ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2436/2020

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2020

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire formulată la data de 14.10.2020, revizuentele A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu intimata CURTEA DE APEL IAȘI, în condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 510/2020 din 15 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, susținând că prin această hotărâre s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 31 din 16 septembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2008 (astfel cum a fost lămurită prin decizia civilă nr. 9/16.06.2020 a aceleiași curți de apel, pronunțată în dosarul nr. x/2008) și rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 462/28.04.2009 a Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

În motivarea cererii, revizuentele au arătat că, în primul dosar, nr. x/2008 al Curții de Apel Iași, prin sentința civilă nr. 31/16.09.2008, Curtea de Apel Iași și Ministerul Justiției au fost obligați să le plătească diferența dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-1.3 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006, la care se adaugă sporurile prevăzute de acest act normativ, în raport cu funcțiile pe care le dețin și drepturile salariale încasate efectiv, începând cu data de 01.04.2006 și în continuare, pentru viitor, până la înlăturarea stării de discriminare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce sumele necesare plății drepturilor bănești acordate reclamanților

Recursurile declarate de Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva acestei sentințe au fost respinse de Curtea de Apel Iași prin decizia civilă nr. 462/18.04.2009.

Prin decizia civilă nr. 9/16.06.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2008, Curtea de Apel Iași a lămurit înțelesul și întinderea dispozitivului sentinței civile nr. 31 din 16 septembrie 2008 a Curții de Apel lași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în sensul că despăgubirea la care au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași se datorează în continuare - și după data de 12 noiembrie 2009 - până la încetarea stării de discriminare constatate prin sentința civilă nr. 31 din 16 septembrie 2008.

Cel de-al doilea dosar nr. x/2018 al Curții de Apel Galați, a avut același obiect principal, diferența fiind intervalul temporal pentru care s-au solicitat drepturile (în termenul de prescripție de 3 ani). În acest dosar, arată că au cerut același drept principal, dar pentru ultimii 3 ani anterior introducerii acțiunii, actualizarea acestuia și dobânda legală penalizatorie.

Revizuentele susțin că în dosarul aflat pe rolul Curții de Apel Galați au anunțat că se află pe rolul Curții de Apel Iași cererea de lămurire a sentinței civile nr. 31/16.09.2008 ce a constituit obiectul dosarului nr. x/2008 și au cerut suspendarea judecății în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., hotărârea judecătorească nefiind motivată la acel moment.

Deși în cauza ce a făcut obiectul dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Galați, instanța de control judiciar a dispus, prin încheierea din 25.02.2020, suspendarea judecații apelului până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. x/2008 al Curții de Apel lasi, în mod nelegal și cu încălcarea autorității de lucru judecat s-a pronunțat prin decizia civilă nr. 510/15.09.2020 în sensul respingerii ca nefondate a pretențiilor referitoare la plata diferențelor rezultate din stabilirea ca bază de referință salarială la 01.01.2010 a indemnizației de încadrare brute lunare conform sentinței civile nr. 31/16.09.2008, fără a observa că aceste pretenții fuseseră soluționate irevocabil prin decizia civila nr. 9/16.06.2020 a Curții de Apel lasi, pronunțată anterior în dosarul nr. x/2008, prin care s-a lămurit dispozitivul sentinței 31/2008.

Așadar, deși a constatat în cauză incidența prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ulterior, la momentul soluționării caii de atac, Curtea de Apel Galați a omis să constate că cererea principală, aceea de plată a diferentelor salariale, nu mai putea face obiectul altei judecăți pe fond, deoarece fusese soluționată irevocabil prin decizia civila nr. 9/16.06.2020 a Curții de Apel lasi, în sensul că despăgubirea la care au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași se datorează în continuare, și după data de 12.11.2009, până la încetarea stării de discriminare.

