ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2785/2021

Ședința publică din data de 12 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 2 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul Colegiul Medicilor din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, să se constate nulitatea Ordinului nr. 1501/2016 privind aprobarea implementării mecanismului de feedback al pacientului în spitalele publice, ordin publicat în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 18 din 9.01.2017.

Prin sentința civilă nr. 4580 din 27 noiembrie 2017, Curtea de Apel București a respins cererea reclamantului, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței meționate la pct. I.2 a declarat recurs reclamantul Colegiul Medicilor din România, solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată.

Recurentul-reclamant susține că, în opinia sa, sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală.

În ceea ce privește nerespectarea de către Ministerul Sănătății a obligației de a colabora cu Colegiul Medicilor din România la elaborarea ordinului, conform art. 414 lit. q) din Legea nr. 95/2006 privind reforma sănătății:

(i) instanța de fond a reținut că aceste prevederi nu instituie o obligație în sarcina Ministerului Sănătății de a colabora cu Colegiul Medicilor, ci obligația este a Colegiului de a colabora cu Ministerul în cadrul procesului de elaborare de către CMR a unor acte cu caracter normativ; or, această susținere nu poate fi primită, întrucât, textul se referă la "elaborarea reglementărilor în domeniul medical sau al asigurărilor sociale de sănătate", iar din prevederile Legii nr. 95/2006 rezultă în mod evident că recurentul-reclamant nu are atribuții de a emite acte normative în domeniul "asigurărilor de sănătate"; Ministerului Sănătății îi revin atribuții în acest sens, dovadă stând inclusiv emiterea acestui ordin prin care se instituie unele măsuri cu caracter normativ în ceea ce privește acțiuni și activități desfășurate de Casa Națională de Asigurări Sociale de Sănătate;

(ii) referitor la neconsultarea CMR în procesul de elaborare a ordinului contestat, în mod eronat a apreciat instanța că "actul administrativ contestat nu se subscrie domeniului medical și al asigurărilor sociale de sănătate, nefiind în legătură directă cu acesta, ci privește aprobarea implementării mecanismului de feedback al pacientului în spitalele publice"; or, legea obligă Ministerul Sănătății să consulte Colegiul Medicilor din România în procesul de elaborare a oricărui act normativ "din domeniul medical"; sintagma folosită de legiuitor - "domeniul medical" - este una cu o largă arie de acoperire ce nu se referă exclusiv la exercitarea profesiei de medic ci la tot ceea ce are legătură cu domeniul medical.

În ceea ce privește criticile vizând încălcarea principiului conformității actului administrativ cu actele normative ierarhic superioare, principiul legalității actului administrativ, instanța de fond le-a respins invocând referatele de aprobare ce au stat la baza emiterii ordinului și invocând motive de oportunitate.

Nici această susținere a instanței de fond nu poate fi primită, de vreme ce nu a indicat textele de lege care autorizează Ministerul Sănătății să emită reglementările criticate.

În fine, recurentul-reclamant consideră că în mod greșit a respins instanța de fond susținerile sale cu motivația că "reclamantul nu invocă aspecte prin care să justifice un interes propriu în promovarea acțiunii ci un inters al altor instituții publice și anume Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Serviciul de Telecomunicații Speciale".

În opinia recurentului-reclamant, acest motiv de respingere este legat de lipsa interesului, care constituie, potrivit art. 32 lit. d) din C. proc. civ., o condiție esențială a cererii de chemare în judecată. Invocarea lipsei interesului fiind un mijloc de apărare ce poate fi exercitat pe calea excepției, instanța de judecată avea obligația legală de a pune această chestiune în discuția părților.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Ministerul Sănătății a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, reiterând în esență susținerile formulate în primă instanță.

