ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1319/2020

Ședința publică din data de 10 iulie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15.10.2007, sub nr. x/2003, pe rolul Tribunalului Maramureș, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la restituirea sumei de 700.000 RON, reprezentând cota sa de participare de 49% din patrimoniul social al pârâtei, ca urmare a excluderii din societate, în temeiul art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Prin încheierea nr. 3582/12.11.2007, pronunțată în dosarul nr. x/2003, cererea formulată de reclamant la data de 15.10.2007 a fost disjunsă din acest dosar și înregistrată sub nr. x/2007 pe rolul Tribunalului Maramureș.

Prin încheierea nr. 288/22.02.2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. x/2007 s-a admis excepția de necompetență teritorială invocată de pârâta S.C. B. S.R.L. Galați și, pe cale de consecință, s-a declinat în favoarea Tribunalului Galați competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L..

La Tribunalul Galați, cauza s-a înregistrat sub nr. x/2008.

Prin sentința comercială nr. 2849/17.10.2008 a Tribunalului Galați s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Galați și s-a dispus declinarea competenței teritoriale în favoarea Tribunalului Maramureș. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Prin decizia nr. 2133/17.09.2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, instanță la care dosarul s-a înregistrat sub nr. x/2008*.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin decizia comercială nr. 547/30.11.2004 a Curții de Apel București, definitivă și irevocabilă, a fost exclus din societatea S.C. B. S.R.L., fiind nevoit să solicite cota sa de participare la capitalul la capitalul social de 49%, în natură sau contravaloarea acesteia ca urmare a unei expertize tehnice contabile.

În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 31/1990 modificată și republicată.

Pârâta S.C. B. S.R.L. Galați a depus, la data de 11.08.2008, un punct de vedere, solicitând a se pune în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive, precizând că nu cunoaște dacă cota solicitată de 49% este din capitalul social sau din patrimoniul societății.

Prin sentința comercială nr. 323/28.11.2011 a Tribunalului Galați s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.R.L. Galați, ca nefondată, și s-a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. Galați. Astfel, s-a dispus obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la restituirea a 49% din capitalul social către reclamant, respectiv restituirea în natură a imobilului situat în orașul Vișeul de Sus înscris în C.F. nr. x, conform contractului nr. x/1998 și a procesului-verbal de punere în posesie nr. x/1998 sau a contravalorii acestuia în sumă de 1.065.440 RON.

Prin decizia nr. 45/10.05.2012, Curtea de Apel Galați a anulat sentința nr. 323/28.11.2011 a Tribunalului Galați și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Galați, unde cauza s-a înregistrat la data de 02.08.2012 sub nr. x/2008* rejudecare.

Prin sentința civilă nr. 214 din 4 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a fost admisă în parte acțiunea privind litigii cu profesioniștii formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L..

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 187.116 RON, sumă deja impozitată potrivit Ordinului nr. 879/2015 al Ministerului Finanțelor Publice, Anexa 2, pct. 5 din subcapitolul Excluderea unor asociați, sumă ce reprezintă valoarea cotei de participare a reclamantului de 49% din patrimoniul social al societății pârâte.

A fost respinsă ca tardivă cererea reclamantului formulată la data de 01.04.2016, de completare a acțiunii, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale conform O.G. nr. 9/2000 și actualizarea cu indicele de inflație.

S-a dispus compensarea cheltuielile de judecată efectuate de reclamant și pârâtă atât în prima judecată a fondului, cât și în rejudecarea fondului.

A fost respinsă cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata onorariilor de avocat ale apelantei din apel și din cererea de suspendare a executării silite în dosarul nr. x/2012 ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin decizia civilă nr. 45/10.05.2012 Curții de Apel Galați, care a anulat sentința civilă nr. 323/28.11.2011 a Tribunalului Galați, s-a dezlegat problema de drept a prematurității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, precum și a modificării acțiunii în data de 15.12.2010, fiind aplicabile dispozițiile art. 297

2

alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, ca și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În plus, instanța de fond a constatat că reclamantul a renunțat, ulterior pronunțării acestei decizii a Curții de Apel, la acest capăt de cerere formulat tardiv privind restituirea imobilului, iar instanța Tribunalul Galați a luat act de această renunțare prin încheierea de ședință din data de 19.09.2012 .

Referitor la modificarea acțiunii în ședința publică din data de 01.04.2016, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale conform O.G. nr. 9/2000 și actualizarea cu indicele de inflație, s-a apreciat că aceasta reprezintă o completare a obiectului acțiunii, formulată cu depășirea termenului stabilit de dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.. Întrucât orice modificare sau completare a acțiunii trebuia solicitată cel târziu la prima zi de înfățișare, termen depășit cu mulți ani, instanța de fond a respins ca tardivă cererea de modificare a acțiunii din data de 01.04.2016.

S-a reținut că obiectul acțiunii este cel ce privește obligarea societății pârâte la plata unei sume de bani care să reprezinte valoarea cotei de participare a reclamantului de 49% din patrimoniul social al pârâtei, prin raportare la prevederile art. 224 din Legea nr. 31/1990 republicată.

Data excluderii reclamantului din cadrul societății pârâte a fost stabilită de Curtea de Apel București prin decizia nr. 547/30.11.2004, irevocabilă prin decizia nr. 3105/25.05.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta fiind 30.11.2004.

Potrivit raportului de expertiză contabilă, răspunsului la obiecțiuni și suplimentului la raportul de expertiză contabilă, întocmite de expert C., s-a constatat că valoarea activului net al societății, la data de 30.11.2004, era de 454.606 RON, astfel că valoarea ce se cuvine reclamantului, aferentă cotei sale de participare la capitalul social de 49%, este de 222.756,94 RON. Din această sumă, s-a dispus ca societatea pârâtă să rețină impozitul în sumă de 35.641 RON și să vireze acest impozit organului fiscal cu mențiunea a ceea ce reprezintă. Astfel, s-a dispus ca pârâta să plătească reclamantului A. suma de 187.116 RON, sumă deja impozitată potrivit Ordinului nr. 879/2015 al Ministerului Finanțelor Publice, Anexa 2, pct. 5 din subcapitolul Excluderea unor asociați.

