ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1090/2021

Ședința publică din data de 21 aprilie 2021

Analizând actele de la dosar și hotărârea atacată, reține următoarele:

Prin cererea arbitrală înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României la 19.10.2016, sub nr. x/2016, S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la către reclamantă a sumelor de 56.179,06 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/17.12.2015, de 13.363,50 RON, cu titlu de penalități de întârziere și de 43.907,31 RON, reprezentând garanția de bună execuție, precum și a sumei de 12.160,30 RON, cu titlu de penalități de 0,1% pe zi de întârziere calculate asupra sumei de 43.907,31 RON; a mai solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1.170, art. 1.270 și art. 1.864 alin. (1) C. civ.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la 09.03.2017, sub nr. x/2017, ulterior înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României la 15.10.2017, sub nr. x/2017, ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței arbitrale prin sentința civilă nr. 9480/03.10.2017 a Judecătoriei Brașov, reclamanta S.C. B. S.R.L. achemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la restituirea în natură a bunurilor împrumutate sau, dacă restituirea în natură nu mai este posibilă, la restituirea materialelor împrumutate, în cuantum de 73.239,03 RON, precum și la restituirea sumei de 120 RON avansate pentru recuperarea bunurilor împrumutate.

În drept, a invocat prevederile art. 2.158 și urm. C. civ.

Prin încheierea din 29.03.2018, a fost dispusă conexarea dosarului nr. x/2017 la dosarul nr. x/2016.

Prin sentința arbitrală nr. 10/14.03.2019, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis în parte acțiunea principală și a obligat-o pe pârâta S.C. B. S.R.L. să plătească reclamantei S.C. A. S.R.L. suma de 11.940 RON, plus T.V.A. (12.665,3 RON), suma de 43.907,31 RON, reprezentând garanția de bună execuție, precum și penalități de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate până la data de 18.10.2016; a respins ca nefondată cererea conexată și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 16.620,23 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței arbitrale, S.C. B. S.R.L. a formulat acțiune în anulare.

Prin sentința civilă nr. 5/F/26.02.2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a sentinței arbitrale.

Prin sentința civilă nr. 39/F/24.06.2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de completare a sentinței civile nr. 5/F/26.02.2020, formulată de S.C. B. S.R.L.

Împotriva sentinței civile nr. 5/F/26.02.2020, S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei curții de apel spre o nouă judecată.

În motivare, după prezentarea parcursului juridic al litigiului, recurenta a susținut că hotărârea recurată a fost pronunțată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. g) și h) C. proc. civ., precum și a art. 1.270 C. civ.

Recurenta a arătat că instanța de judecata a respins motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., apreciind că, raportat la modul de susținere a acestui motiv, recurenta ar fi de fapt "nemulțumită" de modul în care tribunalul arbitral ar fi interpretat probele administrate în cauză.

Sub acest aspect, recurenta a relevat că instanța de judecată a interpretat eronat art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., apreciindu-se că ar fi suficient ca în sentința arbitrală să fie consemnată o motivare, chiar și aparentă, pentru a nu fi aplicabile prevederile evocate.

În continuare, a mai arătat că sentința arbitrală este nemotivată, recurenta redând aspecte teoretice legate de motivarea hotărârii, din perspectiva art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concluzionând că în mod eronat a apreciat curtea de apel că critica referitoare la nemotivarea sentinței arbitrale este exclusă de faptul că instanța arbitrală a reținut aspecte, lipsite de substanță, context în care situația relatată de recurentă ar reprezenta doar motive de netemeinicie.

Cea de-a doua critică invocată de recurentă se referă la dispoziția de respingere a motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., curtea de apel apreciind în mod nelegal că dispozițiile art. 1.270 C. civ. nu ar fi imperative.

Prin prisma acestei critici, recurenta a relevat că pe calea acțiunii în anulare se exercită un control judecătoresc asupra hotărârii arbitrale cu două obiective bine determinate, și anume: conformitatea hotărârii arbitrale cu convenția arbitrală și respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, astfel cum acestea sunt consacrate de art. 575 C. proc. civ., precum și asigurarea respectării prevederilor legale privind ordinea publică, bunele moravuri ori a dispozițiilor imperative ale legii.

Pornind de la principiul forței obligatorii a contractului, curtea de apel a reținut că acesta reprezintă, pe de o parte, necesitatea asigurării stabilității și siguranței raporturilor juridice generate de actele juridice, iar pe de altă parte, imperativul moral al respectării cuvântului dat, pentru ca ulterior instanța să constate că nu se află în fața unei dispoziții imperative.

Recurenta a mai arătat că instanța de judecată a interpretat eronat faptul că o normă imperativă de drept privat nu poate fi invocată ca motiv de anulare, reținând că nu se poate pune semnul egalității între o convenție și lege.

Contrar celor reținute de instanța de judecată, în cauză este vorba de normă imperativă, raționament susținut și de art. 1.287 C. civ. potrivit căruia terții nu pot aduce atingere drepturilor și obligațiilor născute din contract, motiv pentru care recurenta a apreciat că în mod nelegal i-a fost respinsă acțiunea în anulare.

