ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1338/2020

Ședința publică din data de 14 iulie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, la 21 ianuarie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul FONDUL PROPRIETATEA S.A., a solicitat, în temeiul art. 155

1

din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, obligarea pârâților la plata către Societatea COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. a sumei totale de 2.000.000 RON, reprezentând parte a prejudiciului cauzat de pârâți ca urmare a livrării de cărbune către clienții rău-platnici REGIA AUTONOMĂ PENTRU ACTIVITĂȚI NUCLEARE Drobeta-Turnu Severin și ELECTROCENTRALE ORADEA, după cum urmează:

- obligarea în solidar la plata sumei de 500.000 RON a pârâților A., B., C., D. și E. (membrii directoratului în perioada 01.06.2012-30.06.2013);

- obligarea în solidar la plata sumei de 500.000 RON a pârâților F., G., H., D. și E., (membrii directoratului în perioada 01.10.2012-31.03.2013);

- obligarea în solidar la plata sumei de 500.000 RON a pârâților F., G., H., I. și J. (membrii directoratului în perioada 01.04.2013-03.06.2013);

- obligarea în solidar la plata sumei de 500.000 RON a pârâților F., G., I. și J. (membrii directoratului în perioada 04.06.2013-30.06.2013).

Prin încheierea din 6 mai 2015, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a dispus, din oficiu, introducerea în cauză în calitate de pârâtă a COMPLEXULUI ENERGETIC OLTENIA S.A., în condițiile în care, pe de o parte, în toate contractele invocate de reclamantă, COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. este parte contractantă, implicată în raporturile contractuale cu terții prin reprezentanții săi, iar, pe de altă parte, această societate este posesoarea tuturor contractelor, a actelor adiționale, a restului de documente contabile solicitate a fi depuse de părțile din dosar.

Prin încheierea din 25 ianuarie 2017, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a dispus trimiterea cauzei 418/95/2015 privind judecarea cererii de chemare în judecată având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta FONDUL PROPRIETATEA S.A., în contradictoriu cu pârâții COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A., C., H., E., J., D., I., B., G., A., F., la Tribunalul Olt, având în vedere că, prin sentința nr. 151/28.11.2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2016, s-a dispus strămutarea judecării pricinii.

Prin sentința nr. 161/2018 din 6 martie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul FONDUL PROPRIETATEA S.A. în contradictoriu cu pârâții COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A., C., H., E., J., D., I., B., G., A., F. și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâți, astfel: 4500 RON către C., D., B., A.; 7280 RON către pârâtul F.; 2049,40 RON către pârâtul B.; 2046,70 RON către pârâta C.; 2012,80 RON către pârâtul D.; 3000 RON către pârâtul E.; 7059,50 de RON către pârâtul G.; 7008,15 RON către pârâtul I.; 2063,15 RON către pârâtul J. și 2052 RON către pârâtul H..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul FONDUL PROPRIETATEA S.A.

Prin decizia nr. 1067/2018 din 17 octombrie 2018, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 28 noiembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de reclamantul FONDUL PROPRIETATEA S.A. împotriva sentinței nr. 161/2018 din 6 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimații-pârâți C., H., E., J., D., I., B., G., A., F. și COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A., ca nefondat. Totodată, a obligat apelanta-reclamantă să plătească cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii de avocat, către intimații pârâți, astfel: A. 3000 RON, B. 3000 RON, D. 4880 RON, C. 2380 RON, I. 4380 RON, F. 4380 RON, G. 4380 RON, H. 2380 RON, E. 2000 RON, J. 2380 RON.

La 24 octombrie 2018, reclamantul FONDUL PROPRIETATEA S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1067/2018 din 17 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei instanței de apel, în vederea rejudecării apelului.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul susține, în esență, că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 144

1

din Legea societăților nr. 31/1990 care reglementează conținutul obligațiilor specifice de diligență, de prudență și de loialitate ce revin directorilor față de societate.

Acesta arată că, într-o primă etapă, instanța a concluzionat în mod corect că, la data luării deciziei de a continua raporturile contractuale cu R.A.A.N. și C.E.T. Oradea, intimații-pârâți dețineau informații adecvate privind situația financiară precară a celor doi debitori și cunoșteau riscul crescut ca acești debitori să intre în incapacitate de plată sau chiar în insolvență. Ulterior, însă, instanța de apel a reținut tocmai concluzia contrară, anume aceea că intimații-pârâți nu ar putea fi ținuți răspunzători pentru prejudiciile cauzate acestei societăți.