Referitor la cheltuielile de judecată de la fond, instanța a făcut aplicarea disp. art. 274 și ale art. 276 C. proc. civ., în sensul a compensat cheltuielile de judecată efectuate de ambele părți atât în prima judecată a fondului, cât și în rejudecarea fondului.

Referitor la cheltuielile de judecată ocazionate de judecarea apelului, instanța de fond a constatat că acest capăt de cerere este de competența Curții de Apel Galați, ca instanță ce a judecat apelul, astfel încât a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata onorariilor de avocat ale apelantei din apel și din cererea de suspendare a executării silite în dosarul nr. x/2012 ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată la data de 31.10.2016 în același dosar, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., să se dispună completarea dispozitivului sentinței civile nr. 214/04.10.2016, în sensul că instanța trebuia să dispună și asupra cererii reclamantului de "reactualizare la zi" a sumei ce reprezintă valoarea cotei de participare a reclamantului de 49% din patrimoniul social al pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 279 din 20 decembrie 2016, Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a respins cererea formulată de reclamantul A., de completare a sentinței civile nr. 214/2016, pronunțată în dosarul nr. x/2000, ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că această cerere a fost calificată de instanță, prin încheierea din data de 08.04.2016, drept completare a obiectului acțiunii conform art. 132 C. proc. civ., și asupra căreia instanța s-a pronunțat prin sentința nr. 214/04.10.2016, respingând-o ca tardivă.

Împotriva sentințelor civile nr. 214/4.10.2016 și nr. 279/20.12.2016 a declarat apel reclamantul A..

În ceea ce privește apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 214/4.10.2016, apelantul-reclamant A. a solicitat admiterea acestuia și schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii în tot a acțiunii și în principal obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la restituirea în natură a imobilului situat în orașul Vișeu de Sus, str. x (inclusiv terenul aferent acestuia), imobil care reprezintă aportul său în natură la capitalul societății S.c. B. S.R.L. (respectiv 49% din întregul capital), iar în subsidiar obligarea S.C. B. S.R.L. la plata sumei reprezentând valoarea a 49% din patrimoniul social al S.c. B. S.R.L., sumă ce constituie contravaloarea părții ce i se cuvine din patrimoniul acestei din urmă societăți, actualizată. A solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în fond și apel.

În esență, în motivarea apelului a arătat că își menține în întregime toate obiecțiunile formulate în fața instanței de fond. A apreciat că ar fi intervenit erori grave la momentul efectuării expertizelor care au condus la obținerea unor valori derizorii pentru bunurile expertizate, la neexpertizarea unor bunuri de valoare, precum și la înregistrarea în mod nejustificat a unor datorii fictive ale pârâtei al căror caracter evident era acela de prejudiciere a intereselor reclamantului.

Au fost reiterate criticile față de rapoartele de expertiză efectuate în prezenta cauză; referitor la raportul de expertiză contabilă, a solicitat refacerea acestuia ținând cont de obiectivele indicate și în fața primei instanțe, sub forma obiecțiunilor la raport.

Având în vedere că nu a avut loc o evaluare a elementelor de activ (teren, clădiri, mijloace de transport utilaj tehnologic etc.) anterior determinării activului net a precizat că activul net stabilit de expertul desemnat de instanță nu poate sta la baza efectuării partajului, nici cel stabilit la 30.11.2004 și nici cel stabilit Ia 25.05.2005. A mai arătat că o expertiză tehnică a bunurilor mobile nici măcar nu a mai fost efectuată în prezenta cauză, instanța renunțând în mod justificat la acest mijloc de probă.

În ceea ce privesc datoriile S.C. B. S.R.L. luate în calcul la stabilirea activului net la data de 30.11.2004 cât si la data de 25.05.2005, s-a apreciat că suma de 547.882.377 ROL (RON vechi) înregistrată in contul 404 "Furnizori de imobilizări" nu se justifică a fi luată în calcul deoarece pârâta nu a prezentat o situație analitică a acestor datorii pentru a putea fi verificată realitatea acesteia.

Cu privire la Obiectivul nr. 2 al expertizei privind stabilirea obligațiilor societății în curs de executare și dacă acestea au fost onorate în totalitate (inclusiv penalitățile) și la ce dată, s-a apreciat că răspunsul formulat de către expertul desemnat este unul eronat deoarece a luat în calcul datele din balanța de verificare analitică la 30.12.2004 și nu din cea întocmită la 30.11.2004.

Astfel, obligațiile societății în curs de executare ce nu au fost reflectate în evidența contabilă a S.C. B. S.R.L. la data de 30.11.2004 sunt de 30.880 RON, mai puțin cu 33.148 RON față de cele stabilite în raportul de expertiză, acesta ar fi trebuind să fie și răspunsul pentru obiectivul 3.

În ceea ce privește obiectul nr. 4 al expertizei, s-a invocat faptul că înainte de finalizarea expertizei contabile era necesară evaluarea activului S.C. B. S.R.L..

Referitor la obiectul nr. 5, s-a apreciat că în raportul de expertiză contabilă trebuiau cuprinse si bunurile înregistrate în evidenta contabilă în conturile 2131 ..Echipamente tehnologice:, 2132 "aparate si instalații de măsură și 2133 .. mijloace de transport" a căror valoare totala a fost de 81.162 RON la 30.11.2004 și de 77,771 RON la 25.05.2005.

