ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2973/2014

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub numărul 15788/118/2012 reclamantul V.O.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC D.R.I. SRL, să se instituie, pe cale judiciară, următoarele interdicții pentru pârâtă: de a folosi denumirea mărcii individuale D.R.I., cu element figurativ, pentru produsele și serviciile din clasele nr. 35: publicitate; conducerea și administrarea afacerilor; lucrări de birou și nr. 39: Transport; ambalare și depozitare a mărfurilor, organizare de călătorii; de a aplica marca amintită pe produse sau ambalaje; de a oferi sau comercializa produse ori a le deține în acest scop, ori de a oferi sau presta servicii sub această marcă; de a utiliza marca pe documente sau pentru publicitate; de a pune în circulație, a exporta sau importa, a plasa sub un regim vamal suspensiv sau economic produse sub această marcă.

Reclamantul a relevat în susținerea cererii că este titularul certificatului de înregistrare a mărcii constând din denumirea D.R.I., cu element figurativ nr. 97533 din 17 septembrie 2008 prin care i se conferă drept de protecție a mărcii pentru o perioadă de 10 ani, pentru clasele deja enumerate; pârâta a folosit și continuă să o folosească în activitatea sa, fără consimțământul titularului mărcii, efectuând acte de tipul celor menționate în petitul acțiunii; în drept au fost invocate dispozițiile art. 36 - 37 din Legea nr. 84/1998. Prin Sentința civilă nr. 3590 din 23 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, fost admisă acțiunea formulată de reclamantul V.O.D., în contradictoriu cu pârâta SC D.R.I.

SRL și a fost instituită, în sarcina societății pârâte, interdicția de a folosi denumirea mărcii individuale D.R.I., cu element figurativ, pentru produsele și serviciile din clasele nr. 35: Publicitate; conducerea și administrarea afacerilor; lucrări de birou și nr. 39: Transport; ambalare și deportare a mărfurilor, organizare de călătorii; de a aplica marca amintită pe produse sau ambalaje; de a oferi sau comercializa produse ori a le deține în acest scop, ori de a oferi sau presta servicii sub această marcă; de a utiliza marca pe documente sau pentru publicitate; de a pune în circulație, a exporta sau importa, a plasa sub un regim vamal suspensiv sau economic produse sub această marcă. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC D.R.I.

SRL. Urmare rezoluției completului de judecată desemnat să soluționeze cauza, recurenta-pârâtă a fost citată cu mențiunea de a timbra cererea cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, pentru termenul din 24 martie 2012. Prin Decizia civilă nr. 158 din 24 martie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost anulat, ca insuficient timbrat, apelul declarat de pârâta SC D.R.I. SRL împotriva Sentinței civile nr. 3590 din 23 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 15788/118/2012. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele: Pârâta a fost citată cu mențiunea de a timbra cererea cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, pentru termenul din 24 martie 2012. Conform art. 9 alin. (2) din O.G.

nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, "în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru". Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat sau până cel târziu la primul termen de judecată, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, cu anularea acțiunii sau cererii. Cum pârâta nu s-a conformat dispozițiilor imperative prevăzute de lege, nedepunând nici până la termenul de judecată acordat timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, deși a fost citată în acest sens la adresa menționată în cererea de apel, instanța de apel a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de pârâtă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC D.R.I. SRL. În susținerea motivelor de recurs, pârâta arată că anularea apelului ca netimbrat este nelegală deoarece, la data de 24 martie 2014, O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, a fost abrogată prin O.U.G nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, pe de o parte, iar pe de altă parte, la data de 24 martie 2014, niciun oficiu poștal nu mai comercializa timbre judiciare, motiv pentru care a fost în imposibilitate de a asigura plata timbrului judiciar, mai presus de voința sa. În condițiile în care pârâta a achitat suma de 100 lei, taxă judiciară de timbru, consideră că putea asigura și plata timbrului judiciar de 0,15 lei, dacă acest lucru era posibil.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat sau până cel mai târziu la primul termen de judecată, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, cu anularea cererii, situație care nu se regăsește în speță, întrucât, pe de o parte, pârâta a asigurat plata taxei judiciare de timbru, sens în care nu se impunea sancțiunea prevăzută la art. 20 alin. (3), iar, pe de altă parte, conform art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, nu prevede neplata timbrului judiciar cu sancțiunea anulării cererii, cel mult, cu neprimirea și înregistrarea cererii, dacă nu sunt timbrate corespunzător.

