ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4885/2023

Ședința publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. prin reprezentant ales C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, au solicitat obligarea acestora să emită ordine de încadrare prin raportare la coeficienții de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006 corespunzător funcției exercitate de fiecare reclamant, pentru perioada 12.11.2009 – 01.01.2022.

Curtea de Apel Galați – secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 8 martie 2022 a constatat că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, astfel că a respins excepția de necompetență materială invocată, ca nefondată, având în vedere că în cauză sunt aplicabile disp. art. 127 C. proc. civ., iar art. 7 alin. (1) din Anexa 5 la Legea 153/2017 invocat de pârâtul Ministerul Justiției nu este aplicabil, raportat la obiectul acțiunii de față respectiv, obligație de a face și nu contestație sau plângere împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale.

Prin sentința nr. 50/F din 29 martie 2022, Curtea de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, ca nefondată, a admis excepția lipsei de interes a acțiunii promovată de reclamanta H. împotriva pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, pentru perioada 12.11.2009 - 11.10.2012, a respins acțiunea formulată de reclamanta H. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii pentru perioada 12.11.2009 - 11.10.2012, ca fiind lipsită de interes, a respins acțiunea formulată de reclamanții H., C., J., K., D., I., A., E., F., având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiției de a emite noi ordine de încadrare raportat la coeficienții de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 lit. A) anexa la O.U.G. nr. 27/2006 prin raportare la Decizia nr. 468/28.04.2009 a Curții de Apel Iași, ca prescrisă, a respins acțiunea promovată de reclamanta L. având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiției de a emite noi ordine de încadrare raportat la coeficienții de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 lit. A) anexa la O.U.G. nr. 27/2006 prin raportare la sentința civilă nr. 924/18.06.2008 pronunțată în dosar nr. x/2008 al Tribunalului Iași, ca prescrisă, a respins acțiunea formulată de reclamanții B. și G., ca nefondată, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., K. și J. și a obligat pârâtul Ministerul Justiției să le emită reclamanților A., K. și J. noi ordine de încadrare pentru fiecare reclamant în parte, în care indemnizația de încadrare să ia în considerare coeficienții de multiplicare prevăzuți la pct. 6-13 lit. A) anexa la O.U.G. nr. 27/2006, în raport de funcțiile deținute de fiecare, începând cu data de 27.01.2017 și în continuare, potrivit Deciziei nr. 1245/A/03.11.2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. x/2020.

Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat recurs principal recurenții-reclamanți C., B., D., E., F., G., L. și de recurenta – pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar recurenta-reclamantă I. a formulat recurs incident.

3.1. Recurenții-reclamanți C., B., D., E., F., G., L., în motivarea recursului, critică sentința sub aspectul greșitei soluționări a excepției prescripției dreptului la acțiune în raport cu cererea formulată.

Astfel, se arată că prin decizia nr. 468/din 28.04.2009 a Curții de Apel Iași, lămurită prin decizia civilă nr. 59/26.02.2020 a Curții de Apel Suceava a fost admis recursul împotriva sentinței civile nr. 599/18.04.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, declarat de reclamanții C., D., E., F., H., I., A., J., K., instanța de recurs, în mod irevocabil, a obligat pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași să le plătească acestora o despăgubire egală cu diferența dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea VRS a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006, la care se adaugă sporurile prevăzute de acest act normativ în raport cu funcțiile pe care le dețin și drepturile salariale încasate efectiv, în continuare, pentru viitor, până la înlăturarea stării de discriminare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, respectiv pentru E. - de la 10.07.2006, iar pentru C., D., F., I., A., J., K. - de la data de 10.04.2006.

De asemenea, se mai precizează că prin decizia nr. 59/26.02.2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava a fost lămurit dispozitivul deciziei civile nr. 468 din 28.04.2009, în sensul că majorările salariale recunoscute și stabilite prin această decizie au fost și au rămas incluse în indemnizația de încadrare lunară a fiecărui reclamant, până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a condițiilor legale de acordare a indemnizației de încadrare pentru fiecare reclamant, cu consecința plății diferențelor bănești rezultate.

În opinia recurenților, dreptul de a obține emiterea unor ordine de încadrare prin raportare la coeficienți de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006, corespunzător funcției exercitate de fiecare reclamant, pentru perioada 12.11.2009 - 01.01.2022, nu este afectat de termenul de prescripție.

