ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2014/2016

Decizia nr. 2014/2016 Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a V-a civilă, reclamanta A. din România a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC B. SRL și C.: 1. plata în solidar a remunerației echitabile (reprezentând drepturi conexe dreptului de autor) datorate producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică neautorizată a fonogramelor publicate în scop comercial, în cadrul mijloacelor de transport rutier de persoane, dotate cu instalații de sonorizare, deținute (cu orice titlu) de către pârâtă, de la data punerii acestora în circulație și până în prezent; 2. plata sumelor rezultate din actualizarea remunerației datorate în funcție de rata inflației, precum și plata daunelor interese constând în dobânda legală calculată pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenței până în prezent; 3. obținerea licențelor neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial, cu aplicarea unei amenzi civile pentru fiecare zi de întârziere, în limitele prevăzute de art. 580 3 alin. (1) C. proc.

civ. Prin Sentința civilă nr. 813 din 19 iunie 2014 a Tribunalului București , secția a V-a civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. și a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost admisă în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta A. din România (UPFR), în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL și a fost obligată aceasta din urmă la plata sumei de 90.226,89 lei reprezentând remunerație actualizată cu rata inflației pentru perioada 01 aprilie 2006 - 31 martie 2013, la plata sumei de 15.600,59 lei reprezentând daune interese moratorii și la plata sumei de 7.000 lei cheltuieli de judecată (6.000 lei onorariu avocat + 1.000 lei onorariu expert).

Totodată, a fost respins» ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei SC B. SRL să încheie autorizație licență neexclusivă. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC B. SRL. Prin Decizia civilă nr. 425A din 2 iunie 2016 a Curții de Apel București , secția a IV-a civilă, a fost respins apelul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Sentinței civile nr. 813 din 19 iunie 2014 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și a fost obligată această pârâtă la plata a 5.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanta U.P.F.R., cheltuieli de judecată reduse conform art 274 alin. (3) C. proc. civ. Pentru a hotărî astfel. Curtea de Apel a apreciat că majorarea/micșorarea câtimii pretențiilor poate fi făcută în condițiile art. 132 alin. (2) C. proc.

civ. și după prima zi de înfățișare și până la închiderea oricăror dezbateri; în speță, faptul că a fost precizat cuantumul pretențiilor prin renunțarea la suma reclamată pentru o perioadă (ianuarie 2000 - aprilie 2006) și s-a actualizat la zi perioada pentru care se solicită remunerațiile neplătite nu echivalează unei modificări a acțiunii inițiale (părțile, obiectul și cauza sunt aceleași): remunerațiile sunt pretinse ca sume datorate cu caracter constant și periodic, fiind venituri ajunse la termen [asimilabile celor permise a fi solicitate și în apel - art. 294 alin. (2) C. proc. civ., cu atât mai mult în condițiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ.], Așadar, s-a reținut că cererea precizatoare trebuia a fi avută în vedere de instanță și nu e tardivă.

De altfel, chiar cererea precizatoare din 15 mai 2010, necontestată, menționează că se pretind remunerațiile datorate până în prezent, adică la zi. Cât privește obiecțiunile neaduse de prima instanță la raportul de expertiză contabilă, Curtea de Apel a observat că expertul nu avea posibilitatea reală și efectivă de a analiza fizic dotarea cu instalație de sonorizare a fiecărui autoturism în parte cu care pârâta a efectuat activitate de taximetrie de la 01 ianuarie 2000 până în prezent, ci s-a bazat, firesc, pe documentele puse la dispoziție și pe care le-a indicat, efectuând, doar, potrivit specialității sale (contabilitate), calculele referitoare la remunerația datorată.

În acest sens, expertul a precizat expres că din documentele de identificare ale autoturismelor (carte de identitate, certificat de înmatriculare) nu rezultă dacă acestea sunt sau nu dotate cu instalații de sonorizare, dar că exista o declarație pe proprie răspundere a pârâtei care menționează că toate autovehiculele în număr de 101 bucăți utilizate pentru transportul public de persoane (taxi) fără excepție, sunt dotate cu instalație de sonorizare. Nu expertului îi revine sarcina să aprecieze asupra valorii probante a celor de mai sus, acesta prezentând instanței calculul remunerațiilor datorate în ipoteza în care se reține că autoturismele erau dotate cu instalație de sonorizare, dar și răspunsul pentru situația inversă (răspunsul la obiecțiuni, unde expertul menționează explicit că, dacă se consideră în raport de documente că autovehiculele nu sunt dotate cu instalație de sonorizare, atunci pârâta nu datorează nicio remunerație).

