ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.05.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1123/2021

HOTĂRÂRE
11.05.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1123/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 11 mai 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 2 decembrie 2020, referitoare la dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, intitulată "contestație privind tergiversarea procesului", petentul A., în contradictoriu cu intimații Orașul Broșteni, B. și C. - prin reprezentanți legali D. și E., a contestat toate soluțiile date în dosarele Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei nr. 13/P/2013,714/P/2016,1352/P/2017,1212/P/2017,772/P/2018,69/P/2019 și în dosarul nr. x/2015 al DNA Suceava, arătând faptul că demersurile judiciare inițiate au avut ca finalitate tragerea la răspundere a lui E..

Petentul a prezentat un istoric detaliat al tuturor litigiilor existente pe rolul instanțelor de judecată și parchetelor de pe lângă acestea, în care este parte numitul E..

Prin adresa existentă la dosarul cauzei, transmisă contestatorului prin e-mail la data de 8 decembrie 2020, Înalta Curte a adus la cunoștința acestuia termenul la care a urma să fie soluționată cauza, obligația de a depune atât dovada de timbrare în original cât și un exemplar al cererii, semnată în original.

Examinând cererea în raport cu excepția nulității pentru nesemnarea acesteia, a cărei analiză este prioritară în cauză, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că petentul nu s-a conformat obligație puse în vedere de instanță, motiv pentru care, prin decizia nr. 2587 din 15 decembrie 2020 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017.2 a fost anulată cererea pentru lipsa semnăturii.

Împotriva acestei decizii, la data de 17 decembrie 2020, petentul A. a formult plângere.

Prin decizia nr. 651din 17 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2020 a fost anulată plângerea.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare petentul A..

Prin adresa existentă la dosarul cauzei, transmisă petentului prin postă la primăria de care aparține domiciliul petentului la 31 martie 2021, Înalta Curte a adus la cunoștința acestuia termenul la care a urma să fie soluționată cauza și obligația de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON și un exemplar al contestației în anulare, semnată în original.

Prin adresa din 27 martie 2021, intimatul Orașul Broșteni a învederat faptul că a returnat corespondența trimisă de instanță petentului A., ca urmare a expirării termenului de ridicare.

Înalta Curte a luat în examinare, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepția netimbrării contestației în anulare, invocată din oficiu, și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, va anula calea extraordinară de atac ca netimbrată, pentru motivele ce succed.

Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013 "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței".

În acest context, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare nu a fost timbrată anticipat, contestatorul neconformându-se obligației de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 100 de RON, deși i s-a pus în vedere obligația timbrării cererii, sub sancțiunea anulării acesteia.

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal învestită.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în mod constant în jurisprudența sa, cu ocazia analizării dreptului la un proces echitabil și accesul la justiție, că dreptul la justiție nu este absolut, ci presupune limitări pentru că el comandă, prin chiar natura sa, o reglementare din partea statului, care are alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop (cauza Tolstoy Miloslovski vs. Regatul Unit, 13.07.1995), stabilind, totodată, că taxele judiciare de timbru sau diverse alte sume de bani pe care trebuie să le plătească reclamantul, nu sunt incompatibile cu art. 6 din C.E.D.O.

Având în vedere considerentele arătate, întrucât contestatorul nu și-a îndeplinit obligația legală de a achita taxa judiciară de timbru, așa cum i s-a pus în vedere prin adresa comunicată la data de 31 martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., va anula ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 651 din 17 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Anulează ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 651 din 17 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 mai 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-01-31
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 26/2022
Asupra admisibilității în principiu a recursului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație ș
ÎCCJ 2021-03-17
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 651/2021
Ședința publică din data de 17 martie 2021 Asupra plângerii de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 2587 din 15 decembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a ci
ÎCCJ 2021-10-04
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 308/2021
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin Decizia nr. 1012 din 12 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020.2, Înalta Curte
ÎCCJ 2021-10-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2192/2021
Ședința publică din data de 26 octombrie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 976 din 28 mai 2020, pronunțată în dosarul n
ÎCCJ 2021-10-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2203/2021
Ședința publică din data de 26 octombrie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 512 din 20 februarie 2020, pronunțată în dos
Sursă