Astfel, prin hotărârea recurată, instanța a stabilit că directorii sunt exonerați de răspundere deoarece R.A.A.N. și C.E.T. Oradea nu ar fi putut funcționa fără cărbunele furnizat de COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A., fiind o situație în care decizia de afaceri este luată cu scopul de a susține activitatea (și deci supraviețuirea) unei societăți terțe de interes strategic național.

Recurentul consideră că o atare situație nu se subsumează cazului de exonerare de răspundere reglementat de art. 144

1

din Legea societăților nr. 31/1990, deoarece, în ipoteza susținerii activității unui terț, în dauna activității societății mandante, nu poate fi susținut, și, cu atât mai puțin probat, faptul că directorii au acționat considerând că decizia lor este în interesul societății de la care au primit mandate.

Altfel spus, la data luării deciziei de afaceri, directorii au avut reprezentarea faptului că decizia lor este în concordanță doar cu interesele terților R.A.A.N. și C.E.T. Oradea și că ea contravine intereselor C.E. Oltenia, adică tocmai intereselor singurei societăți căreia îi datorau loialitate. Prin urmare, afirmă că directorii sunt răspunzători pentru prejudiciile cauzate Societății COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. întrucât au continuat să livreze cărbune acestor terți.

Totodată, în opinia recurentului, împrejurarea că Statul ar fi stins, în trecut, datorii ale R.A.A.N. și C.E.T. Oradea nu poate fi calificată drept o "informație adecvată" în sensul art. 144

1

din Legea nr. 31/1990, iar, în lipsa unui temei obligațional concret, simpla încredere a directorilor în împrejurarea că, și de data aceasta, Statul va plăti datoriile R.A.A.N. și C.E.T. Oradea, nu reprezintă o atitudine prudentă și diligentă în sensul art. 144

1

din Legea nr. 31/1990.

Prin urmare, nu numai că intimații-pârâți au acționat fără a avea informații adecvate cu privire la posibilitatea concretă a debitorilor de a plăti prețul cărbunelui ce urma a fi livrat, ci dimpotrivă, aceștia au continuat să livreze cărbune către R.A.A.N. și C.E.T. Oradea cunoscând faptul că, așa cum a reținut chiar instanța de apel, aceste două societăți aveau o situație financiară precară, fiind chiar în pericol iminent de a intra în incapacitate de plată sau în insolvență.

De aceea, recurentul susține că este nelegală soluția instanței de apel de a stabili că directorii sunt exonerați de răspundere întrucât ar fi acționat cu convingerea că decizia lor de afaceri este în interesul COMPLEXULUI ENERGETIC Oltenia S.A.

Recurentul consideră că îndeplinirea condițiilor pentru exonerarea de răspundere - convingerea că acționează în interesul societății și procurarea unor informații adecvate - se apreciază la momentul luării deciziei de afaceri, iar nu ulterior acestui moment. Măsurile întreprinse, ulterior deciziei de a continua livrările de cărbune, pentru recuperarea prejudiciilor cauzate de această decizie nu înlătură răspunderea directorilor.

O altă critică se referă la aplicarea greșită/încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 102 alin. (1), art. 110 și art. 137 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, care stabilesc caracterul definitiv al modificărilor aduse creanțelor prin planul de reorganizare.

În susținerea acestei critici, autorul recursului arată că, în considerentele deciziei recurate, instanța de apel a reținut că sumele reprezentând prejudiciile invocate de recurent ar fi fost recunoscute de cele două societăți debitoare și înscrise la masa credală a acestor societăți, iar prejudiciul invocat nu ar fi unul cert, câtă vreme C.E. Oltenia a fost înscrisă în tabelele de creanțe ale celor doi debitori. Prin urmare, întrucât prejudiciul nu ar fi unul cert, nu ar putea fi antamată răspunderea directorilor față de Societate.

În realitate, arată recurentul, șansele de recuperare a creanțelor eliminate prin planurile de reorganizare, pe care instanța de apel își întemeiază raționamentul, sunt nule câtă vreme ambele debitoare sunt - și erau inclusiv la data pronunțării hotărârii - în procedura falimentului.

Din economia reglementărilor evocate, în opinia recurentului, rezultă că, odată confirmat un plan de reorganizare, tabelul definitiv de creanțe trebuie considerat ca fiind ajustat conform planului, urmând ca, în caz de faliment, numai creanțele evidențiate în programul de plăți prevăzut în plan să fie trecute în tabelul definitiv consolidat și plătite.