Pe de o parte, se arată că instanța a făcut trimitere la mai multe temeiuri de drept care reglementează fie prescripția dreptului de a solicita executarea silită -art. 705 C. proc. civ., fie prescripția dreptului la acțiune- art. 2500 C. civ., coroborat cu art. 2517 C. civ. fie la art. 171 alin. (1) Codul muncii, fără a lămuri care dintre acestea sunt aplicabile concret în cauza de față, nefiind identificată nici legea aplicabilă prescripției raportat la momentul de la care aceasta a inceput să curgă.

Recurenții mai arată că hotărârile judecătorești menționate consacră dreptul la calcularea și plata indemnizației de încadrare prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006, precum și că prin decizia nr. 59/26.02.2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosar nr. x/2019, a fost lămurit dispozitivul deciziei civile nr. 468/LM/2009 din 28.04.2009, în sensul că majorările salariale recunoscute și stabilite prin această decizie au fost și au rămas incluse în indemnizația de încadrare lunară a fiecărui reclamant, până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a condițiilor legale de acordare a indemnizației de încadrare pentru fiecare reclamant, cu consecința plății diferențelor bănești rezultate.

Practic decizia de lămurire a constat că discriminarea continuă și în prezent și că nici în prezent nu beneficiau de plata indemnizației de încadrare calculată cu includerea coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006.

Din perspectiva prescripției dreptului la acțiune, trebuie observat că acțiunea are un caracter de subsidiaritate față de împrejurarea că pârâtul a fost deja obligat la lata indeminizatiilor de încadrare prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006.

Dacă instanța de fond a considerat că ar fi incident totuși un termen de prescripție de 3 ani, în mod greșit nu a observat că hotărârile judecătorești menționate anterior își produc încă efectele, în sensul că pârâtul nu a pus în aplicare dispozițiile acestora, astfel că pentru fiecare lună în care indemnizația este calculată și achitată eronat curge un termen distinct de prescripție.

În atare situație, instanța ar fi trebuit a se raporta la perioada de trei ani anterioară sesizării și să respingă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru cei trei ani anteriori.

Mai mult, C., D., E., F. sunt și beneficiarii sentinței civile nr. 1797/07.10.2021 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul x/2020, sentință executorie de la pronunțare, prin care s-a dispus:

"Respinge, ca nefondată, excepția inadmisibilității cererii.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției. Respinge, ca nefondată, excepția prescripției dreptului material la acțiune. Admite cererea. Obligă pârtii Tribunalul Iași și Ministerul Justiției să aloce fondurile necesare și să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale calculate prin utilizarea coeficientului de multiplicare 19,000, conform Legii 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 27.11.2017 precum și în continuare, pe viitor, atât timp cât se mențin condițiile de acordare, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației și la care se va adăuga dobânda legală remuneratorie calculată de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la data plății efective.

Executorie de drept. Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare, apelul urmând a fi depus la Tribunalul Suceava. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței astăzi 07.10.2021."

Ori, deși această hotărâre nu este definitivă (aflându-se în acest moment in curs de soluționare a apelului), ea este totuși executorie și produce efecte, iar instanța de fond nici nu a amintit despre existența acesteia.

Necesitatea emiterii ordinelor este determinată prin raportare la împrejurarea că în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" există ordine administrative emise de Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție prin care colegii magistrați, magistrați asistenți - cu grad de judecător de curte de apel, sunt încadrați la nivelul indemnizației corespunzătoare magistraților DNA și DIICOT.

În cadrul familiei ocupaționale "Justiție" s-a recunoscut colegilor judecători, prin hotărâri judecătorești definitive, dreptul de a fi reîncadrați la nivelul indemnizației corespunzătoare magistraților DNA - DIICOT și de a li se plăti diferențele salariale rezultate ca urmare a discriminării constatate.

Se mai susține că instanța de fond s-a limitat la a analiza efectul primei hotărâri judecătorești și a constat că, raportat la aceasta, dreptul la acțiune este în totalitate prescris, fără a mai analiza și restul solicitărilor, lipsind analiza celorlalte două temeiuri pentru care s-a solicitat emiterea ordinelor de încadrare.

