederile art. 2 din contract, respectiv având în vedere motivele reținute cu, titlu definitiv și autoritate de lucru judecat, în cadrul sentințelor invocate/depuse în probatoriul dosarului nr. x/2020, conduc în mod unanim spre ideea că, în corect urma să fie îndreptată eroarea materială strecurată în cuprinsul sentinței arbitrale nr. 59/22.06.2021, în fapt pentru toate considerentele reținute în cuprinsul sentințelor evocate fiind reținut aspectul că, prelungirea acestuia nu a mai fost posibilă prin ajungerea contractului la termen, cu luarea în considerare a legislației în vigoare, care impunea anumite rigori prin raportare la natura juridică a bunului adus ca aport în cadrul asocierii de către Metrorex.

Așadar, nefiind pusă în discuție denunțarea contractului din partea Metrorex și, ca atare, nefiind reținut acest lucru în niciuna dintre hotărârile evocate, instanțele care au dezbătut deja această problemă, au ajuns la concluzia și și-au motivat hotărârea pronunțată, prin aceea că încetarea contractului de asociere dintre părți, s-a realizat prin ajungere la termen, iar față de aceste aspecte se solicită îndreptarea erorii materiale în sensul precizat, context față de care se arată faptul că acestea nu au fost analizate de către instanța de anulare, hotărârea acesteia este nemotivată.

Deopotrivă, recurenta a semnalat omisiunea privind susținerile părților din cadrul a două ședințe de arbitrare, respectiv ședința arbitrală din 29 octombrie 2020 și cea din 12 noiembrie 2020, astfel că față de această omisiune de a fi reținute în cuprinsul sentinței arbitrale și aceste aspecte cu referire la susținerile părților din cadrul celor două ședințe arbitrale, Tribunalul arbitral, în mod nelegal cu încălcarea prevederilor legale invocate nu a luat în considerare completarea punctelor 93 și 94, nefiind astfel menționate și susținerile pârtilor din cadrul ședinței de arbitrare din 29 octombrie 2020 și pe cale de consecință, lipsind de orice motivare în acest sens hotărârea arbitrală nr. 59 din 22 iunie 2021, precum și completarea sentinței nr. 59/2021 cu un nou punct, ulterior mențiunilor făcute în cuprinsul punctului nr. 96 și anterior mențiunilor făcute în cuprinsul punctului 97.

In acest sens, instanța trebuia să aibă în vedere toate susținerile recurentei formulate atât oral cât și în scris, a susținerilor părții potrivnice formulate în cadrul celor două ședințe, prin reprezentant convențional, dar nu în ultimul rând, și a celorlalți participanți în cadrul ședinței arbitrale ce a avut loc la data de 12 noiembrie 2020, urmând să fie înlăturată inclusiv omisiunea ce viza susținerile expertului desemnat, dl. B..

Cu privire la lămurirea dispozitivului, recurenta a arătat instanței că prin invocarea prevederilor art. 48 alin. (2) din Reguli și art. 604 alin. (3) C. proc. civ. a considerat ca fiind necesare lămuriri cu privire la aplicarea dispozitivului, sens în care, a solicitat Tribunalului arbitral să dispună în mod concret cum urmează să fie pus în aplicare dispozitivul sentinței pronunțată în cauză, cu luarea în considerare a faptului că, în final, Metrorex avea de recuperat de la pârâtă diferența dintre cele două sume.

Prin urmare, față de considerentele evocate, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de reclamanta METROREX S.A. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Recursul declarat în ceea ce privește soluția asupra acțiunii în anulare formulate împotriva sentinței arbitrale nr. 59 din 22 iunie 2021 și a încheierii din 3 martie 2021 pornește de la modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 611 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la calculul termenului de o lună prevăzut pentru declararea acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale.

Potrivit art. 611 alin. (1) C. proc. civ., acțiunea în anulare va fi introdusă la curtea de apel în termen de o lună de la data comunicării hotărârii arbitrale. Dacă s-a formulat o cerere potrivit art. 604, termenul curge de la data comunicării hotărârii sau, după caz, a încheierii prin care a fost soluționată cererea.

Curtea de Apel a interpretat dispozițiile art. 611 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. în sensul că termenul la care se referă această teză finală este aplicabil acțiunii în anularea hotărârii sau, după caz, a încheierii prin care a fost soluționată cererea formulată potrivit art. 604, iar nu acțiunii în anularea hotărârii arbitrale inițiale.

Instanța a apreciat că o asemenea interpretare este concordanță și cu soluția reglementată de legiuitor în cazul hotărârilor judecătorești și, de asemenea, elimină consecințele inacceptabile pe care le presupune interpretarea strict literală.