Or, despăgubirea la care face referire sentința civilă nr. 31/16.09.2008, astfel cum a fost lămurită prin decizia civila nr. 9/16.06.2020 a Curții de Apel Iasi, are în vedere "diferența dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006...în raport cu funcțiile pe care le dețin și drepturile salariale încasate efectiv..."

Revizuentele arată că în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Galați au solicitat plata diferențelor salariale rezultate din stabilirea ca bază de referință salarială la 12.11.2009 a indemnizației de încadrare brute lunare (exact ca în dosarul anterior și stabilit prin sentința civilă nr. 31/16.09.2008), începând cu data de 01.12.2015 (adică în termenul de prescripție de 3 ani) și până în prezent, drepturi actualizate cu indicele de inflație, cu aplicarea dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data la care drepturile salariale erau datorate, până la data plății efective.

Susțin că aceste drepturi au fost plătite efectiv doar până la data de 12.11.2009, deși acestea se cuveneau și ulterior, fiind acordate "până la încetarea stării de discriminare" și face parte din indemnizația avută de drept, în conformitate cu prevederile legale ce au reglementat salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice începând cu data de 01.01.2010.

Revizuentele arată că respingerea pe fond a cererii, de către instanța de apel, care a rejudecat cauza în limitele art. 476 si 477 C. proc. civ., a avut la bază analiza temeiului legal al includerii coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006 în salariul de bază ulterior datei de 01.01.2010, fără ca instanța de control judiciar să constate că cererea principală, aceea de plată a diferențelor salariale, nu mai putea face obiectul altei judecăți pe fond, deoarece fusese soluționată irevocabil prin decizia civilă nr. 9/16.06.2020 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr. x/2008, prin care s-a lămurit înțelesul și întinderea dispozitivului sentinței civile nr. 31/16.09.2008, în sensul că despăgubirea la care au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași se datorează în continuare - și după data de 12.11.2009 - până la încetarea stării de discriminare.

Așadar, consideră că tot ceea ce trebuia să rețină instanța de apel în privința diferentelor salariale solicitate în termenul de prescripție de 3 ani (începând cu 01.12.2015) era incidența triplei identități de părți, obiect și cauză, excepția autorității de lucru judecat putând fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului, conform art. 432 C. proc. civ.

Ceea ce putea fi, însă, soluționat de către instanța de apel era capătul de cerere accesoriu privind acordarea dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data la care drepturile salariale erau datorate, până la data plății efective, întrucât această cerere nu a făcut obiectul judecății anterioare, finalizată prin sentința civilă nr. 31/16.09.2008, astfel cum a fost lămurită prin decizia civilă nr. 9/16.06.2020 a Curții de Apel Iași.

În atare condiții, revizuentele susțin că, în cauză, există două hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad, iar hotărârea a cărei revizuire o solicită (decizia civilă nr. 510/15.09.2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați) încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri (decizia civila nr. 9/16.06.2020 a Curții de Apel Iași), fiind, astfel, incident motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Ca urmare, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (1) și (4) C. proc. civ., revizuentele solicită admiterea cererii de revizuire, anularea în parte a deciziei civile nr. 510/15.09.2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, respectiv în ceea ce privește dispoziția privind respingerea pretențiilor ca nefondate. Solicită, totodată, admiterea capătului de cerere accesoriu privind acordarea dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data la care drepturile salariale erau datorate, până la data plății efective, întrucât aceasta cerere nu a făcut obiectul judecății anterioare, finalizată prin sentința civilă nr. 31/16.09.2008, astfel cum a fost lămurită prin decizia civilă nr. 9/16.06.2020 a Curții de Apel Iași.

Examinând cererea de revizuire dedusă judecății, prin raportare la dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, în ceea ce privește revizuirea, cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

De asemenea, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., constată că dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: … există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie contradictorii; hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (...)".

