ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2359/2020

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. Baia Mare, B. S.A. București, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 12.268,93 RON, cu titlu de daune materiale din care 9.547,93 RON, cheltuieli materiale privind medicamentele, tratamentele, proceduri de recuperare și alimente, suma de 2.721 RON reprezentând venitul nerealizat ca urmare a concediului medical pentru perioada iulie 2015 - februarie 2016, precum și prejudicii viitoare până la recuperarea integrală a capacității de muncă. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 200.000 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând daune morale, la care se adaugă dobânda legală și cheltuieli de judecată.

Prin precizarea depusă la 08 decembrie 2016, reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de intervenient forțat a numitului C., iar în ceea ce privește petitul 2 al acțiunii introductive, a arătat că suma daunelor morale este în cuantum de 903.140 RON (200.000 euro).

Prin sentința civilă nr. 2366 din 29 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. Baia Mare, B. S.A. și intervenientul forțat C., și, în consecință: pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei 12.268,93 RON, reprezentând daune materiale, 100.000 euro daune morale în echivalentul în RON la cursul B.N.R. la data plății, cu dobândă legală penalizatoare de 0,2% pe fiecare zi întârziere, calculată începând cu 8.07.2016 și până la plata efectivă a despăgubirilor civile menționate și 63 RON, cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 109 din 26 februarie 2018, pronunțată Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a fost respins ca neîntemeiat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2366 din 29 septembrie 2017; a fost admis în parte apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva aceleiași sentințe, care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 50.000 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. de la data plății; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a fost respinsă cererea apelantei-pârâte privind plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 910 din 15 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, au fost admise recursurile declarate de părți, a fost casată în parte decizia civilă nr. 109 din 26 februarie 2018, pronunțată Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, exclusiv în limita criticilor de apel vizând cuantumul daunelor morale și acordarea penalităților de întârziere.

Prin decizia civilă nr. 613 din 28 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a fost respins ca neîntemeiat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2366 din 29 septembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Maramureș, în contradictoriu cu intimații B. S.A. și C.; a fost admis apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva aceleiași sentințe, care a fost modificată în parte astfel: a fost oligată pârâta să achite reclamantei A. penalități de întârziere de 0,2 % pe zi, aferente sumei de 100.000 euro, în echivalent RON la data plății, reprezentând daune morale, începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a prezentei decizii, până la plata efectivă a acestei sume, fiind menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

În motivarea recursului, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, recurenta-reclamantă îl apreciază ca fiind neîndestulător și inechitabil față de urmările accidentului și suferințele îndurate, atât fizice cât și psihice, motiv pentru care solicită majorarea până la cuantumul precizat în petitul acțiunii introductive de instanță, respectiv 200.000 euro.

În opinia recurentei-reclamante, nici prima instanță și nici instanța de apel nu au avut în vedere, în totalitate, consecințele negative suferite de aceasta pe plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării și nu în ultimul rând măsura în care i-a fost afectată situația familială, salarială, profesională și socială.

Sub aspectul suferințelor fizice și psihice, recurenta-reclamantă face trimitere la certificatul medico-legal nr. 520 din 24 iulie 2015, la raportul de expertiză medico-legală nr. x/11.04.2017 emis de Serviciul Medicină Legală Maramureș, la depoziția martorei D., medic de profesie și la concluziile raportului de psihodiagnostic și evaluare clinică întocmit de Cabinet Individual de Psihologie E..

Totodată, recurenta-reclamantă precizează că i-a fost prelungit concediul medical inițial pentru o perioada de 90 de zile, începând cu data de 11.11.2015 și până la data de 08.02.2016, la recomandarea Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și că, în această perioadă, a suferit o intervenție chirurgicală în vederea reparării, reconstrucției și acoperirii cicatricilor post traumatice existente la nivel facial și cranian și a efectuat nenumărate controale, investigații și tratamente medicale ce au directă legătură/cauzalitate cu efectele accidentului rutier în care a fost implicată.

Mai mult decât atât, recurenta-reclamantă apreciază că stabilirea daunelor morale nu poate fi raportată strict la cuantumul daunelor morale stabilite în dosarul nr. x/2016 și prin comparație cu acestea, așa cum a apreciat instanța de apel în considerentele hotărârii, întrucât situația sa este diferită.

Sub aspectul capătului de cerere privind acordarea penalităților legale de întârziere în cuantum de 0.2%/zi întârziere, recurenta-reclamantă apreciază că instanța de apel, în mod eronat a considerat că instanța de recurs, prin decizia de casare, ar fi statuat, prin raportare la dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., că ar fi incidente în cauză dispozițiile art. 37 alin. (4) teza a II-a din Norma A.S.F. nr. 23/2014 și că penalitățile ar trebui datorate doar din a 11-a zi de la data rămânerii definitive a deciziei.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că instanța de recurs a casat decizia de apel, atât din perspectiva daunelor morale, dar și din perspectiva acordării penalităților de întârziere, instanța de casare reținând că instanța de apel nu a indicat în mod concret care este culpa asigurătorului în ceea ce privește neîndeplinirea obligațiilor legale stabilite în sarcina sa în raport de situațiile reglementate de art. 37 din Normă.

