ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2254/2020

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2020

Analizând actele de la dosar și încheierea atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 14.03.2018, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

- anularea deciziei nr. 1905/26.08.2016 emisă de către societatea reclamantă, prin care s-a dispus reîncadrarea pârâtului C. în funcția de Consilier General;

- anularea actului de conciliere intitulat Nota de Conciliere nr. x/13.01.2017 și a actului adițional nr. x/20.03.2017;

- obligarea pârâților, ca efect al anulării celor două acte juridice mai sus menționate, la restituirea în solidar, către societate, a sumei de 2.443.986 RON și obligarea la plata dobânzii legale, până la data achitării efective a debitului.

În drept, a invocat dispozițiile art. 194 C. proc. civ., coroborat cu art. 57 Codul muncii, respectiv art. 1.246 și urm. C. civ.

Prin sentința civilă nr. 2281/18.04.2019, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale.

Prin încheierea din 12.12.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale a suspendat judecata apelului, în baza art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la introducerea în cauză a moștenitorilor defunctului C..

Împotriva acestei încheieri, reclamanta a declarat recurs, precizând că motivele de recurs vor fi depuse ulterior comunicării încheierii de ședință.

Ulterior, la 05.02.2020, recurenta a depus la dosar motivele de recurs, solicitând casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe în vederea continuării judecății.

În motivarea recursului, a susținut că instanța de apel în mod eronat a achiesat la teza învederată de pârâți, în sensul că se impune suspendarea de drept a judecății cauzei conform art. 412 alin. (1) pct. 1 teza I C. proc. civ., ca urmare a decesului pârâtului C..

Recurenta a susținut că în fața instanței de apel a arătat că nu are posibilitatea de a depune certificatul de moștenitor al defunctului C., în mod obiectiv, deși a depus toate eforturile și diligențele în acest sens.

Or, instanța de apel a constatat că se impune suspendarea de drept a judecăți apelului fără să observe că unei asemenea soluții i se opuneau înseși prevederile art. 412 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că se impunea a fi continuată judecata subsumat cerinței sine qua non ca partea interesată să ceară această continuare cu indicarea moștenitorilor, aceasta fiind de altfel conduita recurentei.

Măsura dispusă de instanța de apel este nelegală, deoarece legiuitorul nu a intenționat să dispună în mod absolut asupra suspendării cauzei și că singura obligație a părții interesate era aceea de a indica moștenitorii, fără ca prin aceasta să se procedeze la o dezbatere succesorală sau să se stabilească pe cale judiciară moștenitorii părții decedate, oferindu-i această posibilitate procedurală aptă să anihileze efectul întreruptiv al judecății cauzei, impus de art. 412 alin. (1) C. proc. civ.

Menținerea măsurii suspendări judecății semnifică pentru recurentă încălcarea accesului la justiție și impunerea unor restricții sau cerințe procedurale care, în mod obiectiv, pot reprezenta veritabile obstacole insurmontabile pentru partea interesată în finalizarea procesului.

Recurenta a mai susținut că este neîntemeiată măsura adoptată de către instanța de apel, care a achiesat la teza pârâților, în sensul că se impune prezentarea dovezii calității de moștenitori sub aspectul întinderii acestor drepturi, dat fiind faptul că este posibil ca aceștia să fi acceptat moștenirea sub beneficiu de inventar sau să fi renunțat.

Această chestiune nu are relevanță, iar legiuitorul nu condiționează introducerea în cauză a moștenitorilor de însăși dezbaterea succesiunii părții decedate.

În cauză, s-a solicitat introducerea a patru pârâți în calitatea lor de moștenitori și continuatori în drepturi ai pârâtului C., prin prisma filiației lor, stabilindu-se astfel calitatea de descendenți, fiind chemați în judecată cei patru copii ai defunctului.

Procedura de citare a fost îndeplinită, mai puțin cu unul dintre copii, acesta fiind minor, astfel că a fost viciată, context în care împiedica instanța să dispună orice măsură procesuală, cu atât mai mult suspendarea judecării cauzei.

În acest sens s-a făcut dovada filiației și a faptului că moștenitorii în cauză nu au contestat-o, fiind reprezentați în instanță.

Un alt argument în plus rezidă în disp. art. 1.126 C. civ., copiii defunctului având calitatea de succesori privilegiați, intrând direct în posesia moștenirii, calitatea lor de moștenitori activându-se direct de plano și de iure, odată cu momentul deschiderii succesiunii, care este echivalent de fapt cu momentul deschiderii succesiunii.

În continuare, recurenta a mai susținut că în baza rolului activ instanța de apel putea proceda la emiterea unei adrese către notarul public agentul instrumentator, sens în care s-ar fi impus să acorde deplină eficiență dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., în scopul înfăptuirii și administrării complete în mod unitar a actului de justiție.

În același sens, recurenta a invocat și dispozițiile art. 254 alin. (5) C. proc. civ., astfel că se poate aprecia că nu are nicio culpă procesuală, că și-a îndeplinit toate obligațiile impuse de către instanță, cel puțin prezumtiv, la acest moment în cauză au fost introduși chiar descendenții privilegiați ai defunctului C., care au de drept calitatea de moștenitori ai acestuia.

