ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 262/2021

Ședința publică din data de 9 februarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1350 și art. 1536 C. civ.

Prin încheierea din 7 martie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a considerat, printre altele, ca s-a pronunțat asupra probei cu înscrisuri prin încheierea de ședință din 04.01.2019, în sensul ca a admis proba cu înscrisurile deja existente la dosar sens în care a respins proba suplimentara cu înscrisuri întrucât a apreciat ca nu sunt îndeplinite dispozițiile prevăzute de art. 255 C. proc. civ., nu cu privire la inadmisibilitate, ci la aptitudinea de a duce la soluționarea cauzei față de dispozițiile contractuale si față de faptul ca se cere interpretarea acestui contract.

De asemenea, prin aceeași încheiere, tribunalul a respins cererea pârâtei de fixare a unui alt termen pentru dezbaterea fondului, constatând terminata cercetarea judecătorească si acordând cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

Prin sentința nr. 130 din 5 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, pârâta fiind obligată la plata sumei de 1.461.442,93 RON cu titlu de clauză penală reprezentând penalități aferente executării cu întârziere a contractului de lucrări nr. x din 4 ianuarie 2016, precum și a cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 20.996,11 RON. De asemenea, s-a luat act că, pentru cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat, reclamanta și-a rezervat dreptul de a le solicita pe cale separată.

În motivarea acestei sentințe prima instanță a reținut, în esență, că între părți a fost încheiat contractul de execuție lucrări nr. x/04.01.2016, modificat prin mai multe acte adiționale.

Din cuprinsul art. 14.3, introdus în contract prin Actul adițional nr. x, rezultă că părțile, concomitent cu prelungirea termenului de execuție prin art. 3.1 și 13, astfel cum au fost modificate prin Actul adițional nr. x, de la 15.08.2016 la 30.06.2017, au stabilit o clauză penală, o evaluare convențională a prejudiciului creat reclamantei de către pârâtă prin nerespectarea primului termen de execuție a lucrării, a reținut tribunalul. Astfel, reclamanta a exercitat dreptul prevăzut de lege, la art. 1539 noul C. civ., în sensul că a cumulat penalitățile cu executarea în natură a obligației, pentru care a stabilit un nou termen, cu condiția plății unei despăgubiri, după modul de calcul arătat în același. art. 14.3, introdus în contract prin Actul adițional nr. 3.

A mai reținut prima instanță că, potrivit art. 1538 noul C. civ., reclamanta nu este obligată să dovedească prejudiciul suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației pârâtei de realizare a lucrării contractate.

Tribunalul a argumentat că, dacă părțile nu ar fi prevăzut și semnat art. 14.3, atunci penalitățile contractuale ar fi fost doar cele datorate pentru culpă exclusivă și calculate conform art. 14.1, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. x, sensul art. 14.1 fiind de a se calcula penalități începând cu 30.07.2017. Suplimentar, însă, acestei obligații, s-a stabilit și cea din art. 14.3, clauza penală pentru întârzierea din perioada 15.09.2016-15.06.2017, prin semnarea Actului adițional nr. x pârâta asumându-și culpa în întârzierea executării obligației de execuție a lucrării. Asumarea culpei exclusive a pârâtei, a motivat prima instanță, rezultă din semnarea Actului adițional, fără a preciza motivele pe care le aduce în discuție pentru prima dată în instanță, cu ocazia prezentei judecăți, pentru a justifica întârzierea sa (culpa reclamantei, existența precipitațiilor etc.) Ultima teză din art. 14.3 repetă și completează art. 14.1, fără a afecta valabilitatea contractului.

Interpretarea acestei clauze art. 14.3 de către pârâtă, în sensul că ar fi vorba de penalități ce urmează a se calcula doar în cazul neexecutării lucrării la termenul de 20.06.2017, este nerealistă, a argumentat prima instanță, deoarece aceasta a semnat, asumându-și formularea "întrucât termenul de execuție prevăzut în contract nu a fost respectat" (de către pârâtă), "respectiv 15.08.2016, Beneficiarul este îndreptățit (nu "va fi") la plata de penalități . . . . . . . . . .calculate de la primul termen de finalizare a lucrărilor (15.09.2016) și până la 15.06.2017". Dreptului beneficiarului la penalități îi corespunde obligația corelativă a executantului de a plăti aceste penalități.

