ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 155/2020

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2020

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. METROREX S.A., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 322.013 RON, reprezentând prejudiciu produs în perioada 2013-2015 de către pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 236 din 31 ianuarie 2018 Tribunalul București, secția a VI a Civilă a respins acțiunea ca nefondată.

Instanța de fond a evidențiat obligațiile pe care asocierea și le-a asumat conform clauzei 2 din "Acord", subliniind că părțile au convenit cu privire la restricționarea parțială a accesului în incinta imobilului din B-dul x nr. 216, în vederea realizării lucrărilor de construcții pentru extinderea Magistralei 4 de Metrou București.

S-a reținut că, întrucât modalitatea în care executantul lucrărilor (Asocierea B.) urma a asigura accesul stradal în incinta imobilului în care reclamanta își desfășoară activitatea comercială formează obiectul unui contract, reclamanta exprimându-și acordul ca accesul în imobil să fie realizat de către executant în condițiile stipulate prin clauzele contractuale, reclamanta nu poate invoca răspunderea delictuală nici în raport cu beneficiarul lucrărilor, pârâta S.C. Metrorex S.A., pentru prejudiciile suferite prin restricționarea accesului în magazinul deținut în imobilul din B-dul x Noi, dată fiind existența raporturilor contractuale dintre beneficiarul Metrorex și executantul Asocierea B.. Raportat la aspectele susținute pe calea cererii de chemare în judecată, s-a reținut că prin "Acordul" încheiat la data de 10.12.2012 reclamanta și-a exprimat consimțământul pentru "blocarea porților mari existente care asigură în prezent accesul în imobilul din B-dul x nr. 216". De asemenea, prin clauza 4.1 și II din Acord, părțile au convenit realizarea unui alt acces stradal în condițiile expres stabilite.

În interpretarea dispozițiilor art. 1355 alin. (3) C. civ., tribunalul a reținut că acestea nu sunt incidente întrucât părțile nu se află în ipoteza reprezentată de acest text de lege. S-a motivat că prin convenția semnată între reclamantă și executantul lucrărilor, reclamanta nu a renunțat la dreptul de a obține plata despăgubirilor, ci a acceptat ca restricționarea accesului în imobilul în care se află punctul său de lucru să fie realizată în condițiile prevăzute în convenție, astfel încât în virtutea principiului forței obligatorii a contractului, principiu prevăzut de art. 1270 alin. (1) din C. civ., reclamanta nu ar putea obține decât prejudiciile cauzate prin executarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate prin această convenție de către executant, pe temeiul răspunderii contractuale.

Tribunalul a reținut totodată că lucrările necesare dezvoltării rețelei de transport cu metroul și de modernizare a rețelei existente sunt lucrări de utilitate publică conform art. 1 și 2 lit. a) din Legea nr. 255/2010, astfel încât executarea acestora nu poate constitui o faptă ilicită, în consecință, nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâtei în conformitate cu dispozițiile art. 1349 și urm. C. civ.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 630 alin. (1) C. civ., s-a arătat că nici acestea nu sunt incidente în cauză, câtă vreme relațiile dintre părți nu sunt relații de vecinătate, pârâta nefiind proprietar al terenului pe care s-au desfășurat lucrările de construcții. Conform acordului preliminar nr. 15/1.08.2012, suprafața de teren delimitată de Intersecția Șos. București-Târgoviște cu Șos. Gh. Ionescu Sisești - Lacul Străulești - B-dul x Noi - B-dul x - Zona Laromet se află în domeniul public și privat al Municipiului București, parțial domeniul public al statului și parțial proprietăți private ale persoanelor fizice și juridice.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI a Civilă la data de 5.06.2018.

Prin decizia civilă nr. 2079/A din 23 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins apelul ca nefondat.

Curtea a reținut că faptul pretins prejudiciabil constând în blocarea porților mari existente, care asigurau accesul în imobil, și realizarea unei alte căi de acces, au fost lucrări realizate de către antreprenor, persoană juridică ce nu a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă. Or, premisa angajării răspunderii civile delictuale consacrate de dispozițiile art. 1349 C. civ., invocate de către parte, presupune nemijlocit fie săvârșirea unui delict civil, fie neexecutarea obligațiilor contractuale.

