ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2954/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta

SC R.S.T. SRL a sesizat Tribunalul București și a solicitat ca prin sentința pe

care o va pronunța să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 376.574 lei,

reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcție efectuate conform

contractului de antrepriză și devizului de execuție pentru imobilul situat în

comuna Corbeanca. A motivat reclamanta că anterior introducerii acestei acțiuni

a încercat soluționarea litigiului pe calea somației de plată însă cererea sa a

fost respinsă pentru motivul că soluționarea cauzei impunea administrarea de

probe, altele decât înscrisurile depuse în dovedirea cererii adresată

Judecătoriei Sectorului 5 București.

Tribunalul București - sesizat cu

acțiunea reclamantei a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței

generale și a reținut că litigiul își are izvorul într-un contract care are ca

obiect construirea unei locuințe în beneficiul pârâtei. Prin acest contract,

încheiat la data de 23 iulie 2004, părțile au stabilit ca eventualele litigii

izvorâte din neînțelegerile rezultate din executarea contractului să se rezolve

pe cale amiabilă iar în cazul în care rezolvarea amiabilă nu este posibilă să

se adreseze arbitrajului de pe lângă Camera de Comerț a României. În raport de

această clauză înserată în art. 20 din contractul din 23 iulie 2004 pe care

tribunalul a calificat-o drept clauză compromisorie s-a făcut aplicarea art. 343

3

C. proc. civ., potrivit căruia încheierea convenției arbitrale exclude pentru litigiul

care face obiectul său competența instanțelor judecătorești.

Cu această motivare și constatând că pârâtul

a invocat excepția necompetenței instanțelor judecătorești precum și faptul că înțelegerea

arbitrală - clauza compromisorie - nu este nulă sau inoperantă, acțiunea a fost

respinsă ca inadmisibilă.

Sentința primei instanțe a fost

confirmată de Curtea de Apel București, care prin decizia nr. 88 din 18

februarie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei SC R.S.T. SRL.

Criticile evocate de apelantă în legătură cu excepția necompetenței generale

soluționată de tribunal au fost respinse, instanța de apel reiterând pentru

menținerea soluției primei instanțe dispozițiile art. 343

2

și 343

4

C. proc. civ.

Potrivit Curții de Apel, instanța de

judecată păstrează cauza pentru soluționare în cazul în care pârâtul și-a formulat

apărările în fond fără rezerve întemeiate pe convenția arbitrală, când

convenția arbitrală este nulă sau inoperantă și, în fine, când tribunalul arbitral

nu poate fi constituit. Raportând aceste prevederi la clauza compromisorie

înscrisă în art. 20 din contract, soluția instanței de fond a fost menținută ca

legală și temeinică.

Împotriva deciziei nr. 88 pronunțată

de Curtea de Apel București la data de 18 februarie 2008 a declarat recurs,

reclamanta SC R.S.T. SRL cu respectarea termenului prevăzut de art. 301 C.

proc. civ.

În argumentarea recursului, reclamanta

a susținut că decizia Curții de Apel este netemeinică și nelegală pentru că nu

a analizat susținerea sa din cererea introductivă de instanță din care rezultă

că nu și-a întemeiat pretențiile pe prevederile contractului de antrepriză ci

pe îmbogățirea fără justă cauză. Pronunțându-se numai pe clauza compromisorie fără

analiza celui de-al doilea motiv de apel, care viza temeiul de drept, a

considerat că soluțiile anterior pronunțate sunt nelegale. De asemenea a

considerat că în realitate clauza din contract nu poate fi considerată

compromisorie pentru a atrage competența arbitrajului de pe lângă Camera de

Comerț și Industrie a României pentru că părțile au prevăzut doar o

posibilitate de a se adresa arbitrajului.

În drept au fost invocate prevederile art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în temeiul cărora recurenta a solicitat

trimiterea cauzei Tribunalului București pentru judecarea fondului.