Consideră că C.E. Oltenia se află, așadar, într-o imposibilitate obiectivă de a mai recupera prejudiciul ca urmare a reducerii creanțelor prin planurile de reorganizare ale celor doi debitori.

În plus, se arată că, potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 (un alt text de lege pe care recurentul susține că instanța de apel l-a nesocotit) C.E. Oltenia nu va mai putea recupera nici cuantumul penalităților de întârziere care au curs începând cu data deschiderii procedurilor insolvenței celor două debitoare.

Totodată, arată că sumele eliminate prin cele două planuri de reorganizare sunt semnificativ mai mari decât suma de 2.000.000 RON la plata căreia a solicitat a fi obligați intimații-pârâți în cauza de față.

În altă ordine de idei, recurentul susține că instanța de apel a aplicat greșit/a încălcat și dispozițiile art. 186 din Legea nr. 31/1990, care stabilesc expres că "aprobarea situațiilor financiare anuale de către adunarea generală nu împiedică exercitarea acțiunii în răspundere, în conformitate cu prevederile art. 155."

Așadar, contrar soluției primei instanțe, adoptarea de către Adunarea Generală a C.E. Oltenia a hotărârilor prin care au aprobat situațiile financiare și descărcarea de gestiune a directorilor nu are semnificația aprobării însuși conținutului contractelor/actelor adiționale perfectate cu R.A.A.N. și C.E.T. Oradea.

Pe fondul cauzei, recurentul apreciază că sunt îndeplinite condițiile de atragere a răspunderii civile contractuale a intimaților-pârâți față de Societate.

În materia răspunderii directorilor față de societate, recurentul afirmă că fapta ilicită constă în încălcarea obligațiilor decurgând din contractul de mandat, completat cu dispozițiile Legii nr. 31/1990 și ale actelor statutare, iar, obligațiile care decurg din Legea nr. 31/1990 sunt obligația de diligență, obligația de prudență și obligația de loialitate față de societate.

În susținerea afirmațiilor sale, recurentul arată că intimații-pârâți au încheiat noi contracte de furnizare cu clientul rău-platnic R.A.A.N., în baza cărora, C.E. Oltenia s-a obligat să livreze și a livrat efectiv cantități suplimentare de cărbune și agent termic. În plus, arată că aceste contracte noi au fost încheiate fără constituirea unor garanții adecvate situației financiare a clientului și fără prevederea unor mecanisme contractuale care să asigure recuperarea imediată sau cel puțin limitarea eventualelor prejudicii rezultate din neplata la termen a facturilor.

Mai mult decât atât, autorul prezentului demers judiciar afirmă că, în temeiul contractelor de furnizare existente, intimații-pârâți au continuat livrarea de cărbune și agent termic către clienții rău-platnici R.A.A.N. și C.E.T. Oradea, fără a uza de prevederile contractuale care permiteau sistarea pentru neplată.

Se mai arată că directoratul subsecvent avea posibilitatea să sisteze livrările pentru neplată, chiar dacă aceste contracte au fost încheiate de alt directorat, aceasta deoarece decizia de a continua livrările reprezintă o rezoluție proprie, independentă de rezoluția directoratului anterior de a încheia contractele, sistarea livrărilor nefiind împiedicată de existența contractelor preexistente, ci, dimpotrivă, era un efect al acestora.

Recurentul indică pentru fiecare dintre cele patru structuri ale directoratului din perioada 01.06.2012-30.06.2013, care sunt faptele ilicite concrete săvârșite de intimații-pârâți și care este prejudiciul cauzat Complexului Energetic Oltenia, arătând că Societatea se află în imposibilitate de a recupera prejudiciul ca urmare a reducerii creanțelor prin planurile de reorganizare ale celor doi debitori și a întreruperii cursului penalităților de întârziere începând cu data deschiderii procedurilor insolvenței acestora.

Cât privește vinovăția directorilor, susține că aceasta este prezumată prin dovedirea faptei ilicite, recurentului revenindu-i doar sarcina de a proba încălcarea obligațiilor de diligență, prudență și loialitate prevăzute de Legea societăților nr. 31/1990.