Intimata-pârâtă, în calitate de achizitor și beneficiar al lucrării, a stabilit în mod explicit obligația antreprenorului de a permite asigurarea unui trafic fluent de vehicule și persoane, în toate condițiile climatice pentru public, pe toate drumurile asociate cu sau afectate de Contract și de asemenea pentru proprietari sau locatari ai proprietăților învecinate, în condițiile realizării unei lucrări de utilitate publică conform art. 1 și art. 2 lit. a) din Legea nr. 255/2010. În aceste împrejurări, lucrările inițiate de către METROREX S.A. a fi îndeplinite în executarea contractului de construire, nu pot atrage incidența prevederilor art. 1349 C. civ.

Măsura accesorie și necesară de restricționare a circulației rutiere și pietonale a fost pusă în practică de către antreprenor în condițiile agreate de către apelant-reclamantă, tocmai în anticiparea posibilității de afectare a vadului comercial, acest acord neavând valoarea unei clauze de înlăturare ori diminuare a răspunderii, în înțelesul art. 1355 C. civ.. Din interpretarea clauzelor Acordului rezultă că reclamanta a găsit ca fiind satisfăcătoare măsurile alternative de acces, realizate pe costul exclusiv al antreprenorului, și a convenit în termeni expliciți modificarea accesului în imobil; acordul are valoarea unei convenții de sine stătătoare prin care una dintre părți a urmărit stabilirea limitelor de realizare a propriei organizări de șantier, iar cealaltă le-a acceptat, în condițiile de comun acord agreate, fiind astfel incidente prevederile art. 1270 alin. (1) C. civ.

În ceea ce privește valorificarea pretențiilor în temeiul art. 630 din C. civ., Curtea a constatat că prin acestea legiuitorul a stabilit că, dacă proprietarul cauzează, prin exercitarea dreptului său, inconveniente mai mari decât cele normale în relațiile de vecinătate, instanța de judecată poate, din considerente de echitate, să îl oblige la despăgubiri în folosul celui vătămat, precum și la restabilirea situației anterioare când acest lucru este posibil. Textul legal a cărei valorificare instituie limitele judiciare stabilite în interes privat, în materie imobiliară, în cadrul raporturilor de vecinătate, reglementare motivată de faptul că dreptul de proprietate se impune a fi exercitat astfel încât să nu se cauzeze pagube unor terțe persoane. Aceste limite vin să completeze limitele juridice legale și voluntare.

Angajarea răspunderii în temeiul art. 630 C. civ. presupune o depășire a limitelor anterior menționate și o lipsă a culpei proprietarului, pentru că numai astfel de situații sunt susceptibile a da naștere unei obligații de reparare a prejudiciului pe temeiul echității sau al așa-numitor obligații normale de vecinătate.

Acțiunea având acest temei nu poate fi îndreptată decât împotriva persoanei care are calitatea de proprietar al fondului exploatat, concluzia impunându-se prin raportare la faptul că textul legal este cuprins în Capitolul III al Titlului II C. civ., Limitele juridice ale dreptului de proprietate privată. Or, în cauză, pârâta-intimată nu deține această calitate întrucât, conform acordului preliminar nr. 15/1.08.2012, suprafața de teren delimitată de Intersecția Șos. București Târgoviște cu Șos. Gh. Ionescu Sisești-Lacul Străulești-B-dul x Noi-B-dul x se află în domeniul public și privat al Municipiului București, parțial domeniu public al statului și parțial proprietăți private ale persoanelor fizice și juridice. Împrejurarea potrivit cu care, ulterior finalizării construcției, METROREX S.A. a devenit proprietarul tunelului, galeriei și stației de metrou Străulești nu este de natură a atrage răspunderea sa, în condițiile art. 630 C. civ., întrucât această persoană juridică nu deținea calitatea de proprietar a fondului exploatat în perioada de restricționare a circulației rutiere și pietonale.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta apreciază că decizia instanței de apel este nelegală deoarece au fost încălcate dispozițiile legale cu privire la interpretarea temeiului juridic al acțiunii, respectiv a textelor incidente: art. 630, art. 1349, art. 1355, art. 1357, art. 1358, art. 1381, art. 1385 și art. 1386 C. civ. referitoare la condițiile răspunderii civile delictuale dar și a probelor administrate în cauză.

Se arată că faptul juridic ilicit invocat a avut drept consecință producerea unui grav prejudiciu în dauna reclamantei sub aspectul scăderii activității comerciale desfășurate în incinta imobilului amplasat în vecinătatea construcției ridicate de pârâtă.

