ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 5 iulie 2010, petiționarul C.A. a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție cu plângere împotriva rezoluției nr. 4567/2477/VIII/1/2010 din 11 iunie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, susținând că soluția dispusă nu se întemeiază pe probe, pe o cercetare penală efectivă care să demonstreze vinovăția persoanelor reclamate.

Din oficiu, Înalta Curte a dispus atașarea lucrării nr. 4567/2477/VIII/1/2010, precum și a dosarului care a stat la baza acestei soluții, constatând următoarele:

La data de 1 februarie 2010, petiționarul C.A. a formulat o plângere împotriva magistratului P.D.V. (judecător la Judecătoria Cluj), prim-ministrului B.E. și a lui I.V. și I.F., susținând, în mod generic, că aceștia se fac vinovați de săvârșirea de infracțiuni, printre care și falsuri.

Prin rezoluția nr. 1049/695/VIII/1/2010 din 16 martie 2010 a Secției de urmărire penală și criminalistică s-a dispus respingerea plângerii petentului și închiderea lucrării, întrucât „nu întrunește disp. art. 222 C. proc. pen., nu descrie o faptă de natură penală, referitoare la o vătămare cauzată petentului prin săvârșirea vreunei infracțiuni și nici nu cuprinde mijloacele de probă în acest sens”.

Plângerea petentului formulată împotriva soluției sus-menționate a fost respinsă, ca neîntemeiată, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen., de către procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin rezoluția nr. 6348/1629/VIII/1/2010 din 14 aprilie 2010.

O nouă plângere a petiționarului având ca obiect modul de soluționare a lucrării nr. 6348/1629/VIII/1/2010 a fost examinată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și respinsă ca inadmisibilă prin rezoluția nr. 4567/2477/VIII/1/2010 din 11 iunie 2010.

În considerentele acesteia s-a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Alin. (2) al aceluiași articol prevede că „în cazul când măsurile și actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului șef de secție al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozițiilor date de către aceștia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior”.

Din punct de vedere al autonomiei decizionale, procurorul ierarhic superior soluționează definitiv plângerile contra actelor și măsurilor dispuse de procurorul de caz.

Actul procurorului ierarhic superior este un act de control ce nu mai poate fi contestat, întrucât dispozițiile procesual penale nu reglementează această posibilitate.

Împotriva acestei din urmă rezoluții, petiționarul a formulat plângere la instanța de judecată, plângere ce este examinată, potrivit disp. art. 278

1

C. proc. pen., în prezenta cauză.

Înalta Curte constată că plângerea petiționarului este inadmisibilă.

Procedura instituită de legiuitor prin adoptarea instituției plângerii împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată date de procuror este restrictivă; textul de lege al articolului 278

1

C. proc. pen. prevede expres și limitativ felul soluțiilor date de procuror care sunt supuse controlului instanței.

Judecătorul poate verifica și dispune, în conformitate cu disp. art. 278

1

și urm. C. proc. pen. numai asupra rezoluțiilor ori, după caz, ordonanțelor procurorului de neîncepere a urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetare a urmăririi penale și clasare. Rezultă, deci, că obiectul acestei examinări îl pot constitui doar soluțiile care se referă la disp. art. 228, 242, 249, 262 C. proc. pen. și, care se dispun în urma efectuării unor cercetări penale, fiind înregistrate și rezolvate ca atare de către procuror.

Or, în cauză, rezoluția atacată nr. 4567/2477/VIII/1/2010 din 11 iunie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu face parte dintre soluțiile supuse controlului judecătoresc, neavând caracterul vreuneia dintre acele soluții la care se referă legea.

În aceste condiții, investirea Înaltei Curți cu soluționarea unei plângeri având un astfel de obiect nu este prevăzută și permisă de lege, fiind inadmisibilă recurgerea la o atare cale de atac în justiție.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă plângerea petiționarului, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. a) rap. la art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul C.A..

Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 octombrie 2010.