Astfel, în cazul hotărârilor judecătorești, art. 446 C. proc. civ. prevede că încheierile pronunțate în temeiul art. 442 și 443, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 444 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea. Prin urmare, formularea unei cereri de îndreptare, lămurire, înlăturare a dispozițiilor contradictorii ori completare a hotărârii judecătorești inițiale nu are nicio influență asupra termenului în care aceasta poate fi atacată și nimic nu ar împiedica partea să formuleze atât acțiune în anularea hotărârii arbitrale inițiale, respectând termenul prevăzut de art. 611 alin. (1) prima teză, cât și o cerere potrivit art. 604, urmând a beneficia de un termen separat în care, eventual, să poată ataca hotărârea sau, după caz, încheierea prin care a fost soluționată respectiva cerere.

S-a apreciat că nu există niciun argument pentru care legiuitorul să fi dorit instituirea unei soluții diferite în cazul hotărârilor arbitrale, iar această presupusă voință a legiuitorului nici nu transpare decât, cel mult, din exprimarea defectuoasă a tezei a doua a art. 611 alin. (1) C. proc. civ., însă nu poate fi dedusă și într-o modalitate sistematică, din ansamblul prevederilor C. proc. civ., iar a accepta că formularea unei cereri potrivit art. 604, fie ea și vădit nefondată, pentru că textul nu distinge după cum aceasta a fost admisă ori respinsă, prelungește corespunzător termenul reglementat de art. 611 alin. (1) prima teză, ar conduce la consecințe inacceptabile.

În acest cadru, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că dispozițiile art. 611 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. cuprind o normă specială pe care nu o regăsim în situația căilor de atac declarate împotriva hotărârilor judecătorești.

În cazul hotărârilor judecătorești, prevederile art. 446 C. proc. civ. prevăd că încheierile pronunțate în temeiul art. 442 și 443, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 444 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea. Acestea recunosc posibilitatea declarării căilor de atac împotriva soluțiilor asupra unor cereri de îndreptare, lămurire, înlăturare a dispozițiilor contradictorii ori completare a hotărârii judecătorești, distinct de căile de atac împotriva hotărârilor în legătură cu care au fost solicitate (doar în măsura în care este prevăzută o calea de atac pentru acestea din urmă), termenul de declarare curgând în mod corespunzător. În cazul hotărârilor judecătorești nu regăsim nicio normă care să lege calculul termenului de declarare a căilor de atac de eventuala soluționare a unor cereri de îndreptare, lămurire, înlăturare a dispozițiilor contradictorii ori completare a acestora, legiuitorul instituind calculul termenelor de declarare a căilor de atac în mod diferențiat pentru acestea din urmă, chiar dacă ele sunt similare ca durată.

Spre deosebire de această situație de drept comun, în materia acțiunii în anulare a hotărârilor arbitrale, legiuitorul stabilește că, în cazul formulării unei cereri de îndreptare, lămurire, completare, termenul de declarare curge de la data comunicării hotărârii sau, după caz, a încheierii prin care a fost soluționată cererea.

Înalta Curte consideră că această concluzie nu este doar rezultatul unei redactări deficitare a textului și a unei interpretări eronate lit. a) textului de lege, din cuprinsul dispozițiilor art. 611 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. rezultând în mod expres intenția legiuitorului, care corespunde scopului general de soluționare cu celeritate a cauzelor arbitrale, ce constituie unul dintre motivele recunoașterii jurisdicției alternative private.

Formularea acțiunii în anulare împotriva unei hotărâri pronunțate de un tribunal arbitral, pentru motivele de nelegalitate prevăzute în mod limitativ de art. 608 alin. (1) C. proc. civ., permite instanței judecătorești competente verificarea rezultatului demersului arbitral în mod excepțional și cu un caracter limitat. Formularea unei acțiuni în anulare de competența instanțelor judecătorești nu este permisă atunci când părțile au la dispoziție remediile prevăzute de art. 604 C. proc. civ., respectiv cererile de îndreptare, lămurire, completare a hotărârii arbitrale, potrivit art. 608 alin. (2) C. proc. civ., acestea rămânând în competența tribunalului arbitral.

Spre deosebire de dispozițiile art. 442-444 C. proc. civ., în cazul cererilor de îndreptare, lămurire sau completare a unor hotărâri arbitrale s-a instituit un termen legal de formulare a acestora, respective 10 zile de la data primirii hotărârii, conform art. 604 alin. (3) și (4) C. proc. civ., termen mai scurt decât cel al declarării acțiunii în anulare, tribunalul arbitral fiind ținut a se pronunța de îndată, iar încheierea sau hotărârea fac parte integrantă din hotărârea arbitrală. Prin comparație, exemplificând diferența în reglementare, în cazul hotărârilor judecătorești, îndreptarea se face în ambele exemplare ale hotărârii, iar încheierea de lămurire sau hotărârea de completare se atașează la hotărârea inițială, atât în dosarul cauzei, cât și în dosarul de hotărâri al instanței.

