ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2973/2014

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța sub numărul 15788/118/2012 reclamantul V.O.D. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC D.R.I. SRL, să se instituie, pe cale

judiciară, următoarele interdicții pentru pârâtă: de a folosi denumirea mărcii

individuale D.R.I., cu element figurativ, pentru produsele și serviciile din

clasele nr. 35: publicitate; conducerea și administrarea afacerilor; lucrări de

birou și nr. 39: Transport; ambalare și depozitare a mărfurilor, organizare de

călătorii; de a aplica marca amintită pe produse sau ambalaje; de a oferi sau

comercializa produse ori a le deține în acest scop, ori de a oferi sau presta

servicii sub această marcă; de a utiliza marca pe documente sau pentru

publicitate; de a pune în circulație, a exporta sau importa, a plasa sub un

regim vamal suspensiv sau economic produse sub această marcă.

Reclamantul a relevat

în susținerea cererii că este titularul certificatului de înregistrare a mărcii

constând din denumirea D.R.I., cu element figurativ nr. 97533 din 17 septembrie

2008 prin care i se conferă drept de protecție a mărcii pentru o perioadă de 10

ani, pentru clasele deja enumerate; pârâta a folosit și continuă să o

folosească în activitatea sa, fără consimțământul titularului mărcii, efectuând

acte de tipul celor menționate în petitul acțiunii; în drept au fost invocate

dispozițiile art. 36 - 37 din Legea nr. 84/1998.

Prin Sentința civilă

nr. 3590 din 23 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a

II-a civilă, fost admisă acțiunea formulată de reclamantul V.O.D., în

contradictoriu cu pârâta SC D.R.I. SRL și a fost instituită, în sarcina

societății pârâte, interdicția de a folosi denumirea mărcii individuale D.R.I.,

cu element figurativ, pentru produsele și serviciile din clasele nr. 35:

Publicitate; conducerea și administrarea afacerilor; lucrări de birou și nr.

39: Transport; ambalare și deportare a mărfurilor, organizare de călătorii; de

a aplica marca amintită pe produse sau ambalaje; de a oferi sau comercializa

produse ori a le deține în acest scop, ori de a oferi sau presta servicii sub

această marcă; de a utiliza marca pe documente sau pentru publicitate; de a

pune în circulație, a exporta sau importa, a plasa sub un regim vamal suspensiv

sau economic produse sub această marcă.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta SC D.R.I. SRL.

Urmare rezoluției

completului de judecată desemnat să soluționeze cauza, recurenta-pârâtă a fost

citată cu mențiunea de a timbra cererea cu timbru judiciar în valoare de 0,15

lei, pentru termenul din 24 martie 2012.

Prin Decizia civilă

nr. 158 din 24 martie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a fost anulat, ca insuficient timbrat,

apelul declarat de pârâta SC D.R.I. SRL împotriva Sentinței civile nr. 3590 din

23 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr.

15788/118/2012.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut următoarele:

Pârâta a fost citată

cu mențiunea de a timbra cererea cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei,

pentru termenul din 24 martie 2012.

Conform art. 9 alin.

(2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, "în cazul nerespectării

dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în

vigoare referitoare la taxa de timbru".

Potrivit art. 20

alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc

anticipat sau până cel târziu la primul termen de judecată, iar neîndeplinirea

obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează, conform art. 20

alin. (3) din Legea nr. 146/1997, cu anularea acțiunii sau cererii.

Cum pârâta nu s-a

conformat dispozițiilor imperative prevăzute de lege, nedepunând nici până la

termenul de judecată acordat timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, deși a

fost citată în acest sens la adresa menționată în cererea de apel, instanța de

apel a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de pârâtă.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC D.R.I. SRL.

În susținerea

motivelor de recurs, pârâta arată că anularea apelului ca netimbrat este

nelegală deoarece, la data de 24 martie 2014, O.G. nr. 32/1995 privind timbrul

judiciar, a fost abrogată prin O.U.G nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele

judiciare de timbru, pe de o parte, iar pe de altă parte, la data de 24 martie

2014, niciun oficiu poștal nu mai comercializa timbre judiciare, motiv pentru

care a fost în imposibilitate de a asigura plata timbrului judiciar, mai presus

de voința sa.

În condițiile în care

pârâta a achitat suma de 100 lei, taxă judiciară de timbru, consideră că putea

asigura și plata timbrului judiciar de 0,15 lei, dacă acest lucru era posibil.

Potrivit art. 20

alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc

anticipat sau până cel mai târziu la primul termen de judecată, iar

neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează,

conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, cu anularea cererii, situație

care nu se regăsește în speță, întrucât, pe de o parte, pârâta a asigurat plata

taxei judiciare de timbru, sens în care nu se impunea sancțiunea prevăzută la art.

20 alin. (3), iar, pe de altă parte, conform art. 9 din O.G. nr. 32/1995

privind timbrul judiciar, nu prevede neplata timbrului judiciar cu sancțiunea

anulării cererii, cel mult, cu neprimirea și înregistrarea cererii, dacă nu

sunt timbrate corespunzător.

Totodată, la data

pronunțării deciziei, Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a

fost abrogată prin O.U.G nr. 80/2013, aplicabilă la momentul pronunțării

instanței,

În continuare,

recurenta-pârâtă face o expunere a situație de fapt și de drept a cauzei,

concluzionând că, de la momentul înregistrării mărcii și până în prezent

reclamantul nu a folosit marca înregistrată în nume personal, ci numai în

numele societății pârâte, ceea ce conduce în mod indubitabil la faptul că

această marcă a fost reținută pentru societatea pârâtă și nu pentru acesta în

nume personal.

