ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1214/2021

HOTĂRÂRE

18.05.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1214/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 18 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Deva la data de 24 februarie 2020 sub nr. x/2020, reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a chemat în judecată pe pârâta Asocierea formată din S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.A., reprezentată prin S.C. A. S.R.L. (lider de asociere), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 13708 euro, echivalent în RON la cursul euro/leu din ziua plății cu titlu de despăgubiri, precum și a dobânzii legale de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a debitului, în situația în care prin sentința pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Deva, instituția va fi obligată la plata despăgubirilor. De asemenea, a solicitat suspendarea prezentului dosar până la finalizarea definitivă a dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Deva.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 C. proc. civ., art. 1350, art. 1381, art. 1382, art. 1385 din C. civ., art. 40 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997, Acordul-cadru de furnizare nr. x/22.04.2016 și a Contractului Subsecvent de Furnizare nr. 2, nr. x/18.05.2017, pct. 6.5 lit. b) OBLIGAȚIILE PROMITENTULUI-FURNIZOR din Acordul cadru de furnizare și art. 11.5 "OBLIGAȚIILE FURNIZORULUI" din contractul subsecvent de furnizare nr. x .

La data de 15 iulie 2020, pârâta Asocierea formată din S.C. A. S.R.L. - S.C. B. S.A., prin A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii de chemare în judecată în principal ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată, precum și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

A invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, arătând că reclamantul este o societate pe acțiuni (nu o instituție publică), iar natura și obiectul procesului de față sunt evident de drept privat.

A invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Deva, în temeiul art. 110 C. proc. civ.

A invocat și excepția inadmisibilității cererii prin raportare la obiectul său, în temeiul art. 33 C. proc. civ., fiind o acțiune în realizarea unor drepturi sau interese eventuale care este în principiu inadmisibilă.

La termenul de judecată din data de 24 septembrie 2020, instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtul S.C. A. S.R.L., în calitate de lider al Asocierii formate din S.C. A. S.R.L. - S.C. B. S.A.

La 1 octombrie 2020, pârâtul a transmis concluzii scrise prin care a solicitat admiterea excepției necompetenței teritoriale în temeiul art. 110 C. proc. civ., întrucât liderul Asocierii are sediul în Sectorul 1 București. A arătat că nu sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. întrucât nu este întrunită în cazul de față ipoteza acestui text legal, iar un alt caz de competență alternativă nu poate fi invocat de instanță din oficiu.

Prin sentința civilă nr. 1591 din 15 octombrie 2020, Judecătoria Deva a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtul S.C. A. S.R.L. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul și-a întemeiat cererea, în drept, pe dispozițiile art. 1350, art. 1381, art. 1382, art. 1385 din C. civ. care se referă la răspunderea contractuală.

Instanța a constatat că, în cauză, nu sunt incidente nici prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. și, prin urmare, instanța competentă este cea de la sediul liderului Asocierii, motiv pentru care a admis excepția de necompetență teritorială și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 6 ianuarie 2021, sub același număr de dosar.

Prin notele de ședință depuse la 24 februarie 2021, reclamanta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, raportat la dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 și pct. 9 din C. proc. civ.

Arată că această declinare de competență s-a făcut cu ignorarea prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 3 și 9 din C. proc. civ., deoarece în contract, locul executării era pe raza teritorială a Judecătoriei Deva, în a cărei circumscripție s-a săvârșit/produs și fapta ilicită/prejudiciul. În plus, arată că tot Judecătoria Deva instrumentează și dosarul nr. x/2018 din care s-a format dosarul de față.

La termenul de judecată din data de 25 februarie 2021, instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, astfel cum a fost invocată de către reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 2222 din 4 martie 2021, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de reclamantă și a declinat în favoarea Judecătoriei Deva competența de soluționare a cauzei avand ca obiect pretenții formulată de reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE DEVA prin secția Drumuri Naționale Deva, în contradictoriu cu pârâtele S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.A.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ. (1) Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

De asemenea, potrivit art. 110 C. proc. civ., "Cererea de chemare în judecată împotriva unei asociații, societăți sau altei entități fără personalitate juridică, constituită potrivit legii, se poate introduce la instanța competentă pentru persoana căreia, potrivit înțelegerii dintre membri, i s-a încredințat conducerea sau administrarea acesteia. În cazul lipsei unei asemenea persoane, cererea se va putea introduce la instanța competentă pentru oricare dintre membrii entității respective."

Totodată, a arătat că dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. stabilesc că (1) În afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: 3. instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract;"

Subliniind ceea ce a reținut și instanța inițial învestită, respectiv faptul că reclamanta și-a întemeiat cererea, în drept, pe dispozițiile art. 1350, art. 1381, art. 1382, art. 1385 din C. civ. care se referă la răspunderea contractuală, instanța de conflict arată că, potrivit dispozițiilor art. 4.1 din Contractul Subsecvent de Furnizare nr. 2, nr. x/18.05.2017, Furnizorul s-a obligat să furnizeze, să transporte și să monteze pe amplasamentele precizate de Achizitor parapete rigide prefabricate din beton (…) în cantitațile prevăzute în Anexa la Caietul de sarcini, iar, potrivit art. 4.2, în vederea îndeplinirii obiectului contractului, Furnizorul se obligă să furnizeze, să transporte și să monteze pe amplasamentele precizate de Achizitor, produsele menționate la art. 4.1, în Baza comenzilor lansate de Achizitor.