Referitor la cuantumul penalităților, tribunalul a reținut că acestea se calculează corect la prețul lucrării contractate (la valoarea din Procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x din data de 31.07.2017), preț fără TVA, întrucât TVA reprezintă o taxă către stat, ce nu este stabilită în sarcina pârâtei prin nicio clauză contractuală, astfel încât modul de calcul expus în cererea de chemare în judecată, prin raportare la prețul cu TVA inclus, nu este corect, motiv pentru care acțiunea a fost admisă în parte pentru suma ce rezultă prin înmulțirea procentului de 0,1% pe zi de întârziere cu valoarea lucrării fără TVA și cu zilele de întârziere din perioada începând cu 15.09.2016 și până la data recepționării lucrării prin Procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x din data de 31.07.2017. Procesul-verbal de recepție a fost semnat fără obiecțiuni cât privește nerespectarea primului termen de execuție, pentru că deja clauza penală era însușită de părți prin Actul adițional nr. 3.

Față de disp. art. 453 C. proc. civ., instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată dovedite și solicitate de reclamantă, constând în taxă judiciară de timbru.

În considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut, în aplicarea, art. 477 din C. proc. civ. că, la termenul de judecată din 11.09.2019, reprezentantul apelantei B. S.R.L. a solicitat ca judecata apelului să aibă loc în două etape: în prima să fie discutate motivele de nulitate invocate de parte, în scris, în cererea de apel, motive cu privire la încheierile de ședință pronunțate de Tribunalul Galați în datele de 04.01.2019 și 07.03.2019 și a căror anulare ar atrage, în opinia sa, și nulitatea sentinței civile nr. 130 din 05.04.2019 a aceleiași instanțe; iar, în a doua etapă, să aibă loc rejudecarea pe fond a cauzei.

O astfel de etapizare este permisă de dispozițiile art. 480 alin. (3)-(6) C. proc. civ., a reținut instanța de apel, care urmează a analiza argumentele referitoare la nulitate invocate de către apelantă, urmând ca, în cazul în care le va găsi întemeiate, să dea efect eventualei nulități.

Referitor la decăderea apelantei B. S.R.L. din dreptul de a solicita proba cu interogatoriul intimatei A. S.R.L., instanța de apel a reținut că, prin întâmpinarea depusă la data de 13.04.2018 la prima instanță, apelanta-pârâtă B. S.R.L. a solicitat administrarea probei cu interogatoriul părții adverse, fără a atașa și acest interogatoriu, care a fost depus ulterior, pe 25.06.2018.

În drept, instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 205 alin. (2) lit. e), coroborat cu art. 194 lit. e) și cu art. 254 alin. (1) teza I din C. proc. civ., sancțiunea nedepunerii interogatoriului odată cu întâmpinarea este decăderea părții din dreptul de a administra această probă.

Instanța de apel a constatat că apelanta a invocat dispozițiile art. 355 C. proc. civ., care exceptează de la obligația de a alătura interogatoriul la întâmpinare cazul societăților de persoane, ai căror asociați cu drept de reprezentare vor fi citați personal la interogatoriu și că, în opinia sa, intimata-reclamantă A. S.R.L., fiind o societate mixtă (și de persoane, și de capitaluri) intră în sfera excepțiilor.

Instanța de apel nu a reținut acest raționament, având în vedere că excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare. Astfel, caracterul mixt al societății cu răspundere limitată nu înseamnă că aceasta este o societate de persoane; altfel spus, dacă acceptăm clasificarea triplă - societăți de capitaluri, societăți de persoane și societăți mixte - atunci excepția se aplică uneia singure dintre aceste categorii (societăților de persoane), în vreme ce, pentru celelalte două categorii (societățile de capitaluri și cele mixte) rămân supuse regulii. Așadar, sancțiunea decăderii este pe deplin incidentă, astfel că acest argument nu este întemeiat.

