ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 131/2021

HOTĂRÂRE

27.01.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 131/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la 10 decembrie 2020, sub nr. x/2018/a3, A. a formulat contestație privind tergiversarea procesului prin care a solicitat soluționarea fondului dosarului nr. x/2018 odată cu soluționarea cererii de intervenție principală, aplicarea sancțiunii amenzii prevăzute de art. 187 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. pentru introducerea cu rea-credință a cererilor de intervenție principală și obligarea persoanelor care formulează cererea de intervenție principală la plata unei despăgubiri reprezentând contravaloarea salariului net lunar de încadrare al reclamantului cu titlu de despăgubiri pentru amânarea procesului.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 524 alin. (3), art. 187 alin. (1) lit. a) și art. 189 C. proc. civ.

Prin încheierea civilă din 11 decembrie 2020, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat soluționarea contestației în favoarea Curții de Apel Alba Iulia. În motivarea acestei soluții, s-a reținut incidența în drept a dispozițiilor art. 524 C. proc. civ. în conformitate cu care contestația se formulează în scris și se depune la instanța învestită cu soluționarea procesului în legătură cu care se invocă tergiversarea judecății și se soluționează de către completul învestit cu judecarea cauzei de îndată sau în termen de cel mult 5 zile, fără citarea părților. Tribunalul a avut în vedere și Decizia nr. 604/2020 pronunțată de Curtea Constituțională a României, prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 524 alin. (3) C. proc. civ., față de împrejurarea că textul criticat stabilește competența de judecată a contestației chiar în sarcina completului învestit cu soluționarea cauzei principale și, astfel, nu sunt asigurate garanțiile unui proces echitabil impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În raport de considerentele acestei decizii, tribunalul a apreciat că soluționarea contestației formulate este de competența instanței superioare.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluționare Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

La termenul de judecată de la 28 decembrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale.

Prin încheierea civilă nr. 62/2020 din 28 decembrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis, la rândul său, excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a dispus înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În esență, instanța a reținut că, față de faptul că dispozițiile art. 524 alin. (3) C. proc. civ. au fost declarate neconstituționale, completul învestit cu soluționarea cauzei nu mai poate soluționa contestația privind tergiversarea procesului, dar norma de competență edictată de art. 524 alin. (1) C. proc. civ. rămâne valabilă astfel încât instanța învestită cu soluționarea procesului rămâne în continuare competentă, prin intermediul unui alt complet. A mai reținut instanța că scopul contestației este acela de a dinamiza procesul și că aceasta nu are rolul unei căi de atac și nu declanșează un control judiciar care ar fi de competența instanței superioare.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Sibiu competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe, respectiv Tribunalul Sibiu, secția I civilă și Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Nici una din cele două instanțe aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere material să judece cererea cu care a fost sesizată.

Instanța supremă reține că instanțele au fost învestite cu o contestație privind tergiversarea procesului, formulată în temeiul art. 522 și urm. C. proc. civ.

În ceea ce privește instanța competentă din punct de vedere material, se reține că în temeiul prevederilor art. 524 alin. (1) din același cod, contestația se formulează în scris și se depune la instanța învestită cu soluționarea procesului în legătură cu care se invocă tergiversarea judecății, în speță Tribunalul Sibiu.

Prin procesul-verbal din 10 decembrie 2020, aflat la dosarul tribunalului, în conformitate cu dispozițiile art. 524 alin. (3) C. proc. civ., dosarul a fost repartizat aceluiași complet de judecată.

Prin Decizia nr. 604/2020 pronunțată de Curtea Constituțională a României, s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 524 alin. (3) C. proc. civ., față de împrejurarea că textul criticat stabilește competența de judecată a contestației chiar în sarcina completului învestit cu soluționarea cauzei principale și, astfel, nu sunt asigurate garanțiile unui proces echitabil impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În aceste condiții, completul învestit cu soluționarea cauzei nu mai poate soluționa contestația privind tergiversarea procesului.

În considerentele aceleiași decizii s-a statuat și că natura contestației privind tergiversarea procesului nu este aceea a unei căi de atac, ci a unei proceduri ce are ca scop grăbirea demersului judiciar, finalitate ce nu ar putea fi atinsă în situația în care dosarul asociat ce are ca obiect contestația ar fi înaintat instanței superioare celei care soluționează fondul procesului.

Înalta Curte reține că norma de competență edictată de art. 524 alin. (1) C. proc. civ. rămâne valabilă, astfel încât instanța învestită cu soluționarea procesului rămâne în continuare competentă în ceea ce privește soluționarea, prin intermediul unui alt complet, a contestației, asigurându-se astfel garanțiile unui proces echitabil impus de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atât din perspectiva celerității procedurii judiciare, cât și din perspectiva respectării principiului imparțialității obiective în soluționarea cauzei.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secția I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.