ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2771/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2771/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1645 din 25 septembrie 2013
pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a a
dmis în parte cererea
reclamantei U.P.F. din România (U.P.F.R.), în contradictoriu cu pârâta SC
A.C.I. SRL, care a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 1.537,60
lei, reprezentând remunerații datorate pentru showroom în perioada 1 octombrie 2010-30
aprilie 2013, precum și la plata sumei de 1339,20 lei reprezentând remunerații
datorate pentru terasă în perioada 1 iunie 2011-30 septembrie 2011, 1 iunie 2012-30
septembrie 2012 și la plata penalităților de întârziere de 308 lei aferente
perioadei 1 octombrie 2010-30 aprilie 2013; s-a respins cererea privind
obligarea pârâtei la plata actualizării remunerației și la încheierea contractelor
licență neexclusivă.
În motivarea
sentinței, s-
a
constatat că pârâta are calitatea de utilizator de fonograme publicate în scop
comercial ori a reproducerilor acestora prin comunicare publică, în sensul
Legii nr. 8/1996, reclamanta făcând dovada că a încheiat cu pârâta autorizație
de licență neexclusivă de utilizare a muzicii, în 2010, pentru cele 2 puncte de
lucru deținute, respectiv un showroom auto și o terasă.
Pârâta nu a
îndeplinit obligațiile de plată a remunerației, deși a fost notificată în acest
sens.
Tribunalul și-a
însușit concluziile raportului de expertiză în legătură cu întinderea
despăgubirii datorate cu titlu de remunerație și penalități de întârziere în
perioada indicată de către reclamantă, dispunând în consecință.
Prin Decizia nr. 8
din 15 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru
cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări
sociale, a fost respins, ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă SC
A.C.I. SRL împotriva sentinței menționate.
Pentru
a decide astfel, instanța de apel a reținut că, prin motivele de apel, sunt
evocate erori din încheieri de ședință sau din considerentele sentinței care,
însă, nu afectează soluția pronunțată.
În ce privește
încheierea de dezbateri din data de 19 iunie 2013, Curtea a reținut ca fiind
eroare materială consemnarea la finalul încheierii că aceasta a fost pronunțată
în ședința publică din data de 25 iunie 2013, întrucât, pe de o parte, cauza a
fost amânată la 22 mai 2013 pentru data de 19 iunie 2013, iar pe de altă parte,
presupusa vătămare nu a fost invocată de către pârâtă la următorul termen de
judecată, contrar prevederilor art. 108 alin. (3) C. proc. civ.
La același termen -
19 iunie 2013 - instanța a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a pune în
discuția părților majorarea onorariului de expert, cerere inexistentă la dosar,
dar necontestată de către părți la termenul următor din data de 18 septembrie 2013,
pârâta prin consilier juridic lăsând la aprecierea instanței cererea expertului
privind majorarea de onorariu.
La același termen,
reprezentantul pârâtei a formulat concluzii atât cu privire la cererea pusă în
discuție de către intimată, cât și asupra fondului cauzei, iar mențiunea că
sunt „ (…) aceleași concluzii ca la termenul anterior” (când pârâta nu a fost
reprezentată), nu afectează soluția pronunțată, câtă vreme instanța a acordat
părților cuvântul pe fondul cauzei.
Împotriva deciziei
menționate, a declarat recurs, în termen legal, pârâta SC A.C.I. SRL,
criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.
proc. civ. și susținând, în esență, următoarele:
- Dreptul la apărare
al pârâtei a fost îngrădit, în condițiile în care prima instanță nu a arătat,
prin considerentele sentinței, motivele pentru care a respins obiecțiunile
formulate de către pârâtă la raportul de expertiză, prin care s-a susținut că,
pentru stabilirea remunerației cuvenite prin comunicarea publică de fonograme
într-un anumit spațiu, nu se pot aplica clauzele dintr-un contract încheiat
pentru un alt punct de lucru.
- Instanța de apel nu
a verificat termenul de depunere a cererii precizatoare în raport de
dispozițiile art. 132 C. proc. civ., în condițiile în care, prin motivele de
apel, s-a susținut depășirea termenului, limitându-se la simpla afirmație - de
altfel, greșită - că sunt erori materiale din cuprinsul încheierilor de
ședință.
La termenul de
judecată din 17 octombrie 2014, intimata-reclamantă, prin avocat, a invocat
excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art.
304 C. proc. civ. și formularea de critici omisso medio, excepție reținută spre
soluționare odată cu recursul.
Analizând cu
prioritate excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că nu este
întemeiată.
Prin motivele de
recurs, s-a susținut că instanța de apel nu a verificat termenul de depunere a
cererii precizatoare în raport de dispozițiile art. 132 C. proc. civ., deși s-a
formulat un motiv de apel în acest sens, totodată, a apreciat greșit că ar fi
vorba despre simple erori materiale în conținutul încheierilor de ședință la
care apelantul a făcut referire.
