ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2954/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC R.S.T. SRL a sesizat Tribunalul București și a solicitat ca prin sentința pe care o va pronunța să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 376.574 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcție efectuate conform contractului de antrepriză și devizului de execuție pentru imobilul situat în comuna Corbeanca. A motivat reclamanta că anterior introducerii acestei acțiuni a încercat soluționarea litigiului pe calea somației de plată însă cererea sa a fost respinsă pentru motivul că soluționarea cauzei impunea administrarea de probe, altele decât înscrisurile depuse în dovedirea cererii adresată Judecătoriei Sectorului 5 București.

Tribunalul București - sesizat cu acțiunea reclamantei a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței generale și a reținut că litigiul își are izvorul într-un contract care are ca obiect construirea unei locuințe în beneficiul pârâtei. Prin acest contract, încheiat la data de 23 iulie 2004, părțile au stabilit ca eventualele litigii izvorâte din neînțelegerile rezultate din executarea contractului să se rezolve pe cale amiabilă iar în cazul în care rezolvarea amiabilă nu este posibilă să se adreseze arbitrajului de pe lângă Camera de Comerț a României. În raport de această clauză înserată în art. 20 din contractul din 23 iulie 2004 pe care tribunalul a calificat-o drept clauză compromisorie s-a făcut aplicarea art. 343 3 C. proc.

civ., potrivit căruia încheierea convenției arbitrale exclude pentru litigiul care face obiectul său competența instanțelor judecătorești. Cu această motivare și constatând că pârâtul a invocat excepția necompetenței instanțelor judecătorești precum și faptul că înțelegerea arbitrală - clauza compromisorie - nu este nulă sau inoperantă, acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă. Sentința primei instanțe a fost confirmată de Curtea de Apel București, care prin decizia nr. 88 din 18 februarie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei SC R.S.T. SRL. Criticile evocate de apelantă în legătură cu excepția necompetenței generale soluționată de tribunal au fost respinse, instanța de apel reiterând pentru menținerea soluției primei instanțe dispozițiile art. 343 2 și 343 4 C. proc.

civ. Potrivit Curții de Apel, instanța de judecată păstrează cauza pentru soluționare în cazul în care pârâtul și-a formulat apărările în fond fără rezerve întemeiate pe convenția arbitrală, când convenția arbitrală este nulă sau inoperantă și, în fine, când tribunalul arbitral nu poate fi constituit. Raportând aceste prevederi la clauza compromisorie înscrisă în art. 20 din contract, soluția instanței de fond a fost menținută ca legală și temeinică. Împotriva deciziei nr. 88 pronunțată de Curtea de Apel București la data de 18 februarie 2008 a declarat recurs, reclamanta SC R.S.T. SRL cu respectarea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ. În argumentarea recursului, reclamanta a susținut că decizia Curții de Apel este netemeinică și nelegală pentru că nu a analizat susținerea sa din cererea introductivă de instanță din care rezultă că nu și-a întemeiat pretențiile pe prevederile contractului de antrepriză ci pe îmbogățirea fără justă cauză.

Pronunțându-se numai pe clauza compromisorie fără analiza celui de-al doilea motiv de apel, care viza temeiul de drept, a considerat că soluțiile anterior pronunțate sunt nelegale. De asemenea a considerat că în realitate clauza din contract nu poate fi considerată compromisorie pentru a atrage competența arbitrajului de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României pentru că părțile au prevăzut doar o posibilitate de a se adresa arbitrajului. În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în temeiul cărora recurenta a solicitat trimiterea cauzei Tribunalului București pentru judecarea fondului. Recursul este nefondat. 1. Art. 304 alin. (1) C. proc. civ. prevede expres că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate indicate expres la punctele 1-9 din același articol.

Se observă că aceste dispoziții coroborate cu art. 302 1 lit. c) includ nu doar obligația de a indica motivul de nelegalitate ci și de a-l dezvolta prin argumente. Din redarea succintă a motivelor de recurs rezultă cu evidență că recurenta nu a dezvoltat și argumentat fiecare motiv de nelegalitate invocat așa cum prevăd dispozițiile procedurale menționate. Potrivit recurentei, susținerile sale se întemeiază pe punctele 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. însă nu a arătat în ce constă interpretarea greșită a actului dedus judecății și nici în ce constă greșeala în aplicarea legii. În concret, motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se poate invoca atunci când instanța interpretând greșit actul dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Analizând soluția pronunțată în apel din perspectiva acestor prevederi se constată că instanța de control judiciar a avut de examinat numai dacă excepția de necompetență generală a instanțelor, a fost corect soluționată în raport de dispozițiile art. 343 2 , 343 4 C. proc. civ. și de izvorul obligațiilor. Din acest punct de vedere instanța nu trebuia să se pronunțe pe alte temeiuri decât cele care rezultau din acțiunea introductivă de instanță în care s-a menționat expres că se cere: „suma precizată care reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcție efectuate conform contractului de antrepriză și a devizului de execuție…”.

În ce privește clauza înscrisă în art. 20 din contract pe care recurenta nu o recunoaște pentru că aceasta ar exprima doar o posibilitate de a se adresa arbitrajului, critica nu va fi reținută întrucât din conținutul clauzei respective rezultă că părțile au avut în vedere ca primă alternativă rezolvarea neînțelegerilor care s-ar ivi pe timpul derulării lucrării sau după definitivarea ei, pe cale amiabilă și ca a doua alternativă calea arbitrajului dacă rezolvarea amiabilă nu a dat rezultat. Încheierea unei astfel de convenții exclude pentru litigiul care face obiectul ei, competența instanțelor judecătorești, astfel că nu se poate reține afirmația recurentei potrivit căreia clauza arbitrală exprimă doar o posibilitate de a se adresa arbitrajului.

În al doilea rând, instanța de fond a avut în vedere și prevederile art. 343 4 C. proc. civ. întrucât în cauză una dintre părți a invocat convenția arbitrală înserată în contract și, ca urmare, a procedat corect la verificarea propriei competențe după ce a analizat și posibilitatea de a reține spre soluționare procesul având în vedere pe de-o parte faptul că nu au fost formulate apărările pe fond înainte de a se invoca excepția necompetenței iar pe de altă parte, a constatat că nu sunt motive care să facă inoperantă clauza arbitrală sau ca tribunalul arbitral să nu se poată constitui din cauze vădit imputabile pârâtei. În consecință, se va reține față de cele ce preced considerând că recurenta a pus în discuție ca „act dedus judecății” clauza compromisorie că s-au formulat critici neîntemeiate.

În ce privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care vizează încălcarea sau aplicarea greșită a legii, din cuprinsul recursului nu rezultă care dispoziții legale au fost încălcate de instanța de apel și care sunt argumentele ce sprijină eventualele susțineri. Prin urmare, nu se impune examinarea acestui motiv întrucât recursul nu are caracter devolutiv și nici nu intră în obligația instanței de recurs să imagineze eventualele susțineri pe care recurenta, în temeiul dispozițiilor legale care reglementează recursul trebuia să le indice și să le dezvolte. În consecință, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC R.S.T. SRL București împotriva Deciziei nr. 88 din 18 februarie 2008 a Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2008.