Recurenta-reclamantă B. arată că a solicitat obligarea pârâtului la emiterea ordinului de încadrare invocând în susținerea cererii existența a două hotărâri judecătorești, precum și existența unor ordine administrative emise de Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care colegii magistrați, magistrați asistenți - cu grad de judecător de curte de apel, sunt încadrați la nivelul indemnizației corespunzătoare magistraților DNA- DIICOT.

În opinia recurentei în mod greșit instanța de fond a reținut că nu este beneficiara deciziei nr. 468/din 28.04.2009 a Curții de Apel Iași, lămurită prin decizia civilă nr. 59/26.02.2020 a Curții de Apel Suceava.

Precizează că numele său anterior era B., iar chiar în cuprinsul deciziei de lămurire nr. 59/26.02.2020 a Curții de Apel Suceava se face vorbire despre B..

Nu în ultimul rând, precizează că beneficiază și de sentința civilă nr. 638 din 22 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția I civilă în dosarul x/2019, definitivă prin decizia civilă nr. 179/03.03.2021 a Curții de Apel Suceava.

Prin aceste hotărâri judecătorești s-a dispus în mod definitiv următoarele:

"Obligă pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași și Tribunalul Iași să plătească reclamanților: B.,.... diferențele salariale rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente prin aplicarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A),pct. 6-13 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, în raport de funcția deținută, respectiv la nivelul indemnizației procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T., după cum urmează:

- pentru reclamanta B. începând cu data de 05.12.2016 și în continuare, până la încetarea condițiilor legale de acordare."

Prin urmare, instanța de fond a reținut în mod greșit că nu deține o hotărâre judecătorească prin care pârâții să fi fost obligați la plata acestor drepturi salariale, acesta fiind aparent singurul motiv pentru care a fost respinsă cererea.

Recurenta-reclamantă G. arată că este beneficiara deciziei nr. 468 din 28.04.2009 a Curții de Apel Iași, lămurită prin decizia civilă nr. 59/26.02.2020 a Curții de Apel Suceava, iar numele său anterior căsătoriei era "G." și din eroare a omis să precizeze acest lucru.

Totodată, mai susține că este beneficiara și a sentinței civile nr. 1797/07.10.2021 pronunțată de Tribunalul Suceava in dosarul x/2020

Recurenta-reclamantă L. arată că prin sentința civilă nr. 924/18.06.2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar nr. x/2008, a fost admisă acțiunea formulată de mai mulți reclamanți printre care și ea, fiind obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași și Tribunalul Iași să le plătească o despăgubire egală cu diferența dintre drepturile salariale calculate potrivit nr. crt. 6-13 lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006 în raport de funcțiile pe care le dețin și drepturile salariale încasate efectiv, pentru această reclamantă începând cu data de 16.01.2008 și pentru viitor, până la înlăturarea stării de discriminare, sume actualizate cu indicele de inflație.

Prin încheierea nr. 861/15.10.2008 pronunțată în dosarul nr. x/2008, Tribunalul Iași a dispus lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 924/18.06.2008, în sensul că obligația pârâților constă în plata unei despăgubiri calculate ca diferență dintre salariile rezultate prin aplicarea la VRS a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt 6-13 lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006 la care se adaugă sporurile aferente, în raport cu funcțiile pe care le dețin și acele drepturi salariale care au fost încasate efectiv, pentru reclamanta L. începând cu 16.01.2008 și pe viitor, până la înlăturarea stării de discriminare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății.

Astfel, recurenții-reclamanți susțin că hotărârea menționată produce efecte "până la înlăturarea stării de discriminare", iar discriminarea are caracter continuu, producându-și efectele și în prezent, impunându-se respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, sau, cel puțin admiterea ei doar in parte pentru perioada anterioară celor trei ani anterior introducerii cererii.

Recurenții-reclamanți C., D., E., F. solicită ca instanța de recurs să respingă în tot excepția prescripției dreptului la acțiune, cu consecința admiterii cererii formulate, prin raportare la decizia nr. 468/din 28.04.2009 a Curții de Apel Iași, lămurită prin decizia civilă nr. 59/26.02.2020 a Curții de Apel Suceava; să respingă excepția prescripției prin raportare la sentința civile nr. 1797/07.10.2021 pronunțată de Tribunalul Suceava in dosarul x/2020 și să admită cererea începând cu data de 27.11.2017; să respingă excepția prescripției pentru ultimii trei ani anteriori datei de sesizare a instanței și să admită acțiunea pentru această perioadă.