Referitor la omisiunea, din încheierea de ședință din 04.01.2019, a soluției privind solicitarea apelantei-pârâte de a se obține înscrisuri prin emiterea de adrese, instanța de apel a reținut că, prin acea încheiere, Tribunalul Galați a admis proba cu înscrisurile deja depuse la dosar, în schimb a respins proba cu interogatoriul reclamantei A. S.R.L., proba testimonială și proba cu expertiza tehnică în construcții. Ulterior, prin încheierea din 07.03.2019, Tribunalul Galați a stabilit că s-a pronunțat deja asupra probei cu înscrisuri, prin încheierea anterioară, în sensul că a respins solicitarea de emitere de adrese pentru obținerea de înscrisuri suplimentare.

Apelanta susține că, procedând în acest fel, prima instanță a încălcat dispozițiile art. 258 alin. (2) C. proc. civ. însă nu precizează sub ce aspect s-a încălcat textul, astfel că instanța de apel a reținut că analiza va privi acest text de lege în ansamblu.

Astfel, din dispoziția arătată nu trebuie înțeles că instanța se va pronunța exclusiv printr-o încheiere unică, fiind posibilă admiterea sau respingerea de probe și prin mai multe încheieri. Un argument în acest sens rezultă din faptul că, de exemplu, în anumite condiții, stabilite, în special, de art. 254 alin. (2) C. proc. civ., este posibilă analiza unei noi cereri de probe la un moment procesual ulterior primului termen de judecată, a arătat instanța de apel.

De altfel, a reținut instanța de apel, chiar din exprimarea eliptică a primei instanțe cuprinse în încheierea din 04.01.2019, rezultă că a fost admisă exclusiv proba cu înscrisurile depuse la dosar, astfel că toate celelalte probe, inclusiv înscrisurile ce ar rezulta din emiterea de adrese, au fost respinse.

Nu în ultimul rând, chiar dacă s-ar admite că, prin modul de soluționare a cererii, instanța a încălcat formele de procedură impuse de art. 254 alin. (2) C. proc. civ., o astfel de încălcare produce o nulitate care, deși nu este condiționată de vătămare, încadrându-se în sfera reglementată de art. 176 pct. 6 C. proc. civ., este doar relativă, pentru că este afectat numai interesul părții iar nu și, de exemplu, al adversarului. Or, potrivit art. 178 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., această nulitate putea fi invocată de B. S.R.L. la termenul la care a avut loc judecata (imposibil de aplicat în speță, soluția fiind dată după amânarea pronunțării, dezbaterile având loc la termenul anterior din 11.12.2018) sau la termenul imediat următor (care, în speță, a fost cel de la 30.01.2019). Or, apelanta-pârâtă nu a respectat această dispoziție (la termenul din 30.01.2019 nu a invocat nulitatea), deci în prezent este decăzută din dreptul de a invoca neregularitatea, a conchis instanța de apel.

Față de cele arătate, instanța de apel a reținut că nici acest argument nu este întemeiat.

Referitor la respingerea, de către prima instanță, a solicitării de stabilire a unui termen distinct pentru dezbaterea fondului, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 244 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată (20.02.2018) când judecătorul se socotește lămurit, prin încheiere, declară cercetarea procesului încheiată și fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședință publică.

În cauză, instanța de apel a reținut că tribunalul a respins solicitarea expresă a apelantei B. S.R.L. de acordare a unui astfel de termen, deci nu este incident art. 244 alin. (3) C. proc. civ. (care permitea părților să fie de acord cu dezbaterea fondului la același termen). Așadar, tribunalul a încălcat o dispoziție procedurală, extrinsecă actului de procedură în sine (dezbaterea fondului cauzei), încălcare ce produce o nulitate necondiționată de vătămare (în sensul art. 176 pct. 6 C. proc. civ.)., a arătat instanța de apel.

