ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3530/2014

Asupra conflictului negativ de competență

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința nr. 1519 din 3 martie 2014, Tribunalul București, secția a II-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat

în favoarea Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, competența

soluționării cauzei privind pe I.C., în contradictoriu cu Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Municipiului București pentru Aplicarea

Legii nr. 9/1998 și R.M., având ca obiect anularea deciziei nr. 355 din 22 august

2012 emisă de vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților,

prin care a fost validată hotărârea nr. 4036 din 14 mai 2010 emisă de Comisia Municipiului

București pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul

București a reținut, în esență, că în raport cu dispozițiile art. 7 alin. (4) din

Legea nr. 9/1998 competența aparține secției de contencios administrativ a tribunalului

în raza căruia domiciliază solicitantul.

Prin sentința nr. 1566/CA din 30 mai 2014,

Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția

necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reținând

că domiciliul reclamantei se află în București.

Constatându-se ivirea conflictului negativ

de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență,

potrivit art. 22 C. proc. civ.

Examinând actele dosarului, se constată

că, în raport cu dispozițiile legale aplicabile, competența teritorială revine Tribunalului

București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Astfel, obiectul acțiunii în cauza de față

îl constituie anularea deciziei nr. 355 din 22 august 2012 emisă de vicepreședintele

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin care a fost validată

hotărârea nr. 4036 din 14 mai 2010 emisă de Comisia Municipiului București pentru

Aplicarea Legii nr. 9/1998.

Potrivit art. 7 alin. (4) din acest act

normativ „Hotărârile comisiei centrale (de validare sau invalidare a măsurilor stabilite

de comisiile județene și a municipiului București — n.r.) sunt supuse controlului

judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția

de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul".

Așa cum rezultă din preambulul cererii

de chemare în judecată, reclamanta I.C. și-a declarat domiciliul în București, menționând,

totodată, și domiciliul procesual ales, în aceeași localitate.

Cum „domiciliu", în sens procesual,

este acela pe care persoana și l-a ales, în fapt, scopul dispozițiilor legale procesuale

fiind acela ca părțile litigiului să poată fi înștiințate de existența procesului,

în vederea asigurării dreptului acestora la apărare, competența de soluționare a

cauzei va fi stabilită în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios

administrativ și fiscal, în a cărui raza reclamanta și-a ales domiciliul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei privind pe I.C., în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, Comisia Municipiului București pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998

și R.M., în favoarea Tribunalului București, secția a Il-a contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

30 septembrie 2014.