Datoria de 79.000 de dolari invocată de S.C. B. S.R.L. reprezintă, în fapt, 40.000 de dolari aport la capital, iar sub acest aspect s-a considerat că nu se poate vorbi de o datorie a societății, iar 39.000 de dolari reprezintă finanțare pentru S.C. B. S.R.L. Începând cu anul 2002, S.C. B. S.R.L. a efectuat plăți în contul datoriei anterior menționate, ceea ce însemna că expertiza contabilă ar fi trebuit să țină cont de plățile deja efectuate.

A apreciat că modificarea raportului de expertiză contabilă a fost realizată cu nerespectarea prevederilor legale referitoare la procedura efectuării expertizelor, astfel încât se impunea refacerea acestuia împreună cu experții parte numiți în prezenta cauză.

Referitor la raportul de expertiză tehnică imobiliară, a apreciat, de asemenea, că se impune refacerea acestuia ținând cont de aspectele indicate în fața primei instanțe sub forma obiecțiunilor la raport, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

A considerat necesar a se efectua și o evaluare a bunurilor mobile, deoarece la instanța de fond, în mod eronat, au fost evaluate doar o parte a bunurilor mobile de către expertul contabil.

Precizările referitoare la plata dobânzii legale și actualizarea cu indicele de inflație au realizate de către reclamant urmare a solicitării instanței de judecată de a lămuriri cu privire la capătul de cerere referitor la suma solicitată, respectiv reactualizarea la zi" a respectivei sume. Prin urmare, ceea ce instanța a considerat ca fiind o "modificare a acțiunii în ședința publică din data de 01.04.2016", constituie, în fapt, explicații oferite cu privire la reactualizarea la zi" a sumelor solicitate de către reclamant.

Cu privire la cheltuielile de judecată si compensarea acestora s-a apreciat că hotărârea este lapidară sub acest aspect, în pofida cuantumului semnificativ al acestora - care depășește 50.000 RON.

Mai mult, în privința cheltuielilor aferente expertizelor efectuate în prezenta cauză, acestea au fost puse pe parcursul judecării cauzei și în sarcina apelantului reclamant, deși în conformitate cu prevederile art. 226 alin. (3) Legea 31/1990 costurile de evaluare vor fi suportate de către societate, astfel încât a solicitat obligarea S.C. B. S.R.L. la restituirea plăților deja efectuate de către reclamant.

Întrucât hotărârea atacată nu menționează în niciun fel modalitatea în care s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată, s-a considerat că sub acest aspect hotărârea dată este nemotivată. Cu privire la cheltuielile de judecată s-a arătat că soluția instanței contravine chiar solicitărilor celor doi avocați reprezentanți ai pârâtei care se referă doar la diminuarea cheltuielilor de judecată și nicidecum o compensare totală a acestora, cum s-a decis prin hotărârea apelată. În acest sens, s-a menționat și poziția pârâtei, prin reprezentant avocat D., care a recunoscut parțial pretențiile reclamantului, aspect consemnat în încheierea de ședință din data de 13.09.2016.

În drept, au fost invocate art. 284 alin. (1), art. 292 alin. (1) teza a II-a, art. 294 alin. (2). art. 295, art. 297 C. proc. civ., L. 31/1990.

În probațiune au fost solicitate: proba cu expertiză tehnică de specialitate, proba cu înscrisuri, precum și orice probă utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei sau care ar rezulta din dezbateri.

În ceea ce privește apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 279/20.12.2016, apelantul-reclamant A. a solicitat admiterea acestuia și schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii în tot a acțiunii și în principal obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. și pe cale de consecință să fie obligată S.C. B. S.R.L. la plata sumei actualizată la zi ce constituie contravaloarea părții ce i se cuvine din patrimoniul societății. A solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în fond și apel.

Cu privire la capătul de cerere referitor la suma solicitată, respectiv "reactualizarea la zi" a susținut că ceea ce instanța a considerat ca fiind o "modificare a acțiunii în ședința publică din data de 01.04.2016", erau, de fapt, explicații oferite cu privire la "reactualizarea la zi" a sumelor solicitate de către reclamant în hotărârea pronunțată, instanța nefăcând însă nicio referire la acest aspect, ceea ce ridică următoarea problemă:

A susținut că în situația în care precizările din 01 aprilie 2016 au fost considerate ca fiind cereri noi, diferite de solicitarea privitoare la "reactualizarea la zi" a sumelor solicitate, atunci înseamnă că instanța a omis să se pronunțe asupra unei părți a unui petit, respectiv cel referitor la "reactualizarea la zi" a sumelor solicitate.

Deși precizările formulate în scris înaintea termenului din 08 aprilie 2016 au fost considerate cereri noi, instanța de fond nu a pus în vedere reclamantului să achite vreo taxă de timbru corespunzătoare "noilor cereri".

A mai arătat că pentru respectivele completări/explicații reclamantul nu a fost obligat la plata vreunei taxe de timbru pentru că nu au avut statutul unei noi cereri.

A susținut că abia prin sentința civilă nr. 214/04.10.2016 instanța a recalificat explicațiile respective ca fiind o cerere nouă, fără a pune in discuția părților aceasta recalificare.

În drept, au fost invocate art. 281

2

, art. 281

1

, art. 282 si urm. vechiul C. proc. civ.

La data de 16.02.2017, pârâta S.C. B. S.R.L. Galați a formulat apel incident, în baza art. 293 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia și, în rejudecare, desființarea în parte a sentinței civile nr. 214/04.10.2016, în sensul înlăturării dispozițiilor privitoare la obligația societății pârâte de a reține și vira impozitul in suma de 35.641 RON, aferent sumei de 222.756,94 RON ce reprezintă cota de 49% de participare a reclamantului la capitalul social, având în vedere că obligația virării acestui impozit revine, conform noilor reglementari fiscale, reclamantului, in calitate de beneficiar al sumelor dobândite cu titlu de restituire contravaloare părți sociale.