Totodată, la data pronunțării deciziei, Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost abrogată prin O.U.G nr. 80/2013, aplicabilă la momentul pronunțării instanței, În continuare, recurenta-pârâtă face o expunere a situație de fapt și de drept a cauzei, concluzionând că, de la momentul înregistrării mărcii și până în prezent reclamantul nu a folosit marca înregistrată în nume personal, ci numai în numele societății pârâte, ceea ce conduce în mod indubitabil la faptul că această marcă a fost reținută pentru societatea pârâtă și nu pentru acesta în nume personal. Cererea de recurs nu a fost încadrată în prevederile art. 304 C. proc. civ. Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., precum și excepția lipsei de interes în declararea recursului, motivat de faptul că societatea recurentă și-a suspendat activitatea la registrul comerțului. La termenul de ședință din data de 17 octombrie 2014, Înalta Curte a respins excepțiile invocate prin întâmpinare pentru motivele arătate în încheierea de dezbateri și care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Examinând hotărârea recurată în raport de criticile formulate, ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, având în vedere considerentele ce succed: Criticile recurentei-pârâte în sensul că hotărârea atacată este nelegală deoarece, la data de 24 martie 2014 (când a fost pronunțată decizia recurată) atât Legea nr. 146/1997, cât și O.G.

nr. 32/1995 privind timbrul judiciar erau abrogate prin O.U.G nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, fiind aplicabile astfel prevederile acestui ultim act normativ, nu sunt fondate, întrucât, potrivit art. 55 al O.U.G. nr. 80/2013, "pentru cererile și acțiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc și se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor". Cum, în speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 28 decembrie 2012, anterior intrării în vigoare prevederilor O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013, sunt incidente dispozițiile Legii nr. 146/1997 și ale O.G.

nr. 32/1995. Se constată, însă, ca fiind fondată, critica recurentei cu privire la faptul că nu se impunea sancțiunea prevăzută la art. 20 alin. (3) al Legii nr. 146/1997 întrucât a plătit taxa judiciară de timbru, iar art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar nu prevede sancțiunea anulării cererii pentru neplata timbrului judiciar, sancțiunea constând, cel mult, în neprimirea sau înregistrarea cererilor, dacă nu sunt timbrate corespunzător. Potrivit art. 9 din O.G. nr. 32/1995, "(1) Cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător. (2) În cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru". Astfel, se reține că apelul declarat de pârâtă a fost timbrat cu suma de 100 lei, pârâta fiind citată pentru primul termen de judecată cu mențiunea de a depune un timbru judiciar de 0,15 lei.

La termenul din 24 martie 2014, instanța de apel a constatat faptul că societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligația ce îi fusese pusă în vedere, apelul acesteia fiind anulat ca insuficient timbrat. Obligația aplicării unui timbru judiciar în calea de atac a apelului reprezintă o obligație stabilită prin O.G. nr. 32/1995 și Legea nr. 146/1997, acte normative al căror scop este acela de a reglementa unele din condițiile accesului la o instanță. Critica reținută în cauză vizează direct exercițiul concret al dreptului de acces la justiție, drept protejat atât de legislația internă, cât și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât anularea apelului ca insuficient timbrat este de natură a-i produce, recurentei-pârâte, o gravă și iremediabilă vătămare din perspectiva nejudecării căii de atac a apelului.

Art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să îi determine drepturile și obligațiile civile. Astfel, se consacră "dreptul la justiție" adică de a sesiza un tribunal în materie civilă, iar acesta nu constituie decât un aspect. Totuși, dreptul la justiției nu este unul absolut. El se pretează la limitări pentru că el comandă, chiar prin natura sa, o reglementare din partea statului, care are alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop, astfel cum se reține de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Weissman contra României, publicată în M. Of.

nr. 588/27.08.2007, în care s-a statuat ca "în pofida marjei de apreciere de care dispune statul în această materie - taxă judiciară timbru, Curtea subliniază că limitarea dreptului de acces la un tribunal nu este compatibilă cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție decât dacă prin aceasta se urmărește un scop legitim și dacă există un grad rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat". În acest context, Înalta Curte constată că măsura dispusă de instanța de apel, la primul termen de judecată, apare ca excesivă și disproporționată în raport de caracterul accesoriu al timbrului judiciar față de taxa judiciară de timbru. Astfel, norma reprezentată de art. 9 alin. (2) din O.G.

nr. 32/1995 potrivit căreia, în cazul nerespectării dispozițiilor ordonanței, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru, permite aplicarea sancțiunii anulării, însă numai cu caracter accesoriu față de aceeași sancțiune aplicată pentru neachitarea taxei judiciare de timbru. Cum recurenta a achitat taxa judiciară de timbru aferentă apelului, aplicarea sancțiunii anulării doar pentru nedepunerea unui timbru judiciar de 0,15 lei încalcă prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la justiție existent în favoarea recurentei-pârâte. Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct 9 C. proc.

civ., va fi admis recursul pârâtei, va fi casata Decizia nr. 158 din 24 martie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și va fi trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC D.R.I. SRL împotriva Deciziei nr. 158 din 24 martie 2014 a Curții de Apei Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2014. Procesat de GGC - NN