În considerarea specificului acestei jurisdicții, tribunalul arbitral nu arhivează propriile dosare, ci, potrivit art. 605 C. proc. civ., acestea vor fi depuse spre păstrare la tribunalul prevăzut la art. 547 în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii sau de la data lămuririi, completării ori îndreptării ei, potrivit art. 604, atașându-se dovezile de comunicare a hotărârii arbitrale.

Față de cele anterior reținute, revenind la interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 611 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. prin coroborare cu și în continuarea logică a normelor deja analizate, rezultă cu titlu de evidență intenția legiuitorului de stabili momentul de început al termenului de declarare a acțiunii în anulare în raport de data comunicării hotărârii arbitrale integrale, respectiv inclusiv cu încheierile sau hotărârile pronunțate asupra cererilor prevăzute de art. 604 Cod procedură, când asemenea cereri au fost înregistrate. Controlul asupra respectării celerității procedurii chiar și în aceste condiții este asigurat prin instituirea unui termen legal scurt pentru formularea unor asemenea cereri și prin cerința soluționării de îndată a acestora.

De altfel, la împlinirea aceluiași termen, ca durată și modalitate de calcul, tribunalul arbitral fie va trimite dosarul spre păstrare la Tribunal, potrivit art. 605 C. proc. civ., fie îl va înainta Curții de Apel în vederea soluționării acțiunii în anulare, când o asemenea cerere a fost formulată, singura excepție fiind în situația prevăzută de art. 611 alin. (2) C. proc. civ., când motivul de anulare îl reprezintă pronunțarea Curții Constituționale asupra excepției invocate în acea cauză.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și va admite recursul, în temeiul art. 496-497 C. proc. civ., urmând a casa sentința și încheierea atacate, cu trimiterea spre rejudecare a acțiunii formulate.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva soluției asupra acțiunii în anulare declarate împotriva sentinței arbitrale nr. 76 din data de 3 septembrie 2021, prin care Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a respins cererea formulată de Metrorex S.A., de îndreptare și lămurire a sentinței arbitrale nr. 59 din data de 22 iunie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Tribunalul arbitral a identificat patru solicitări în cererea calificată ca fiind de îndreptare și lămurire.

În ceea ce privește prima solicitare, instanța arbitrală a explicat că termenul "predare" nu implică, așa cum greșit consideră reclamanta, ideea de executare benevolă a obligației, termenul fiind folosit de legiuitor și în materia executării silite.

În ceea ce privește cea de-a doua solicitare, Tribunalul Arbitral a arătat că nu este vorba despre nicio eroare materială, termenul de "denunțare" fiind sinonim cu cel de "concediu".

În ceea ce privește cea de-a treia solicitare, instanța arbitrală a arătat că este, de asemenea, neîntemeiată, atât timp cât art. 46 din Regulile de Procedură Arbitrală se referă la susținerile pe scurt ale părților, de unde rezultă că acestea nu trebuie redate integral, putând fi, la nevoie, identificate în cererile formulate de părți, în încheierile care au consemnat susținerile lor la termen, în expertiza efectuată în cauză etc.

În sfârșit, în ceea ce privește cea de-a patra solicitare, instanța arbitrală a arătat că dispozitivul sentinței arbitrale nr. 59 din data de 22 iunie 2021 este clar și nu necesită nicio lămurire.

Curtea de Apel a respins acțiunea în anulare ca nefondată reținând, în esență, că nu este adus niciun argument din care să reiasă incidența prevederilor art. 608 alin. (1) lit. g) sau h) Cod procedură și că reclamanta nu se referă deloc la motivele pentru care instanța arbitrală a respins cererea de îndreptare și lămurire, reiterând doar susținerile din cererea adresată Tribunalului arbitral.

Față de acestea, Înalta Curte constată că nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. invocate de recurentă, prima instanță și tribunalul arbitral analizând cererea și motivând soluțiile pronunțate în limitele investirii, ținând cont de limitele în care aceasta putea fi formulată potrivit art. 604 alin. (1) și (4) C. proc. civ., fără a putea genera o reanaliză a unor aspecte de fond referitoare la litigiu.

Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul ca nefondat, în baza art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă METROREX S.A. împotriva sentinței civile nr. 26 F din 18 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L..

Casează în parte sentința atacată.

Trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea acțiunii în anulare a sentinței arbitrale nr. 59 din 22 iunie 2021 și a încheierii din 3 martie 2021.

Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2022.