Astfel, conform prevederilor contabile aplicabile în cazul unui asociat exclus, conform Anexei 2 - pct. 5 din subcapitolul "Excluderea unor asociat din OMFP 897/2015, în momentul achitării cotei-parți din capitalul social propriu, cuvenite asociatului exclus, diminuată cu impozitele calculate potrivit legislației fiscale, calculul, reținerea si virarea impozitelor revin societății plătitoare.

Prin urmare, potrivit punctului 1443 din Norma metodologica de aplicare a Legii 571/2003, in vigoare in anul 2015, in cazul operațiunilor de excludere, reținerea si virarea impozitului se efectua de către persoana juridica la care persoana fizica a deținut părțile sociale.

În urma intrării în vigoare a noului Codul fiscal prin Legea 227/2015, începând din 01.01.2016, acest impozit nu se mai reține la sursă, fiind incidente prevederile art. 94 alin. (8) si art. 98, conform cărora, impozitul de 16% aferent câștigului obținut va fi suportat de beneficiarul de venit.

În aceste condiții, deși pârâta a reținut suma calculată și datorată cu titlu de impozit, ulterior pronunțării sentinței 214/2016, nu a putut sa o vireze organului fiscal, nemaiexistând cadrul legal pentru acest fel de operațiune.

Pentru a pune în acord prevederile legale fiscale cu dispozitivul hotărârii judecătorești, a solicitat modificarea hotărârii în sensul obligării societății parate la virarea sumei de 35.641 RON in contul reclamantului și nu către organul fiscal, pentru ca acesta, la rândul sau, să își poată achita obligațiile fiscale în urma depunerii propriei declarații de venit.

De asemenea, soluția instanței de fond a fost criticată și în privința cererii de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, în primul ciclu procesual.

Astfel, a arătat că instanța a motivat respingerea cererii de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în apel prin faptul că asupra acestei cereri ar fi. trebuit să se pronunțe instanța de apel.

Însă, având în vedere că soluția instanței de apel a fost aceea de admitere a apelului, casare și trimiterea cauzei spre rejudecare, a solicitat a se aprecia că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra fondului dedus judecății, inclusiv asupra cererii privitoare la cheltuielile de judecată.

A solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în apel în primul ciclu procesual.

Prin decizia nr. 9/2020 din 22 ianuarie 2020, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 214/04.10.2016 pronunțată de Tribunalul Galați.

A admis apelul formulat de societatea B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 214/04.10.2016 pronunțată de Tribunalul Galați, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 207.118,59 RON, în loc de 187.116 RON, sumă deja impozitată.

A fost obligat apelantul - intimat A. la plata către apelanta - intimată B. S.R.L. a sumei de 21.000 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

A admis decontul formulat de expert E. și a fost obligat apelantul - intimat A. la plata către acest expert a sumei de 1100 de RON.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin prezentei.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele:

Referitor la apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 214 din 4 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, curtea de apel a avut în vedere concluziile cuprinse în rapoartele întocmite la efectuarea noilor expertize din apel, critica reclamantului neavând valoarea unui veritabil motiv de apel, readministrarea probatoriului ținând chiar de rejudecarea cauzei impusă prin art. 295 C. proc. civ. din 1865.

Astfel, s-a reținut că prin raportul de expertiză imobiliară întocmit de expert F. în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Maramureș s-au stabilit valorile celor trei imobile ale societății B. S.R.L. și prin raportul de expertiză contabilă întocmit de experții E. (desemnat de instanță), G. (desemnat de apelant) și H. (desemnat de apelantă), luând în calcul și valoarea imobilelor indicată anterior, s-a stabilit că suma ce i se cuvine apelantului pentru partea sa de 49% din patrimoniul societății la data excluderii (30.11.2004) este de 207.118,59 RON.

Referitor la modificarea acțiunii în ședința publică din 01.04.2016, astfel cum a fost explicată în scris prin notele de ședință depuse la 08.04.2016, apelantul a susținut că operațiunea a fost o explicitare a capătului de cerere inițial de "reactualizare la zi" a sumei solicitate, deci nu o modificare propriu-zisă, astfel că solicitarea sa nu este tardivă.

Instanța de apel a apreciat că prin cererea din 01.04.2016, formulată în scris la 08.04.2016, s-au arătat, pentru prima dată, elemente noi care se circumscriu noțiunilor de obiect și cauză ale cererii de chemare în judecată (actualizarea sumei cu indicele de inflație și acordarea dobânzii legale, în temeiul art. 1084 C. civ. din 1864 și O.G. nr. 9/2000).

Pentru a aprecia dacă acestea sunt ori nu modificări în raport cu acțiunea inițială, instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ., constatând că elementele precizate în speță nu se încadrează în cele patru categorii exceptate de norma legală evocată, concluzionând faptul că ele reprezintă modificări.

S-a reținut că art. 132 C. proc. civ. din 1865 stabilește și faptul că modificarea acțiunii se poate face doar la prima zi de înfățișare, termen depășit în cauză cu mai mulți ani. Deci, s-a constatat că în mod corect a reținut prima instanță că modificarea este tardivă. În continuare, art. 103 alin. (2) C. proc. civ. din 1865 stabilește că neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, deci actul făcut peste termen este nul. În concluzie, cererea din 01.04.2016 este nulă, instanța de apel constatând că în mod corect a fost respinsă de prima instanță.