Mai reține că, potrivit dispozițiilor art. 2.3 din Caietul de sarcini, părțile au convenit că toate produsele vor fi livrate de Furnizor pe o rază de 300 km față de amplasamentele din subordinea C.N.A.D.N.R. - S.A. enumerate în cuprinsul acestuia, aspect reiterat și în cuprinsul art. 16.2 din Contractul Subsecvent de Furnizare nr. 2 nr. x/18.05.2017.

Făcând trimitere la înscrisul de la fila x, potrivit căruia, la 16.08.2017, reclamanta a transmis Asocierii pârâte o comandă de parapete, solicitând, printre altele, și livrarea unor cantități pentru secția Drumuri Naționale Deva, instanța de conflict a constatat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care stabilesc competența și în favoarea instanței locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar, în parte, a obligației, în speță, Judecătoria Deva, care, în accepțiunea sa, a fost legal învestită de către reclamantă.

Pentru aceste considerente, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Deva, instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, în parte, a obligației.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 16 aprilie 2021, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe, Judecătoria Deva și Judecătoria Sectorului 2 București, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamanta a chemat în judecată Asocierea cu care a încheiat un Acord-cadru de furnizare la 22.04.2016 urmat de perfectarea Contractului subsecvent de furnizare din 18.05.2017, solicitând obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, în situația în care reclamanta va fi obligată la plata despăgubirilor solicitate într-un alt dosar aflat pe rolul Judecătoriei Deva de persoana păgubită în urma unui eveniment rutier ce s-a produs la data de 9 decembrie 2017 pe DN 7 la km 383+900 pe sensul Simeria-Deva.

Înalta Curte reține că la baza despăgubirilor solicitate se află un contract de furnizare parapete aferente drumurilor naționale și autostrăzilor din administrarea C.N.A.D.N.R.-S.A., încheiat între reclamanta C.N.A.I.R.-S.A. și Asocierea pârâtă, care includea și montarea acestora.

Acțiunea în pretenții introdusă este întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, instanța sesizată fiind cea de la locul prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, conform art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., respectiv, Judecătoria Deva.

În materie de competență teritorială, regula generală este instituită de art. 107 C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În conformitate cu dispozițiile art. 113 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează competența teritorială alternativă, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același cod, mai sunt competente și instanțele prevăzute la pct. 1-9 de la alin. (1) al art. 113 C. proc. civ.

În considerarea acestor temeiuri de drept care reglementează competența teritorială alternativă, art. 116 C. proc. civ. prevede că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Așadar, în toate cazurile de competență alternativă, alegerea instanței competente aparține reclamantului, iar odată învestită una dintre instanțele competente teritorial alternativ, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât, prin introducerea acțiunii, s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.

Prin urmare, instanța nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului, și nici chiar reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii sale, în favoarea unei alte instanțe.

În cauză, opțiunea reclamantei a fost în sensul soluționării cauzei la Judecătoria Deva, instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, conform art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, contractul încheiat, respectiv, Contractul subsecvent nr. x/18.05.2017 al Acordului-cadru de Furnizare cu nr. x/22.04.2016 avea ca obiect furnizarea, transportul și montarea pe amplasamentele precizate de Achizitor (C.N.A.I.R.- S.A.) a parapetelor rigide prefabricate din beton aferente drumurilor naționale și autostrăzilor din administrarea C.N.A.D.N.R.-S.A., Furnizorul obligându-se să furnizeze, să transporte și să monteze pe amplasamentele precizate de Achizitor produsele mai sus menționate în baza comenzilor lansate de Achizitor.

Conform acelorași înscrisuri aflate la dosarul cauzei, o astfel de comandă a fost lansată la data de 16 august 2017 și prevedea livrarea (furnizarea, transportul și montajul) unor cantități de parapate ce urmau a fi instalate pe DN 7 Deva, locul în care, de altfel, a avut loc și evenimentul rutier din decembrie 2017.

Prin urmare, sesizarea Judecătoriei Deva a fost făcută cu respectarea art. 113 alin. (1) pct. 3, raportat la art. 116 C. proc. civ., astfel că aceasta era competentă teritorial să judece cauza și nu putea declina competența de soluționare altei instanțe, deopotrivă competente, cu încălcarea art. 116 C. proc. civ. și, totodată, a voinței reclamantei.

Totodată, în stabilirea competenței teritoriale, prima instanță era îndrituită să stabilească competența în funcție de temeiurile de drept invocate care, în speță, vizau răspunderea civilă contractuală.

Mai mult, aceasta trebuia să se limiteze la a constata că, atât art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., cât și art. 110 din același cod cuprind norme de competență teritorială alternativă, iar alegerea instanței competente aparține reclamantului.

În considerarea celor ce preced, făcând aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, în contradictoriu cu pârâta Asocierea formată din S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.A., în favoarea Judecătoriei Deva.