Această critică
reprezintă un motiv de nelegalitate a deciziei recurate, susceptibilă de a fi
analizată din perspectiva chiar a cazului de modificare invocat de către
recurentă, respectiv cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar existența
cel puțin a unei critici de nelegalitate este suficientă pentru a nu opera
sancțiunea nulității recursului, preconizată de intimata - reclamantă și
întemeiată pe dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., chiar dacă cererea
de recurs cuprinde și motive ce nu pot fi încadrate în cazurile descrise de art.
304 C. proc. civ. sau sunt formulate omisso medio.
Recursul va fi
analizat prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, urmând a fi
înlăturate susținerile ce nu pun în discuție incidența vreunuia dintre cazurile
de modificare sau de casare expres și limitativ reglementate de art. 304 C.
proc. civ.
În consecință,
excepția nulității va fi respinsă ca neîntemeiată.
Examinând decizia
recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte
apreciază că recursul nu este fondat.
În ceea ce privește
susținerile referitoare la nerespectarea dreptului la apărare al pârâtei, se
constată că acestea au în vedere judecata în primă instanță, respectiv
dispozițiile din încheierea de ședință de la termenul din 19 iunie 2013, la
care tribunalul a respins obiecțiunile formulate de către pârâtă la raportul de
expertiză.
Or, pârâta nu a
formulat prin motivele de apel critici referitoare la nemotivarea dispoziției
primei instanțe de respingere a obiecțiunilor la raportul de expertiză, astfel
încât susținerea unei asemenea critici direct în recurs este formulată omisso
medio, ca atare inadmisibilă, după cum corect a susținut intimata - reclamantă,
urmând a fi înlăturată ca atare.
În ceea ce privește
critica referitoare la neverificarea de către instanța de apel a termenului de
formulare a cererii precizatoare de către reclamantă, în raport de dispozițiile
art. 132 C. proc. civ., invocate prin motivele de apel, se constată că nu este
fondată, în condițiile în care norma în discuție nu prevede un termen
procedural înlăuntrul căruia se poate corecta de către reclamant cuantumul
pretențiilor indicat prin cererea de chemare în judecată și a cărui respectare
să fie susceptibilă de verificare de către instanța de judecată.
Prin cererea depusă
la dosar pentru termenul de judecată din 19 iunie 2013, reclamanta a precizat
câtimea pretențiilor deduse judecății, însușindu-și concluziile raportului de
expertiză contabilă întocmit în cauză.
În conformitate cu
dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., cererea prin care
reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii nu echivalează cu
o modificare a cererii, ci reprezintă o simplă precizare a cuantumului
pretențiilor, de care instanța ia act prin încheierea de ședință.
Nefiind o cerere
modificatoare, atare precizare a valorii obiectului cererii nu este legată de
legiuitor de prima zi de înfățișare și, în absența unui alt termen procedural
prescris pentru formularea sa, rezultă că poate fi formulată oricând în cursul
judecății în primă instanță (și chiar în apel, în condițiile strict prevăzute
de art. 294 alin. (2) C. proc. civ.), instanța consemnând în încheierea de
ședință formularea unei cereri cu acest obiect.
Se constată, de
altfel, că susținerile recurentului pe acest aspect sunt lipsite de interes, în
condițiile în care, prin cererea precizatoare în discuție, reclamanta a
micșorat în fapt câtimea pretențiilor indicate prin cererea de chemare în
judecată, astfel încât înlăturarea precizării, preconizată de către pârâtă, ar
fi condus la stabilirea în sarcina sa a plății unei sume mai mari.
Astfel, inițial
reclamanta a arătat că suma de bani datorată de către pârâtă este de 3.681,31
lei, la care urmau să se adauge penalități de întârziere pentru unul dintre
spațiile în care s-a făcut comunicarea publică de fonograme, iar prin
precizarea de la 19 iunie 2013, reclamanta a învederat că pretențiile sale
constau în plata sumei de 3.334,32 lei (din care prima instanță a scăzut chiar
suma de 59,52 lei).
Dată fiind lipsa de
finalitate a criticii cu acest obiect și față de toate considerentele expuse
anterior, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge ca
atare, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
În conformitate cu art.
274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta-pârâtă la plata sumei de
1.240 lei către intimata-reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată,
constând în onorariul de avocat pentru faza recursului, conform facturii
fiscale din 2 octombrie 2014 și a ordinului de plată datat 16 octombrie 2014
(file 19 - 20 dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția
nulității recursului.
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâta SC A.C.I. SRL împotriva Deciziei nr. 8/A
din 15 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru
cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări
sociale.
Obligă pe
recurenta-pârâtă la plata sumei de 1.240 lei, reprezentând cheltuieli de judecată,
către intimata-reclamantă U.P.F. din România.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică astăzi, 17 octombrie 2014.