Din aceeași perspectivă - a modificării cererii de chemare în judecată - instanța de apel a constatat că, prin decizia civilă nr. 45/2012 s-a stabilit - cu putere de lucru judecat - că prin notele scrise din 15.12.2010 apelantul a încercat modificarea acțiunii sale cu adăugarea unui nou capăt de cerere principal, în sensul obligării apelantei-pârâte la a-i restitui în natură imobilul din orașul Vișeul de Sus, str. x, imobil ce reprezintă aportul său în natură la capitalul social al societății B. S.R.L. Or, această modificare a fost făcută peste termen, deci, cum corect a reținut și Tribunalul Galați, ea nu poate primi efecte juridice. Mai mult, apelantul a renunțat, ulterior pronunțării deciziei nr. 45/2012, la acest capăt de cerere tardiv, iar Tribunalul Galați a luat act de această renunțare prin încheierea din 19.09.2012. Nu în ultimul rând, art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nici nu permite acordarea unei părți proporționale din patrimoniul social, ci doar a unei sume de bani care să reprezinte valoarea acesteia. Rezultă că solicitarea, reiterată în apel, de acordare a imobilului în natură s-a apreciat ca nefiind întemeiată.

Cu privire la apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 279 din 20 decembrie 2016 a aceleiași instanțe, apelantul A. a arătat că, dacă se admite că cererea din 01.04.2016 este modificatoare, atunci prima instanță nu s-a pronunțat pe capătul de cerere inițial, referitor la "reactualizarea la zi" a sumei cuvenite. Curtea de apel a arătat că instanța este datoare să se pronunțe asupra tuturor cererilor formulate în cauză, numai că o astfel de obligație poate fi îndeplinită numai dacă cererile sunt corect formulate sub aspect juridic. Or, acest lucru este evident că nu s-a îndeplinit în cauză. Din această perspectivă, modificarea din 01.04.2016 era necesară, numai că ea nu poate fi admisă, așa cum s-a reținut anterior. A admite un alt raționament ar însemna ca părții să i se permită se încalce termenul expres impus de art. 132 C. proc. civ. din 1865, în detrimentul adversarului, lucru inadmisibil, având în vedere că instanța este datoare să fie imparțială. Prin urmare, s-a reținut că nu este întemeiată critica privind nepronunțarea Tribunalului Galați asupra cererii de acordare a sumei reactualizate la zi.

De asemenea, apelantul-reclamant a arătat că, dacă se admite că cererea din 01.04.2016 este modificatoare, atunci prima instanță nu i-a pus în vedere să achite vreo taxă corespunzătoare acesteia. Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, valoarea la care se calculează taxa de timbru este cea declarată în acțiune sau în cerere; dacă această valoare este contestată sau apreciată de instanță ca derizorie, evaluarea se va face potrivit normelor metodologice prevăzute de lege. Or, în speță, "reactualizarea" la zi nu a presupus indicare vreunei valori (pentru a se face calculul), iar lipsa acesteia nu a fost contestată, astfel că nu au fost încălcate dispozițiile indicate, motiv pentru care s-a reținut că nici acest argument nu este întemeiat.

În ceea ce privește apelul incident declarat de pârâta B. S.R.L., prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinței nr. 214/2016, numai sub aspectul obligării sale la plata impozitului aferent sumei cuvenite părții adverse, în temeiul art. 84 C. proc. civ. din 1865, instanța de apel a recalificat, la termenul de judecată din 15.01.2020, calea de atac drept aderare la apel, întemeiată pe art. 293 C. proc. civ. din 1865, având în vedere că instituția apelului incident a fost introdusă abia prin C. proc. civ. din 2010, inaplicabil în prezenta cauză.

Curtea de apel a reținut că, pe parcursul judecării cauzei s-a modificat legislația fiscală, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, act normativ care, prin art. 94 alin. (8), art. 98 și art. 123, stabilește că au datoria calculării și virării impozitului chiar contribuabilii care l-au realizat. Așadar, reclamantul A. are această obligație, iar apelanta-pârâtă trebuie doar să îi plătească suma brută (neimpozitată), respectiv 207.118,59 RON.

S-a subliniat și faptul că, prin apelul său, A. a solicitat rejudecarea în întregime a cauzei. De asemenea, suma netă cuvenită (calculată prin aplicarea impozitului specific la suma arătată anterior) este sensibil aceeași cu suma stabilită prin sentința civilă nr. 214/2016. Rezultă de aici că, pe de o parte, practic, schimbarea sentinței apelate are loc numai sub aspectul valorii impozitului datorat (în sensul includerii în suma ce va fi plătită), iar, pe de altă parte, Curtea nu a încălcat dispozițiile art. 296 teza a II-a C. proc. civ. din 1865.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, s-a arătat că ambele părți au cerut acordarea și recalcularea lor. Din această perspectivă, instanța de apel a reținut că apelanta-pârâtă a avansat, până acum, suma totală de 38.147 RON, iar apelantul-reclamant 50.452 RON, că acțiunea reclamantului a fost admisă, dar nu în cuantumul solicitat de acesta, ci într-unul mai mic, că apelul reclamantului nu este întemeiat, în schimb cel al pârâtei da, că sumele datorate reciproc de părți se compensează până la concurența celei mai mici dintre ele, iar onorariile de avocat plătite de apelantă sunt exagerate în raport cu însuși obiectul pricinii.

Prin urmare, s-a concluzionat că urmează ca A. să achite societății B. S.R.L. suma de 21.000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, fiind admis și decontul întocmit de experta E. și obligat apelantul la plata către aceasta a diferenței de onorariu de 1.100 RON.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant A., solicitând admiterea recursului, casarea/modificarea deciziei civile nr. 9/2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, la data de 22 ianuarie 2020 în Dosar nr. x/2017 și, pe cale de consecință, admiterea apelurilor formulate de reclamant împotriva sentințelor civile nr. 214/04.10.2016 și 279/20.12.2016, pronunțate de Tribunalul Galați.

