ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1239/2021

Ședința publică din data de 19 mai 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.05.2019 pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr. x/2019, reclamanta SOCIETATEA A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâților B. și C. la plata sumei de 345.000 RON, reprezentând 230.000 RON suma achitată cu titlu de preț la momentul perfectării promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, a unei despăgubiri în valoare de 25% din preț ca urmare a neexecutării obligației de a încheia contractul la termen, precum și a despăgubirii în cuantum de 25% din preț ca urmare a neexecutării obligației de plată a sumei de 285.000 RON în termen de 10 zile de la momentul comunicării notificării prin intermediul executorului judecătoresc; obligarea pârâților la restituirea sumei de 11.000 leii, reprezentând o plată nedatorată și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința 4681/19 decembrie 2019 Tribunalul Ilfov a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâții în solidar să plătească reclamantei suma de 11.000 RON, a respins restul pretențiilor ca nefondate, a obligat reclamanta să plătească pârâtului B. suma de 2.821,19 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Reclamanta SOCIETATEA A. S.R.L. a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 4681/19.12.2019, iar prin decizia civilă nr. 1591/A din 10 noiembrie 2020 Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă a respins apelul ca nefondat, menținând sentința apelată.

Împotriva acestei soluții, în termen legal, a formulat recurs reclamanta A. S.R.L. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, și, rejudecând, admiterea apelului și în consecință admiterea cererii de chemare în judecată, astfel încât instanța să dispună și obligarea intimaților pârâți la plata sumei de 345.000 RON, reprezentând 230.000 suma achitată cu titlu de preț la momentul perfectării promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, a unei despăgubiri în valoare de 25% din preț ca urmare a neexecutării obligației de a încheia contractul la termen, precum și a despăgubirii în cuantum de 25% din preț ca urmare a neexecutării obligației de plată a sumei de 285.000 RON în termen de 10 zile de la momentul comunicării notificării prin intermediul executorului judecătoresc.

În motivare se arată că, prin hotărârea atacată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., iar pe de altă parte hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material și este și contradictorie, motive prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 și 6 din C. proc. civ.

În privința criticii referitoare la încălcarea normelor de drept material se arată că, instanța a încălcat însă dispozițiile art. 1517 din C. civ., având în vedere că recurenta și-a executat obligația esențială prevăzuta în contract în sarcina cumpărătorului, aceea de plată integrală a prețului, pe când intimații pârâți ar fi trebuit să își execute, până la data de 31.01.2018, obligația de a preda bunul ce face obiectul promisiunii de vânzare, de a transmite proprietatea asupra bunului și de a garanta contra evicțiunii și viciilor bunului.

Intimații pârâți nu și-au executat aceste obligații nici până la noul termen acordat prin notificările 20 și 21 din data de 18.02.2019, fiind evident că aceștia refuză să își execute obligațiile esențiale stabilite de lege, afirmând doar formal că sunt de acord să încheie contractul de vânzare cumpărare în forma autentică.

Se mai invocă și încălcarea dispozițiilor art. 1551 și art. 1672 din C. civ., apreciind recurenta că neprezentarea sa la notariat în data de 31.01.2018, nu reprezintă o neexecutare a contractului care să împiedice operarea rezoluțiunii de plin drept, în condițiile în care și-a executat obligația principală de achitare integrală a prețului, a acordat un alt termen debitorului de a se prezenta la notariat, iar intimații pârâți nu aveau pregătite și depuse la notar actele necesare vânzării.

Referitor la criticile privind încălcarea regulilor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității și faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii, se arată că, în mod greșit instanța a reținut că în cererea de chemare în judecată reclamanta recurentă s-a raportat exclusiv la termenul din 31.08.2018, termen la care nici intimații pârâți și nici recurenta nu s-au prezentat la notariat.

Astfel, se arată că în cuprinsul cererii de chemare în judecată, s-a făcut referire și la încheierea de certificare nr. 1/25.02.2019, emisă de notar public D., ca urmare a notificărilor 20 și 21 din 18.02.2019, încheiere de certificare care atestă faptul că intimații pârâți nu s-au prezentat să încheie contractul de vânzare la noul termen pe care l-a acordat reclamanta, în calitate de cumpărătoare, în acest sens.

De asemenea, în notificarea nr. x/23.04.2019, prin care a comunicat rezoluțiunea de drept a antecontractului și a solicitat restituirea prețului în termen de 10 zile, a făcut referire la nerespectarea termenului din 25.02.2019.

