ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2889/2021

Ședința publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II a civilă, de contencios administrativ, societatea reclamantă a solicitat anularea Deciziei nr. 65/P/31.08.2017, prin care i-a fost soluționată plângerea prealabilă, precum și a actelor emise, întocmite de către pârâta DGRFP Iași, respectiv Dispoziția obligatorie nr. ISR-AIF 1548/24.04.2017 și Raportul de inspecție economico-financiară nr. 1547/24.04.2017, reclamanta considerând că măsura obligatorie stabilită în sarcina sa neavând caracter legal.

Prin decizia civila nr. 2142/23 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în regulator de competență, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 111 din 26 septembrie 2018 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate:

- contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apa si de canalizare nr. 48/2009 a fost încheiat în temeiul Legii 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, precum a Legii nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare și nu ale si nu O.U.G. nr. 54/2006;

- Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, a fost modificată prin Ordonanța de urgență nr. 58/2016 care înlocuiește sintagma "concesionarea bunurilor aparținând domeniului public" cu sintagma "punerea la dispoziție a sistemelor de utilități publice", modificare prin care legiuitorul face distincție între regimul juridic al bunurilor concesionate în baza O.U.G. nr. 54/2006 și bunurile puse la dispoziție în baza Legii nr. 51/2006, în vederea realizării unui serviciu de utilități publice;

- prevederile art. 30 alin. (5) si 6 din Legea 51/2006 dau dreptul de a administra si de a exploata infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciului/activității furnizate/prestate, în schimbul unei redevențe, astfel că reclamanta are un drept exclusiv de a exploata, întreține și administra bunurile concesionate, precum și investițiile privind reabilitarea bunurilor existente și cu extinderea ariei delegării;

- nici Legea nr. 51/2006, Legea nr. 241/2006 și nici Contractul de delegare a gestiunii nu au prevederi care să interzică Operatorului să închirieze bunurile concesionate/puse la dispoziție, sau atunci când închiriază bunurile concesionate/puse la dispoziție să solicite aprobarea consiliului județean sau a consiliului local;

- contractul de delegare recunoaște obiectivul operatorului de a dobândi mai multă eficientă și de a-si dezvolta propriile sale capacități de autofinanțare bazate pe un sistem veritabil de gestiune a activelor, în scopul furnizării/prestării serviciului de alimentare cu apa si canalizare.

Pentru toate aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre judecare instanței compentente, respectiv, Curtea de Apelul Iași.

Intimata - pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, în nume propriu si în numele Ministerului Finanțelor Publice, a depuse întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A precizat intimata că s-a reținut corect că reclamanta a încheiat contractul de închiriere nr. x/04.11.2010 cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (1), alin. (2), art. 15, art. 16 din Legea nr. 213/1998 privind regimul juridic al proprietății publice .

Intimatul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat, suținând că prerogativa administrării bunurilor imobile si mobile încredințate de unitățile administrativ teritoriale în baza contractului de delegare vizează strict afectațiunea determinată de părți în interesul furnizării serviciilor publice de apă și canal sau pentru prestarea serviciilor accesorii prevăzute ca activități secundare în actul constitutiv al operatorului.

Contractul nr. x/04.11.2010 încheiat între S.C. A. S.A. și societatea B. S.A., prin obiectul și scopul său, depășește sfera actelor juridice ce puteau fi încheiate în baza dreptului de administrare și exploatare delegat prin Contractul nr. x/2009.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Cu ocazia inspecției economico - financiare desfășurată la A. S.A în 2016 de către inspectorii din cadrul Serviciului de Inspecție Economico Financiară - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice - Iași, s-a constatat că societatea a închiriat bunuri ce aparțin domeniului public al Județului Iași primite în concesiune, a facturat și încasat chirii în valoare totală de 67.243,87 RON, fără respectarea prevederilor legale, dispunând măsura ISR AIF 3898/24.10.2016:

"Conducerea societății va lua măsuri pentru intrarea în legalitate cu privire la subconcesionarea bunurilor ce aparțin domeniului public a Județului Iași, primite în concesiune în baza Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare nr. 48/2009".