În subsidiar față de pct. 2, admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 9/2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, la data de 22 ianuarie 2020 în dosar nr. x/2017 și, pe cale de consecință, retrimiterea dosarului la Curtea de Apel Galați pentru rejudecare; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în în primă instanță, apel și recurs.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1, 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865.

Recurentul susține că decizia civilă recurată a fost pronunțată de către un judecător incompatibil, având în vedere faptul că doamna judecător I. a mai fost judecător în aceeași cauză în perioada în care activa în cadrul Tribunalului Galați, pronunțându-se, prin încheieri, inclusiv asupra unor aspecte privind efectuarea expertizei în prezenta cauză, aspect esențial în soluționarea cererii de chemare în judecată.

Având în vedere faptul că, în conformitate cu prevederile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., toate celelalte hotărâri date de instanța în cursul judecații se numesc "încheieri", recurentul consideră că în cauză sunt incidente prevederile art. 24 alin. (1), art. 25 și art. 27 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865.

Menționează că situația de incompatibilitate semnalată acum a fost identificată abia la momentul redactării cererii de recurs, astfel încât, din acest motiv nu s-a putut solicita recuzarea la momentul la care motivul invocat a devenit incident.

În analiza acestei situații consideră că trebuie avută în vedere și situația specifică dosarului, astfel că nu se poate reține în sarcina sa obligația de a fi identificat la un moment anterior situația de incompatibilitate semnalată, având în vedere durata judecării cauzei, complexitatea acesteia, volumul dosarului/dosarelor și numărul de judecători și instanțe implicate.

În considerarea celor arătate, recurentul-reclamant apreciază că se impune casare deciziei recurate și trimiterea dosarului la Curtea de Apel Galați pentru rejudecare, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 1 și 5 C. proc. civ.

De asemenea, prin respingerea superficială a obiecțiunilor formulate de recurent la expertiza tehnică imobiliară, s-a ajuns la situația în care soluția a fost pronunțată fără judecarea fondului cauzei, fiind lipsită de temei legal și cu aplicarea greșită a legii, find incidente în cauză prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Totodată, arată că, deși a atacat cu apel două sentințe ale Tribunalului Galați, respectiv sentința civilă nr. 214 pronunțată de Tribunalul Galați la data de 04.10.2016, cât și sentința civilă nr. 279 pronunțată de Tribunalul Galați la data de 20.12.2016 a fost înregistrat un singur dosar de apel și nu două. Din această perspectivă, consideră că nu s-a respectat distribuirea aleatorie a dosarelor, completul desemnat pentru judecarea prezentei cauze nefiind legal constituit.

Mai mult, instanța nici măcar nu a pus în discuția părților această contopire a cererilor de apel, instanța precizându-și punctul de vedere cu privire la raportul dintre apeluri abia prin hotărârea recurată.

De aceea, recurentul consideră că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 1, 5, 6, 8 și 9 C. proc. civ.

Printr-o altă critică, recurentul-reclamant susține că hotărârea pronunțată cu privire la "aderarea la apel" depășește limitele în care poate avea loc o astfel de aderare.

Arată că, în cazul de față, ne aflăm în al doilea ciclu procesual, în primul nefiind formulată o aderare la apel, fiind incidente prevederile Deciziei nr. 2025 din 2 octombrie 2015 pronunțată în recurs de secția I Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Mai mult, prin aderarea la apel, așa cum aceasta a fost formulată de către intimata B. S.R.L. se ajunge practic la încălcarea principiului non reformatio in pejus, recurentul fiind pus în situația ca, după punerea în executare a hotărârii primei instanțe, să ajungă în situația de a plăti penalități pentru sumele acordate, dat fiind că se anula obligația de plată a impozitului pusă în seama intimatei B. S.R.L..

Fiind vorba de o aderare la apel și nu de un apel principal, obiectul cererii, așa cum aceasta a fost formulată, respectiv - cheltuieli de judecată și impozit datorat, excede obiectului apelului principal, prin urmare a admite aderarea la apel ar însemna, pe de o parte, o recalificare ca apel principal, iar, pe de altă parte, de a crea, practic, o situație mai grea pentru apelantul-reclamant în propria cale de atac.

Sub acest aspect, în considerarea faptului că însăși societatea pârâtă B. S.R.L. a solicitat la ultimul termen de judecată în primă instanță (Tribunalul Galați) să plătească ea însăși impozitul, deși la acel moment (septembrie 2016) erau deja în vigoare prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Arată că, deși instanța de judecată i-a admis această cerere, ulterior, prin apelul incident formulat la data de 16.02.2017 se atacă faptul că i s-a admis cererea. În hotărârea recurată se reține doar că Legea nr. 227/2015 a intrat în vigoare pe parcursul judecării cauzei, nu și că a fost solicitarea intimatei de a efectua plata acelui impozit, sens în care consideră că este incident art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurentul subliniază și faptul că nemulțumirile pârâtei B. S.R.L. față de neacordarea de cheltuieli de judecată în apel trebuiau exprimate pe calea unui recurs decizia Curții de Apel Galați în primul ciclu procesual și nu printr-o aderare la apel; pârâta, însă, nu a formulat un astfel de recurs, astfel încât hotărârea instanței de apel a rămas definitivă.

Totodată, consideră că obiectul apelului incident așa cum a fost formulat de către intimată ținea, mai degrabă, de o problemă ce viza punerea în executare a hotărârii și nu un veritabil motiv de apel, motiv pentru care apreciază că este incident art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865.

Cu privire la susținerile pârâtei potrivit cărora reclamantul este în culpă sub aspectul modalității de plată a impozitului, deoarece a pus în executare sentința apelată, recurentul susține că nu corespund adevărului.