Numai că, din faptul că nu este condiționată de vătămare, nu se poate deduce că încălcarea nu produce vreo vătămare. Dimpotrivă, partea chiar insistă că vătămarea constă în afectarea dreptului său la apărare. În considerarea acestui efect vătămător, art. 177 C. proc. civ. permite îndreptarea neregularităților actului de procedură, iar din topografia textelor (acesta venind după cele care clasifică nulitățile în condiționate și necondiționate de vătămare) rezultă că o astfel de îndreptare este posibilă în toate cazurile, adică și pentru nulitățile necondiționate. Acest lucru este logic, având în vedere că nulitatea actului operează numai ca ultim remediu, întrucât lipsirea de eficiență a operațiunilor procedurale nu este un scop în sine. Așadar, instanța de apel a reținut că trebuie să verifice dacă vătămarea pretins produsă poate fi înlăturată și altfel decât prin anulare.

Scopul principal al stabiliri unui termen distinct pentru dezbaterea fondului este pentru ca părțile să își poată pregăti apărările. Din această perspectivă, instanța de apel a constatat, în primul rând, că reprezentantul apelantei-pârâte B. S.R.L. a formulat, la acel termen de judecată, concluzii orale ample, discutând în fapt și în drept pretențiile părții adverse; așadar, a fost perfect capabil să își exercite această formă a dreptului la apărare. Iar, în al doilea rând, Tribunalul Galați a amânat pronunțarea asupra cauzei vreme de aproape o lună (de la 07.03.2019 la 05.04.2019), timp suficient pentru ca apelanta-pârâtă să poată elabora și concluzii scrise. Or, tocmai acestea sunt formele prin care se dă eficiență deplină dreptului părții la apărare - posibilitatea acesteia de a dezbate oral și în scris cauza - iar aceste forme au fost respectate în cauză. Rezultă că numai în aparență apelanta-pârâtă a fost vătămată prin respingerea cererii de stabilire a unui termen distinct pentru dezbaterea fondului, astfel că anularea actului de procedură nu este necesar, deci argumentul său nu este întemeiat, a conchis instanța de apel.

Rezultă din toate cele menționate anterior, a reținut instanța de apel, că încheierile de ședință pronunțate de Tribunalul Galați la datele de 04.01.2019 și 07.03.2019 nu sunt lovite de nulitate. Cum, pentru sentința civilă nr. 130 din 05.04.2019 a aceleiași instanțe, apelanta nu a indicat un alt motiv de nulitate intrinsec, ci a susținut numai nulitatea derivată din anularea încheierilor și, respectiv, din lipsa dezbaterii la un termen separat, rezultă că nu există vreun motiv pentru anularea acestei hotărâri, a conchis instanța de prim control judiciar.

Dată fiind această soluție, instanța de apel a motivat că nu mai are de analizat susținerile apelantei-pârâte B. S.R.L. referitoare la fondul cauzei (netemeinicia soluției de fond), această analiză fiind condiționată, așa cum s-a reținut încă de la început, de anularea încheierilor de ședință și a sentinței, anulare care nu poate avea loc.

În susținerea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă s-a raportat la prevederile art. 174 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora sancțiunea aplicabilă actului de procedură care nu respectă cerințele legale, de fond sau de formă, este nulitatea.

În ceea ce privește normele de procedură încălcate, în primul rând, a apreciat că instanța de apel a încălcat dispozițiile referitoare la principiul contradictorialității, disponibilității, cât și îndatorirea generală privind primirea și soluționarea cererilor, prevăzută de art. 5 C. proc. civ.

Deși instanța de apel era obligată să asculte și să analizeze argumentele referitoare la netemeinicia hotărârii pronunțate de prima instanță, respectiv să dea posibilitatea pârâtei de a-și susține motivele, alături de susținerea cererilor în probațiune, motivele de netemeinicie nu au fost tratate în niciun mod în cuprinsul deciziei civile nr. 240/2019 din 18 septembrie 2019.

Apoi, a desconsiderat, totodată, și principiul oralității, potrivit căruia părțile trebuie lăsate să își susțină oral concluziile în fața judecătorului, precum și garanțiile procesuale în materia dreptului la apărare, potrivit cărora părțile trebuie să aibă posibilitatea de a își pregăti o poziție procesuală și de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului. Or, prin modul de soluționare a apelului, nu au fost cercetate în niciun fel motivele de netemeinicie ale sentinței sau probele invocate prin apel, nu a fost dată posibilitatea părții să își susțină aceste motive și probe și nici nu s-a pronunțat în niciun fel asupra acestora.

