ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 268/2021

Ședința publică din data de 9 februarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II-a Civilă la data de 28.06.2019 sub nr. x/2019 reclamantul A. a chemat în judecată Casa Județeană de pensii Vrancea pentru cercetarea actului administrativ unilateral cu caracter individual - decizia de pensie numărul x din 17.12.2001, solicitând anularea acestui act, recunoașterea numărului de puncte realizate de 67.00000 și a unui punctaj mediu anual de 2,23300 și repararea prejudiciului cu caracter de continuitate în valoare de 170000 RON.

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 194 C. proc. civ.

Prin încheierea din 02.07.2019, având în vedere că în discuție este o decizie de pensionare care nu face obiectul controlului instanței de contencios administrativ, în baza art. 200 alin. (2) C. proc. civ. s-a dispus scoaterea dosarului de pe rol și înaintarea acestuia la secția I civilă - completele de asigurări sociale.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vrancea, secția I civilă la data de 02.07.2019 sub nr. x/2019*.

În ședința din data de 01.10.2019 instanța a pus în discuție calificarea acțiunii și, având în vedere obiectul principal al acțiunii, respectiv contestație împotriva deciziei de pensie nr. x din 17.12.2001, a constatat că, deși reclamantul a indicat în cuprinsul cererii că aceasta este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, prezenta acțiune, raportat la obiectul său, este o acțiune ce aparține sferei asigurărilor sociale, întrucât deciziile de pensii și contestațiile împotriva acestora sunt reglementate de legile privind sistemul de pensii publice.

Prin sentința civilă nr. 536/19.11.2019 pronunțată de Tribunalul Vrancea a fost respinsă ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă. A fost admisă excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată și a fost respinsă ca tardiv formulată cererea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Vrancea.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 323/2020 din 23 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împotriva acestei decizii, la data de la 3 august 2020, reclamantul A. a declarat recurs, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și pct. 5 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a solicitat, în esență, admiterea recursului, așa cum a fost formulat, iar pe fondul cauzei modificarea deciziei recurate în sensul admiterii contestației ca fiind temeinică și legală.

La 30 septembrie 2020, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului în raport cu art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și art. 634 alin. (1) pct. 4 din același cod.

La 9 noiembrie 2020, recurentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a susținut că întâmpinarea intimatei este nefondată, evidențiind, totodată, aspecte referitoare la fondul cauzei și solicitând admiterea recursului, precum și obligarea intimatei la repararea prejudiciului cauzat prin eludarea interpretării și aplicării dispozițiilor Legii pensiilor nr. 19/2000.

Este de menționat că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă, prin întâmpinare, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speță, hotărârea recurată a fost pronunțată într-o cauză prin care a fost dedus judecății un conflict de asigurări sociale.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale,... De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede ca hotărârile de prima instanță sunt supuse numai apelului".

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs este pronunțată într-un litigiu având ca obiect drepturi sau obligații privind asigurările sociale, iar potrivit art. 155 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel, hotărârile curților de apel, precum și cele ale tribunalelor neatacate cu apel, sunt definitive.

Potrivit art. 457 din C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 323/2020 din 23 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 323/2020 din 23 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2021.