Excepția nulității recursului declarat de reclamantul Colegiul Medicilor din România, invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât Ministerul Sănătății, a fost respinsă pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile încadrate în motivele de casare - art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

Instanța de control judiciar va analiza cu prioritate aspectele invocate de recurentul-reclamant care pot fi încadrate în ipoteza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a invocat recurentul-reclamant încălcarea de către prima instanță a principiului contradictorialității și a regulilor de procedură ce guvernează condițiile de exercitare a acțiunii din perspectiva justificării unui interes, ca urmare a nepunerii în discuția părților a excepției lipsei interesului propriu vătămat al reclamantului, afectat de emiterea actului administrativ contestat.

Sub aspectul evidențiat a arătat că prima instanță, analizând condițiile de exercitare a dreptului la acțiune în contencios administrativ al reclamantului, din perspectiva dovedirii vătămării unui drept sau interes legitim, a reținut în temeiul art. 8 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, că reclamantul nu a invocat aspecte prin care să justifice un interes propriu în promovarea acțiunii, ci un interes al altor instituții publice, în condițiile în care, în prealabil, nu a pus în discuția părților chestiunea interesului legitim privat, de a cărui vătămare este condiționată acțiunea în contencios administrativ.

Înalta Curte găsește neîntemeiate aceste critici întrucât prima instanță a respins cererea de anulare a Ordinului nr. 1501/2016, ca neîntemeiată, înlăturând argumentat fiecare motiv de nelegalitate invocat de reclamant.

Este adevărat că judecătorul fondului a constatat și că "(...) reclamantul nu invocă aspecte prin care să justifice un interes propriu în promovarea acțiunii, ci un interes al altor instituții publice și anume Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Serviciul de Telecomunicații Speciale. Altfel spus, nu arată în concret care anume drept sau interes legitim este afectat prin ordinul adoptat de pârât ori prin normele criticate din respectivul ordin."

Însă, toate argumentele de nelegalitate invocate prin cererea introductivă au fost analizate pe fond, neputându-se reține o valorificare de către instanță a unei excepții care să fi condus la respingerea cererii.

Astfel, critica invocată de recurent este nepertinentă, pentru că prima instanță a analizat acțiunea reclamantului pe fond, nicidecum nu a respins-o pentru nedovedirea interesului legitim privat.

În privința criticilor circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu titlu prealabil, instanța de recurs constată că, în mare parte, argumentele prezentate de recurentul-reclamant în calea de atac exercitată reprezintă reiterări ale criticilor de nelegalitate și netemeinicie aduse actului administrativ contestat prin cererea de chemare în judecată.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică de cale extraordinară de atac și nu-l transformă într-o cale de atac ordinară și devolutivă, întrucât dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conțin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Din cererea de recurs pot fi decelate trei critici referitoare la aplicarea greșită a legii.

Prima este cea referitoare la interpretarea și aplicarea art. 414 lit. q) din Legea nr. 95/2006 și se dovedește nefondată.

Instanța de fond a reținut, printr-o interpretare corectă a dispozițiilor legale menționate, că acestea nu impun în sarcina Ministerului Sănătății o obligație de consultare a Colegiului Medicilor în procedura de elaborare a reglementărilor din domeniul medical sau cel al asigurărilor sociale de sănătate.

Textul normează numai atribuțiile Colegiului Medicilor din România de colaborare cu Ministerul Sănătății la elaborarea reglementărilor din domeniu.

Și a doua critică, referitoare la subsumarea Ordinului domeniului medical sau de asigurări sociale de sănătate este apreciată a fi nefondată.

Așa cum a reținut prima instanță, obiectul de reglementare al Ordinului este unul conex domeniului menționat.

Ultima critică reiterează chestiunea lipsei temeiului legal pentru adoptarea Ordinului, chestiune care a primit un răspuns specific/explicit din partea instanței de fond.

Reiterarea criticii ignoră împrejurarea că aspectul de nelegalitate a fost tratat și nu se raportează la ceea ce instanța de fond a reținut.

Ca atare, și această critică va fi respinsă ca nepertinentă.

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Colegiul Medicilor din România împotriva sentinței civile nr. 4580 din 27 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2021.