Recurenta-pârâtă a apreciat că instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 425 C. proc. civ., deoarece în cuprinsul hotărârii recurate nu au fost analizate în niciun fel motivele de netemeinicie ale hotărârii pronunțate de prima instanță. Ba chiar mai mult, în considerentele deciziei recurate se arată că analiza motivelor referitoare la fondul cauzei nu se mai impune întrucât soluția pe criticile de nulitate este nefondată.

În ultimul rând, în susținerea motivului de casare invocat, recurenta-pârâtă a făcut trimitere la cererea pe care a formulat-o ulterior pronunțării instanței de apel prin care a solicitat comunicarea unei copii a minutei deciziei civile nr. 240/2019. Drept răspuns la această cerere, i-a fost comunicat un înscris intitulat "Certificat", semnat exclusiv de grefierul șef de secție și care conținea soluția pronunțată.

Referitor la incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel nu a analizat și nu a motivat în niciun fel aspectele referitoare la normele de drept material aplicabile cauzei. Cu toate acestea, înțelege să critice hotărârea instanței de apel prin referire la aplicarea greșită a normelor de drept material asupra fondului cauzei, chiar dacă instanța de apel nu a făcut în totalitate controlul jurisdicțional, după cum îi cerea legea, al hotărârii pronunțate de Tribunalul Galați.

Astfel, în ceea ce privește fondul problemei deduse judecății, a arătat că prin apărările formulate a solicitat lămurirea clauzelor contractuale în temeiul art. 1266-1269 C. civ., indicând atât interpretarea care consideră că ar trebui dată clauzelor în discuție, cât și argumentele pentru a se reține această interpretare în defavoarea celei date de către intimata-reclamantă. În ciuda acestor aspecte, instanța nu s-a aplecat asupra apărărilor invocate și nu a făcut aplicarea articolelor legale privind interpretarea clauzelor contractuale, ci s-a limitat în a prelua interpretarea părții adverse.

În acest sens, recurenta-pârâtă a solicitat instanței administrarea probei testimoniale cu martori, în temeiul art. 309 alin. (4) pct. 6 C. proc. civ., dar instanța de apel a respins această probă și a pronunțat o hotărâre în care nu aplică și nici nu face trimitere la regulile de interpretare precizate.

Mai mult, a precizat că, față de modul de redactare al acestei clauze și exprimarea literală a acesteia, față de contextul contractual și succesiunea modificărilor contractuale, precum și față de starea de fapt de la momentul semnării actelor adiționale, clauza comportă discuții, fiind ambiguă, fapt pentru care necesită intervenția unei instanțe care să stabilească, motivat și cu aplicarea textelor legale incidente, prevalența unei interpretări în fața celeilalte.

Din actele existente la dosar se poate observa faptul că pârâta nu s-a aflat în culpă exclusivă cu privire la nerespectarea primului termen de finalizare a lucrărilor, ba mai mult, apreciază că nu a avut nicio culpă.

Mai exact, întârzierea s-a datorat aportului intimatei-reclamante prin neîndeplinirea obligațiilor de predare a amplasamentului la termen și cele privitoare la începerea lucrării și, totodată, prin solicitarea efectuării de lucrări suplimentare față de proiectul inițial, lucrări majore, de natură tehnică, care au dus la întârzieri neimputabile subscrisei.

Având în vedere că părțile au stabilit o dată pentru finalizarea lucrărilor, aceasta are valoarea juridică a unui termen suspensiv de executare, iar, independent de prelungirile convenite prin act adițional, efectul existenței acestui termen este suspendarea scadenței obligației contractuale (în speță, de finalizare a lucrărilor) până la împlinirea acelui termen. Astfel, până la împlinirea termenului respectiv nu se poate pune problema întârzierii în executare și, pe cale de consecință, nici a penalităților de întârziere.

În final, în susținerea acestui motiv de casare, a invocat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prin raportare la art. 397 alin. (1) C. proc. civ., reiterând ideea că instanța de apel nu a motivat hotărârea pronunțată, nu a arătat considerentele pentru care a înlăturat apărările formulate, precum nici motivele de fapt și de drept pentru care a apreciat ca fiind întemeiată interpretarea dată de către intimata-reclamantă. În atare situație, în aprecierea acesteia nu s-a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, respectiv nu s-a dat aplicare dispozițiilor legale privind interpretarea clauzelor contractuale.

