ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2829/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2829/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 19 mai 2022
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea ce face obiectul contestației în anulare
Prin decizia civilă nr. 1371 din 4 martie 2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat nulitatea recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 815 din 19 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
A constatat instanța că, deși recurentul a invocat, la nivel formal, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu a circumstanțiat în niciun mod criticile sale, în sensul că hotărârea instanței ar fi pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. De asemenea, s-a mai reținut că nu a dedus critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitat la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.
Contestația în anulare exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii, la data de 30.09.2021, recurentul-reclamant A. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
După ce a prezentat situația de fapt și demersurile efectuate în fața primei instanțe, a susținut contestatorul că dezlegarea dată asupra recursului său, de constatare a nulității acestuia, este rezultatul unei erori materiale, care, potrivit art. 442 alin. (1) C. proc. civ., poate fi îndreptată la cerere sau din oficiu.
Astfel, a solicitat admiterea contestației în anulare și, în consecință, soluționarea cauzei și anularea amenzii judiciare în cuantum de 400 RON.
Apărările intimatei
Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care solicitat respingerea contestației, ca inadmisibilă, sau, în subsidiar, ca nefondată.
Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare
Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
4.1. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere înseși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.
Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. invocat de contestator, care reglementează contestația în anulare specială,
"Art. 503 - (...)
(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când:
dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.
(...)."
Înalta Curte reține că prin eroare materială se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată.
Deci, pentru a putea se reține admisibilitatea unei contestații în anulare îndreptată împotriva unei decizii pronunțate de o instanță de recurs, este necesar ca eroarea materială invocată de o parte să privească greșeli comise prin confundarea unor date esențiale ale cauzei, a unor aspecte formale ale judecății în recurs, pentru verificarea cărora să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, trebuie să fie greșeli de fapt care să fie determinante pentru soluția din recurs, și nu greșeli de judecată, de soluționare a unor excepții procesuale, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.
4.2. Or, în cauză, susținerile contestatorului nu pot fi încadrate în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât constatarea recursului ca nul nu este rezultatul unei simple și evidente erori materiale, ci a modului în care instanța a înțeles să aplice dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.
În realitate, ceea ce urmărește contestatorul prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de față este reevaluarea ansamblului probator și reanalizarea cererii de recurs, ceea ce are semnificația unui recurs la recurs, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.
Sub acest aspect, este demn de subliniat, că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei.
Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui apel-recurs deghizat, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referitor la introducerea căilor de recurs extraordinare (Cauza Sebastian Taub împotriva României, Hotărârea din 12 octombrie 2006), a mai reținut că "(...) instanțele superioare nu trebuie să-și folosească puterea de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare și nu pentru a proceda la o nouă analiză. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanțiale și imperioase (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX).".
Fiind o cale de retractare, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind admisibilă repunerea în discuție a unor probleme de drept si de fapt ce au fost solutionate de instanța de recurs.
4.3. Pentru aceste considerente, întrucât aspectele deduse judecății prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac nu se circumscriu dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1371 din 4 martie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pronunțate în Dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluției la dispoziția părții prin mijlocirea grefei instanței.