În ce privește nerespectarea principiului disponibilității, se arată că hotărârea este dată cu încălcarea prevederilor art. 9 și 22 din C. proc. civ., câtă vreme susținerile reclamantei recurente din cererea de chemare în judecată se raportează și la noul termen acordat intimaților pârâți în vederea încheierii contractului de vânzare în forma autentică, deoarece altfel, ar fi fost lipsit de sens să facă vorbire despre notificările transmise intimaților în vederea încheierii contractului și pentru comunicarea rezoluțiunii de drept.

În ce privește prevederile art. 22 din C. proc. civ., dacă judecătorul avea nelămuriri cu privire la cauza cererii de chemare în judecată, avea îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., precum și dispozițiile arătate în motivarea recursului.

Analizând recursul prin prisma criticilor și dispozițiilor legale invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru motive ce țin de logica argumentării, vor fi analizate mai întâi criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Sub aspectul criticii privind încălcarea regulilor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, arată recurenta că în cuprinsul cererii de chemare în judecată ar fi făcut referire le încheierea de certificare nr. 1/25.02.2019, emisă de notar public D., ca urmare a notificărilor 20 și 21 din 18.02.2019, încheiere de certificare care atestă faptul că intimații pârâți nu s-au prezentat să încheie contractul de vânzare la noul termen pe care l-a acordat reclamanta, în calitate de cumpărătoare, în acest sens.

Așa cum au reținut instanțele de fond sub aspectul situației de fapt, între părți s-a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare în cuprinsul căreia părțile au prevăzut în mod expres că în cazul în care vânzătorii intimați refuză să se prezinte în fața notarului public în vederea autentificării contractului sau din culpa acestora contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică nu poate fi încheiat, cumpărătoarea recurentă poate opta între posibilitatea de a acorda un nou termen vânzătorilor pentru încheierea contractului sau, după caz, pentru îndeplinirea obligațiilor asumate, sau să considere antecontractul rezolvit de plin drept, fără punere în întârziere, fără intervenția instanței și fără nicio altă formalitate prealabilă, cu excepția unei simple declarații (pact comisoriu de grad IV) urmând ca suma plătită de cumpărătoare cu titlu de preț sau avans din preț, plus despăgubiri evaluate convențional la 25% din suma plătită până la momentul rezoluțiunii să fie restituită în termen de 10 zile de la emiterea declarației cumpărătoarei, părțile fiind repuse în situația anterioară încheierii antecontractului, iar în măsura în care suma plătită cu titlu de avans nu se restituie de către vânzători în termen de 10 zile, aceștia vor fi obligați suplimentar la despăgubiri în cuantum de 25% din suma plătită de cumpărătoare cu titlu de avans/preț precum și la dobânda legală aferentă întregii sume plătite de cumpărătoare până la restituirea efectivă. Termenul contractual până la care trebuia încheiat contractul de vânzare cumpărare a fost stabilit de părți ca fiind 31 ianuarie 2018.

În cauză, cumpărătoarea recurentă a înțeles atât să acorde vânzătorilor intimați un nou termen, ulterior datei de 31 ianuarie 2018, pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, cât și să declare rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare pentru nerespectarea termenului din 31 ianuarie 2018.

Potrivit dispozițiilor art. 194 lit. d) din C. proc. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte elemente obligatorii, și arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea.

Având în vedere motivele de fapt expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în mod corect a constatat instanța de apel că reclamanta recurentă a înțeles să deducă judecății, dintre cele două opțiuni reglementate la art. 8 din contract, ipoteza rezoluțiunii antecontractului de plin drept, fără punere în întârziere, fără intervenția instanței și fără nicio altă formalitate prealabilă, cu excepția unei simple declarații (pact comisoriu de grad IV), ca urmare a neîncheierii contractului de vânzare-cumpărare până la data de 31 ianuarie 2018, din culpa intimaților vânzători.

Este adevărat că recurenta a făcut referire în cuprinsul cererii de chemare în judecată și la împrejurarea că ar fi notificat vânzătorii intimați în sensul acordării unui nou termen în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, indicând încheierea de certificare nr. 1/25.02.2019, emisă de notar public D., însă potrivit prevederilor contractuale, pentru situația în care nu era respectat termenul contractual din 31 ianuarie 2018 pentru încheierea contractului în formă autentică, posibilitatea cumpărătoarei de a acorda un nou termen în acest scop și posibilitatea acesteia de a declara rezoluțiunea antecontractului au fost reglementate ca opțiuni distincte.