În final, a mai învederat că prin această procedură partea interesată are obligația doar să indice moștenitorii și nu să procedeze indirect la administrarea acelor probe care să conducă la dezbaterea succesorală în fața instanței de judecată învestită cu un alt obiect care excedează limitele învestirii și obiectul cererii introductive, cât și competența sa.

Pentru motivele expuse, a solicitat admiterea recursului.

Intimata B. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că în mod corect s-a dat eficiență dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța fiind obligată să constate suspendarea de drept a judecății în cazul decesului uneia dintre părți, în cursul judecății, în condițiile în care nu se pot indica moștenitorii defunctului, iar o eventuală cerere formulată în temeiul art. 415 alin. (2) C. proc. civ., respectiv continuarea judecății, trebuie să conțină, așa cum prevede expres legea, indicarea moștenitorilor, iar nu o nominalizare a celor care au calitatea de succesibili.

Or, în cauză, recurenta nu și-a îndeplinit obligațiile corelative cererii de introducere în cauză a moștenitorilor intimatului C., motiv pentru care în mod corect a fost suspendată judecata apelului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 23.09.2020, a fost admis în principiu recursul, stabilindu-se termen în ședință publică, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Înalta Curte a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

Preliminar, instanța supremă constată că recursul nu a fost întemeiat în drept, dar, față de dezvoltarea criticilor din memoriul de recurs, se poate aprecia că acesta este fundamentat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât se invocă încălcarea unor norme de procedură, și anume a dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Chestiunea de drept supusă analizei vizează luarea greșită a măsurii suspendării judecării cauzei, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia judecarea cauzelor se suspendă de drept prin decesul uneia dintre părți, până la introducerea în cauză a moștenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora.

Recurenta susține că a fost îndeplinită obligația indicării moștenitorilor și că textul de lege nu condiționează introducerea lor în cauză de însăși dezbaterea succesiunii.

Criticile sunt nefondate.

Contrar susținerilor recurentului, instanța de apel a acordat apelantei un termen în vederea introducerii în cauză a moștenitorilor lui C., solicitând aceleiași părți să depună la dosar și certificatul de deces al părții.

La termenul din 12 decembrie 2019 apelanta a prezentat parțial documentele solicitate, iar la data de 24 octombrie 2019 apelanta-reclamantă a depus la dosar Adresa Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de date ce conține relații privind actul de deces și date ale moștenitorilor defunctului intimat, certificatul emis de Camera Notarilor Publici București din data de 21 octombrie 2019, documente justificative în vederea citării moștenitorului/moștenitorilor, adresa nr. x/24.10.2019 înaintată de apelanta-reclamantă către SPN "D." în vederea obținerii de noi informații privind succesiunea defunctului C., fără însă a depune și dovada calității de moștenitori a celor indicați cu acest titlu.

Chiar dacă apelanta se află pe poziție procesual opusă părții care a decedat, acesta nu este scutită a face dovada calității de moștenitori a peroanelor indicate, simpla indicare a descendenților nefiind suficientă, atâta vreme cât succesibilii indicați nu au optat, în fața instanței aau a altui organ competent, în sensul acceptării succesiunii.

Pentru facilitarea demersului procesual la care este interesat, legea civilă recunoaște părții, conform art. 1113 C. civ., accesul la o procedură urgentă în care succesibilii sunt chemați pentru exercitarea dreptului de opțiune succesorală pe cale judiciară, instanța putând chiar, în condiții de urgență, să scurteze acestora termenul de opțiune succesorală.

Simpla calitate de descendenți ai celor indicați de parte în privința defunctului, corelată cu dreptul lor de sezină, nu este în acest caz o dovadă suficientă a calității lor de moștenitori și continuatori procesuali ai defunctului.

Se mai cuvine subliniat că suspendarea dispusă în cauză prin încheierea recurată nu reprezintă o sancțiune a părții litigante, ci reprezintă o garanție a legalității procedurii și finalizării demersului judiciar printr-o hotărâre legală, cu depline efecte.

În acest sens, normele legale nu exclud ca, la cererea părții interesate în reluarea judecății, aceasta să fie dispusă și aplicate dispozițiile art. 155 (1) pct. 15 C. proc. civ. dacă partea care cere repunerea pe rol demonstrează că este deosebit de dificil să identifice și demonstreze care sunt moștenitorii părții decedate. În acest caz, revine instanței de judecată, în baza rolului activ, îndatorirea de a efectua din oficiu acte procesuale pentru clarificarea stadiului procedurii succesorale și să ia măsuri pentru stabilirea cadrului procesual în care va continua judecata.

În aceste condiții, instanța constată că motivele recursului nu sunt fondate, iar hotărârea atacată nu este rezultatul aplicării greșite a normelor de drept procedural.

Față de considerentele expuse mai sus, având în vedere că încheierea recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor subsumate art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

Cererea intimatei B. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca neîntemeiată, având în vedere lipsa dovezilor privind efectuarea acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 12.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2018.

Respinge cererea intimatei B. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2020.