Construcția pe care a fost edificată stația de metrou se afla la limita de proprietate învecinată cu imobilul reclamantei, iar instanța de apel a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor art. 630 C. civ. în sensul că s-a apreciat în mod greșit că pârâta nu poate fi răspunzătoare față de reclamantă, întrucât nu a dovedit calitatea de proprietar al terenului, iar în cauză nu se pune problema existenței unor inconveniente generate de două vecinătăți.

Noțiunea de vecinătate a fost înțeleasă greșit de instanța de apel în sensul că art. 630 C. civ. limitează această noțiune la calitatea de proprietar al celor două terenuri învecinate, deși în realitate textul de lege are un înțeles mai larg care nu face distincție între calitatea de proprietar asupra unui teren sau asupra unei construcții.

Se mai susține că, în mod greșit, instanța de apel a apreciat că prin semnarea convenției intitulată Acord din data de 10 decembrie 2012, încheiată între reclamantă și terții constructori, pârâta este exonerată de răspunderea civilă delictuală privind executarea culpabilă a lucrărilor de construcții. În cuprinsul Acordului semnat prin clauza 2 terții constructori și au asumat o serie de obligații în scopul protejării activității comerciale a reclamantei, obligații care s-au dovedit a fi insuficiente pentru împiedicarea producerii acestui prejudiciu.

Prin cererea înregistrată la 09 mai 2019, recurenta a invocat un motiv de ordine publică și a arătat se întemeiază pe eroarea materială consemnată în cuprinsul deciziei prin care se arată că nu a fost formulată o cerere de restituire a diferenței taxei judiciare de timbru de către reclamantă, formulată de aceasta în fața instanței de fond.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din 16 mai 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părți potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., iar la data de 24 octombrie 2019 a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, stabilindu-se termen la 23 ianuarie 2020, în ședință publică, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce urmează:

Litigiul are ca obiect răspundere civilă delictuală având la bază lucrările de execuție pentru extinderea Magistralei 4 de Metrou București.

Cu titlu prealabil se reține că, la data de 11.07.2012, între pârâta S.C. Metrorex S.A. (în calitate de beneficiar) și Asocierea B., S.C. C. S.A., S.C. D. S.A., S.C. E. S.A. (în calitate de executant), s-a încheiat contractul având ca obiect executarea lucrărilor la metrou Magistrala 4 Parc Bazilescu - Străulești. La data de 10.12.2012 Asocierea B. S.A. - D. S.A. - F. S.A. a încheiat cu mai multe persoane fizice și juridice ce își desfășurau activitatea comercială în imobilul situat în B-dul x nr. 216, o convenție intitulară "Acord" prin care părțile au convenit cu privire la restricționarea parțială a accesului în incinta imobilului din B-dul x nr. 216, în vederea realizării lucrărilor de construcții pentru extinderea Magistralei 4 de Metrou București, acord care a fost semnat și de reclamantă.

Astfel, modalitatea în care executantul lucrărilor (Asocierea B.) urma să asigure accesul stradal în incinta imobilului în care reclamanta își desfășoară activitatea comercială, a format obiectul unui contract, reclamanta exprimându-și acordul ca accesul în imobil să fie realizat de către executant în condițiile stipulate prin clauzele contractuale.

Acțiunea în răspundere delictuală formulată în cauză nu vizează încălcarea Acordului din 10.12.2012 de către părțile semnatare ci tragerea la răspundere a beneficiarului lucrărilor, respectiv pârâta S.C. Metrorex S.A., pentru prejudiciile pretins a fi suferite de recurenta-reclamantă prin restricționarea accesului în magazinul deținut de aceasta în imobilul din B-dul x Noi, care a generat scăderea veniturilor sale financiare.

Înalta Curte reține că potrivit Legii nr. 255/2010 lucrările de dezvoltare și modernizare a rețelei de metrou sunt de utilitate publică, astfel că pentru astfel de lucrări efectuate în folosul întregii comunități nu se pot pretinde despăgubiri decât în condițiile încălcării dispozițiilor legale care guvernează desfășurarea acestor lucrări.

Raportat la acest aspect se observă că reclamanta a invocat încălcarea unor dispoziții din C. civ. respectiv art. 630, art. 1349, art. 1355, art. 1357, art. 1358, art. 1381, art. 1385 și art. 1386 C. civ. iar nu din legislația care stabilește regimul juridic al lucrărilor de utilitate publică. Mai mult recurenta-reclamantă, astfel cum s-a arătat, deși a semnat un acord prin care au fost stabilite condițiile în care urma să fie restricționat accesul către imobilul deținut de aceasta cu destinație comercială, nu a înțeles să invoce încălcarea acestui acord drept consecință a prejudiciul pretins a fi fost produs.