Or, Curtea de Apel a apreciat că în mod corect s-a dat putere probantă documentului din 26 noiembrie 2008 prin care pârâta SC B. declara pe proprie răspundere că are în exploatare autovehicule în care se comunică muzică în scop ambiental, anexând lista autoturismelor aflate în parcul propriu (34, identificat cu indicativ și număr de înmatriculare) și în parc leasing (67 la număr), menționând în dreptul fiecărui autoturism existența unui radio-CD, fiind sarcina pârâtei să lipsească de eficiență această dovadă prin invocarea și dovedirea unei situații juridice noi sau care să o invalideze. Curtea de Apel a reținut că declarația pârâtei pe proprie răspundere răstoarnă sarcina probei.

Absența mențiunilor din cartea de identitate a autovehiculelor privind existența unui radio-CD nu înlătură declarația de mai sus; de asemenea nici existența a 50 de procese-verbale de predare-primire a autovehiculelor în care nu se menționează dotarea cu instalație de sonorizare nu au vreo semnificație, câtă vreme nu se menționează explicit în ele absența instalației audio; doar o mențiune explicită a unei atare absențe putea dovedi lipsa instalației audio, nu și nemenționarea acesteia (după cum nemenționarea altor componente ale autoturismelor: volan, oglinzi etc. nu echivalează cu lipsa lor) Prin urmare, Curtea de Apel a înlăturat atât criticile referitoare la presupusa greșită respingere a obiecțiunilor cât și cele privind fondul problemei, respectiv considerarea ca dovedite a susținerilor reclamantei privind dotarea parcului auto al pârâtei cu instalații audio.

În apel s-a întocmit o completare a raportului de expertiză cu varianta în care s-ar considera că cele 50 autoturisme la care se referă procesele-verbale depuse nu ar fi dotate cu radio-CD, însă Curtea nu va lua în considerare această variantă, în raport de cele sus-argumentate. A fost înlăturată critica referitoare la presupusa acordare a mai mult decât s-a cerut în mod legal, în realitate instanța acordând sume în limita pretențiilor astfel cum au fost precizate atât la 15 mai 2010 când s-au solicitat remunerațiile lăzi, cât și la 12 iunie 2014. De asemenea, a fost înlăturată critica referitoare la nepronunțarea asupra excepției prescripției, menționându-se că prima instanță nu s-a mai pronunțat distinct pe această excepție întrucât reclamanta și-a restrâns pretențiile privitoare la respectiva perioadă, iar perioada pentru care a fost admisă acțiunea respecta, în raport cu data scadenței remunerațiilor, termenul de prescripție.

În ceea ce privește criticile pe fond, Curtea de Apel a făcut trimitere la cele arătate în paragraful privitor la analiza raportului de expertiză contabilă. S-a reținut că aprecierile procurorului privind calificarea autoturismele cu care se practica activitatea de taximetrie ca neputând fi înscrise în categoria spațiilor publice asa cum sunt ele definite de lege au relevanță doar în ceea ce privește spațiul public în înțelesul legii penale sau doar în măsura în care concluzia privea elemente de competența sa (de drept penal) cu consecințe în plan civil, dar nu și mai mult decât atât. În plus, s-a arătat că în mod corect prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 106 5 din Legea nr. 8/1996 și art. 1 din Metodologia cuprinsă în Decizia O.R.D.A.

nr. 391/2006, precum și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (C-162/10, C-306/05) care susține aprecierea că instalarea dispozitivelor apte de redare a înregistrărilor sonore (radio, casetofon) către public constituie comunicare către public indiferent dacă a avut ioc sau nu comunicare publică efectivă, situația din speță fiind asimilabilă celei din cauzele citate, în care s-a decis (vezi C-162/10) că:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Deciziei nr. 425A din data de 2 iunie 2016 a Curții de Apei București, secția a IV-a civilă. Casează decizia și trimite cauza pentru rejudecare fa aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2016. Procesat de GGC - GV