Cererea de recurs nu

a fost încadrată în prevederile art. 304 C. proc. civ.

Intimatul-reclamant a

depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru

neîncadrarea criticilor în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., precum și

excepția lipsei de interes în declararea recursului, motivat de faptul că

societatea recurentă și-a suspendat activitatea la registrul comerțului.

La termenul de

ședință din data de 17 octombrie 2014, Înalta Curte a respins excepțiile

invocate prin întâmpinare pentru motivele arătate în încheierea de dezbateri și

care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Examinând hotărârea

recurată în raport de criticile formulate, ce pot fi încadrate în prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat,

având în vedere considerentele ce succed:

Criticile

recurentei-pârâte în sensul că hotărârea atacată este nelegală deoarece, la

data de 24 martie 2014 (când a fost pronunțată decizia recurată) atât Legea nr.

146/1997, cât și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar erau abrogate prin

O.U.G nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, fiind

aplicabile astfel prevederile acestui ultim act normativ, nu sunt fondate,

întrucât, potrivit art. 55 al O.U.G. nr. 80/2013, "pentru cererile și

acțiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de

urgență, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se

stabilesc și se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data

introducerii lor".

Cum, în speță,

cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la data

de 28 decembrie 2012, anterior intrării în vigoare prevederilor O.U.G. nr. 80

din 26 iunie 2013, sunt incidente dispozițiile Legii nr. 146/1997 și ale O.G.

nr. 32/1995.

Se constată, însă, ca

fiind fondată, critica recurentei cu privire la faptul că nu se impunea

sancțiunea prevăzută la art. 20 alin. (3) al Legii nr. 146/1997 întrucât a

plătit taxa judiciară de timbru, iar art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind

timbrul judiciar nu prevede sancțiunea anulării cererii pentru neplata

timbrului judiciar, sancțiunea constând, cel mult, în neprimirea sau

înregistrarea cererilor, dacă nu sunt timbrate corespunzător.

Potrivit art. 9 din

O.G. nr. 32/1995, "(1) Cererile pentru care se datorează timbru judiciar

nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător. (2) În

cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform

prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru".

Astfel, se reține că

apelul declarat de pârâtă a fost timbrat cu suma de 100 lei, pârâta fiind

citată pentru primul termen de judecată cu mențiunea de a depune un timbru

judiciar de 0,15 lei.

La termenul din 24

martie 2014, instanța de apel a constatat faptul că societatea pârâtă nu și-a

îndeplinit obligația ce îi fusese pusă în vedere, apelul acesteia fiind anulat

ca insuficient timbrat.

Obligația aplicării

unui timbru judiciar în calea de atac a apelului reprezintă o obligație

stabilită prin O.G. nr. 32/1995 și Legea nr. 146/1997, acte normative al căror

scop este acela de a reglementa unele din condițiile accesului la o instanță.

Critica reținută în

cauză vizează direct exercițiul concret al dreptului de acces la justiție,

drept protejat atât de legislația internă, cât și de art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, întrucât anularea apelului ca insuficient

timbrat este de natură a-i produce, recurentei-pârâte, o gravă și iremediabilă

vătămare din perspectiva nejudecării căii de atac a apelului.

Art. 6 alin. (1) din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează fiecărei persoane dreptul

ca o instanță să îi determine drepturile și obligațiile civile. Astfel, se

consacră "dreptul la justiție" adică de a sesiza un tribunal în

materie civilă, iar acesta nu constituie decât un aspect.

Totuși, dreptul la

justiției nu este unul absolut. El se pretează la limitări pentru că el

comandă, chiar prin natura sa, o reglementare din partea statului, care are

alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop, astfel cum se

reține de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Weissman contra

României, publicată în M. Of. nr. 588/27.08.2007, în care s-a statuat ca "în

pofida marjei de apreciere de care dispune statul în această materie - taxă

judiciară timbru, Curtea subliniază că limitarea dreptului de acces la un

tribunal nu este compatibilă cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție

decât dacă prin aceasta se urmărește un scop legitim și dacă există un grad

rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul

vizat".

În acest context,

Înalta Curte constată că măsura dispusă de instanța de apel, la primul termen

de judecată, apare ca excesivă și disproporționată în raport de caracterul

accesoriu al timbrului judiciar față de taxa judiciară de timbru.

Astfel, norma

reprezentată de art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 potrivit căreia, în cazul

nerespectării dispozițiilor ordonanței, se va proceda conform prevederilor

legale în vigoare referitoare la taxa de timbru, permite aplicarea sancțiunii

anulării, însă numai cu caracter accesoriu față de aceeași sancțiune aplicată

pentru neachitarea taxei judiciare de timbru.

Cum recurenta a

achitat taxa judiciară de timbru aferentă apelului, aplicarea sancțiunii

anulării doar pentru nedepunerea unui timbru judiciar de 0,15 lei încalcă

prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

referitoare la dreptul la justiție existent în favoarea recurentei-pârâte.

Pentru toate aceste

considerente de fapt și de drept, pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct 9 C.

proc. civ., va fi admis recursul pârâtei, va fi casata Decizia nr. 158 din 24

martie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal și va fi trimisă cauza spre rejudecare la aceeași

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC D.R.I. SRL împotriva Deciziei nr. 158 din 24 martie 2014

a Curții de Apei Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 31 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - NN