ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2374/2020

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 24 noiembrie 2015, reclamanta SOCIETATEA DE TRANSPORT BUCUREȘTI - S.T.B. S.A. (fostă Regia Autonomă de Transport București - RA) a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 221.395,56 RON, reprezentând: 215.566,41 RON contravaloarea facturilor nr. x din 22.12.2014 și nr. x din 29.12.2014 și 5.829,15 RON dobânda legală penalizatoare, calculată până la data de 30.04.2015; a cerut și obligarea pârâtei la plata dobânzii penalizatoare calculate de la data de 01.05.2015 și până la achitarea integrală a debitului principal, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei la plata contravalorii firului de contact, ce rezultă din factura fiscală nr. x/2015 sau scăderea acestei sume din contravaloarea facturilor emise de reclamantă în baza contractului nr. x/2014, precum și la plata penalităților de întârziere reglementate prin contractul de antrepriză.

Prin sentința civilă nr. 1455 din 16 mai 2019, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 22 iulie 2020, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis cererea formulată de reclamanta-pârâtă SOCIETATEA DE TRANSPORT BUCUREȘTI - S.T.B. S.A. (fostă Regia Autonomă de Transport București - RA), în contradictoriu cu pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L. și a fost obligată pârâta-reclamantă să achite reclamantei-pârâte suma de 215.566,41 RON, reprezentând debit principal; a fost obligată pârâta-reclamantă să achite reclamantei-pârâte suma de 5.829,15 RON, reprezentând dobândă penalizatoare calculată până la data de 30.04.2015 și dobândă penalizatoare calculată de la data de 01.05.2015 și până la achitarea integrală a debitului, precum și suma 6.562,79 RON, constând în cheltuieli de judecată. A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă SOCIETATEA DE TRANSPORT BUCUREȘTI - S.T.B. S.A., ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1904 din 18 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1455 din 16 mai 2019, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă susține că, în raport de prevederile art. 16 C. proc. civ., probele se administrează de către instanța care judecă procesul, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel și că, instanța de fond, prin nominalizarea expertului judiciar, a nesocotit faptul că acesta nu avea nici experiența și nici calificarea să poată răspundă obiectivelor stabilite.

Astfel, în opinia recurentei-pârâte, toate erorile de apreciere ale expertului desemnat de către instanța de fond, precum și imposibilitatea acestuia de a răspunde la toate obiectivele expertizei, sunt determinate, în cea mai mare parte, de faptul că acesta nu deține specialitatea necesară întocmirii unei astfel de lucrări, și anume aceea de expert tehnic specialitatea construcții căi ferate.

Cu toate acestea, potrivit recurentei-pârâte, instanța de fond a omologat raportul de expertiză, ignorând că expertul nu a răspuns la toate obiectivele stabilite, nu a răspuns sau a refuzat în mod explicit să răspundă la unele obiecțiuni, manifestând o atitudine părtinitoare în beneficiul intimatei sau dovedind că nu are cunoștințe/expertiza/specialitatea pentru a interpreta în mod corect datele și informațiile conținute în contractul de antrepriză. Recurenta-pârâtă invocă și faptul că expertul a refuzat să se pronunțe pe calculele sale referitoare la valoarea materialelor puse la dispoziția intimatei, conform prevederilor art. 1857 alin. (3) din noul C. civ., că expertul nu a avut calificarea necesară să interpreteze actele semnate de părți, din care rezultă că intimata a introdus o cantitate suplimentară de beton decât cea aprovizionată, prin aceasta atitudine încercând să se îmbogățească fără justă cauză, precum și că expertul nu s-a deplasat în teren în vedere efectuării raportului de expertiză.

Recurenta-pârâtă arată că a apelat la un expert parte, din raportul întocmit de acesta reieșind că intimata nu deținea o creanța certă, lichidă și exigibilă.

În ceea ce privește raportul de expertiză întocmit de expertul parte, recurenta-pârâtă arată că prin decizia nr. 130/19.02.2008, Curtea Constituțională a statuat că expertizele extrajudiciare au valoare probantă egală cu a expertizelor judiciare, cu condiția efectuării acestora de către experți autorizați de Ministerul Justiției. Totodată, recurenta-pârâtă arată că, potrivit art. 255 din C. proc. civ., raportat la art. 22 din același cod, expertiza extrajudiciară reprezintă o probă admisibilă în procesul civil, având aceeași forță probantă cu expertiza judiciară, de vreme ce instanța a apreciat deja asupra admisibilității, utilității, concludenței și pertinenței sale într-un proces civil.

Potrivit recurentei-pârâte, Curtea de Apel București a respins solicitarea de încuviințare a probei cu expertiza în specialitatea căi ferate, drumuri și poduri, reiterând poziția primei instanțe de fond, care a pronunțat o hotărâre nelegală, validând un raport de expertiză efectuat de un expert A.N.E.V.A.R., cu încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 C.E.D.O.

Totodată, potrivit recurentei, creanța solicitată de către intimată, reprezentând contravaloarea facturilor nr. x/22.12.2014 și nr. x/29.12.2014, nu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă în integralitate.

Recurenta-pârâtă susține că nu datorează integral sumele pretinse de intimată cu privire la facturile anterior menționate, pentru care nu există documente justificative ce atestă legalitatea emiterii acestora, în raport de prevederile art. 319 alin. (20) lit. c) din Codul fiscal.

Invocând dispozițiile art. 1.350, art. 1.531 și art. 1.535 din noul C. civ., recurenta susține că, atât timp cât a cumpărat și plătit în numele intimatei firul de contact pe care l-a pus la dispoziția acesteia pentru executarea lucrărilor conform contractului de antrepriză, iar aceasta a refuzat să ia în considerare și să plătească/scadă din situația de lucrări contravaloarea sumei de 56.207,22 RON, aceasta fiind cuantumul prejudiciului care i-a fost cauzat.

În drept, recursul nu a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Intimata-reclamantă SOCIETATEA DE TRANSPORT BUCUREȘTI -STB S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, întrucât în cuprinsul recursului nu este indicat și dezvoltat niciun motiv de casare din cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei recurate ca fiind legală.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, pentru a depune puncte de vedere.

Recurenta-pârâtă a depus punct de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recurenta-pârâtă, în expunerea motivelor de recurs, a reluat criticile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Susținerile recurentei-pârâte prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu permite determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta-pârâtă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, în sensul că nu se arată și dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurentei-pârâte nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deși recursul nu are caracter devolutiv.

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1904 din 18 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1904 din 18 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2020.