Astfel, arată că nu a pus în executare respectiva sentință, pârâta realizând o executare benevolă, stimulată de faptul că suma care i-a fost acordată drept despăgubire era extrem de mică, motiv pentru care pârâta s-a grăbit să vândă imobilul situat în strada 22 decembrie, nr. 10, oraș Vișeu de Sus, jud. Maramureș și a radiat înscrierile referitoare la imobilul situat în str. x, oraș Vișeu de Sus, jud. Maramureș (dosar x/2017, B. S.R.L. vs. A., având ca obiect cerere de radiere din cartea funciară).

Recurentul susține că este criticabilă și modalitatea de soluționare a solicitării de "reactualizare la zi" a sumelor datorate de către intimată. Astfel, în decizia recurată (pag. 13 alin. (3) se arată că "instanța este datoare să se pronunțe asupra tuturor cererilor formulate în cauză, numai că o astfel de obligație poate fi îndeplinită numai dacă cererile sunt corect formulate sub aspect juridic". Consideră că instanța nu a arătat de ce nu ar fi formulată corect juridic cererea, din moment ce prima instanță a constatat doar că este o cerere nouă, nu una incorectă și niciuna dintre părți nu a invocat ne-corectitudinea unei astfel de cereri; instanța de apel nu a pus niciun moment în discuție un astfel de argument, fiind aruncat pur și simplu în hotărârea recurată.

Prin urmare, apreciază că, într-un mod total neinteligibil, instanța de apel a considerat că explicațiile oferite de către reclamant cu privire la expresia "reactualizare la zi" pot constitui fie o cerere de chemare în judecată, fie o modificare a cererii. Niciun moment nu pare a se înțelege că explicațiile sunt oferite referitor la o cerere formulată deja la momentul 2007, deci explicații privind o cerere formulată în termenul legal și care până în 2016, după 9 ani și două cicluri procesuale nu a fost contestată niciun moment. Astfel, consideră că este incident art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865.

Recurentul-reclamant susține că hotărârea recurată este criticabilă chiar și sub aspectul cheltuielilor de judecată, deoarece deși se compensează reciproc la suma cea mai mică, care în speță este 38.147 RON, se reduc cheltuielile avocațiale și, totuși, apelantul-reclamant a fost obligat să plătească 21.000 RON. Subliniază că nu sunt corelate în vreun fel sumele stabilite ca și cheltuieli de judecată cu acte de la dosar sau cu ciclul procesual pentru care au fost alocate.

Mai mult, arată că pe finalul hotărârii i s-a pus în vedere că are și o obligație de plată de 1100 RON către experta E., care nu a fost pusă în discuție la vreun termen de judecată, deși conform documentelor de la dosarul cauzei toate obligațiile de plată au fost îndeplinite. Or, arată faptul că plata se datorează Biroului Local de Expertize pe numele expertei și nu direct expertei. Practic, instanța oferă aici ceva ce nu s-a cerut, fără nicio motivare acest sens, fiind incident art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În continuare, cu privire la situația de fapt, recurentul-reclamant reiterează cele arătate în fața instanțelor de fond și apel, solicitând în final admiterea cererii de recurs așa cum a fost formulată.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 304 pct. 1 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere "când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale."

Acest motiv vizează mai multe situații și anume: când completul de judecată nu este format din numărul de judecători prevăzut de lege, când în completul de judecată s-au aflat judecători incompatibili și când la judecată nu a participat procurorul deși legea prevedea obligativitatea concluziilor sale.

În speță, hotărârea primei instanțe este supusă căii de atac a apelului, iar faptul că în rejudecarea apelului, în al doilea ciclu procesual, din completul de judecată a făcut parte un judecător care a pronunțat în speță încheieri premergătoare în calitate de judecător al fondului, în perioada când a funcționat în cadrul Tribunalului Galați, nu înseamnă că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 304 (1) C. proc. civ., care sancționează nerespectarea căilor de atac cărora le este supusă hotărârea primei instanțe, precum și nerespectarea dispozițiilor legale privind alcătuirea completului de judecată.

Recuzarea însă, este o facultate procesuală pentru partea interesată, de a solicita îndepărtarea unui judecător din completul de judecată.

Criticile recurentului vizează nelegalitatea deciziei recurate, ca fiind dată cu încălcarea art. 24 (1) (invocându-se incompatibilitatea d-nei judecător I.), art. 25 și art. 27 pct. 7 C. proc. civ., ceea ce se circumscrie art. 304 pct. 5 C. proc. civ., și sunt nefondate, pentru cele ce urmează:

Potrivit art. 24 C. proc. civ., "Judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare".

În sensul acestei dispoziții legale există incompatibilitate pentru un judecător, în caz de rejudecare după casare, dacă s-a pronunțat pe fondul cauzei într-unul din ciclurile procesuale anterioare.

Nu subzistă însă, situația de incompatibilitate, atunci când judecătorul s-a pronunțat pe probe sau pe excepții, fără antamarea și rezolvarea raporturilor litigioase.

Astfel, incidența art. 24 C. proc. civ. nu poate fi luată în considerare, având în vedere premisele normei - participarea judecătorului la pronunțarea soluției într-o etapă procesuală anterioară, legea interzicând judecătorului de a face parte din completul învestit cu soluționarea căii de atac împotriva acelei hotărâri sau în cazul rejudecării după casare, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.

Pe de altă parte, invocarea dispozițiilor art. 27 pct. 7 C. proc. civ. referitor la unul dintre membri completului învestit cu soluționarea apelului nu poate fi invocată direct în recurs, remediul procesual pentru o atare susținere fiind acela al unei cereri de recuzare ce se formulează în fața completului din care face parte judecătorul recuzat; de asemenea, sunt lipsite de relevanță susținerile recurentului privind identificarea situației de incompatibilitate abia la momentul redactării cererii de recurs, date fiind obligațiile sale procesuale înscrise imperativ în dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ.:

"Părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului: De asemenea, ele au obligația să îndeplinească acele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să își probeze pretențiile și apărările."