Pentru recurenta-reclamantă B. să respingă în tot excepția prescripției dreptului la acțiune, cu consecința admiterii cererii, prin raportare la decizia nr. 468/din 28.04.2009 a Curții de Apel Iași, lămurită prin decizia civilă nr. 59/26.02.2020 a Curții de Apel Suceava, să se respingă excepția prescripției prin raportare la sentința civila nr. 638 din 22 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția I civilă în dosarul x/2019, definitivă prin decizia civilă nr. 179/03.03.2021 a Curții de Apel Suceava și să se admită cererea începând cu data de 05.12.2016, să se respingă excepția prescripției pentru ultimii trei ani anteriori datei de sesizare a instanței și să se admită acțiunea pentru această perioadă.

Pentru recurenta-reclamantă G. să se respingă în tot excepția prescripției dreptului la acțiune, cu consecința admiterii cererii formulate de subsemnata, prin raportare la decizia nr. 468/din 28.04.2009 a Curții de Apel Iași, lămurită prin decizia civilă nr. 59/26.02.2020 a Curții de Apel Suceava, să se respingă excepția prescripției prin raportare la sentința civile nr. 1797/07.10.2021 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul x/2020 și să admită cererea începând cu data de 27.11.2017, să se respingă excepția prescripției pentru ultimii trei ani anteriori datei de sesizare a instanței și să se admită acțiunea pentru această perioadă.

Pentru reclamanta L. să se respingă în tot excepția prescripției dreptului la acțiune, cu consecința admiterii cererii, prin raportare la sentința civilă nr. 924/18.06.2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar nr. x/2008, lămurită prin încheierea nr. 861/15.10.2008 pronunțată în dosarul nr. x/2008 de Tribunalul Iași să se respingă excepția prescripției pentru ultimii trei ani anteriori datei de sesizare a instanței și să se admită acțiunea pentru această perioadă.

3.2. Recurentul-pârât Ministerul Justiției, prin recursul formulat invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. susținând că instanța de fond a respins greșit excepția necompetenței teritoriale a instanței, excepție de ordine publică invocată în condițiile legii până la primul termen de judecată, cu motivarea că în cauza dedusă judecății obiectul este reprezentat de obligația de a face, respectiv aceea de a emite un ordin.

În ceea ce privește analiza legalității ordinelor de salarizare pentru personalul din familia ocupaționale "Justiție", atât art. 7, CAP. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, cât și art. 7, CAP VIII din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017 au instituit aceeași procedură de contestare și o competență specială, derogatorii de la dispozițiile din materia contenciosului administrativ, stabilind o competență unică de soluționare în favoarea Curții de Apel București.

De asemenea, se invocă și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., arătându-se că pentru a respinge excepția inadmisibilității acțiunii, pentru neparcurgerea procedurii prealabile, prima instanță a reținut că obiectul este reprezentat de obligația de a face, respectiv aceea de a emite un ordin, iar nu de contestarea unui act administrativ. Or, intimații-reclamanți nu au învestit instanța de contencios cu controlul legalității hotărârii prin care s-a soluționat contestația împotriva ordinelor prin care li s-a stabilit indemnizația de încadrare, ci au formulat acțiunea solicitând exclusiv emiterea unor noi ordine de salarizare.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se arată că instanța a admis în parte acțiunea, obligând Ministerul Justiției să emită noi ordine de salarizare intimaților-reclamanți A., K. și J., începând cu data de 27.01.2017, fără să țină cont de termenul de prescripție, motivat de faptul că intimații-reclamanți se află în posesia deciziei civile nr. 1245/A/03.11.2020, prin care s-a recunoscut cu autoritate de lucru judecat îndreptățirea la recalcularea indemnizației și plata diferențelor salariale cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,000 stabilit la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA și DIICOT, începând cu 27.01.2017. Astfel, având în vedere că acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanțelor judecătorești în data de 23.12.2021, instanța, în mod greșit, a stabilit obligația în sarcina Ministerului Justiției începând cu data de 27.01.2017.

Raportat la data de la care s-a dispus prin hotărârea criticată încadrarea cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare de 19,000, recurentul-pârât solicită să se constate că în măsura în care prima instanță reținea existența unui refuz nejustificat de emitere a unui act, putea avea în vedere exclusiv data la care reclamantul s-a adresat Ministerului Justiției.

