ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2818/2022

Ședința publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 07.01.2022, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Afacerilor Interne, suspendarea executării dispozițiilor din anexele H.G. nr. 34/2022 până la soluționarea cererii de anulare, precum și anularea în întregime a H.G. nr. 34/2022.

1.2. Prin sentința civilă nr. 88 din 25 ianuarie 2022, Curtea a respins excepțiile inadmisibilității cererii de anulare și a lipsei de interes, invocate de pârâți.

A respins excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării H.G. nr. 34/2022, invocată de pârâtul Guvernul României.

A respins cererea de anulare formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

A respins cererea de suspendare executare, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, în ceea ce privește anularea actului administrativ atacat, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței în ceea ce privește dezlegarea dată fondului, cu trimitere spre rejudecare.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a susținut recurentul că sunt contradictorii considerentele hotărârii nereferindu-se la motivele invocate în acțiune. Observațiile pe care Ministerul Justiției, prin Adresa nr. x/2022, și Consiliul Legislativ, prin Avizul nr. x/05.01.2022, nu au constituit preocupare a instanței și nici critica sa întemeiată pe acestea.

Nu a constituit obiect de preocupare nici ceea ce a invocat referitor la desființarea drepturilor fundamentale realizată prin îngrădirile, condiționările și discriminările impuse, raportat la orice tip de activitate socială pe care ar putea-o desfășura, discriminări între persoanele vaccinate și netestate și persoanele nevaccinate.

Chiar și în modalitatea subsidiară de permisiune, respectiv prin purtarea unui anumit tip de mască ori cea a testării (pentru persoanele nevaccinate), aceste măsuri sunt oricum discriminatorii, raportat la toate activitățile pentru care sunt impuse.

Nu a făcut obiect de analiză nici critica vicierii consimțământului decurgând din faptul că, față de cheltuiala constantă pe care ar reprezenta-o permanenta testare, această condiționare reprezintă practic o constrângere la vaccinare, ceea ce încalcă liberul consimțământ în ceea ce privește supunerea la o intervenție medicală, consimțământ garantat de art. 13 din Legea nr. 46/2003 și de art. 67 C. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că dispozițiile contestate, din cauza încălcării consimțământului, încalcă art. 13 din Legea nr. 46/2003 și art. 67 din C. civ.. De asemenea, încalcă art. 3 din Regulamentul UE 2021-953 care prevede certificatul digital numai pentru a facilita titularilor acestuia exercitarea dreptului de liberă circulație pe durata pandemiei, iar nu pentru restrângerea unor drepturi fundamentale.

H.G. nr. 34/2022 este emisă cu încălcarea chiar a dispozițiilor Legii nr. 55/2020, pe care se întemeiază, încălcând și principiile caracterului temporar al restrângerii drepturilor prevăzute în art. 53 din Constituția României și al posibilității restrângerii doar prin lege, aspecte care rezultă și din observațiile pe care Ministerul Justiție le-a făcut prin Adresa nr. x/2022.

Toate aspectele de nelegalitate pe care le-a invocat sunt dovedite cu prisosință nu doar prin înscrisul emis de Ministerul Justiției, ci și prin Avizul Consiliului Legislativ nr. 15/15.01.2022 în care se reține încălcarea, prin H.G. nr. 34/2022, unor minime rigori de previzibilitate, a regimului de protecție privind datele cu caracter personal, neîndeplinirea condiției esențiale ca restrângerile să fie prevăzute prin lege, nedefinirea schemei complete de vaccinare ori a noțiunii de mască FFP2.

Toate restricțiile impuse prin H.G. nr. 34/2022 (la fel ca ultimele H.G.-uri, de altfel) încalcă Regulamentul UE 2021/953 și încalcă dispozițiile art. 16, 22, 23, 25, 26, 33 și 34 din Constituție, dispozițiile art. 1 și 2 din O.G. nr. 137/2000.

A mai arătat recurentul că la toate aceste discriminări este supus ca cetățean român care nu mai poate intra în nicio instituție publică, nu mai poate participa la evenimente culturale, la activități sociale, nu mai poate intra în restaurante, nu are acces la niciun loc public fără certificatul verde sau mască chirurgicală.

A mai prezentat argumente în combatarea faptului că persoanele nevaccinate au posibilitatea exercitării unui drept dacă se testează, reiterând întrebările formulate prin acțiune, cu privire la aspecte referitoare la cine garantează că va răspunde pentru orice efect secundar ar putea avea vaccinul, la cât de liber asumat este actul vaccinări, atât timp cât ajunge practic să fie forțat să se vaccineze, și la cine garantează că nu i se va cere, după ce-și va asuma riscul vaccinării, să se și testeze ulterior în mod permanent.

A concluzionat recurentul că importanța verificării legalității măsurilor instituite prin dispozițiile normative criticate este crucială pentru că ele vizează absolut toate domeniile de activitate socială ale unei persoane, indiferente că este vorba de locul de muncă, de magazin, de un restaurant ori de un spațiu de agrement ori de cultură.

3.1. Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării recursului și excepția lipsei de interes în susținerea recursului.

Pe fondul căii de atac, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Odată cu întâmpinarea, Ministerul Afacerilor Interne a formulat și recurs incident, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a criticat soluțiile date de prima instanță excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile și excepției lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii.