Recurenta-pârâtă a arătat că prin prezentul recurs înțelege să critice hotărârea instanței de apel ca fiind nelegală și față de soluția adoptată cu privire la solicitarea de anulare a încheierii de ședință din 4 ianuarie 2019, respectiv din 7 martie 2019, alături de sentința civilă nr. 130/2019.

Astfel, prin încheierea din 4 ianuarie 2019, Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a respins proba cu interogatoriul, arătând că pârâta este decăzută din acea probă (nefiind depus interogatoriul deodată cu întâmpinarea), proba testimonială și proba cu expertiza tehnică, dar a admis proba cu înscrisurile deja depuse la dosar, fără a se pronunța cu privire la solicitarea de emitere adrese.

Apoi, prin încheierea din 7 martie 2019, aceeași instanță a stabilit că s-a pronunțat deja asupra probei cu înscrisuri prin încheierea anterioară, în sensul că a respins solicitarea de emitere de adrese pentru obținerea de înscrisuri suplimentare. Totodată, s-a respins solicitarea de stabilire a unui termen distinct pentru dezbaterea fondului.

Prin urmare, corelativ, în baza nelegalităților procedurale de mai sus, recurenta-pârâtă a apreciat că sentința pronunțată de prima instanță apare ca fiind nelegală, dezbaterea fondului realizându-se în mod nelegal.

În opinia recurentei-pârâte, nepronunțarea pe probe este o nulitate absolută, iar nu o nulitate relativă, după cum a reținut instanța de apel, interesul protejat fiind chiar interesul general al societății de a avea un sistem de justiție transparent, în care instanțele sunt obligate să se pronunțe asupra tuturor cererilor părților.

În final, recurenta-pârâtă a precizat că, în ceea ce privește solicitarea ca, ulterior casării, cauza să fie trimisă unei alte instanțe de același grad cu cea care a pronunțat hotărârea recurată, acest lucru se impune pentru o mai bună administrare a justiției, și, față de exprimarea normei în discuție, apreciază, în esență, că o serie împrejurări pot să intre în conținutul avut în vedere de legiuitor.

În primul rând, cea privind aparența de imparțialitate a Curții de Apel Galați, având în vedere relația de afinitate a unui membru din completul de judecată cu avocata părții adverse, afinitate care a atras cererea de abținere din partea acelui judecător, existând o suspiciune rezonabilă că judecătorii Curții de Apel Galați ar putea fi părtinitori în favoarea intimatei, cu raportare și la caracterul evident ilogic al hotărârii deja pronunțate.

În al doilea rând, plângerea pe care aceasta intenționează să o formuleze către Inspecția Judiciară din cadrul C.S.M., prin care va solicita eventuala atragere a răspunderii disciplinare a judecătorilor din completul care a pronunțat decizia recurată, având în vedere, atât lipsa de logică a hotărârii, cât și încălcarea unor dispoziții procedurale clare și evidente, care nu presupun interpretări diverse.

Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 240/2019 din 18 septembrie 2019 a Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte instanțe de același grad, cu cheltuieli de judecată.

La 30 ianuarie 2020, intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că prin motivele de recurs formulate de către recurenta-pârâtă nu se găsesc veritabile critici de nelegalitate cu privire la decizia instanței de apel.

Pe fondul cauzei, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate, având în vedere că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, motivarea deciziei recurate fiind coerentă, iar raționamentul juridic propus reflectă o corectă aplicare a normelor de drept material.

La 25 februarie 2020, recurenta-pârâtă a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției invocate de intimata-reclamantă, ca neîntemaiată, solicitându-se totodată și respingerea apărărilor formulate pe fondul cauzei.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 12 mai 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 17 iunie 2020, recurenta a depus la dosar punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, pentru motivele reținute în considerentele acelei încheieri și a admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În argumentarea acestui motiv de recurs, pârâta a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile referitoare la principiul contradictorialității, disponibilității, cât și îndatorirea generală privind primirea și soluționarea cererilor, prevăzută de art. 5 C. proc. civ.