Astfel, a relevat că refuzul judecătorului de a soluționa pricina doar pentru că motivele acțiunii în anulare vizează modul de interpretare a situației de fapt și a probelor, precum și greșeli de judecată a instanței arbitrale sunt contrare spiritului legii pentru care a fost edictată calea de atac împotriva sentinței arbitrale, iar cât timp motivele invocate se încadrează în cele prevăzute strict și limitativ de art. 608 C. proc. civ., acestea nu trebuie calificate drept motive de nelegalitate sau netemeinice.

Recurenta a mai arătat că în situația în care se demonstrează că raționamentul arbitrului denotă o imixtiune în cadrul contractual, o înfrângere a principiului forței obligatorii, atunci curtea de apel este obligată să sancționeze actul arbitral, chiar și pentru motive de netemeinicie. Aceeași sancțiune trebuie aplicată și în situația în care nu există o argumentare reală și completă a soluției oferite de tribunalul arbitral sau când această argumentare se limitează la o situație de fapt nereală, necontestată de părți, și, prin urmare, care nu a făcut necesară suplimentarea probatoriului în acest sens.

În continuare, recurenta a redat pe larg aspectele învederate în fața curții de apel, prin care a criticat soluția de respingere dată asupra acțiunii arbitrale.

În drept, a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, deoarece hotărârea recurată este legală, iar criticile recurentei subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi reținute.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților.

Recurenta a depus punct de vedere la raport, prin care a învederat că în speță sunt aplicabile normele procedurale în vigoare la data formulării acțiunii în anulare, respectiv 23.01.2020, în condițiile în care arbitrajul reprezintă o jurisdicție alternativă, având un caracter privat, conform art. 541 alin. (1) C. proc. civ., iar acțiunea în anulare este un mijloc procedural de sine-stătător și nu reprezintă o cale de atac în sensul deplin.

Înalta Curte a luat în examinare cu prioritate excepția inadmisibilității recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., se rețin următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Recursul are ca obiect sentința civilă nr. 5/F/26.02.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin care s-a respins cererea de anulare a sentinței arbitrale nr. 10/14.03.2019 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Prezentul litigiu a parcurs procedura arbitrală, iar declanșarea procesului arbitral s-a efectuat la 19.10.2016 și 09.03.2017 în cazul celei de-a doua cereri arbitrale, anterior datei publicării Legii nr. 17/2017 în Monitorul Oficial nr. 196/21.03.2017 care a modificat prin art. unic pct. 2 dispozițiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ.

De asemenea, dispozițiile art. 27 C. proc. civ. stabilesc că hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de lege sub care a început procesul.

Din normele legale enunțate rezultă că hotărârile sunt supuse, sub aspectul căilor de atac, motivelor și termenelor, legii în vigoare la data la care a început procesul, relevantă fiind data înregistrării la instanță a cererii de chemare în judecată, iar nu legii în vigoare la data pronunțării sale.

Articolul 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data sesizării instanței arbitrale, prevede că "Hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Potrivit art. 613 alin. (1) C. proc. civ. "Curtea de apel va judeca acțiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanța", iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol "Admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală: a) în cazurile prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. a), b) și e), va trimite cauza spre judecată instanței competente să o soluționeze, potrivit legii; b) în celelalte cazuri prevăzute la art. 608 alin. (1), va trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral, dacă cel puțin una dintre părți solicită expres acest lucru. În caz contrar, dacă litigiul este în stare de judecată, curtea de apel se va pronunța în fond, în limitele convenției arbitrale. Dacă însă, pentru a hotărî în fond, este nevoie de noi probe, curtea se va pronunța în fond după administrarea lor. În acest din urmă caz, curtea va pronunța mai întâi hotărârea de anulare și, după administrarea probelor, hotărârea asupra fondului, iar, dacă părțile au convenit expres ca litigiul să fie soluționat de către tribunalul arbitral în echitate, curtea de apel va soluționa cauza în echitate".

Astfel, conform dispozițiilor art. 613 alin. (3) și (4) C. proc. civ. în forma aflată în vigoare la datele de 19.10.2016 și 09.03.2017, hotărârea curții de apel de respingere a acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs.

În cauză, deși în cuprinsul dispozitivului deciziei atacate cu recurs curtea de apel a menționat că hotărârea este susceptibilă de recurs, această mențiune ignoră dispozițiile art. 24 C. proc. civ. care arată că "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare" și împrejurarea că sesizarea instanței arbitrale s-a făcut la 19.10.2016 și 09.03.2017 în cazul celei de-a doua cereri arbitrale.

În aceste condiții, susținerile recurentei potrivit cărora ar fi aplicabile dispozițiile procedurale de la data promovării acțiunii în anulare, 23.01.2020, calea de atac prin care poate fi desființată hotărârea arbitrală nu pot fi reținute, relevantă fiind data sesizării instanței arbitrale, întrucât acela este momentul la care se declanșează procesul, indiferent de alegerea părților prin convenție a unei jurisdicții alternative cu caracter privat.

Așadar, în raport cu prevederile legale evocate, se constată că sentința civilă nr. 5/F/26.02.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în anulare, nu este susceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Prin urmare, având în vedere, pe de o parte, că acțiunea pendinte este o acțiune în anulare împotriva unei sentințe arbitrale, de natura celei enumerate la art. 608 C. proc. civ., iar, pe de altă parte prin sentința pronunțată s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare, nefiind, deci, o hotărâre pronunțată potrivit art. 613 alin. (3) C. proc. civ., recursul este inadmisibil.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, va respinge ca inadmisibil recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 5/F/26.02.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 aprilie 2021.