ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1291/2020

Ședința publică din data de 8 iulie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 30.03.2015, sub nr. x/2015, reclamanții A. și B. au solicitat să se constate nulitatea absolută a clauzelor privitoare la comisionul de risc/comision de administrare, prevăzute la art. 5 lit. a) din condițiile speciale din convenția de credit nr. x/21.11.2007, obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc și a dobânzii legale aferente, calculate de la data încasării până la data restituirii integrale și exonerarea de la plata comisionului pentru viitor; obligarea pârâtei la întregirea art. 3 lit. a) al convenției de credit, în sensul menționării caracterului fix al dobânzii, cum a fost precizată cu prilejul semnării convenției; precizarea elementelor componente ale procentului de dobândă din contractul de credit, având în vedere procentul de dobândă și valoarea indicelui Libor CHF de la data încheierii contractului; obligarea pârâtei la recalcularea ratei dobânzii pe parcursul derulării contractului de credit și refacerea graficelor de rambursare, raportat la valoarea marjei băncii de la data încheierii contractului, respectiv 21.11.2007, precum și indicele Libor actualizat periodic și marja fixă de la data încheierii contractului; constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute în cuprinsul art. 3 lit. d) din condițiile speciale ale convenției de credit nr. x/21.11.2007, referitoare la ajustarea dobânzii și, în consecință, constatarea nulității absolute a acesteia; constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute în cuprinsul art. 10 din condițiile generale ale convenției de credit nr. x/21.11.2007, referitoare la costurile suplimentare ce pot apărea și, în consecință, constatarea nulității absolute a acesteia; anularea articolului 1 pct. 3 lit. a) din actul adițional nr. x/22.12.2010 la contractul de credit nr. x/21.11.2007; stabilizarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contactului; denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 10892 din 21 octombrie 2015, Judecătoria Sectorului 2 Bucureti, secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 5568/2016 din 23 septembrie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată; a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a următoarelor clauze contractuale din convenția de credit nr. x/21.11.2007: art. 3 lit. d) din condițiile speciale; art. 5 lit. a) din condițiile speciale; art. 10 din condițiile generale; a obligat pârâta să restituie reclamanților sumele percepute cu titlu de comision de risc/administrare, de la data de 21.11.2007 și până la data pronunțării prezentei hotărâri și a diferenței dintre dobânda efectiv achitată și cea datorată conform ratei de 4,25 pe an, inițial convenită de la data încheierii contractului până la data de 22.12.2010; a respins în rest cererea ca neîntemeiată; a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1846/A din 08 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă au fost respinse apelurile declarate de apelanții-reclamanți A. și B. și de apelanta-pârâtă C. S.A., împotriva sentinței civile nr. 5568/2016 din 23 septembrie 2016 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, ca nefondate.

A. și B. au declarat recurs împotriva acestei decizii, prin care au solicitat admiterea căii de atac și schimbarea în parte a hotărârii atacate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 486 și urm. C. proc. civ., fără a fi indicate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Intimata-pârâtă C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, excepția nulității recursului, înrucât modalitatea de redactare a recursului este una generală, nefiind indicat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

În cauză a fost întocmit, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilității recursului, în cuprinsul căruia s-a apreciat că decizia recurată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, însă recursul a fost declarat cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 485 alin. (1) teza I din C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Raportul a fost comunicat părților la 12 decembrie 2019, conform dovezilor de înmânare aflate la dosarul de recurs

Părțile nu și-au exprimat poziția procesuală prin formularea unui punct de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 12 februarie 2020, întrucât nu s-a întrunit unanimitatea membrilor completului de judecată, în vederea soluționării recursului în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, apeciind că sunt incidente dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată la 1 aprilie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul din 1 aprilie 2020, Înalta Curte a constatat suspendarea judecății de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Prin rezoluția din 19 mai 2020 s-a stabilit termen de judecată pentru soluționarea recursului la data de 8 iulie 2020.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității formulării recursului, reținând următoarele considerente:

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Textul de lege anterior evocat stabilește că durata termenului de recurs este de 30 zile, iar momentul de la care începe să curgă coincide cu data comunicării hotărârii.

Potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Astfel, nerespectarea termenului pentru exercitarea căii de atac atrage decăderea părții din exercițiul acestui drept.

Hotărârea recurată a fost comunicată recurenților-reclamanți B. și A. la 09 august 2018, astfel că începutul termenului legal de recurs se raportează la această dată.

Fiind un termen stabilit pe zile, în cauză devin incidente dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., conform cărora, "când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește".

În condițiile în care termenul de recurs de 30 zile a început să curgă la 9 august 2018, rezultă că acesta s-ar fi împlinit în ziua de 10 septembrie 2018, luni, zi lucrătoare.

Cu privire la data declarării recursului, Înalta Curte constată că recurenții au expediat prin poștă cererea de recurs, la data de 12 septembrie 2018, astfel cum aceasta este menționată pe plicul poștal de la dosar, fiind depășit termenul legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei recurate, care s-a împlinit la data de 10 septembrie 2018.

În situația nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Prin urmare, având în vedere că recursul a fost declarat și motivat cu depășirea termenului imperativ de 30 zile prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., în speță devin incidente dispozițiile art. 185 alin. (1) din același act normativ, consecința fiind aceea a anulării recursului.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 185 alin. (1) și art. 485 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 1846/A din 8 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 1846/A din 8 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca tardiv.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iulie 2020.