Referitor la soluția dată asupra inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, a invocat recurentul, în esență, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 7 și art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, judecătorul având obligația să țină seama de acestea, deoarece legiuitorul nu a intervenit pentru reglementarea unei proceduri speciale, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 392/2021.

Referitor la excepția lipsei de interes, recurentul a susținut, în esență, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că reclamantul nu a invocat interesul propriu, particular vătămat, motivele arătate fiind de ordin general.

3.2. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru netimbrare și pentru nemotivare, apreciind că cererea de recurs nu îndeplinește exigențele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., necuprinzând indicarea motivelor de nelegalitate a sentinței recurate.

În subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant și de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că recursul principal formulat de reclamant și recursul incident formulat de Ministerul Afacerilor Interne sunt nefondate.

4.1. Recurentul-reclamant A. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, referitor la motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., constată că nu poate fi avut în vedere, susținerile recurentului neputându-se circumscrie ipotezei avute în vedere de textul legal.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond.

Înalta Curte constată că deși, la nivel formal, recurentul-reclamant a invocat incidența acestui motiv de casare, prevăzut pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., memoriul de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.

După cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, recurentul s-a limitat la a reitera aceleași argumente formulate în fața instanței de fond, cu privire la nelegalitatea actului atacat, care ar încălca anumite dispoziții legale și constituționale.

Recurentul nu și-a circumstanțiat în niciun mod critica de nelegalitate a hotărârii instanței de fond și nu a motivat de ce instanța ar fi încălcat sau ar fi aplicat greșit normele de drept material incidente cauzei.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, însă recurentul nu s-a referit în niciun fel la considerentele hotărârii recurate.

Prin urmare, exprimarea nemulțumirii față de soluția adoptată, expunerea unor păreri și interpretări personale și aprecierea recurentului că instanța ar fi aplicat sau interpretat eronat dispozițiile legale, fără a preciza, însă, în ce constă eroarea instanței, nu reprezintă critici de nelegalitate în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că hotărârea primei instanțe ar fi pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

Însă, Înalta Curte apreciază că nu se poate reține aspectul învederat de intimatul-pârât Guvernul României, referitor la nulitatea recursului pentru nemotivare, pentru că pot face obiectul analizei instanței de recurs criticile ce se pot circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nemotivarea hotărârii.

Dar, contrar afirmațiilor recurentului-reclamant, din analiza hotărârii recurate, rezultă fără echivoc faptul că instanța a procedat la o analiză proprie a argumentelor evocate prin acțiune și a apărărilor părților, a analizat probele administrate și a dezlegat fondul cauzei, cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Fără a relua considerentele hotărârii recurate, care nu sunt nicidecum contradictorii, Înalta Curte constată că instanța de fond a răspuns punctual tuturor argumentelor reclamantului, referitoare la așa-zisa desființare a drepturilor fundamentale, la îngrădiri, condiționări și discriminări care ar fi impuse de actul atacat, la obligativitatea vaccinării sau testării, la pretinsa vătămare a reclamantului și, inclusiv, la cele două avizele prezentate de Ministerul Justiției și de Consiliul Legislativ.

Deci, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, că instanța nu este obligată să răspundă fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii.

Astfel, nu se poate aprecia a fi îndeplinită ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază, în opinia Înaltei Curți motivarea primei instanțe oferind garanțiile unui proces echitabil, fiind posibilă exercitarea controlului judiciar asupra hotărârii pronunțate.

4.2. În ceea ce privește recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, Înalta Curte reține că prima critică a acestuia privește greșita respingere a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru lipsa plângerii prealabile.

Această critică este nefondată, pentru că Decizia CCR nr. 392/2021 este aplicabilă în cauză, însă nu în sensul și în interpretarea recurentului-pârât.

Curtea Constituțională, în considerentele deciziei, a arătat expres, la pct. 47, că aplicarea procedurii de judecată reglementate de Legea nr. 554/2004 ar face imposibilă pronunțarea unei hotărâri într-un timp mai scurt de 30 zile, astfel încât efectele acestei hotărâri nu ar fi apte să înlăture în mod concret consecințele acelor administrative emise în temeiul Legii nr. 55/2020 și nu ar asigura un drept efectiv de acces la justiție. Prin aceeași decizie s-a arătat că Legea nr. 55/2020 nu se completează cu dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Recurentul-pârât consideră că remediul juridic este ca însuși legiuitorul să reglementeze pentru viitor o procedură care să garanteze un drept efectiv de acces la justiție și nu înlăturarea aplicabilității prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, în speța de față, astfel cum în mod greșit a procedat prima instanță.

Însă, este lipsită de suport legal susținerea recurentului, pentru că deciziile Curții Constituționale au aplicabilitate imediată în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecat, fiind obligatorii, astfel că, referitor la actele avute în vedere de Decizia CCR nr. 392/2021, nu este obligatorie procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ.

Nici susținerea formulată prin recursul incident de către Ministerul Afacerilor Interne, privind greșita respingere a excepției lipsei de interes pentru că reclamantul nu ar fi invocat un interes propriu, particular, vătămat, nu este fondată, prima instanță analizând în concret această chestiune, în cazul fiecărui argument adus de reclamant prin acțiunea formulată.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge atât recursul formulat de reclamant cât și recursul incident formulat Ministerul Afacerilor Interne, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 88 din 25 ianuarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.