ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 120/2021

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 12 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute în art. 5 lit. a) din convenția de credit nr. x din 25 aprilie 2008, partea din condițiile speciale, referitoare la comisionul de risc în cuantum de 51.959,35 CHF, să constate compensația de drept a sumei de 51.959,35 CHF, reprezentând comision de risc plătit necuvenit de reclamantă cu suma de 51.959,35 CHF din creditul de 312.860 CHF, rămas de restituit pârâtei, să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute în art. 3 lit. d) din convenția de credit nr. x din 25 aprilie 2008, partea din condițiile speciale, privind dreptul exclusiv al pârâtei de "a revizui structura dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară", să constate compensația de drept a sumelor încasate în plus de către pârâtă cu titlu de dobânzi pro rata temporis încasată necuvenit față de dobânda aferentă primei luni de 693,51 CHF cu suma echivalentă din creditul rămas de restituit acesteia, să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute în art. 5 lit. c) din convenția de credit nr. x din 25 aprilie 2008, partea din condițiile speciale, privind comisionul de rambursare în avans a creditului de 2%, respectiv 1%, în temeiul art. 4.3 din convenția de credit nr. x din 25 aprilie 2008, să dispună convertirea, la cererea reclamantei, a contractului de credit de 312.860 CHF în moneda alternativă a leului (RON), la cursul din data încheierii convenției de credit nr. x din 25 aprilie 2008, respectiv de 1 (un) CHF = 2,2243 RON (RON), aceasta fiind de 695.894,498 RON, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei de interes și lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată.

Prin încheierea de ședință din 5 iunie 2018, Tribunalul București a unit cu fondul excepția lipsei de interes, iar cu privire la excepția lipsei de obiect a apreciat că aceasta nu este o veritabilă excepție, susținerile respective urmând a fi avute în vedere la soluționarea cauzei pe fond.

Prin sentința civilă nr. 2784/2018 din 21 septembrie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes și a admis în parte acțiunea în sensul că a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor inserate în art. 3 lit. d) și art. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției de credit nr. x din 25 aprilie 2008. A respins celelalte pretenții ale reclamantei ca neîntemeiate și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei soluții a formulat apel reclamanta A., solicitând admiterea căii de atac și schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii capătului privitor la conversia creditului și a celui referitor la cheltuieli de judecată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Prin decizia civilă nr. 1045 din 7 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A., solicitând admiterea acestuia și casarea deciziei atacate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a încălcat prevederile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. atunci când a apreciat că apelul a fost formulat cu depășirea cadrului procesual obiectiv deoarece conversia a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 4.3 din convenția de credit, și nu în baza acceptării ofertei publice a părții adverse, astfel cum se reține în decizia atacată.

Autoarea căii de atac invocă și încălcarea dispozițiilor art. 1189 și art. 1197 C. civ. deoarece convenția de credit a fost încheiată sub imperiul C. civ. din 1864, iar temeiul capătului de cerere referitor la conversie este art. 4.3 din convenția de credit. Se mai arată că instanța de apel nu a interpretat corect efectele ofertei publice de conversie, făcute de pârâtă și acceptate de reclamantă, ignorând faptul că această ofertă includea două componente distincte, conversia creditului și momentul stabilirii cursului de conversie a francului elvețian în RON.

Aceeași parte mai susține că prin soluția dată motivului de apel privind reducerea cuantumului onorariului avocațial, au fost încălcate și normele de procedură statuate de art. 451 alin. (1) C. proc. civ.. Pe de o parte, se afirmă că există criterii legale de stabilire a acestui onorariu, conform art. 127 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, iar pe de altă parte, curtea de apel a ignorat faptul că din onorariul pe care partea îl plătește se achită taxă pe valoarea adăugată, impozit pe venit, contribuții de sănătate și taxe de barou. Se susține că onorariul este justificat în raport de complexitatea cauzei și de munca depusă de avocat.

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 1 iulie 2020, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere prin care a arătat că este de acord cu concluziile raportului.

Prin încheierea din 30 septembrie 2020 a fost prorogată discutarea admiterii în principiu a recursului pentru a da posibilitatea apărătorului recurentei-reclamante să facă dovada calității de reprezentant.

Prin încheierea din 18 noiembrie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1045 din 7 iunie 2019 și s-a fixat termen de judecată la 27 ianuarie 2021, în vederea soluționării recursului în ședință publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Criticile referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., subsumate de autoarea căii de atac cazului de casare menționat mai sus, nu vor fi însușite de Înalta Curte. Conform acestui text de lege, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată. Curtea de apel a constatat, în mod corect, că temeiul capătului de cerere indicat în acțiunea introductivă este art. 4.3 din convenția de credit și art. 31 din O.U.G. nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Tribunalul a analizat cauza din această perspectivă și a respins acest capăt de cerere. Recurenta-reclamantă a declarat apel, indicând o cauză diferită, respectiv oferta publică a băncii. În mod judicios curtea de apel a reținut că nu poate analiza aceste susțineri deoarece cadrul procesual subiectiv sau obiectiv nu poate fi schimbat în calea de atac. Devoluțiunea operează numai cu privire la aspectele judecate de instanța a cărei hotărâre este apelată, această limită rezultând din natura de cale de atac a apelului. Astfel cum s-a stabilit în doctrină, controlul judiciar al hotărârii primei instanțe presupune situarea pe același teren pe care au fost plasați și judecătorii fondului pentru a nu se ajunge în situația încălcării principiului dublului grad de jurisdicție.

Recurenta-reclamantă solicită casarea deciziei atacate și pentru aplicarea greșită a prevederilor art. 1189 și art. 1197 C. civ.. Art. 1189 C. civ. reglementează propunerea adresată unor persoane nedeterminate, iar art. 1197 din același cod se referă la acceptarea necorespunzătoare a ofertei. Aceste texte de lege fac parte din Secțiunea 3 - Încheierea contractului și definesc aspecte legate de consimțământ și formarea contractului pentru analiza cărora instanța de recurs ar trebui să recurgă la analiza unor aspecte de fapt legate de data și modul în care a fost comunicată oferta băncii, de poziția recurentei-reclamante față de această propunere a băncii și de existența sau nu a unei corespondențe sau negocieri între părți. Din memoriul de recurs nu se desprind critici din care să rezulte în mod concret cum anume au fost greșit aplicate textele legale invocate. Față de faptul că în recurs nu pot fi analizate aspectele de netemeinicie, ci numai cele de nelegalitate, Înalta Curte va înlătura aceste critici.

În ceea ce privește susținerile prin care recurenta-reclamantă arată că instanța de apel a respins în mod nejustificat motivul de apel referitor la acordarea în totalitate a onorariului avocațial aferent stadiului procesual al fondului, instanța supremă va avea în vedere Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Astfel cum s-a statuat prin această decizie, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1045 din 7 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1045 din 7 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 ianuarie 2021.