ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1777/2020

Ședința publică din data de 30 septembrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27 aprilie 2017 pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. x/2017, reclamanta CN ROMTEHNICA S.A. a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând tribunalului arbitral ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plată a sumei de 885.036,00 USD, reprezentând executarea în echivalent a obligațiilor din convenția intervenită în anul 2014 - B. și la plata dobânzii legale penalizatoare, calculate asupra debitului principal începând cu 6 iulie 2016 și până la data plății efective.

Pârâta A. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei CN ROMTEHNICA S.A. la restituirea avansului în sumă de 200.000 USD achitat în temeiul facturii proforme nr. SVE/AH/9/2013 și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, obligarea reclamantei la plata sumei de 612.627,37 USD, din care 148.339,37 USD reprezentând costurile retragerii de pe piață a muniției defecte livrate, 414.299 USD profit nerealizat și 50.000 USD prejudiciu de imagine. A mai solicitat compensarea sumelor eventual datorate reciproc de părți până la concurența celei mai mici dintre ele, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința arbitrală nr. 57 din 30 mai 2018, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis cererea principală, fiind obligată pârâta-reclamantă A. la plata sumei de 885.036 USD, cu dobândă legală în cuantum de 39.073,97 USD aferentă intervalului 6 iulie 2016 - 9 aprilie 2017; a admis în parte cererea reconvențională, dispunându-se restituirea avansului în sumă de 200.000 USD; a respins în rest pretențiile pârâtei-reclamante; a compensat creanțele și s-a reținut în sarcina pârâtei-reclamante A. obligația de plată a sumei de 655.036 USD cu titlu de debit principal și a sumei de 39.073,97 USD cu titlu de dobânzi penalizatoare.

Prin sentința arbitrală nr. 78 din 19 septembrie 2018, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a respins cererea de completare a sentinței arbitrale nr. 57 din 30 mai 2018, formulată de A., prin care aceasta a solicitat completarea cu privire la soluția privind cererea accesorie de acordare a dobânzii legale aferente avansului la a cărui restituire a fost obligată aceasta.

A., în calitate de reclamantă, a formulat acțiune în anulare împotriva sentinței arbitrale nr. 57 din 30 mai 2018, astfel cum a fost completată prin sentința arbitrală nr. 78 din 19 septembrie 2018, în contradictoriu cu CN ROMTEHNICA S.A., în calitate de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 39 din 18 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de reclamanta A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-reclamantă critică soluția de respingere a acțiunii în anulare cu privire la argumentele referitoare la încălcarea ordinii publice, arătând că nu a invocat aspecte legate de modul de interpretare a situației de fapt sau de probe, ci doar referitoare la respectarea ordinii de drept. Aceeași parte afirmă că a adus în discuție încălcarea de către instanța arbitrală a dreptului la apărare, prin refuzul de a încuviința probe pertinente, concludente și utile, încălcarea principiului egalității de tratament deoarece tribunalul arbitral a soluționat diferit pretenții similare ale părților, încălcarea principiului forței obligatorii a contractului și al libertății contractuale întrucât în sarcina sa au fost stabilite obligații străine de voința părților.

Autoarea căii de atac susține că au fost încălcate și dispozițiile imperative în materia regimului importurilor și exporturilor și că sentința curții de apel nu este motivată sub acest aspect, recurenta apreciind că acest capăt de cerere al acțiunii în anulare nu a fost analizat în mod distinct prin prisma dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Se mai arată că în mod eronat a apreciat curtea de apel că motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) din același cod nu este incident întrucât recurenta nu a vizat temeinicia motivării soluției, ci faptul că nu au fost analizate argumentele și probele cu privire la respingerea pretențiilor recurentei, constând în prejudiciul de imagine, și la respingerea pretențiilor accesorii, și că sentința arbitrală are o motivare contradictorie.

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă CN ROMTEHNICA S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a apreciat că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 1 aprilie 2020, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere cu privire la raport, prin care a arătat că recursul este admisibil, iar intimata-pârâtă a susținut, în punctul său de vedere, excepția nulității recursului.

Prin încheierea din 1 iulie 2020 a fost respinsă excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, constatându-se că din criticile prezentate în cererea de recurs se desprind motive de nelegalitate ce pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Prin aceeași încheiere, recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr. 39 din 18 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost admis în principiu și s-a stabilit termen pentru soluționarea acestuia la 30 septembrie 2020, în ședință publică.