Recurenta-reclamantă invocă dispozițiile art. 2208 C. civ. și arată că, potrivit art. 37 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, fie să notifice părții prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată ca cererea de despăgubire a fost formulată în atenția asigurătorului la data de 24.09.2015, iar oferta de despăgubire la nivelul sumei de 81.400 RON, a venit din partea asigurătorului la data de 04.07.2016, adică la mai bine de 9 luni de zile de la data formulării cererii de despăgubire. Ulterior, respectiv la data de 17.02.2017, conform adresei nr. x, după alte 6 luni, asigurătorul a propus cu titlu de despăgubire suma de 80.000 RON, incluzând în suma propusă atât daunele morale cât și cele materiale, diminuând și mai mult, tot în mod nejustificat, despăgubirea.

Recurenta-reclamantă susține că, așa cum rezultă din analiza coroborată a dispozițiilor art. 36, art. 37, art. 38, art. 46 pct. 3 și art. 47 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, asigurătorii RCA au obligația instrumentării dosarului de daună chiar de la data avizării producerii evenimentului asigurat.

În această situație, recurenta-reclamantă apreciază că simpla neîndeplinire a obligației de răspuns, naște în sarcina asigurătorului o culpă prezumată, sancționată în mod direct de legiuitor prin instituirea obligației de plată a despăgubirii, așa cum este aceasta prevăzută de art. 37 alin. (2) din Norma ASF nr. 23/2014.

Mai mult decât atât, recurenta-reclamantă arată că asigurătorul nu a invocat lipsa vreunui document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunelor morale, pe care să îl fi solicitat în scris, ca și în situația prevăzută de art. 37 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014, încât să fi fost împiedicat în vreun fel la stabilirea despăgubirilor.

Față de împrejurările evidențiate mai sus, recurenta-reclamantă apreciază că asigurătorului îi sunt imputabile mai multe nerespectări ale obligațiilor stabilite în sarcina sa, fiind evident în prezența unei situații de culpă, în condițiile în care legea stabilește un termen maxim de 3 luni în interiorul căruia asigurătorul are obligația de a se poziționa într-un fel sau altul față de cerea de despăgubire.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din 27 mai 2020, comunicarea acestuia părților, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea de ședință din 20 septembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în complet de filtru, a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, a admis în principiu recursul declarat în cauză, fixând termen la data de 18 noiembrie 2020.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, reține:

Motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este invocat formal, în dezvoltarea motivelor de recurs recurenta-reclamantă neexpunând critici de nelegalitate care se circumscriu acestui motiv de casare.

Argumentele expuse de recurenta-reclamantă în susținerea motivului de recurs reglemantat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi reținute.

Criticile recurentei-reclamante, referitoare la cuantificarea efectivă a daunelor morale, nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate și excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., situându-se în afara competențelor instanței de recurs, atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare și evaluare a probelor administrate.

Se tinde, așadar, la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

În ceea ce privește termenul de la care încep să curgă penalitățile de întârziere, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în cauză, prin decizia nr. 910 din 15 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, au fost admise recursurile declarate de părți, a fost casată în parte decizia civilă nr. 109 din 26 februarie 2018, pronunțată Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, exclusiv în limita criticilor de apel vizând cuantumul daunelor morale și acordarea penalităților de întârziere. Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, potrivit art. 37 alin. (4) teza I din Norma ASF nr. 23/2014, termenul de 10 zile pentru plata despăgubirii, a cărui nerespectare atrage plata de penalizări, începe să curgă de la data la care s-a depus și ultimul document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, însă în privința daunelor morale este dificil de stabilit un astfel de moment. Într-o astfel de situație, este incidentă teza a doua a acestui articol, termenul curgând de la data la care asiguratorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la daunele morale.

Astfel, instanța de casare, prin decizia nr. 910 din 15 mai 2019, a statuat că, întrucât în cauză despăgubirea a fost stabilită în cadrul procesului pendinte în sarcina pârâtei în calitate de asigurator RCA, penalitățile de întârziere reglementate de art. 38 nu pot fi acordate decât de la data la care pârâta, în calitate de asigurător, a primit hotărârea judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubiri pe care este obligată să o plătească.

Așadar, în raport de dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul în ceea ce privește problemele de drept dezlegate, asupra statuărilor referitoare la termenul de la care curg penalitățile de întârziere nu se poate reveni.

În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 613 din 28 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 613 din 28 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2020.