ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 282/2021

Ședința publică din data de 10 februarie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureș, sub nr. x/2015, la data de 11.06.2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele B. și C. ȘI REASIGURARE S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.000.000 euro, cu titlu de daune morale. Cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr. x/2015, reclamanta D. a chemat în judecată pe pârâtele B. și C. ȘI REASIGURARE S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.000.000 euro, cu titlu de daune morale.

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureș, sub nr. x/2015, la data de 29.07.2015, reclamantul E. a chemat în judecată pe pârâtele B. și C. ȘI REASIGURARE S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 150.000 euro, cu titlu de daune morale.

La data de 30.07.2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele B. și C. ȘI REASIGURARE S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu de daune morale.

Prin sentința civilă nr. 1424/22.12.2017 Tribunalul Brașov a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în prezentul dosar și respectiv, în cele din dosarele conexate: în dosarul nr. x/2015, cererea formulată de reclamanta D.; în dosarul nr. x/2015, cererea formulată de reclamantul E., în contradictoriu cu pârâtele B. și C. ȘI REASIGURARE S.A.. A obligat pârâtele B. și C. ȘI REASIGURARE S.A. să plătească reclamanților următoarele sume, cu titlu de daune morale, astfel: reclamantei D., suma de 100.000 euro în RON, la cursul din ziua plății; reclamantei A., suma de 80.000 euro în RON, la cursul din ziua plății; reclamantului E., suma de 30.000 euro în RON, la cursul din ziua plății. A respins restul pretențiilor formulate. A luat act de renunțarea la judecata cererii formulată de reclamanta A., în dosarul nr. x/2015. A obligat pârâtele să plătească reclamanților cheltuieli de judecată parțiale, astfel: reclamantelor A. și D., câte 10.000 RON, iar reclamantului E., suma de 4.000 RON.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel B. S.A. și C. ȘI REASIGURARE S.A. și reclamanții A., E. și D..

Prin decizia civilă nr. 1958Ap din 19 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a fost admis în parte apelul declarat de pârâtele B. și C. ȘI REASIGURARE S.A. împotriva sentinței civile nr. 1424/22.12.2017, pronunțată de Tribunalul Brașov, care a fost schimbată în parte în sensul că au fost obligate pârâtele B. și C. ȘI REASIGURARE S.A. în proporție de 90%. B. și 10% C. să plătească reclamanților următoarele sume, cu titlu de daune morale, astfel: reclamantei D., suma de 100.000 euro în RON, la cursul din ziua plății; reclamantei A., suma de 80.000 euro în RON, la cursul din ziua plății; reclamantului E., suma de 30.000 euro în RON, la cursul din ziua plății. Au fost păstrate restul dispozițiilor sentințe apelate. A fost respins apelul declarat de reclamanții A., E. și D. împotriva sentinței civilei nr. 1424/22.12.2017 pronunțate de Tribunalul Brașov.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții B. S.A. și C. ȘI REASIGURARE S.A..

Recurenții și-au subsumat criticile motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții arată că instanța a analizat ambele apeluri împreună, astfel încât motivarea hotărârii este o îmbinare de considerente, unele referitoare la apelul pârâților altele referitoare la apelul reclamanților, fără a fi însă sistematizate și prezentate separat.

În ceea ce privește întinderea prejudiciului, întrucât tema aceasta făcea și obiectul apelului reclamanților (dar în sensul majorării, nu al diminuării), instanța a furnizat o motivare comună, arătând în final că nu se justifică nici majorarea, nici diminuarea cuantumului sumelor acordate de prima instanță. De asemenea, se arată, instanța de apel a reiterat eroarea instanței de fond în ce privește pretinsa legătura de cauzalitate dintre accidentul aviatic și declanșarea bolii Alzheimer a reclamantei D..

Recurenții invocă faptul că instanța de apel nu a ținut seama de susținerile lor, limitându-se la a acorda forța probantă absolută raportului CIAS, pe care nu l-a supus însă unei analize critice. Or, se arată, CIAS nu este o instanța de judecată, iar concluziile sale nu sunt obligatorii pentru o instanță de judecată.

Apreciază recurenții că, în raport de împrejurarea că instanța de apel s-a sprijinit total pe concluziile CIAS, hotărârea nu are legitimitate întrucât raportul CIAS este doar o probă, iar multe dintre mențiunile care există în acest raport (inclusiv unele preluate de instanță) rezultă din declarațiile martorilor oculari, care sunt o altă categorie de probe. În consecință, se menționează faptul că în raport se spune, de exemplu, că pilotul era tulburat de redeschiderea unui dosar penal nu este o concluzie a raportului, care să fi fost constatată personal de cei ce l-au întocmit, ci este o informație preluată din declarațiile martorilor.