Recursul este nefondat.

expres că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru

motivele de nelegalitate indicate expres la punctele 1-9 din același articol.

Se observă că aceste dispoziții coroborate cu art. 302

1

lit. c)

includ nu doar obligația de a indica motivul de nelegalitate ci și de a-l

dezvolta prin argumente.

Din redarea succintă a motivelor de

recurs rezultă cu evidență că recurenta nu a dezvoltat și argumentat fiecare motiv

de nelegalitate invocat așa cum prevăd dispozițiile procedurale menționate.

Potrivit recurentei, susținerile sale

se întemeiază pe punctele 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. însă nu a arătat în

ce constă interpretarea greșită a actului dedus judecății și nici în ce constă

greșeala în aplicarea legii.

În concret, motivul prevăzut de art. 304

pct. 8 C. proc. civ. se poate invoca atunci când instanța interpretând greșit

actul dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia. Analizând soluția pronunțată în apel din perspectiva

acestor prevederi se constată că instanța de control judiciar a avut de examinat

numai dacă excepția de necompetență generală a instanțelor, a fost corect

soluționată în raport de dispozițiile art. 343

2

, 343

4

C.

proc. civ. și de izvorul obligațiilor. Din acest punct de vedere instanța nu

trebuia să se pronunțe pe alte temeiuri decât cele care rezultau din acțiunea

introductivă de instanță în care s-a menționat expres că se cere: „suma

precizată care reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcție efectuate

conform contractului de antrepriză și a devizului de execuție…”.

În ce privește clauza înscrisă în art.

20 din contract pe care recurenta nu o recunoaște pentru că aceasta ar exprima

doar o posibilitate de a se adresa arbitrajului, critica nu va fi reținută

întrucât din conținutul clauzei respective rezultă că părțile au avut în vedere

ca primă alternativă rezolvarea neînțelegerilor care s-ar ivi pe timpul

derulării lucrării sau după definitivarea ei, pe cale amiabilă și ca a doua

alternativă calea arbitrajului dacă rezolvarea amiabilă nu a dat rezultat. Încheierea

unei astfel de convenții exclude pentru litigiul care face obiectul ei, competența

instanțelor judecătorești, astfel că nu se poate reține afirmația recurentei

potrivit căreia clauza arbitrală exprimă doar o posibilitate de a se adresa

arbitrajului.

În al doilea rând, instanța de fond a avut

în vedere și prevederile art. 343

4

C. proc. civ. întrucât în cauză

una dintre părți a invocat convenția arbitrală înserată în contract și, ca

urmare, a procedat corect la verificarea propriei competențe după ce a analizat

și posibilitatea de a reține spre soluționare procesul având în vedere pe de-o

parte faptul că nu au fost formulate apărările pe fond înainte de a se invoca

excepția necompetenței iar pe de altă parte, a constatat că nu sunt motive care

să facă inoperantă clauza arbitrală sau ca tribunalul arbitral să nu se poată

constitui din cauze vădit imputabile pârâtei.

În consecință, se va reține față de cele

ce preced considerând că recurenta a pus în discuție ca „act dedus judecății”

clauza

compromisorie că s-au formulat critici neîntemeiate.

În ce privește motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care vizează încălcarea sau aplicarea greșită a

legii, din cuprinsul recursului nu rezultă care dispoziții legale au fost încălcate

de instanța de apel și care sunt argumentele ce sprijină eventualele susțineri.

Prin urmare, nu se impune examinarea acestui motiv întrucât recursul nu are

caracter devolutiv și nici nu intră în obligația instanței de recurs să imagineze

eventualele susțineri pe care recurenta, în temeiul dispozițiilor legale care

reglementează recursul trebuia să le indice și să le dezvolte.

În consecință, potrivit art. 312 C.

proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de SC R.S.T. SRL București împotriva Deciziei nr. 88 din 18 februarie

2008 a Curții de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

octombrie 2008.