ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2250/2020

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2020

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin decizia nr. 823/15.05.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2015, a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 200/18.06.2018 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, iar recurenta a fost obligată la plata către intimată a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.A. a formulat contestație în anulare, solicitând anularea hotărârii și rejudecarea recursului, în temeiul art. 503 alin. (1) și (2) pct. 3 C. proc. civ. și art. 6 C.E.D.O.

În dezvoltarea motivului de contestație în anulare întemeiat pe art. 503 alin. (1) C. proc. civ., a arătat că nu s-a putut prezenta la termen în vederea susținerii recursului, ca urmare a măsurilor luate în starea de urgență și ulterior acesteia, fiind de notorietate faptul că municipiul Suceava, localitatea de domiciliu a consilierului juridic, și localitățile limitrofe se aflau în carantină și că până la data de 14.05.2020, ora 24

00

, locuitorii s-au aflat sub restricții de deplasare.

A mai relevat că ulterior datei de 15.05.2020, când a fost soluționat recursul său, a luat cunoștință de Ordinul nr. 133/13.05.2020, care modifica termenul din Ordinul nr. 71/03.03.2020, astfel că reprezentații societății nu ar fi avut acces în sediul instanței supreme.

Prin urmare, a conchis că i-a fost încălcat dreptul la apărare și reprezentare în vederea susținerii recursului, având în vedere modul cum acesta a fost soluționat, fiindu-i încălcate drepturile garantate prin Constituție și art. 6 C.E.D.O.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de contestație în anulare, fundamentat pe art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea a susținut că instanța de recurs nu a analizat în mod judicios și punctual motivele de recurs invocate și că i-a respins în bloc motivele de nelegalitate.

Contestatoarea a mai arătat că prin recursul promovat nu a urmărit o reinterpretare a probelor ori să se considere că recursul ar fi o cale devolutivă de atac, context în care apreciază că nu se poate reține că decizia dată în apel este la "adăpost de orice critică", în condițiile în care prin recursul declarat a arătat în mod evident lipsa de temei legal.

Analizând contestația în anulare, Înalta Curte urmează să o respingă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare poate fi exercitată în cazul hotărârilor definitive, atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Prin prisma acestui motiv de contestație în anulare, contestatoarea a invocat imposibilitatea prezentării apărătorului la termenul din 15.05.2020, însă nu pentru nelegala citare, ci pentru faptul că localitatea unde își are sediul și zonele limitrofe ale acesteia s-au aflat în carantină, dată fiind starea de urgență, în vederea combaterii răspândirii SARS-CoV-2.

Prin art. 1 din Decretul nr. 195/16.03.2020, pe întreg teritoriul României a fost instituită starea de urgență pe o durată de 30 de zile, care a fost prelungită cu încă 30 de zile prin Decretul nr. 240/14.04.2020 și care a încetat la 14.05.2020, ora 24

00

. După încetarea stării de urgență, la 15.05.2020 a intrat în vigoare starea de alertă, instituită în baza Legii nr. 55/15.05.2020.

Examinând actele de la dosar reiese că la termenul din 15.05.2020 procedura de citare cu recurenta a fost legal îndeplinită, citația fiind semnată de către un reprezentant al acesteia, potrivit dovezii de înmânare din 04.02.2020. Astfel, dovada care atestă îndeplinirea procedurii de citare îndeplinește toate cerințele legale prevăzute de art. 157, art. 163 alin. (1), art. 164 și art. 165 C. proc. civ.

Totodată, la termenul din 15.05.2020, în practicaua deciziei atacate s-a consemnat lipsa recurentei.

Potrivit art. 223 alin. (1) C. proc. civ., lipsa părții legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel.

Imposibilitatea de prezentare a contestatoarei în fața instanței de recurs, motivată de restricțiile privind libera circulație în contextul pandemic nu poate constitui o încălcare a dreptului la apărare, în contextul în care contestatoarea a fost legal citată, având cunoștință de termenul acordat, cât și posibilitatea legală de a înștiința instanța și de a solicita amânarea judecării cauzei, în baza art. 222 C. proc. civ., în vederea susținerii recursului.

