ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 111/2021

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2021

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a VII-a civilă la 30 iulie 2015 sub nr. x/2014/a3, lichidatorul judiciar C.I.I. A. al debitoarei B. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâții C. și D., cerere de atragere a răspunderii patrimoniale, solicitând obligarea acestora la suportarea pasivului debitoarei în sumă de 1.939.334,92 RON.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006.

Prin sentința civilă nr. 3417/din 30 mai 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă a fost admisă acțiunea în vederea atragerii răspunderii personale patrimoniale formulate în conformitate cu dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 de reclamantul Cabinet Individual de Insolvență A., fiind obligați pârâții C. și D., în solidar, la plata pasivului creditoarei B. S.R.L., în sumă de 1.939.334,92 de RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, pârâtul C., care a fost admis prin decizia civilă nr. 1173 din 3 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. A fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Cabinetul Individual de Insolvență A., fiind obligat pârâtul C. la plata pasivului debitoarei B. S.R.L. în cuantum de 168.901,89 de RON. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.

La 27 februarie 2020, pârâtul C. a declarat recurs împotriva acestei decizii, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că, în cauză hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Totodată, s-a arătat că a fost aplicat greșit art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu privire la răspunderea membrilor organelor de conducere sau supraveghere ori a altor persoane, deoarece răspunderea recurentului se putea face doar cu condiția ca administratorul judiciar desemnat în cadrul unei proceduri de insolvență să efectueze, potrivit art. 59 alin. (1) lit. b) și art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006, raportul de cauze indicând persoanele vinovate.

În acest sens, s-a arătat că nu există acest raport care să constituie cauza unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006 .

Astfel, deși instanța de apel a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 477 C. proc. civ., va analiza toate cauzele incidente sau conexe în apel, dat fiind caracterul devolutiv al acestuia, recurentul a precizat că aceasta s-a mărginit la cercetarea dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006, fără a analiza condițiile de instituire ale răspunderii administratorilor, și anume existența unui raport de cauze a insolvenței în care să se indice persoanele vinovate și faptele, imputate conform art. 59 din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, s-a învederat că pentru instituirea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere este necesar ca aceștia să aibă calitatea de autori ai faptelor limitativ enumerate la art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, săvârșirea acestor fapte să se fi produs în mandatul lor, iar aceste fapte să fi cauzat prejudiciul care a determinat starea de insolvență a debitoarei falite, dar în modalitatea în care administratorul judiciar constată aceste fapte printr-un raport de cauze, în sarcina lor.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 15 septembrie 2020, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părțile neînțelegând să își exercite acest drept.

Înalta Curte analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reține că decizia ce formează obiectul recursului nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, având în vedere următoarele argumente:

Obiectul litigiului îl reprezintă atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților C. și D., cu privire la suportarea pasivului debitoarei B. S.R.L., în sumă de 1.939.334,92 RON, cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006 și soluționată în primă instanță de către judecătorul-sindic.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanță sunt supuse numai apelului.

Conform prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 "curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11. Hotărârile curții de apel sunt definitive".

De asemenea, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 prevede că "hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel".

În raport cu dispozițiile legale evocate, se constată că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 1173 din 3 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 1173 din 3 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 ianuarie 2021.