Data de 27.01.2017 are relevanță doar din perspectiva executării hotărârii judecătorești invocate, respectiv sentința civilă nr. 685/2020, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1245/A/03.11.2020, fără ca aceasta să oblige la emiterea unor noi ordine de salarizare. Mai mult, prin sentința civilă nr. 685/2020, Tribunalul Cluj a respins excepția necompetenței materiale a tribunalului de a soluționa cauza, considerând că este vorba de un litigiu de dreptul muncii, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și a respins acțiunea în contradictoriu cu acesta, soluția rămânând definitivă. Astfel, în executarea obligațiilor stabilite prin sentința civilă nr. 685/2020, după recalculare, vor fi asigurate fondurile necesare ordonatorilor de rang inferior, în funcție de solicitările justificate formulate în condițiile legii, respectiv în termenele de plata eșalonată instituite prin acte normative succesive, ținând cont de datele la care titlurile au devenit executorii.

3.3. Recurenta-reclamantă I. a formulat recurs incident prin care a arătat că prin decizia pronunțată în dosar nr. x/2018 al Curții de Apel Bacău, definitivă, s-a dispus în sensul că:

"Admite apelul principal formulat de apelanții-reclamanți M., N., I., O. și P. - toii cu domiciliul ales la Tribunalul Iași din loc. Iași, str. x A, Județ Iași împotriva sentinței civile nr. 327/31.05.2019 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații Curtea de Apel Iași și Tribunalul Iași din loc. Iași, str. x A, Județ Iași și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în loc. București, sector I. Piața Walter Maracineanu, nr. 1-3, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.

Schimbă în parte sentința civilă apelată în sensul că:

Respinge excepția autorității de lucru judecat ca nefondată.

Admite în parte acțiunea.

Obligă pârâtul Tribunalul Iași la recalcularea și plata către reclamanți a diferențelor de drepturi salariate rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A) pct. 6 -13, din anexa la O.U.G. nr. 27/2006, în raport cu funcția deținută, respectiv la nivelul indemnizațiilor procurorilor DNA și DIJCOT, începând de la 17.12.2016 și pentru viitor până la încetarea condițiilor legale de acordare.

Dispune actualizarea sumelor menționate în raport cu rata inflației, la care se- va adăuga dobânda legală penalizatoare de la data exigibilității flecarei sume și până la data plății efective.

Admite apelul incident formulat de pârâta Ministerul Justiției cu sediul în București, împotriva sentinței civile nr. 327/31.05.2019pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi salariate ale personalului din justiție, în sensul că:

Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligația de alocare a fondurilor și respinge acest capăt de cerere în baza excepției.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerialii Justiției și respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât în baza excepției.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Definitivă."

Recurenta-reclamantă arată că această decizie este definitivă, astfel că, similar colegilor cărora li s-a admis cererea, se impune admiterii acesteia și în ceea ce o privește.

Menționează, de asemenea, că drepturile au fost acordate prin această decizie începând de la 17.12.2016 și pentru viitor până la încetarea condițiilor legale de acordare, ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune în raport de data introducerii acțiunii, 19.12.2018, corect fiind 17.12.2015, iar nu 17.12.2016. Din acest motiv, am formulat în cauză cerere de îndreptare eroare materială, aceasta urmând a fi soluționată definitiv de Curtea de Apel Bacău.

Referitor la excepția de prescripție, invocată de Ministerul Justiției, invocă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul Ia un proces echitabil și jurisprudența Curții, care include în noțiunea de proces și faza executării silite, statul având obligația de a executa din oficiu, într-un termen rezonabil, hotărârile pronunțate împotriva sa. Fiecare stat trebuie să se doteze cu arsenalul juridic adecvat și suficient pentru a asigura executarea hotărârilor pronunțate de instanțe. În caz contrar, s-ar aduce atingere și dreptului de proprietate al intimaților, astfel cum este acesta protejat prin articolul 1 din Protocolul I al Convenției Europene a Drepturilor Omului, prin imposibilitatea de a beneficia o perioadă lungă de timp de creanță recunoscută prin hotărârea judecătorească.

În opinia recurentei, Ministerul Justiției, în considerarea calității sale de instituție publică are îndatorirea, ca reprezentant al autorității statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie o hotărâre judecătorească ce îi este opozabilă, si nu se poate sustrage de la această obligație invocând stingerea dreptului creditorului prin prescripție.

În susținerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

În cauză, s-au formulat întâmpinări reciproce.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinări, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce privește recursurile principale formulate de reclamanții C., B., D., E., F., G., L. și pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza și le va răspunde prin considerente comune.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanții B. și I. sunt judecători la Curtea de Apel Iași, iar reclamanții C., D., E., F., G., H., A., J., K., L. sunt judecători la Tribunalul Iași.

Prin acțiunea formulată recurenții-reclamanți au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției și respectiv pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii (numai pentru reclamanta H.) să emită ordine de încadrare prin raportare la coeficienții de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 corespunzătoare funcției exercitate de fiecare reclamant, pentru perioada 12.11.2009 – 01.01.2022.

Astfel, recurenții-reclamanți C., D., E., F. au învederat instanței de fond că erau beneficiarii sentinței civile nr. 1797/07.10.2021 pronunțată de Tribunalul Suceava in dosarul x/2020, sentință executorie de la pronunțare, prin care s-a dispus:

"Respinge, ca nefondată, excepția inadmisibilității cererii.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției. Respinge, ca nefondată, excepția prescripției dreptului material la acțiune. Admite cererea. Obligă pârtii Tribunalul Iași și Ministerul Justiției să aloce fondurile necesare și să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale calculate prin utilizarea coeficientului de multiplicare 19,000, conform Legii 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 27.11.2017 precum și în continuare, pe viitor, atât timp cât se mențin condițiile de acordare, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației și la care se va adăuga dobânda legală remuneratorie calculată de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la data plății efective. Executorie de drept. Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare, apelul urmând a fi depus la Tribunalul Suceava. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței astăzi, 07.10.2021."

Ulterior, prin decizia nr. 424/21 aprilie 2023, Curtea de Apel Suceava-Sectia I civilă, ca instanță de apel, a admis apelul formulat de apelantul-pârât Ministerul Justiției, apel însușit de Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr. 1797 din 7 octombrie 2021 a Tribunalului Suceava, în contradictoriu cu apelanții-reclamanți C., D., F., E., G., a anulat în tot sentința civilă nr. 1797/07.10.2021 a Tribunalului Suceava și a reținut cauza spre rejudecare.

În rejudecare, s-a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale a tribunalului și excepția inadmisibilității cererii, a fost admisă excepția lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată și s-a respins cererea ca lipsită de interes.

Astfel, analizând incidența excepției lipsei de interes, Curtea de Apel Suceava, a reținut că reclamanții, sunt beneficiarii deciziei nr. 468/28.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași lămurită prin decizia nr. 59/26.02.2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2019, irevocabilă, care a lămurit decizia 468/28.04.2009 în sensul că majorările salariale recunoscute și stabilite prin această decizie au fost și au rămas incluse în indemnizația de încadrare lunară a fiecărui reclamant, până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a condițiilor legale de acordare a indemnizației de încadrare pentru fiecare reclamant, cu consecința plății diferențelor bănești rezultate.

De asemenea, prin decizia nr. 424/21 aprilie 2023, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a constatat cu putere de lucru judecat că decizia nr. 468/28.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași, lămurită prin decizia nr. 59/26.02.2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, a produs și produce efecte în mod continuu, că discriminarea a fost continuă și continuă și în prezent.

Înalta Curte, având în vedere hotărârile pronunțate în cauzele respective, nu împărtășește, în totalitate, soluția pronunțată de instanța de fond, motiv pentru care va casa în parte sentința și, în aceste limite, va trimite cauza spre rejudecare.

Pentru recurenții-reclamanți C., D., E., F. și L., Înalta Curte reține că deși Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, conform art. 2501 și 2517 C. civ., prima instanță a motivat din perspectiva excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită, deși aceasta nu fusese invocată de pârât și nici nu a fost pusă în discuție. Astfel, hotărârea a fost motivată prin prisma unor considerente străine de natura cauzei, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu consecința casării sentinței.

În rejudecare, instanța de fond va analiza cu prioritate excepția prescripției, strict din perspectiva invocată de Ministerul Justiției.

Pentru recurentele-reclamante B. și G., instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că acestea nu ar fi fost parte, în dosar, respectiv că nu au dovedit că au obținut o hotărâre judecătorească definitivă.