Având în vedere petitul cererii de chemare în judecată și motivarea în fapt a acesteia, este evident că recurenta reclamantă a înțeles să deducă judecății ipoteza rezoluțiunii de plin drept, și nu pe cea a situației juridice determinată de acordarea unui nou termen pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

În consecință, nu se poate reține critica recurentei în sensul încălcării dispozițiilor art. 9 din C. proc. civ. și nerespectării principiului disponibilității de către instanța de apel, câtă vreme aceasta a analizat exact ipoteza dedusă judecății de către reclamanta recurentă, respectiv aceea de exercitare a dreptului cumpărătoarei de a declara rezoluțiunea antecontractului.

Nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor art. 22 din C. proc. civ., câtă vreme nu se impuneau lămuriri suplimentare cu privire la obiectul sau cauza cererii de chemare în judecată.

Față de aceste considerente, nu poate fi reținut nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., câtă vreme în criticile formulate de recurentă cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 1516 și 1517 din C. civ. de către instanța de apel, aceasta pornește de la premisa greșită că în cauză ar fi operat pactul comisoriu de grad IV reglementat de părți, respectiv ar fi produs efecte declarația de rezoluțiune pe care a făcut-o la data de 23 aprilie 2019.

Cu privire la acest aspect, având în vedere că îndeplinirea obligației de încheiere a contractului de vânzare cumpărare în formă autentică era o obligație comună părților, ceea ce presupunea alegerea unui birou notarial și prezența efectivă la acel birou până la data de 31 ianuarie 2018 inclusiv, în raport cu situația de fapt reținută în cauză, în sensul că nici recurenta reclamantă nu a făcut dovada, și de altfel nici nu a invocat, că ar fi ales un birou notarial și s-ar fi prezentat la acest birou la data de 31 ianuarie 2018, în mod corect a concluzionat instanța de apel că în cauză nu a operat rezoluțiunea de drept a antecontractului de vânzare cumpărare, neputându-se reține exclusiv culpa intimaților vânzători pentru neîncheierea contractului în formă autentică.

Totodată, în mod corect s-a apreciat ca fiind lipsite de relevanță notificările privind acordarea unui nou termen vânzătorilor și nerespectarea acestui nou termen, câtă vreme așa cum s-a arătat deja, reclamanta recurentă, prin acțiunea formulată, a încercat să valorifice efectele pactului comisoriu reglementat de părți pentru cazul nerespectării termenului inițial de 31 ianuarie 2018, și nu o eventuală rezoluțiune, ce nu putea fi decât judiciară, pentru nerespectarea noului termen acordat, ulterior datei de 31 ianuarie 2018.

Obligația a cărei neîndeplinire putea să determine activarea pactului comisoriu expres reglementat de părți nu era obligația vânzătorilor intimați de predare a bunului, ci era aceea de neîncheiere a contractului de vânzare cumpărare în formă autentică până la data de 31 ianuarie 2018, care așa cum s-a arătat deja, era o obligație comună, în privința căreia nici recurenta nu a făcut dovada că ar fi executat partea sa.

Totodată, din perspectiva posibilității încheierii contractului în formă autentică, nu se poate spune despre obligațiile de a alege un birou notarial și de a fi efectiv prezent acolo, nici că ar fi lipsite de relevanță, și nici că neîndeplinirea lor de către una dintre părți ar fi imputabilă celeilalte părți.

În consecință, nu poate fi reținută nici greșita aplicare a dispozițiilor art. 1551 sau ale art. 1672 din C. civ. de către instanța de apel.

Referitor la susținerea recurentei că hotărârea instanței de apel ar fi contradictorie, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că se poate invoca acest motiv atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv sau când, din unele considerente rezultă temeinicia acțiunii, iar din altele netemeinicia acesteia ori atunci când, în fundamentarea hotărârii, se expun argumente logico-juridice ce se exclud reciproc.

În speță, însă, recurenta reclamantă a invocat doar formal acest motiv de recurs, câtă vreme din dezvoltarea argumentelor părții nu rezultă incidența niciuneia din tezele reglementate de lege (inexistența motivării, insuficiența considerentelor sau caracterul contradictoriu al acestora), ci doar nemulțumirea recurentei în raport cu dezlegarea dată de judecătorii din apel criticilor formulate în calea sa de atac.

Așa fiind, în speță nu se confirmă niciunul dintre motivele de casare invocate de recurentă, instanța de apel dând o corectă eficiență textelor legale, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA A. S.R.L. prin administrator special E. și prin administrator judiciar F. împotriva deciziei civile nr. 1591/A din 10 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2021.