Criticile privind modalitatea de efectuare a expertizei tehnice imobiliare, înscrisurile care au fundamentat concluziile experților, admiterea sau respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză reprezintă chestiuni de apreciere și interpretare a probatoriilor administrate, ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, întrucât sunt aspecte de netemeinicie iar nu de nelegalitate, care exced cadrului verificărilor pe care le presupune soluționarea recursului, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Este nefondat și motivul de recurs referitor la nerespectarea distribuirii aleatorii a dosarelor, recurentul invocând faptul că a fost înregistrat un singur dosar de apel în loc de două dosare, deși a formulat două cereri de apel, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 1 și 5 C. proc. civ.

Contrar acestor susțineri, ambele cereri de apel au fost formulate de către reclamant în cadrul aceluiași dosar, primul apel fiind făcut împotriva hotărârii ce a soluționat fondul cauzei (sentința civilă nr. 214 din 04 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. x/2000), iar cel de-al doilea apel fiind îndreptat împotriva hotărârii prin care s-a soluționat cererea de completare a dispozitivului primei hotărâri (sentința civilă nr. 279 din 20 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. x/2000).

Prin urmare, în mod corect căile de atac împotriva celor două hotărâri au fost soluționate în cadrul aceluiași dosar, curtea de apel respectând dispozițiile art. 98 și următoarele din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, în ceea ce privește repartizarea aleatorie și compunerea completului de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor privind cererea de aderare la apel a intimatei B. S.R.L., considerând că susținerile din cadrul acestei cereri depuse în al doilea ciclu procesual puteau fi invocate doar pe calea unui apel principal, conform deciziei nr. 2025/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, precum și faptul că i s-a creat o situație mai grea în propria cale de atac, încălcându-se principiul non reformatio in prejus.

Contrar susținerilor recurentului, în prezenta cauză nu este incidentă situația premisă în care s-a pronunțat decizia nr. 2025/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în care s-a pronunțat deja o casare a primei decizii date în apel, în cadrul deciziei de casare fiind trasate obligații specifice pentru rejudecarea după casare a apelului, astfel încât partea a decăzut din dreptul de a mai învesti instanța cu o cerere de aderare la apel, acest drept neputând fi reactivat în rejudecarea apelului, după casarea cu trimitere.

În speță, nu a existat o casare a deciziei din apel în primul ciclu procesual, astfel încât decizia nr. 45 din 10 mai 2012 a Curții de Apel Galați, prin care s-a trimis cauza spre rejudecarea fondului a rămas definitivă prin nerecurare.

Instanța de apel a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 293 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd că "intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe. Cererea se poate face până la prima zi de înfățișare".

Astfel, aderarea la apel este admisibilă numai în măsura existenței riscului schimbării soluției date la fond într-un sens favorabil apelantului principal, prin aderarea la apel urmărindu-se împiedicarea adoptării unei asemenea soluții în calea de atac.

Așadar, condiția de admisibilitate a cererii de aderare la apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 214/2014 a Tribunalului Galați s-a raportat în mod corect la soluția pronunțată de prima instanță, intimata-pârâtă B. S.R.L. urmărind să schimbe hotărârea primei instanțe atât în ceea ce privește considerentele referitoare la reținerea și virarea de către pârâtă a impozitului aferent sumei cuvenite reclamantului, cât și dispoziția privind cheltuielile de judecată.

În acest context este nefondată și critica ce vizează încălcarea principiului de drept non reformatio in pejus, având în vedere că schimbarea hotărârii instanței de fond dispusă în calea de atac s-a făcut ca urmare a admiterii apelului pârâtei, și nu în judecarea apelului reclamantului, care a fost respins.

Principiul non reformatio in pejus presupune că părții care a declarat apel nu i se poate crea o situație mai grea decât cea din hotărârea atacată. Rațiunea acestui principiu este aceea de a nu descuraja partea nemulțumită de o hotărâre judecătorească să exercite căile de atac prevăzute de lege, prin crearea perspectivei obținerii unei soluții mai puțin favorabile decât cea care o nemulțumește.

Prin urmare, nu se poate reține agravarea situației reclamantului în propria cale de atac și, de aici, incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., astfel cum susține recurentul-reclamant, în condițiile în care, prima instanță a admis acțiunea reclamantului, iar instanța de apel a respins apelul reclamantului, astfel încât situația reclamantului a rămas neschimbată și, deci, acesta nu a suferit nicio vătămare procesuală, prin admiterea apelului pârâtei stabilindu-se doar persoana responsabilă pentru plata impozitului asupra sumei de bani ce i se cuvenea reclamantului, în acord cu noile prevederile fiscale (Legea nr. 227/2015).

În privința criticilor privitoare la modul în care instanța de apel a soluționat apelul pârâtei sub aspectul cheltuielilor de judecată, Înalta Curte precizează că acestea nu se încadrează în niciunul din motivele de nelegalitate ce pot fi invocate pe calea recursului, fiind critici de netemeinicie a hotărârii atacate.

Totodată, contrar susținerilor recurentului, potrivit art. 22 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 2/2000, este în sarcina instanței care a dispus efectuarea expertizei să se pronunțe asupra sumei definitive solicitate de către expert, înștiințând biroul local pentru expertize tehnice judiciare despre suma definitivă aprobată la plată expertului, precum și partea despre suma rămasă de plată, punând în vedere acesteia să efectueze plata în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare în termen de 5 zile de la înștiințare.

În plus, instanța de recurs remarcă faptul că cheltuielile cu diferența de onorariu cuvenit expert