Consideră recurenții că simpla menționare a concluziilor raportului CIAS nu reprezintă o motivare a soluției, câtă vreme asiguratorii au furnizat o suită întreagă de argumente pentru care importanța acestui document nu trebuia supralicitată sub aspectul stabilirii vinovăției pilotului.

În opinia recurenților, hotărârea nu conține motivele de fapt și de drept pentru care instanța de apel a înlăturat criticile aduse concluziei CIAS, principiul in dubio pro reo și prezumția de nevinovăție și nici motivele care stau la baza concluziei ca pilotul este răspunzător de producerea accidentului (menționarea raportului CIAS nefiind un motiv sustenabil).

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții invocă faptul că instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea dispozițiilor art. 2199 alin. (1), art. 1349 și art. 1381 C. civ., art. 23 alin. (11) din Constituția României, întrucât prin hotărârea pronunțată asiguratorii au fost obligați la plata în condițiile în care nu există risc asigurat care este temeiul nașterii obligației de plată a despăgubirii în cazul unui contract de asigurare.

Se arată că, potrivit art. 2199 alin. (1) C. civ., prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asiguratorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizație, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit. Riscul asigurat este definit în fiecare contract de asigurare, iar în speță rezultă din cuprinsul Secțiunii III intitulate "Răspunderea legală față de pasageri" care la art. 1 prevede ca "Asiguratorii vor despăgubi asiguratul cu toate sumele pentru care asiguratul devine răspunzător în mod legal și va plăti, ca pagube compensatorii, în cazurile: vătămare corporală accidentală (fatală sau altfel) adusă pasagerilor în timp ce urcă, se afla la bord sau coboară din aeronavă; pierdere sau pagubă adusă bagajelor și efectelor personale care rezultă dintr-un accident al aeronavei". Consideră recurenții că prevederea contractuală se referă la răspunderea legală, trimițând astfel la art. 1349 și art. 1381 C. civ.

În speță, se arată, riscul asigurat presupune ca asiguratul să răspundă civil delictual față de reclamanți, respectiv să fie întrunite cumulativ cele patru condiții: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă, prejudiciu și vinovăție. Susțin recurenții că aceste condiții nu sunt întrunite, dar instanțele au considerat contrariul, fără o motivare corespunzătoare.

Precizează recurenții că cercetarea realizată de CIAS a vizat în mod deosebit chestiunile tehnice ale zborului, pentru a observa eventualele defecțiuni ale aparatului, acestea fiind în mod deosebit cauze ale accidentelor aviatice.

Recurenții apreciază că tot edificiul argumentației CIAS se bazează practic pe declarațiile martorilor oculari care au afirmat ca pilotul era tulburat de redeschiderea dosarului penal. Pornind de la aceasta "tulburare" experții CIAS au tras concluzia ca pilotul nu a fost atent, dar această concluzie nu este susținută de niciun argument, este o simpla presupunere.

Consideră recurenții că nu poate fi vorba despre o prezumție judiciară. Art. 329 C. proc. civ. prevede că judecătorul se poate întemeia pe prezumție numai dacă au greutate și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins. Or, se arată, prezumția că pilotul, fiind tulburat, a apreciat greșit altitudinea la care zbura nu are greutate și nici puterea de a naște probabilitatea că ar exprima adevărul. În plus, a realiza un asemenea demers logic înseamnă a prezuma vinovăția, ceea ce reprezintă o încălcare flagrantă a unui principiu fundamental al dreptului și anume prezumția de nevinovăție.

Potrivit art. 23 alin. (11) din Constituție, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată.

Conform art. 4 C. proc. pen. orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă. După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului".

Art. 11 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că orice persoană acuzată de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul să fie presupusă nevinovată până dând vinovăția sa va fi stabilită în mod legal în cursul unui proces public în care i-au fost asigurate toate garanțiile necesare apărării sale. Rezultă că prezumarea nevinovăției este un principiu incident în orice relație sau raport juridic cu alte persoane ori cu autorități publice, fiind independent de existența unei acuzații în materie penală, ceea ce înseamnă că are o sferă de cuprindere mai extinsă decât cadrul unui proces penal.

Recurenții apreciază că instanța de apel a prezumat vinovăția, lucru nepermis într-un sistem de drept; raportul CIAS nu poate constitui o probă privind vinovăția pilotului, întrucât el nu a constatat în mod direct conduita pilotului în timpul zborului, ci a interpretat (într-o manieră criticabilă) declarațiile martorilor oculari.

Prin urmare, se arată, contrar susținerilor instanței de apel, la dosar nu există nicio probă privind vinovăția pilotului, astfel încât în mod greșit aceasta a apreciat că sunt întrunite condițiile răspunderii asiguratorilor și le-a respins apelul. Apreciază recurenții că instanța a stabilit în mod greșit că există legătură de cauzalitate între accidentul aviatic și prejudiciu, în privința reclamantei D.. Se arată în hotărâre că șocul psihic a fost o cauză favorizantă a declanșării bolii Alzheimer, conform declarației martorei audiate în cauză, asociată cu vârsta reclamantei. Or, consideră recurenții, declarația martorei nu poate fi un temei pentru stabilirea legăturii de cauzalitate dintre accident și declanșarea bolii; întrucât martora nu este specialistă in psihiatrie, iar instanța trebuia să observe acest aspect, iar nu să dea forță probantă unei simple afirmații.