Față de această măsură, reclamanta a depus plângere prealabilă în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea 554/2004, admisă de Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile si a contestațiilor dispunând încheierea de către organul de control a unei noi Dispoziții obligatorii care va avea în vedere considerentele Deciziei de soluționare 23/P/22.03.2017.

Urmare a admiterii Plângerii prealabile, organul de inspecție economico- financiară a întocmit Raportul de Inspecție Economico - Financiară nr. 1547/24.04.2017 si Dispoziția obligatorie nr. 1548/24.04.2017 prin care a dispus următoarea măsură:

"Conducerea societății va informa Județul Iași cu privire la bunurile ce aparțin domeniului public al acestuia, închiriate de APA VITAL S.A, se va transmite Județului Iași o situație privind veniturile realizate de APA VITAL S.A. din închirierea acestor bunuri din domeniul public, în perioada verificată. Se vor lua măsuri pentru închirierea acestor bunuri cu respectarea prevederilor legale, respectiv: aprobarea închirierii prin HCJ Iași, organizarea de licitații, virarea către bugetul local a unei cote părți din chiria încasată pentru bunurile din domeniul public".

In cadrul recursului recurenta - reclamantă susține, în esență, că delegarea serviciului de utilități publice în vederea administrării și exploatării sistemului de utilități publice are caracterul unei "puneri la dispoziție" conform Legii nr. 51/2006, care îi conferă dreptul a închiria bunurile concesionate.

Reține Inalta Curte că recursul este nefondat pentru argumentele în continuare arătate.

Între C., constituită în baza hotărârii unităților administrativ teritoriale membre, printre care și Județul Iași) și reclamantă s-a încheiat contractul nr. x/14.07.2009, având ca obiect "delegarea exclusivă a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare necesare pentru realizarea acestora."

Printre bunurile imobile date în administrare și exploatarea se află și Stația de Pompare Păcurari, din mun. Iași, str. x (9?), clădire și teren, din suprafața totală a acesteia fiind închiriată de către S.C. A. S.A. suprafața de 60 mp către S.C. B. S.A., în baza contractului nr. x/04.11.2010.

Potrivit pct. 3 din preambulul contractului nr. x/14.07.2009, operatorul este ținut să presteze serviciul de alimentare cu apă și să exploateze infrastructura tehnică - edilitară aferentă potrivit legistației în vigoare, respectiv, Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice și Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare.

In acord cu soluția primei instanțe, Inalta Curte constată că dreptul de administrare a bunurilor imobile și mobile încredințate de unitățile administrativ teritoriale în baza contractului de delegare vizează strict afectațiunea determinată de părți în interesul furnizării serviciilor publice de apă și canal ceea ce nu poate fi vorba în ipoteza închirierii terenului aparținând Stației de Pompare Păcurari către S.C. B. S.A..

În acest sens sunt prevederile art. 8.1 din contract, care prevăd că bunurile de retur sunt puse la dispoziția operatorului exclusiv pentru furnizarea serviciilor prevăzute în contract sau pentru prestarea serviciilor accesorii prevăzute ca activități secundare în actul constitutiv al operatorului.

Totodată, art. 2 din H.C.J. Iași nr. 293/2010 prevede că bunurile care fac parte din domeniul public al Județului Iași se dau în administrare gratuită entităților care le utilizează pentru îndeplinirea obiectului de activitate.

Contrar susținerilor recurentei - reclamante nici dispozițiile art. 30 Legea 51/2006 nu îi conferă un drept de exploatare fără limitări, ci doar un drept de exploatare potrivit scopului încheierii contractului de delegare, respectiv în interesul furnizării serviciilor publice de apă și canal.

Cum bunul închiriat face parte din domeniul public al unității administrativ teritoriale aplicându-i-se regimul juridic al proprietății publice, iar contractul încheiat cu societatea S.C. B. S.A. nu se circumscrie obiectului contratului nr. 48/14.07.2009, Înalta Curte constată că măsura atacată prin care s-a dispus obligarea operatorului de a adopta o conduită în acord cu prevederile legale privind închirierea bunurilor aparținând domeniului public este temeinică și legală.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. Suceava împotriva sentinței nr. 111 din 26 septembrie 2018 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2021.