Examinând sentința atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că prin încheierea de ședință din 1 iulie 2020, prin care a fost respinsă excepția nulității recursului și acesta a fost admis în principiu, s-a apreciat că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv de recurs, autoarea căii de atac susține că, prin sentința atacată, curtea de apel nu a analizat motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. din perspectiva încălcării dispozițiilor imperative în materia regimului importurilor și exporturilor și că nu a avut în vedere argumentele referitoare la respingerea cererii de acordare a dobânzii aferente avansului.

Aceste critici nu pot fi reținute.

Dispozițiile art. 425 C. proc. civ. care consacră în mod expres structura hotărârii judecătorești stabilesc, în privința considerentelor, că acestea conțin pe lângă arătarea obiectului cererii și susținerilor pe scurt ale părților, și expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele care care au format convingerea instanței la pronunțarea soluției, și pentru ca instanța de recurs să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Se reține, totodată, că, potrivit unei jurisprudențe constante, Curtea Europeană a Drepturilor Omului acordă o atenție deosebită respectării de către instanțe a obligației de a examina problemele ridicate de către părți, ca o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil. În acest sens, instanța europeană a arătat totuși, în mod constant, faptul că "Art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, dar nu se poate cere să dea un răspuns detaliat la fiecare argument" (Hotărârea Ruiza Torija c. Spaniei). Ca urmare, motivarea unei hotărâri judecătorești este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele deduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

În cauză, instanța supremă apreciază că motivarea curții de apel întrunește exigențele art. 425 alin. (1) C. proc. civ. în condițiile în care aceasta a analizat sentința arbitrală atacată, având în vedere caracterul specific al acțiunii în anulare, prin prisma motivelor limitativ stabilite de art. 608 C. proc. civ.. Din considerentele sentinței recurate reiese că instanța învestită cu acțiunea în anulare a avut în vedere susținerile părții, arătând că tribunalul arbitral nu a încălcat ordinea publică atunci când a reținut neexecutarea contractului de către recurentă și când a obligat-o pe aceasta la executarea obligațiilor sale. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, din considerentele sentinței rezultă raționamentul pe care curtea de apel s-a sprijinit atunci când a respins motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., apreciind că existența unor condiții speciale de restituire a muniției nu este relevantă față de faptul că recurenta nu a procedat la individualizarea bunurilor, pârâta fiind astfel în imposibilitate de a își îndeplini obligațiile sale. De asemenea, se constată că instanța învestită cu acțiunea în anulare a avut în vedere și susținerile referitoare la neacordarea dobânzii aferente avansului și a justificat de ce soluția instanței arbitrale este corectă pe acest aspect, explicând că situațiile celor două părți în acțiunea arbitrală nu sunt identice din punct de vedere al daunelor moratorii și, ca urmare, nu se impunea egalitatea de tratament.

Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. cu titlu formal, fără a dezvolta critici care se subsumează acestui motiv de nelegalitate. Instanța supremă a statuat, în jurisprudența sa, că, în conformitate cu dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare când aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, subliniind că ipoteza reglementată de acest text de lege nu permite examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale, întrucât competența arbitrajului exclude, pentru litigiul ce face obiectul convenției arbitrale, competența instanțelor judecătorești. Acțiunea în anulare nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanțele judecătorești fiind unul de legalitate, nu de temeinicie a hotărârii arbitrale. Afirmațiile prin care recurenta invocă încălcarea dispozițiilor imperative în materia regimului importurilor și exporturilor și nerespectarea principiilor dreptului la apărare, egalității de tratament și forței obligatorii a contractului nu sunt veritabile critici de nelegalitate deoarece autoarea căii de atac aduce în discuție probatoriul, obligațiile părților astfel cum acestea rezultă din contract și demersurile efectuate de părți în vederea îndeplinirii celor agreate în convenția intervenită în anul 2014 - B.. Aceste aspecte exced controlului de legalitate ce poate fi făcut în acțiunea în anulare și, desigur, în recursul îndreptat împotriva sentinței pronunțate într-o asemenea acțiune de instanță deoarece sunt chestiuni care țin de fondul litigiului și asupra cărora tribunalul arbitral s-a pronunțat în mod definitiv.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 39 din 18 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Față de soluția de respingere, ca nefondat, a recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca neîntemeiată, cererea de obligare a intimatei-pârâte CN ROMTEHNICA S.A la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 39 din 18 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 septembrie 2020.