Prin cererea de recurs s-a susținut aplicarea greșită a următoarelor texte de lege: art. 630, art. 1349, art. 1355, art. 1357, art. 1358, art. 1381, art. 1385 și art. 1386 C. civ., recurenta arătând că instanța a interpretat greșit temeiul juridic al acțiunii întrucât nu s-a ținut seama de fapta ilicită săvârșită de pârâtă, respectiv determinarea scăderii activității comerciale a reclamantei ca urmare a lucrărilor desfășurate la limita de proprietate.

Susținerile recurentei sunt nefondate, în cauză având loc o interpretare corectă a temeiului juridic al acțiunii.

Astfel, în examinarea condițiilor angajării răspunderii civile delictuale, instanța a reținut că fapta ilicită invocată de reclamantă nu există întrucât părțile au reglementat în mod explicit modul de desfășurare a lucrărilor de extindere la Magistrala 4 de Metrou București. Așadar, recurenta-reclamantă nu poate face abstracție de existența acordului încheiat în acest sens, cu atât mai mult cu cât prin art. 5 din acest acord a garantat asocierea împotriva oricărei reclamații ce rezultă din executarea acestuia.

În aceste condiții, invocarea unei răspunderi civile întemeiate pe dreptul comun se situează în afara raporturilor juridice asumate de recurentă-reclamantă, întrucât aceasta reclamă o faptă ilicită cauzată, în fapt, cu ocazia desfășurării lucrărilor, iar acest aspect nu poate fi ignorat.

Pe de altă parte, faptul că recurenta nu invocă încălcarea dispozițiilor Acordului naște prezumția puternică că acesta a fost respectat, motiv pentru care nu-l poate invoca în susținerea unei acțiuni în răspundere civilă.

Trebuie menționat și faptul că recurenta-reclamantă a chemat în judecată beneficiarul, care nu a participat la desfășurarea lucrărilor deci nu avea cum să producă fapta ilicită reclamată, or așa cum prevede art. 1349 C. civ. premisa răspunderii civile delictuale presupune săvârșirea nemijlocită a unui delict civil.

Recurenta a susținut faptul că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 630 C. civ. în sensul că pârâta nu a dovedit calitatea de proprietar al terenului învecinat cu cel în care recurenta-reclamantă își desfășoară activitatea.

Nici această critică nu este fondată.

Astfel cum s-a arătat acțiunea a fost îndreptată către beneficiarul lucrării de utilitate publică, pârâta Metrorex, care, în perioada în care se pretinde că fost cauzat prejudiciul, nu avea calitatea de proprietar al terenului pe care s-au desfășurat lucrările. Cum textul de lege invocat se referă la proprietarii existenți la momentul când se consideră că prin exercitarea dreptului de proprietate au fost cauzate inconveniente mai mari decât cele normale în raporturile de vecinătate și cum pârâta nu avea calitatea de proprietar, lipsește o condiție esențială a invocării acestui temei de drept, astfel cum a reținut și instanța de apel.

Contrar susținerilor recurentei, atâta timp cât aceasta a consimțit să reglementeze modul de derulare a lucrărilor în zona limitrofă proprietății sale, pentru ceea ce s-a derulat conform Acordului terții constructori sunt exonerați de răspundere. În măsura în care reclamanta a considerat că au fost depășite limitele Acordului sau acesta nu a fost respectat, acțiunea în răspundere trebuia îndreptată către terții constructori iar nu față de beneficiar care nu a fost implicat direct în derularea lucrărilor.

Recurenta-reclamantă a învederat existența unei erori materiale consemnată în cuprinsul deciziei civile recurate nr. 2079/A/2018, prin care se reține că reclamanta nu a formulat cerere prin care să solicite restituirea diferenței de taxă judiciară de timbru.

Înalta Curte reține că deși acest aspect a fost invocat de recurentă ca motiv de ordine publică, potrivit C. proc. civ., eroarea materială nu este un motiv de ordine publică ci o instituție juridică de sine stătătoare, reglementată prin dispoziții speciale, obligatoriu de urmat, motiv pentru care nu va analiza această critică.

Fata de considerente reținute, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2079/A din 23 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. METROREX S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2079/A din 23 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. METROREX S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2020.