ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 278/2021

Ședința publică din data de 9 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 22.12.2016, sub nr. x/2016, modificată prin cererea depusă la data de 13.01.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Muncii și Justiției Sociale, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 70.000 RON reprezentând despăgubiri ca urmare a calculului greșit al indemnizației de șomaj acordată de AJOFM Călărași în ce privește cuantumul și perioada de acordare.

Prin sentința civilă nr. 3409/10.05.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016, s-a admis excepția de necompetență teritorială și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) noul C. proc. civ. raportat la art. 119 alin. (2) din Legea nr. 76/2002 coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, precum și art. 269 alin. (2) din Codul muncii, reținându-se că domiciliul reclamantului este în Călărași.

Prin sentința civilă nr. 582/27.06.2017 pronunțată de Tribunalul Călărași, secția Civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Muncii și Justiției Sociale și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., împotriva pârâtului Ministerul Muncii și Justiției Sociale, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul A..

Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 698 din 15 februarie 2018, a respins ca nefondat apelul contestatorului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul A..

Recurentul a susținut că prin hotărârile pronunțate s-au făcut greșeli în calculul indemnizației de șomaj, arătând că astfel îi este încălcat dreptul la viață, dreptul la sănătate și dreptul la cotizații către stat.

Prin întâmpinarea formulată la data de 13.07.2020, intimatul pârât Ministerul Muncii și Justiției Sociale a invocat inadmisibilitatea recursului în raport cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, relevând legalitatea deciziei din perspectiva criticilor formulate.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat susținerile din cererea de recurs.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 13 octombrie 2020 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, iar la 21.10.2020 și la 10.12.2020, recurentul a depus punct de vedere la raport.

Este de menționat că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speță, hotărârea recurată a fost pronunțată într-o cauză prin care a fost dedus judecății un conflict de asigurări sociale.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), ..., în cele privind conflictele de muncă și de asigurări sociale,... De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede ca hotărârile de prima instanță sunt supuse numai apelului".

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs este pronunțată într-un litigiu având ca obiect drepturi sau obligații privind asigurările sociale, iar potrivit art. 155 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel, hotărârile curților de apel, precum și cele ale tribunalelor neatacate cu apel, sunt definitive.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. înseamnă că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

În afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție reținând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

În plus, trebuie arătat că în speță este aplicabil principiul unicității căii de atac, întrucât, astfel cum rezultă din decizia nr. 2901 pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 13 septembrie 2018, hotărârea recurată în prezenta cauză a mai fost, anterior, atacată cu recurs de către recurentul-reclamant, prin decizia menționată fiind respinsă calea de atac formulată, ca inadmisibilă.

În consecință, întrucât recurentul-reclamant nu este îndreptățit să folosească decât o singură dată calea de atac a recursului, iar acest drept a fost deja exercitat în cadrul dosarului nr. x/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultă că este inadmisibilă formularea unui al doilea recurs împotriva aceleiași decizii a instanței de apel.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 698 din 15 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 698 din 15 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2016.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2021.