De asemenea, a arătat că, deși instanța de apel era obligată să asculte și să analizeze argumentele referitoare la netemeinicia hotărârii pronunțate de prima instanță, respectiv să dea posibilitatea pârâtei de a-și susține motivele, alături de susținerea cererilor în probațiune, motivele de netemeinicie nu au fost tratate în niciun mod în cuprinsul deciziei recurate.

Din perspectiva acestui motiv de casare a invocat recurenta și ignorarea principiul oralității, a garanțiilor procesuale în materia dreptului la apărare, susținând că prin modul de soluționare a apelului, nu au fost cercetate în niciun fel motivele de netemeinicie ale sentinței sau probele invocate prin apel, nu a fost dată posibilitatea părții să își susțină aceste motive și probe și nici nu s-a pronunțat în niciun fel asupra acestora.

Înalta Curte reține ca fiind fondate aceste critici.

Potrivit art. 477 C. proc. civ. care vizează limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, "(1) Instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată. (2) Devoluțiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil."

Dispozițiile art. 478 C. proc. civ. referitoare la limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, prevăd că, "(1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe. (2) Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri. (3) În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi. (4) Părțile pot însă să expliciteze pretențiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanțe. (5) Se vor putea cere, de asemenea, dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe și va putea fi invocată compensația legală."

Apoi, dispozițiile art. 479 C. proc. civ. stipulează că "(1) Instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu. (2) Instanța de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 478 alin. (2)."

Principiul disponibilității, regulă esențială a procesului civil, legată de principiul contradictorialității, se caracterizează prin dreptul părții de a dispune de obiectul procesului, dar și de mijloacele procesuale acordate de lege. El dă expresie libertății pe care legea o recunoaște titularilor de drepturi civile, de a le exercita potrivit propriei lor aprecieri, precum și de a le decide soarta juridică. Totodată, principiul disponibilității constă în îmbinarea între actele ce concretizează inițiativa manifestată de părți și cele ale instanței, îmbinare ce asigură realizarea drepturilor subiective materiale și procesuale și a principiului legalității.

Înalta Curte constată că prin motivele de apel pârâta a formulat critici atât cu privire la încheierile din 04.01.2019 și 07.03.2019, cât și cu privire la sentința pronunțată de prima instanță.

Din verificarea considerentelor deciziei recurate, Înalta Curte constată că aceasta nu conține o analiză reală și efectivă a acestor critici pe care pârâta le-a susținut prin cererea de apel, instanța de prim control judiciar procedând doar la analizarea motivelor de apel referitoare la aspectele procedurale soluționate prin încheierile atacate, cu toate că în memoriul de apel, la paginile 12-17, apelanta a formulat critici și cu privire la fondul judecății soluționat prin sentința atacată.

În acest context, este necesar a fi amintit că apelul reprezintă o cale de atac în cadrul căreia se efectuează un control al legalității și temeiniciei judecății realizate de prima instanță, limitele acestui control fiind determinate de criticile care se regăsesc în cererea de apel care respectă condițiile legale de învestire a instanței. Aceste coordonate de judecată în calea de atac sunt impuse prin art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., care stabilește că instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

Cu toate acestea, instanța de apel a ignorat trăsăturile specifice ale căii de atac în care a fost adoptată decizia recurată.

Așadar, sunt fondate criticile recurentei prin care se susține că nu au fost cercetate în niciun fel motivele de netemeinicie ale sentinței sau probele invocate prin apel, nu a fost dată posibilitatea părții să își susțină aceste motive și probe și nici nu s-a pronunțat în niciun fel asupra acestora, în condițiile în care curtea de apel era ținută, potrivit art. 479 din C. proc. civ., a realiza un examen al tuturor criticilor apelantei și a proceda la o analiză reală și efectivă a tuturor elementelor esențiale ce i-au fost supuse verificării.