Intimații au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea pronunțată în complet de filtru la data de martie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea pronunțată în complet de filtru la data de 15 iulie 2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de recurentele-pârâte B. S.A. și C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1958/Ap din 19 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția I civilă.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate și a temeiurilor de drept incidente, constată următoarele:

Nu poate fi primită critica privind nemotivarea hotărârii, invocată de recurenți din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivarea este de esența hotărârilor și oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar. În hotărâre trebuie să fie arătate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților, cerință reglementată de art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ.. Însă, lipsa motivării sau o motivare inadecvată nu poate fi înțeleasă în sensul că impune un răspuns amănunțit pentru fiecare argument. Dimensiunea acestei obligații poate să varieze în funcție de natura hotărârii. Mai mult, instanța trebuie să țină cont mai ales de diversitatea mijloacelor pe care părțile le pot ridica în instanță, noțiunea de proces echitabil presupune ca un judecător care nu și-a motivat decât pe scurt hotărârea să fi analizat în mod real chestiunile esențiale ce i-au fost supuse judecății și să nu se fi mulțumit cu a aproba pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Instanța de apel a analizat ambele apeluri în cadrul unor considerente comune întrucât obiectul supus analizei instanței vizează existența prejudiciului și întinderea acestuia, împrejurare de natură a permite examinarea cumulată a criticilor ambelor cereri de apel, sub acest aspect hotărârea fiind pertinent motivată.

Nu poate fi primită aserțiunea recurenților, potrivit căreia instanța de apel nu a ținut seama de susținerile lor, limitându-se la a acorda forța probantă absolută raportului CIAS. Aceasta întrucât aprecierea probelor este o operație de o importanță particulară pentru instanță, dar și pentru stabilirea adevărului în cauză. Ea trebuie înțeleasă ca o operație mentală a judecătorului, care privește fiecare dovadă și ansamblul probelor administrate în cauză, și care are ca scop soluționarea raporturilor litigioase dintre părți, considerentele deciziei recurate reflectând analiza complexă a materialului probatoriu administrat.

Concluzionând, se reține că decizia civilă recurată răspunde obiectului sesizării, instanța de apel analizând aspectele principale invocate de către recurentele-apelante, într-o încercare de structurare a acestora. Decizia atacată cuprinde considerentele care sprijină soluția pronunțată, acestea fiind corespunzătoare dispozitivului.

Criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt fundamentate în proporție covârșitoare pe argumente ce tind la restabilirea situației de fapt, ce nu pot fi examinate în etapa recursului în raport de limitarea impusă în analiză de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, deși invocă încălcarea dispozițiilor de drept material cuprinse în art. 2199 alin. (1), art. 1349, art. 1381 C. civ. și în art. 23 alin. (11) din Constituția României în susținerea tezei conform căreia nu există risc asigurat și implicit, nici obligația de despăgubire, recurenții aduc argumente de ordin factual, în primul rând cercetarea realizată în cadrul raportului CIAS, declarațiile de martori pe care se bazează acesta, prezumțiile pe care se întemeiază concluziile raportului.

Consideră recurenții că instanța de apel a prezumat vinovăția pilotului în baza raportului CIAS, în condițiile în care acesta nu poate constitui o probă în cauză. Apreciază recurenții că, în mod greșit instanța de apel a statuat asupra faptului că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii asigurătorilor în condițiile în care la dosar nu există nicio probă privind vinovăția pilotului.

De asemenea, critica recurenților privind statuările instanței de apel cu privire la legătura de cauzalitate între accidentul aviatic și prejudiciu, în privința reclamantei D. este susținută de argumente de ordin factual prin care se arată că declarația martorei nu poate fi considerată temei pentru stabilirea legăturii de cauzalitate dintre accident și declararea bolii întrucât martora nu este specialist în psihiatrie, astfel că instanța de apel nu trebuia să dea forță probantă acestei simple afirmații.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, în sensul unei reevaluări a situației de fapt.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al titularului căii de atac cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În expunerea argumentelor, recurenții, deși au invocat aplicarea greșită de către instanța de control judiciar a unor dispoziții de drept material, în realitate, au înțeles să critice hotărâre atacată doar sub aspectul interpretării date de instanță situației de fapt și probelor depuse la dosar, fără a aduce, în concret, critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentele-pârâte B. S.A. și C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1958/Ap din 19 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentele-pârâte B. S.A. și C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1958/Ap din 19 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 februarie 2021.