Posibilitatea evocării, pe calea contestației în anulare, a nelegalei citări a părții la dezbaterea cauzei este exclusivă și apără principiile fundamentale ale procesului civil referitoare la contradictorialitate și garantarea dreptului la apărare. În condițiile date, aceste garanții majore au fost respectate, iar contestatoarea tinde să pună în discuție anularea deciziei pentru un motiv neprevăzut de lege, circumstanțiat la situația concretă în care partea nu s-a putut deplasa pentru dezbateri.

Așadar, cerințele de la art. 503 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt întrunite, întrucât procedura de citare a fost legal îndeplinită pentru termenul când a fost soluționat recursul, astfel că recurenta nu s-a aflat în ipoteza în care i s-ar fi produs o vătămare ce ar consta în imposibilitatea de a cunoaște data judecății și de a-și face apărările necesare.

Nu poate fi reținut nici cel de-al doilea motiv al contestației în anulare, fundamentat pe art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea instanței de recurs mai poate fi atacată cu contestație în anulare atunci când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Din aceste dispoziții legale rezultă, cu claritate, că admisibilitatea unei contestații în anulare este condiționată de omisiunea instanței de a se pronunța asupra unuia sau mai multor motive de casare.

Prin urmare, doar nepronunțarea instanței de recurs asupra unui asemenea motiv, presupunând completa lui ignorare și, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, este de natură a face admisibilă contestația în anulare.

Dimpotrivă, când instanța de recurs abordează motivul de recurs, pronunțându-se asupra lui și apreciindu-l ca nefondat, nu s-ar putea considera că există omisiunea pretinsă de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., căci într-un asemenea caz, motivul a fost cercetat, iar nu omis.

Așadar, acest motiv de contestație în anulare are în vedere desăvârșita ignorare a motivului de recurs, iar nu eventuala conciziune ori chiar insuficiența argumentelor în raport de care motivul, fiind avut, totuși, în vedere, a fost respins pe fondul lui. Astfel, necercetarea unui motiv de casare nu se confundă cu analiza pe care o face instanța de recurs asupra cauzei, chiar dacă partea apreciază că analiza realizată în controlul de legalitate nu este satisfăcătoare.

În cauză, contestatoarea a susținut că instanța de recurs nu a analizat în mod judicios și punctual motivele sale de recurs și că i-au fost respinse în bloc motivele de nelegalitate. De altfel, se constată că argumentele aduse în sprijinul acestui motiv sunt generice, având în vedere că nu se arată ce motive au fost omise de către instanța de recurs.

Nici această ipoteză nu este acoperită de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Atâta vreme cât instanța de recurs a analizat recursul, prezentând argumente comune tuturor motivelor de casare, rezultă că acestea au fost cercetate, iar nu omise la analiză.

Această motivare nu doar că nu este contrară dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., dar instanța de recurs este și obligată să limiteze considerentele expuse la analiza motivelor de casare, conform art. 499 C. proc. civ.

Examenul deciziei atacate permite instanței învestite cu contestația în anulare să constate că toate argumentele recurentei au fost analizate punctual, nu generic, iar chestiunile sesizate de contestatoare vizează motivarea sub aspect cantitativ și într-un mod care tinde la reevaluarea dezlegărilor date.

Or, natura acestei căi extraordinare de atac, de retractare, și nu de reformare a unei hotărâri judecătorești definitive, nu permite cenzurarea legalității deciziei atacate doar pentru că partea, contestatoarea, este nemulțumită de soluția dată în propriul recurs, ci pentru motivele excepționale prevăzute de lege.

Față de aceste considerente, întrucât nu poate fi reținută incidența art. 503 alin. (1) și (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 508 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare ca nefondată.

Întrucât contestatoarea este partea care a pierdut procesul, ea va fi obligată, în aplicarea art. 453 C. proc. civ., la plata sumei de 500 RON către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 823/15.05.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2015.

Obligă contestatoarea la plata către intimata S.C. B. S.R.L. a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2020.