Prin modul de soluționare a apelului, neprocedând la examinarea criticilor ce vizau temeinicia sentinței tribunalului, instanța de prim control judiciar a încălcat, pe lângă principiile care guvernează dreptul procesual civil, cu deosebire principiul disponibilității, și limitele efectului devolutiv al judecății în apel prevăzut de dispozițiile art. 477, art. 478 și art. 479 alin. (1) C. proc. civ.

În ședința din data de 11 septembrie 2019, întrebat fiind, cu privire la probe, reprezentantul apelantei a arătat că apelul se referă la nulitatea încheierilor și a sentinței, ca motive de apel și netemeinicia acesteia din urmă, fiind incidente dispozițiile art. 480 alin. (6) C. proc. civ. care comportă două etape: susținerea motivelor de nulitate, pronunțarea pe acestea și apoi, în funcție de pronunțare, acordarea unui termen sau susținerea tuturor motivelor în ședința de astăzi.

Reprezentantul intimatei reclamante a arătat, în ceea ce privește criticile aduse încheierilor de ședință, că reprezintă motive de apel, iar o pronunțare pe probatorii anterior analizării motivelor de apel ar reprezenta o soluționare parțială a apelului, motiv pentru care s-ar impune acordarea cuvântului pe apel, așa cum a fost formulat, atât pe probe cât și pe fond, iar în măsura în care se constată că probatoriul propus prin încheierile de ședință premergătoare nu s-a realizat, acesta urmează să se administreze în fața instanței de apel. În concluzie, a arătat că acestea sunt veritabile motive de apel, nefiind vorba de probe noi în apel.

În replică, avocatul C. pentru apelantă a arătat că este vorba despre o probă nouă în ceea ce privește problema interogatoriului, în apel fiind solicitat interogatoriul reprezentantului societății în condițiile în care acesta a fost solicitat pe alt temei la fond. A considerat proba ca fiind una nouă întrucât astfel cum a fost solicitată în apel, în fața primei instanțe, proba nu a fost nici solicitată, nici discutată.

Prin încheierea de amânare a pronunțării din data de 11 septembrie 2019 instanța de apel a arătat că judecata va avea loc în două etape, în sensul că se va discuta nulitatea invocată prin cererea de apel, în privința căreia va rămâne în pronunțare, iar în măsura în care va fi găsită întemeiată, se va stabili un termen. Totodată, a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în dezbateri, pentru ca mai apoi să analizeze doar motivele de apel ce priveau încheierile atacate, reținând că nu sunt fondate criticile cu privire la acestea, fără a proceda însă și la examinarea criticilor ce vizau fondul judecății.

Or, o astfel de analiză denotă nerespectarea principiilor ce guvernează dreptul procesual civil (principiul contradictorialității, principiul dreptului la apărare, principiul disponibilității și principiul oralității dezbaterilor) și produce o vătămare a drepturilor părților care se sancționează cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite în aceste condiții. Nulitățile decurgând din nesocotirea principiilor care guvernează dreptul procesual civil sunt nulități virtuale și operează fără ca partea care le invocă să fie obligată să facă dovada vătămării.

Instanța de apel nu a dat expresie principiului disponibilității și nici nu a procedat la o nouă judecată în fond, în condițiile în care hotărârea pronunțată de tribunal a fost atacată, în întregime, cu apel, de către apelanta-pârâtă, devoluțiunea fiind limitată la criticile formulate.

Potrivit art. 22 alin. (1), (2) și 6 C. proc. civ., "(1) Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile. (2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. (6) Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Așa fiind, Înalta Curte reține că instanța de prim control judiciar nu a analizat motivele de apel ce priveau fondul judecății, ci doar motivele referitoare la aspectele procedurale soluționate prin încheieri, astfel încât sancțiunea care se impune constă în nulitatea actelor procedurale îndeplinite în aceste condiții.

Prin urmare, cum motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este fondat, nu se mai impune analizarea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile circumscrise acestui motiv urmând a fi avute în vedere de instanța de apel ca și susțineri pentru noua judecată a apelului.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtei B. S.R.L., va casa decizia civilă nr. 240/2019 din 18 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă și, având în vedere interesele unei bune administrări a justiției, va trimite cauza spre o nouă judecată la Curtea de Apel Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 240/2019 din 18 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre o nouă judecată la Curtea de Apel Bacău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2021.