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 431 C. proc. civ., care prevăd că:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Se constată, astfel, din analiza acestor norme legale, că cerința identității de părți, obiect și cauză reprezintă o condiție care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, se observă că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și a celor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit și efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, nu se cere în mod necesar existența unei triple identități de acțiune (obiect, cauză, părți).

În speță, revizuenta invocă efectul pozitiv, respectiv autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 31 din 16 septembrie 2008, astfel cum a fost lămurită prin decizia civilă nr. 9 din 16 septembrie 2020 a Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în sensul că aceasta, prin considerentele expuse, a stabilit că revizuentele au dreptul la o despăgubire egală cu diferența dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006, în raport cu funcțiile pe care le dețin și drepturile salariale încasate efectiv, care "se datorează în continuare - și după data de 12 noiembrie 2009 - până la încetarea stării de discriminare constatate prin sentința civilă nr. 31 din 16 septembrie 2008".

În situația de față, Înalta Curte constată că, prin decizia civilă nr. 510/2020 din 15 septembrie 2020 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a cărei revizuire se solicită, instanța de judecată a reținut că "începând cu 1 ianuarie 2010, nu există temei pentru includerea coeficienților de multiplicare în salariul de bază/indemnizația de încadrare, în condițiile în care, prin sentința nr. 31/16.09.2008 a Curții de Apel Iași, Ministerul Justiției nu a fost obligat la emiterea unor ordine de salarizare care să includă acești coeficienți sau la stabilirea indemnizației de încadrare brută lunară a reclamantelor-apelante, ci doar a fost obligat, alături de alți pârâți, la plata despăgubirilor al căror cuantum a fost stabilit prin raportare la acești coeficienți.

………………………………………………………………………………………

Or, obligarea la plata unei despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006, la care se adaugă sporurile prevăzute de acest act normativ în raport cu funcțiile deținute și drepturile salariale încasate efectiv nu semnifică și stabilirea indemnizațiilor de încadrare brută lunară prin aplicarea valorii de referință la coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru procurorii din cadru DNA și cei din cadrul DIICOT."

De asemenea, decizia ce face obiectul cererii de revizuire reține:

"Deși reclamantele - apelante au solicitat obligarea Curții de Apel Iași la plata diferențelor salariale rezultate di stabilirea ca bază de referință salarială la 01.01.2010 a indemnizației de încadrare brute lunare conform sentinței nr. 31/16.09.2018 a Curții de Apel Iași, acestea au omis faptul că o astfel de bază a indemnizației de încadrare brute lunare nu a fost niciodată stabilită.

Curtea constată că dispozitivul sentinței nr. 31/16.09.2008 a Curții de Apel Iași nu poate fi interpretat fie în sensul că sumele acordate cu titlu de despăgubire sunt incluse în indemnizația brută de încadrare lunară a reclamantelor, fie în sensul că sentința presupunea stabilirea indemnizației brute de încadrare a reclamantelor prin raportare la coeficienții de multiplicare prevăzuți la nr. 6~13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006. (...)"

Înalta Curte constată, astfel, că în ambele litigii a fost analizată natura juridică a despăgubirilor la care urmează a fi îndreptățite revizuentele pentru perioadele diferite de timp solicitate și în raport cu legislația în vigoare la momentul acordării despăgubirilor, cele statuate, sub acest aspect, în primul litigiu fiind invocate cu forța pozitivă a autorității de lucru judecat în cel de-al doilea dosar.

În acest context, întrucât dezlegările date prin hotărârea invocată au făcut obiectul judecății în cel de-al doilea dosar, nu se poate susține că există posibilitatea valorificării lor și prin intermediul revizuirii, altfel decât ca o cenzură de legalitate împotriva soluției astfel pronunțate; or, instanța de revizuire nu poate, raportat la dispozițiile legale invocate, să efectueze un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță în fața căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 pct. 8 C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții și nu să cenzureze o judecată anterioară.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentele A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 510/2020 din 15 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentele A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 510/2020 din 15 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii la Completul de 5 Judecători.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2020.