Înalta Curte constată că, în realitate, recurentele-reclamante au avut calitatea de parte și figurau în cauzele respective, dar cu numele anterioare căsătoriei.

Astfel, prima instanță a reținut greșit lipsa de identitate a părților care a determinat-o să înlăture efectul pozitiv al lucrului judecat, ceea ce atrage incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul formulat de Ministerul Justiției prin care se arată că în mod greșit a fost admisă acțiunea recurentelor-reclamante A., J. și K., plecându-se de la ipoteza că Ministerul Justiției fusese obligat față de aceștia, prin sentința nr. 685/2020 a Tribunalului Cluj, să le recalculeze reclamanților cuantumul indemnizațiilor de bază lunară cuvenite fiecăruia, cu luarea în considerare a coeficienților de multiplicare 19 prevăzut de O.U.G. nr. 27/2006, anexa 1, lit. A), pct. 13 începând cu data de 27.01.2017 și în continuare, acesta este fondat în condițiile în care prin respectiva hotărâre judecătorească în privința Ministerului Justiției fusese admisă excepția lipsei capacității procesuale pasive.

Prin urmare, și în această situație, prima instanță a dat o greșită dezlegare efectului pozitiv al lucrului judecat, pornind greșit de la ipoteza că recurentul Ministerul Justiției fusese obligat la plata drepturilor salariale prin sentința nr. 685/2020.

În rejudecarea fondului se va ține cont de această dezlegare, în sensul că în hotărârea judecătorească de care reclamanții s-au prevalat Ministerul Justiției nu fusese obligat la plata drepturilor salariale către aceștia.

În ceea ce privește recursul incident formulat de recurenta – reclamantă I., Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată, recurenții-reclamanți au solicitat obligarea Ministerului Justiției la emiterea de noi ordine de salarizare, în care indemnizația de încadrarea să ia în considerare coeficienții de multiplicare prevăzuți la pct. 6-13 lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, pentru perioada 12.11.2009-01.01.2022, invocând hotărâri judecătorești pronunțate de instanțe de dreptul muncii ale căror beneficiari sunt, precum și considerentele Deciziei nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale.

Prin sentința civilă nr. 50/F/29.03.2022 a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, a fost admisă, în parte, excepția prescripției, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată și s-a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită reclamanților A., K. și J. noi ordine de încadrare.

Astfel, recursul promovat de pârâtul Ministerul Justiției i-a vizat doar pe acești reclamanți nu și pe reclamanta I..

În aceste condiții, aceasta nu avea deschisă calea recursului incident care conform art. 491 C. proc. civ. raportat la art. 472 C. proc. civ. presupune cu necesitate existența unui recurs principal în care să fie atras titularul cererii de recurs incident.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge recursul incident declarat de recurenta – reclamantă I. împotriva aceleiași sentințe, ca inadmisibil.

În ceea ce privește recursul formulat de Ministerul Justiției împotriva încheierii din 8 martie 2022, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, instanța de fond în mod corect a constatat că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, astfel că a respins excepția de necompetență materială invocată, ca nefondată, având în vedere că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ., iar art. 7 alin. (1) din Anexa 5 la Legea 153/2017 invocat de pârâtul Ministerul Justiției nu este aplicabil, raportat la obiectul acțiunii, respectiv obligație de a face și nu contestație sau plângere împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de recurenții-reclamanți C., B., D., E., F., G., L. și de recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 50/F din

29 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, va casa în parte sentința atacată, în ceea ce privește soluțiile date acțiunii formulate de reclamanții de mai sus și de reclamanții A., J. și K. în contradictoriu cu Înalta Curte de Casație și Justiție, și, în aceste limite, va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Va menține soluția în rest și va respinge recursul incident declarat de recurenta – reclamantă I. împotriva aceleiași sentințe, ca inadmisibil și recursul declarat de recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva încheierii din 8 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenții – reclamanți C., B., D., E., F., G., L. și de recurenta – pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 50/F din 29 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal .

Casează în parte sentința atacată, în ceea ce privește soluțiile date acțiunii formulate de reclamanții de mai sus și de reclamanții A., J. și K. în contradictoriu cu Înalta Curte de Casație și Justiție, și, în aceste limite, trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Menține soluția în rest.

Respinge recursul incident declarat de recurenta – reclamantă I. împotriva aceleiași sentințe, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva încheierii din 8 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.