Anticipând o posibilă apărare a intimaților-pârâți, care s-ar putea apăra prin invocarea regulii deciziei de afaceri, în sensul că au acționat în baza unor informații adecvate, fiind convinși că acțiunile lor sunt în interesul societății - și a cauzelor exoneratoare de răspundere, autorul recursului susține că, astfel de apărări, trebuie dovedite.

Susținând că, în speță, intimații-pârâți nu au dovedit că ar fi respectat regula judecății de afaceri, că ar fi intervenit fapte exoneratoare de răspundere, recurentul afirmă că intimații au încălcat obligațiile de prudență, diligență și de loialitate asumate față de Societate, acționând în interesul debitorilor, terți față de Societate. Ca atare, culpa lor este prezumată.

Cât privește legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, arată că aceasta rezultă ex re, din însăși săvârșirea faptei ilicite de către intimații-pârâți, respectiv, din neexercitarea mandatului cu prudența și diligența unui bun administrator.

În încheiere, invocând natura și scopul raporturilor dintre directori și o societate, precum și rațiunea existenței oricărei societăți - realizarea profitului - recurentul conchide în sensul că aprobarea unui act în defavoarea societății și neurmărirea corespunzătoare a derulării actelor încheiate este de natură a produce un prejudiciu în patrimoniul societății.

La 15 februarie și 18 februarie 2019, intimații-pârâți J., F., I., E., G. și H. au depus întâmpinări, în termenul legal, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurentului- reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, la 20 februarie 2019, intimații-pârâți A., B., C. și D. au depus întâmpinare, în termenul legal, prin care, au apreciat recursul promovat ca fiind vădit nefondat, solicitând respingerea acestuia și menținerea hotărârii atacate ca legală, cu obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, depunând și dovezi în acest sens.

La 8 martie 2019, recurentul-reclamant FONDUL PROPRIETATEA S.A. a depus răspuns la întâmpinările formulate de intimații-pârâți, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate ca neîntemeiate și admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 10 decembrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Niciuna din părți nu a depus punct de vedere față de raportul comunicat.

Prin încheierea din 18 februarie 2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul, stabilind termen de judecată la 7 aprilie 2020, în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților.

La 7 aprilie 2020, fiind sub incidența dispozițiilor art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 la Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, judecata cauzei a fost suspendată de plin drept.

Prin rezoluția din 18 mai 2020, cauza a fost repusă pe rol, părțile fiind citate pentru termenul din 14 iulie 2020, dată la care instanța a rămas în pronunțare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Recurentul-reclamant a susținut nelegalitatea deciziei atacate, prin formularea mai multor critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, autorul căii extraordinare de atac a învederat faptul că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 144

1

din Legea societăților nr. 31/1990.

Reglementând exercitarea mandatului, dispozițiile art. 144

1

alin. (1) din Legea nr. 31/1990 prevăd că membrii consiliului de administrație își vor exercita mandatul cu prudența și diligența unui bun administrator. Obligația prevăzută la alin. (1) nu este încălcată dacă în momentul luării unei decizii de afaceri, administratorul este în mod rezonabil îndreptățit să considere că acționează în interesul societății și pe baza unor informații adecvate, astfel cum rezultă din alin. (2) al aceluiași articol. Potrivit art. 144

1

alin. (3), "decizia de afaceri în sensul prezentei legi, este orice decizie de a lua sau de a nu lua anumite măsuri cu privire la administrarea societății".

Cu alte cuvinte, potrivit normei legale mai sus-amintite, aceștia au obligația de a-și executa mandatul cu prudența și diligența unui bun administrator, manifestând comportamentul pe care, în circumstanțe similare, o persoană rezonabilă și un bun administrator, l-ar manifesta față de propriile afaceri. De asemenea, administratorii au obligația de a acționa în interesul societății, cu loialitate și pe baza unor informații adecvate.

Din această perspectivă, instanța de apel a reținut că o persoană ce deține calitatea de membru al consiliului de administrație al unei societăți are obligația, în raport cu dispozițiile art. 144

1

alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990, de a-și exercita mandatul cu prudența și diligența unui bun administrator, cu loialitate, în interesul societății.

Totodată, Curtea de Apel a statuat în sensul că regula deciziei de afaceri reprezintă un concept potrivit căruia instanțele nu pot fi chemate să se pronunțe asupra acțiunilor și activităților manageriale ale administratorilor unei societăți atâta timp cât nu există acuzații și, mai ales dovezi că administratorii și-au încălcat îndatoririle de diligență și de loialitate ori au procedat cu rea-credință sau nefundamentat, lipsiți de un suport rațional.

Mai mult, a reținut că instanța de judecată nu trebuie să substituie deciziei administratorilor propriile sale noțiuni potrivit cărora o anumită decizie de afaceri este sau nu oportună, atât timp cât conducerea societății a acționat pe baza unor informații adecvate, cu bună-credință și cu convingerea onestă că acțiunea întreprinsă este întrutotul în interesul persoanei juridice, fără a implica vreun interes personal al administratorului.

Așadar, instanța de judecată a efectuat o analiză sub aspectul conduitei administratorilor, circumstanțiată dispozițiilor art. 144

1

din Legea nr. 31/1990.

Deși recurentul a indicat încălcarea acestei norme de drept material, instanța supremă constată că, prin criticile formulate, autorul prezentului demers judiciar nu urmărește de fapt decât o reinterpretare a probatoriului.

Așadar, readucerea în discuție în scopul verificării împrejurărilor de fapt care, în opinia recurentului, confirmă îndeplinirea condițiilor cumulative pentru antrenarea răspunderii contractuale a intimaților-pârâți nu poate face decât obiectul analizei instanțelor de fond, nefiind compatibilă cu specificul căii extraordinare de atac a recursului, care vizează exclusiv aspecte de nelegalitate și nu de netemeinicie ale deciziei atacate cu recurs.

Cu referire la critica privind aplicarea greșită/încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 102 alin. (1), art. 110 și art. 137 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, instanța supremă reține că aceste norme au fost invocate de recurent pentru a evidenția faptul că, în opoziție cu cele statuate de instanța de apel, Societatea COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A se află în imposibilitate obiectivă de a mai recupera prejudiciul, ca urmare a reducerii creanțelor prin planurile de reorganizare ale celor doi debitori.

Cu toate acestea, însă, instanța supremă constată că analiza conformității deciziei recurate cu normele mai sus amintite este inutilă atâta vreme cât instanța de apel nu a reținut existența faptei culpabile care ar fi generat prejudiciul, motiv pentru care va respinge această critică.

Aceleași considerente sunt valabile și în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, față de care recurentul reclamă aceeași nesocotire din partea instanței de apel.

Cât privește critica privind greșita aplicare, respectiv, încălcare a dispozițiilor art. 186 din Legea nr. 31/1990, subsumată aceluiași motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța supremă reține că analiza unei astfel de susțineri apare ca inutilă în condițiile în care instanța de apel nu a negat nici explicit, nici implicit, posibilitatea legală de exercitare a acțiunii în răspundere, conform art. 186 din Legea nr. 31/1990, inducând teza inadmisibilității unei astfel de acțiuni, așa cum susține recurentul, ci, dimpotrivă, a analizat pe fond, aducând argumente în susținerea excluderii posibilității angajării răspunderii intimaților-pârâți față de societate sau față de acționarii acesteia.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurentul-reclamant, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant FONDUL PROPRIETATEA S.A. împotriva deciziei nr. 1067/2018 din 17 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Cu privire la cererea intimaților-pârâți de obligare a recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte constată că înscrisurile aflate la filele x din volumul I al dosarului de recurs, depuse și în copie certificată la filele x din volumul II al dosarul de recurs atestă efectuarea de către intimații-pârâți A., B., C. și D. a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat în cuantum de 2.500 RON pentru fiecare intimat-pârât, iar înscrisurile aflate la filele x din volumul II al dosarul de recurs atestă efectuarea de către intimații-pârâți J., F., I., E., G. și H. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 2.380 RON pentru fiecare intimat-pârât.

Față de soluția de respingere a recursului, în temeiul art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 453 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte va obliga pe recurentul-reclamant FONDUL PROPRIETATEA S.A., ca parte căzută în pretenții, la plata către intimații-pârâți A., B., C. și D. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de câte 2.500 RON pentru fiecare intimat-pârât și la plata către intimații-pârâți J., F., I., E., G. și H. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de câte 2.380 RON pentru fiecare intimat-pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant FONDUL PROPRIETATEA S.A. împotriva deciziei nr. 1067/2018 din 17 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant la plata către intimații-pârâți A., B., C. și D. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de câte 2.500 RON pentru fiecare intimat-pârât.

Obligă pe recurentul-reclamant la plata către intimații-pârâți J., F., I., E., G. și H. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de câte 2.380 RON pentru fiecare intimat-pârât.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 iulie 2020.